ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4258/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 102 Curtea de Apel

Ploiești a respins, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen.,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Rezoluțiilor nr.

757/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr.

379/II/2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești menținând rezoluțiile atacate.

Pentru a pronunța

astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin plângerea

formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul B.G., a

criticat Rezoluțiile nr. 757/P/2009 din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 379/II/2/2010 din 13 aprilie 2010 a

Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru nelegalitate

și netemeinicie. Petentul a susținut că soluția de neîncepere a urmăririi

penale a intimatei R.N., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești, este dispusă fără să se efectueze o analiză efectivă a probelor

indicate în sesizarea sa, că argumentele nu corespund dispozițiilor legale, și

nu s-a ținut seama că în mod abuziv intimata nu a respectat Decizia nr. 1148

din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Prahova, respectiv nu a dispus începerea

urmăririi penale față de intimatul P.D.I., așa cum a dispus instanța.

Petentul a arătat că

a formulat plângere față de intimata făptuitoare pentru o singură infracțiune,

aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.

pen. nu și pentru infracțiunea de favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.)

cum s-a reținut în rezoluțiile criticate.

Examinând plângerea

petentului, instanța de fond a constatat că prin Rezoluția nr. 757/P/2009 din

26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus

în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale a numitei N.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești, cercetată sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246

C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

În cuprinsul Rezoluției

nr. 757/P/2009 s-a arătat că intimatei N.R. i-a fost repartizat spre

instrumentare Dosarul nr. 3441/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești, având ca obiect o altă plângere a petentului, rezoluția de neîncepere

a urmăririi penale fiind desființată prin Decizia nr. 1148 din 22 decembrie

2008 a Tribunalului Prahova, cauza fiind trimisă procurorului în vederea

începerii urmăririi penale față de intimatul P.D.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de calomnie prev. de art. 206 C. pen.

După efectuarea

cercetărilor potrivit considerentelor deciziei de casare, intimata a dispus

prin rezoluția cu același număr din data de 09 octombrie 2009, neînceperea

urmăririi penale față de P.D.l. cu motivarea că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de calomnie, soluție care a fost menținută de

primul-procuror și de către instanța de fond.

Având în vedere

activitatea desfășurată de intimată, Curtea a reținut că aceasta a procedat

conform dispozițiilor art. 273 alin. (1

1

) C. proc. pen., dispozițiile

instanței fiind obligatorii numai sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce

urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate, iar începerea

urmăririi penale se dispune numai în condițiile prevăzute de lege, așa cum

legiuitorul a prevăzut expres în textul de lege.

S-a mai arătat că, în

acest sens, este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, care a statuat prin Decizia penală nr. 206 din 22 ianuarie 2008, într-o

situație similară, că dispoziția instanței nu este obligatorie pentru procuror

în sensul de a dispune începerea urmăririi penale, ceea ce este obligatoriu a

fi respectat sunt dispozițiile instanței sub aspectul faptelor și

împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Totodată s-a mai

reținut că pentru existența infracțiunii sesizate de petent este necesar ca

funcționarul public să-și exercite abuziv îndatoririle de serviciu, fie

printr-o omisiune, -neîndeplinirea unui act -, fie printr-o acțiune, -

îndeplinirea defectuoasă a unui act - care trebuie să aibă ca urmare vătămarea

intereselor legale ale unei persoane, elemente care nu sunt îndeplinite în

cauză și nu subzistă nici infracțiunea de favorizare a infractorului,

neexistând o persoană care a săvârșit anterior o infracțiune, căreia intimata

să-i fi acordat ajutor.

Plângerea formulată

de petent împotriva acestei soluții a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin

Rezoluția nr. 379/II/2/2010 din 13 aprilie 2010 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, motivându-se că soluția de

neîncepere a urmăririi penale a intimatei N.R. este legală, întrucât nu sunt

îndeplinite cerințele obiective și subiective ale faptelor reclamate și din

actele premergătoare efectuate, nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi produs

vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Curtea de Apel

Ploiești analizând criticile formulate de petent, în raport de actele și

lucrările dosarului, a constatat că plângerea este nefondată respingând-o cu

motivarea că magistrații judecători și procurori se supun numai legii,

pronunțând soluții în funcție de probele administrate iar nemulțumirea părților

față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă și partinică,

fără a prezenta niciun element solid de natură să susțină această calificare nu

reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a procurorului care a

dispus-o.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, petentul solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând să se admită

plângerea, să se dispună desființarea rezoluțiilor atacate iar intimata să își

primească pedeapsa cuvenită prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivele de recurs

petentul a susținut, în esență, că sentința este străină unui adevărat act de justiție,

este rezumatul selectiv al celor două rezoluții și conține multe inexactități.

Analizând motivele de

recurs formulate de petent, Înalta Curte constată că acestea nu conțin nicio

critică pertinentă pentru a examina, prin prisma acestora, legalitatea și

temeinica hotărârii atacate. Totuși fiind vorba despre o sentință care se atacă

direct cu recurs, în temeiul art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., va

examina din oficiu, legalitatea și temeinicia Sentinței penale nr. 102 din 18

august 2010 a Curții de Apel Ploiești.

Astfel, petentul prin

plângerile formulate împotriva Rezoluțiilor nr. 757/P/2009 și respectiv nr.

379/II/2/2010, a solicitat antrenarea răspunderii penale a

magistratului-procuror N.R., pentru aspecte ce țin de măsuri dispuse de către

aceasta în cadrul soluționării unei cauze penale în care petentul a avut

calitatea de persoană vătămată.

Înalta Curte reține

că intimata N.R. a interpretat corect dispozițiile legale în materie, respectiv

prev art. 273 alin. 11 C. proc. pen., care prevăd expres că începerea urmăririi

penale se dispune în condițiile prevăzute de lege și că dispozițiile instanței

sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală sub aspectul faptelor și

împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Cum nu s-a constatat

nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu din partea intimatei și nu s-a făcut

dovada vreunei vătămări a intereselor legale ale petentului, în mod corect

Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea petentului, după o riguroasă

analiză a activității magistratului-procuror.

Față de cele arătate

mai sus, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., să respingă recursul petentului. în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul

B.G. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 18 august 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2010.