ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 169 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta G.I. împotriva rezoluției nr. 603/ll/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-a reținut în esență că la data de 5 iunie 2009 petenta a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 603/ll/2/2009 din 26 mai 2009, nr. 462/P/2008 din 29 ianuarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 179/11/2/2009 a Procurorului General prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaților D.M., executor judecătoresc, M.N., avocat în cadrul Baroului Prahova, B.I., agent în cadrul Poliției Municipiului Ploiești, Secția 5 și M.G., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. Petenta a susținut că rezoluțiile atacate sunt nelegale și netemeinice, deoarece plângerea sa nu a fost cercetată spre o corectă soluționare, având în vedere aspectele penale pe care Ie-a reclamat. A mai arătat că faptele penale pentru care a formulat plângere penală au afectat-o în mod direct și că plângerea sa se referă la cu totul alte aspecte decât cea a soțului ei G.M. Pentru soluționarea plângerii, s-a solicitat dosarul de urmărire penală în care s-au emis rezoluțiile atacate, constatându-se că acesta se afla deja atașat la un alt dosar al Curții de Apel Ploiești nr. 444/42/2009. Verificându-se acest dosar, s-a reținut că prin sentința penală nr. 121 din 12 august 2008 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate plângerile formulate de petenții G.M.

și G.I. împotriva rezoluțiilor nr. 462/P/2008 din 29 ianuarie 2009, nr. 603/II/2/2009 din 26 mai 2009 și nr. 179/11/2/2009 din 17 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-se rezoluțiile atacate. Împotriva acestei sentințe petenta nu a exercitat calea de atac a recursului, hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare. Susținerea petentei că în realitate plângerea sa penală se referă la fapte și vătămări diferite de cele invocate de soțul său în plângerea sa și că aceasta nu ar fi primit o rezolvare prin rezoluția nr. 462/P/2008 este contrazisă chiar de faptul că a înțeles să o atace printr-o plângere făcută în comun cu soțul său G.M. în baza art. 278/1 C. proc.

pen., asupra căreia a fost dispusă soluția adoptată prin sentința penală nr. 121 din 12 august 2009 a Curții de Apel Ploiești. Ca atare, exercitarea unei noi plângeri împotriva aceleiași soluții de neurmărire penală, pentru aceleași motive de fapt și de drept care au mai fost deja supuse controlului judecătoresc pe calea procedurii prev. de art. 278/1 C. proc. pen., soluția rămânând definitivă prin nerecurare și intrând în puterea lucrului judecat, este inadmisibilă, sens în care instanța de fond a respins plângerea petentei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta G.I., criticând în realitate soluțiile adoptate de procuror și susținând că a fost judecată în dosarul nr. 444/42/2009 al Curții de Apel Ploiești împreună cu soțul său, deși s-a opus, întrucât exista dosarul de față, nr. 484/42/2009.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 9 martie 2009 petenții G.I. și G.M. au formulat plângere conform art. 278/1 C. proc. pen. împotriva rezoluțiilor nr. 462/P/2008 din 29 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și 179/11/2/2009 din 17 februarie 2009 a Procurorului General al aceluiași Parchet. Plângerea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 192/42/2009. Prin sentința penală nr. 62 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești în baza art. 278/1 alin. (13) C. proc.

pen. a fost trimisă cauza la Parchetul de pe lângă această instanță pentru a se soluționa conform art. 278 C. proc. pen. plângerea petentei G.I. împotriva rezoluției nr. 462/P/2008. După emiterea de către Procurorul General a rezoluției nr. 603/ll/2/2009 din 21 mai 2009,cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 444/42/2009. Prin sentința penală nr. 121 din 12 august 2009 a Curții de Apel Ploiești au fost respinse ca nefondate plângerile petenților G.M. și G.I. împotriva rezoluțiilor nr. 462/P/2008 din 29 ianuarie 2009, nr. 603/II/2/2009 din 26 mai 2009 și nr. 179/11/2/2009 din 17 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-se rezoluțiile atacate.

Împotriva acestei sentințe nu a fost exercitată calea de atac a recursului. La data de 4 iunie 2009,petenta G.I. a formulat pe cale separată o nouă plângere împotriva rezoluției nr. 462/P/2008 și a celei cu nr. 603/ll/2/2009, plângere ce face obiectul cauzei de față, nr. 484/42/2009. Înalta Curte reține că, având natura juridică a unei căi de atac, plângerea reglementată de art. 278/1 C. proc. pen. nu poate fi exercitată decât o singură dată, sub sancțiunea inadmisibilității unei eventuale noi plângeri îndreptate împotriva aceleiași soluții adoptate de către procuror, în acest sens, este fără relevanță faptul că noua plângere ar pune în discuție alte aspecte de nelegalitate și/sau netemeinicie decât cele invocate inițial, câtă vreme soluția procurorului a format deja obiectul controlului judecătoresc.

Susținerile petentei în sensul că nu a dorit să se judece în dosarul nr. 444/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, sunt nu doar neadevărate (în condițiile în care din actele acelui dosar rezultă că ea a pus concluzii pe fondul cauzei), ci și lipsite de relevanță, esențial fiind doar faptul că anterior a fost analizată de către o instanță de judecată. În procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen. inițiată de către petentă, aceeași soluție a procurorului atacată cu noua plângere ce face obiectul cauzei de față. În măsura în care petenta era nemulțumită de hotărârea instanței ce a cenzurat inițial rezoluțiile atacate, ea avea posibilitatea recurării acesteia în condițiile legii, lucru care în speță nu s-a întâmplat.

În aceste condiții, în mod corect noua plângere formulată de către petentă a fost respinsă ca inadmisibilă, sens în care recursul petentei îndreptat împotriva acestei din urmă soluții este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară G.I. împotriva sentinței penale nr. 169 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.