ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4258/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 102 Curtea de Apel Ploiești a respins, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Rezoluțiilor nr. 757/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 379/II/2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești menținând rezoluțiile atacate. Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele: Prin plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petentul B.G., a criticat Rezoluțiile nr. 757/P/2009 din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 379/II/2/2010 din 13 aprilie 2010 a Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Petentul a susținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale a intimatei R.N., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, este dispusă fără să se efectueze o analiză efectivă a probelor indicate în sesizarea sa, că argumentele nu corespund dispozițiilor legale, și nu s-a ținut seama că în mod abuziv intimata nu a respectat Decizia nr. 1148 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Prahova, respectiv nu a dispus începerea urmăririi penale față de intimatul P.D.I., așa cum a dispus instanța. Petentul a arătat că a formulat plângere față de intimata făptuitoare pentru o singură infracțiune, aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. nu și pentru infracțiunea de favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.) cum s-a reținut în rezoluțiile criticate.

Examinând plângerea petentului, instanța de fond a constatat că prin Rezoluția nr. 757/P/2009 din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale a numitei N.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cercetată sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există. În cuprinsul Rezoluției nr. 757/P/2009 s-a arătat că intimatei N.R. i-a fost repartizat spre instrumentare Dosarul nr. 3441/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, având ca obiect o altă plângere a petentului, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale fiind desființată prin Decizia nr. 1148 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Prahova, cauza fiind trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul P.D.I.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de calomnie prev. de art. 206 C. pen. După efectuarea cercetărilor potrivit considerentelor deciziei de casare, intimata a dispus prin rezoluția cu același număr din data de 09 octombrie 2009, neînceperea urmăririi penale față de P.D.l. cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie, soluție care a fost menținută de primul-procuror și de către instanța de fond. Având în vedere activitatea desfășurată de intimată, Curtea a reținut că aceasta a procedat conform dispozițiilor art. 273 alin. (1 1 ) C. proc. pen., dispozițiile instanței fiind obligatorii numai sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate, iar începerea urmăririi penale se dispune numai în condițiile prevăzute de lege, așa cum legiuitorul a prevăzut expres în textul de lege.

S-a mai arătat că, în acest sens, este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a statuat prin Decizia penală nr. 206 din 22 ianuarie 2008, într-o situație similară, că dispoziția instanței nu este obligatorie pentru procuror în sensul de a dispune începerea urmăririi penale, ceea ce este obligatoriu a fi respectat sunt dispozițiile instanței sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Totodată s-a mai reținut că pentru existența infracțiunii sesizate de petent este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv îndatoririle de serviciu, fie printr-o omisiune, -neîndeplinirea unui act -, fie printr-o acțiune, - îndeplinirea defectuoasă a unui act - care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, elemente care nu sunt îndeplinite în cauză și nu subzistă nici infracțiunea de favorizare a infractorului, neexistând o persoană care a săvârșit anterior o infracțiune, căreia intimata să-i fi acordat ajutor. Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluții a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Rezoluția nr. 379/II/2/2010 din 13 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, motivându-se că soluția de neîncepere a urmăririi penale a intimatei N.R.

este legală, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele obiective și subiective ale faptelor reclamate și din actele premergătoare efectuate, nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi produs vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Curtea de Apel Ploiești analizând criticile formulate de petent, în raport de actele și lucrările dosarului, a constatat că plângerea este nefondată respingând-o cu motivarea că magistrații judecători și procurori se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă și partinică, fără a prezenta niciun element solid de natură să susțină această calificare nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a procurorului care a dispus-o.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petentul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând să se admită plângerea, să se dispună desființarea rezoluțiilor atacate iar intimata să își primească pedeapsa cuvenită prevăzută de art. 246 C. pen. În motivele de recurs petentul a susținut, în esență, că sentința este străină unui adevărat act de justiție, este rezumatul selectiv al celor două rezoluții și conține multe inexactități. Analizând motivele de recurs formulate de petent, Înalta Curte constată că acestea nu conțin nicio critică pertinentă pentru a examina, prin prisma acestora, legalitatea și temeinica hotărârii atacate. Totuși fiind vorba despre o sentință care se atacă direct cu recurs, în temeiul art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., va examina din oficiu, legalitatea și temeinicia Sentinței penale nr. 102 din 18 august 2010 a Curții de Apel Ploiești. Astfel, petentul prin plângerile formulate împotriva Rezoluțiilor nr. 757/P/2009 și respectiv nr. 379/II/2/2010, a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului-procuror N.R., pentru aspecte ce țin de măsuri dispuse de către aceasta în cadrul soluționării unei cauze penale în care petentul a avut calitatea de persoană vătămată. Înalta Curte reține că intimata N.R. a interpretat corect dispozițiile legale în materie, respectiv prev art. 273 alin. 11 C. proc. pen., care prevăd expres că începerea urmăririi penale se dispune în condițiile prevăzute de lege și că dispozițiile instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Cum nu s-a constatat nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu din partea intimatei și nu s-a făcut dovada vreunei vătămări a intereselor legale ale petentului, în mod corect Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea petentului, după o riguroasă analiză a activității magistratului-procuror. Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul petentului. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 18 august 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2010.