ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2010

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 169 din 6

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta G.I.

împotriva rezoluției nr. 603/ll/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

S-a reținut în esență că la data de 5

iunie 2009 petenta a

formulat plângere

împotriva rezoluțiilor nr. 603/ll/2/2009 din 26 mai

2009, nr. 462/P/2008

din 29 ianuarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr.

179/11/2/2009 a Procurorului General prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale a intimaților D.M., executor judecătoresc, M.N., avocat în cadrul

Baroului Prahova, B.I., agent în cadrul

Poliției

Municipiului Ploiești, Secția 5 și M.G., cercetați

sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

Petenta a susținut că rezoluțiile

atacate sunt nelegale și netemeinice, deoarece plângerea sa nu a fost cercetată

spre o

corectă soluționare, având în vedere

aspectele penale pe care Ie-a

reclamat.

A mai arătat că faptele penale pentru

care a formulat plângere penală au afectat-o în mod direct și că plângerea sa

se referă la cu totul alte aspecte decât cea a soțului ei G.M.

Pentru

soluționarea plângerii, s-a solicitat dosarul de urmărire

penală

în care s-au emis rezoluțiile atacate, constatându-se că acesta se afla deja

atașat la un alt dosar al Curții de Apel Ploiești nr. 444/42/2009.

Verificându-se

acest dosar, s-a reținut că prin sentința penală

nr. 121

din 12 august 2008 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate plângerile

formulate de petenții G.M. și G.I.

împotriva

rezoluțiilor nr. 462/P/2008 din 29 ianuarie 2009, nr.

603/II/2/2009 din 26 mai 2009 și nr. 179/11/2/2009

din 17 februarie

2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

menținându-se rezoluțiile atacate.

Împotriva acestei sentințe petenta nu a

exercitat calea de atac a recursului, hotărârea rămânând definitivă prin

nerecurare.

Susținerea petentei că în realitate

plângerea sa penală se referă la fapte și vătămări diferite de cele invocate de

soțul său în plângerea sa și că aceasta nu ar fi primit o rezolvare prin

rezoluția nr. 462/P/2008 este contrazisă chiar de faptul că a înțeles să o

atace printr-o plângere făcută în comun cu soțul

său G.M.

în baza art. 278/1 C. proc. pen., asupra căreia a fost dispusă

soluția

adoptată prin sentința penală nr. 121

din 12 august 2009 a Curții de

Apel Ploiești.

Ca atare, exercitarea unei noi plângeri

împotriva aceleiași soluții de neurmărire penală, pentru aceleași motive de

fapt și de drept care au mai fost deja supuse controlului judecătoresc pe calea

procedurii prev. de art. 278/1 C. proc. pen., soluția rămânând definitivă

prin nerecurare și intrând în puterea lucrului judecat, este inadmisibilă, sens

în care instanța de fond a respins plângerea petentei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs petenta G.I., criticând în realitate soluțiile adoptate de procuror și

susținând că a fost judecată în dosarul nr. 444/42/2009

al Curții de

Apel Ploiești împreună cu soțul său, deși s-a opus, întrucât

exista dosarul de față, nr. 484/42/2009.

Examinând

sentința recurată prin prisma criticilor formulate și

din

oficiu conform art. 385/6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că la data de 9 martie

2009

petenții G.I. și G.M. au formulat plângere

conform

art. 278/1 C. proc. pen. împotriva rezoluțiilor nr. 462/P/2008 din

29

ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

179/11/2/2009 din 17 februarie 2009 a Procurorului

General al aceluiași

Parchet.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel Ploiești sub nr. 192/42/2009.

Prin sentința penală nr. 62 din 8 aprilie 2009

a Curții de Apel Ploiești în baza art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen. a fost

trimisă cauza la Parchetul de pe lângă această instanță pentru a se soluționa

conform art. 278 C. proc. pen. plângerea petentei G.I. împotriva rezoluției nr.

462/P/2008.

După emiterea de către Procurorul

General a rezoluției nr. 603/ll/2/2009 din 21 mai 2009,cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 444/42/2009.

Prin sentința penală nr. 121 din 12 august 2009

a Curții de Apel Ploiești au fost respinse ca nefondate plângerile petenților G.M.

și G.I. împotriva rezoluțiilor nr. 462/P/2008 din 29 ianuarie 2009, nr.

603/II/2/2009 din 26 mai 2009 și

nr.

179/11/2/2009 din 17 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Ploiești, menținându-se rezoluțiile atacate.

Împotriva acestei sentințe nu a fost exercitată

calea de atac a recursului.

La data de 4 iunie 2009,petenta G.I. a formulat

pe cale separată o nouă plângere împotriva rezoluției nr. 462/P/2008 și a celei

cu nr. 603/ll/2/2009, plângere ce face obiectul cauzei de față, nr. 484/42/2009.

Înalta Curte reține că, având natura

juridică a unei căi de atac, plângerea reglementată de art. 278/1 C. proc. pen.

nu poate fi

exercitată decât o singură

dată, sub sancțiunea inadmisibilității unei

eventuale noi plângeri

îndreptate împotriva aceleiași soluții adoptate de către procuror, în acest

sens, este fără relevanță faptul că noua plângere ar pune în discuție alte

aspecte de nelegalitate și/sau netemeinicie decât cele invocate inițial, câtă

vreme soluția

procurorului a format deja

obiectul controlului judecătoresc.

Susținerile petentei în sensul că nu a

dorit să se judece în dosarul nr. 444/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, sunt

nu doar

neadevărate (în condițiile în care

din actele acelui dosar rezultă că

ea a pus concluzii pe fondul cauzei),

ci și lipsite de relevanță, esențial fiind doar faptul că anterior a fost

analizată de către o instanță de judecată. În procedura prevăzută de art. 278/1

C. proc. pen. inițiată de către petentă, aceeași soluție a procurorului

atacată cu noua plângere ce face obiectul cauzei

de față.

În măsura în care petenta era nemulțumită de

hotărârea instanței ce a cenzurat inițial rezoluțiile atacate, ea avea

posibilitatea recurării acesteia în condițiile legii, lucru care în speță nu

s-a întâmplat.

În aceste condiții, în mod corect noua plângere

formulată de

către petentă a fost respinsă

ca inadmisibilă, sens în care recursul

petentei îndreptat împotriva

acestei din urmă soluții este nefondat

și

va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea

recurentei

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurenta petiționară G.I. împotriva sentinței penale nr. 169 din 6 noiembrie

2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlul

de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie

2010.