ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 994/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 994/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 731/P/2008 din 21 aprilie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în temeiul

art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.C.

(notar) pentru fapta prevăzută de art. 254 C. pen.

Plângerea petentului

I.I. împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale a fost

respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești prin Rezoluția nr. 565/II/2/2009 din 12 mai 2009.

În condițiile art.

278

1

C. pen., petentul I.I. s-a adresat instanței competente.

Prin Sentința penală

nr. 154 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a

respins ca nefondată plângerea petentului I.I. împotriva Rezoluției neîncepere

a urmăririi penale cu nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr.

731/P/2008 din 21 aprilie 2009, potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (4) și

art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul-făptuitor I.C., cercetat

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 C. pen., întrucât fapta

nu există.

Se reține că prin

Ordonanța nr. 12/P/2008 din 8 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Ploiești a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești competența de soluționare a plângerii referitoare la infracțiunea

de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., pretins a fi comisă de

notarul public I.C.

Procurorul reține că

persoana vătămată I.I. a susținut că urmare a unor acte de corupție făptuitorul

ar fi acceptat să autentifice contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil

ce-i aparține, încheiat între G.V.D., în calitate de vânzător și SC B.C. SRL,

în calitate de cumpărătoare, deși reprezentantul acesteia, numitul S.C., nu

avea un mandat autentic în acest sens.

Acțiunea civilă

promovată de petent pentru anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr.

2331/1997 a format obiectul Dosarului nr. 11516/2004 al Judecătoriei Ploiești

și prin Sentința civilă nr. 2027 din 28 februarie 2005 a aceleași instanțe,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

În baza actelor

premergătoare efectuate, procurorul a stabilit că fapta pretins comisă de către

intimat nu există, simpla afirmație a persoanei vătămate că notarul public ar

fi săvârșit acte de corupție cu prilejul autentificării contractului nu are

corespondent în realitate și că prin plângerea formulată, petentul a urmărit

reformarea hotărârilor judecătorești ce-i sunt defavorabile în alte condiții

decât cele legale.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen. și prin

Rezoluția nr. 565/II/2/2009 din 12 mai 2009, Procurorul General adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a respins-o ca neîntemeiată,

cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Curtea, procedând la

verificarea rezoluțiilor atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este

legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate nu rezultă existența

elementelor constitutive ale infracțiunii reclamate de petent.

Petentul I.I. a

încheiat un contract de prestări servicii la data de 29 octombrie 1997, cu

numitul M.P.I., patronul agenției imobiliare SC A.C. SRL Ploiești,

împuternicindu-l printr-o procură notarială ca acesta să îndeplinească toate

formalitățile necesare și să vândă cui va crede de cuviință pe prețul și în

condițiile pe care le va socoti mai convenabile, terenul său în suprafață de

10.000 mp situat în comuna Bucov, județul Prahova.

Ulterior, la data de

30 octombrie 1997 I.I. a revocat printr-o declarație autentică făcută la Biroul

Notarului Public I.C. din Ploiești, procura dată lui M.P.I., dar acesta a

primit efectiv această înștiințare, prin poștă, la câteva zile după revocare.

În aceeași zi însă,

M.P.I. în calitatea sa de mandatar al petentului a vândut terenul numitei D.E.,

aceasta la rândul său l-a vândut numitului G.V.D., care a încheiat ulterior

actul de vânzare-cumpărare cu SC B.C. SRL reprezentată de numitul S.C.,

autentificat sub nr. 1214 din 26 martie 1999 la Biroul Notarului Public I.C.

Susținerea petentului

că intimatul în calitate de notar ar fi comis acte de corupție cu prilejul

autentificării acestui contract de vânzare-cumpărare, întrucât S.C.,

reprezentantul societății cumpărătoare nu a avut o împuternicire legală, să

semneze un atare act și nu s-au respectat dispozițiile legale pentru încheierea

unui astfel de act este lipsită de temei.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că S.C. la plângerea aceluiași petent a fost

cercetat sub aspectul infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C.

pen., întrucât în luna martie 1999 în calitate de cumpărător împuternicit de SC

B.C. SRL Ploiești a achiziționat de la o persoană fizică un teren și a declarat

în prezența notarului, semnând contractul de vânzare-cumpărare pentru un preț

fictiv.

Prin Ordonanța nr.

1346/P/2005 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești

s-a dispus încetarea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale, această soluție rămânând definitivă prin

Rezoluția nr. 4439/2/II/2007 din 15 octombrie 2007 a Prim Procurorului Adjunct

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Referitor la

infracțiunea de luare de mită pretins comisă de notarul public I.C., Curtea

constată că din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu s-au

identificat date sau elemente care să probeze existența elementelor

constitutive ale infracțiunii reclamate de petent, simpla afirmație a persoanei

vătămate că intimatul ar fi săvârșit acte de corupție cu prilejul

autentificării contractului nu constituie un temei pentru tragerea la

răspundere penală a acestuia.

Susținerea petentului

că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe pentru

verificarea și dovedirea faptei reclamate nu poate fi primită, câtă vreme

petentul nu arată în concret în ce au constat pretinsele acte de corupție

săvârșite de notar, simpla sa bănuială nu este de natură să determine începerea

urmăririi penale, neexistând nicio probă în acest sens care să formeze

convingerea că se impune începerea urmăririi penale pentru fapte de corupție,

cum în mod justificat a stabilit și procurorul.

Potrivit normelor

procesual penale pentru a se începe urmărirea penală sunt necesare două

condiții, prima condiție constă în existența acelui minim de date (informații)

fie direct din sesizare fie din acte premergătoare care să permită organelor de

urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune de

corupție și în al doilea rând să se constate inexistența vreunuia din cazurile

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C.

proc. pen. cu excepția celui de la lit. b

1

).

Or, în speță nu au fost evidențiate indicii sau

împrejurări privind săvârșirea vreunui act de corupție, activitatea desfășurată

de intimat s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii Notarilor Publici nr.

36/1995, a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și a

normelor de procedură civilă.

De altfel legalitatea

autentificării contractului de vânzare-cumpărare în litigiu a fost verificată

și de instanța civilă și prin Sentința civilă nr. 2027 din 28 februarie 2005 a

Judecătoriei Ploiești acțiunea petentului de anulare a contractului de

vânzare-cumpărare a fost respinsă ca neîntemeiată.

În faza actelor

premergătoare ascultarea persoanei vătămate nu este obligatorie, procurorul

efectuează actele de cercetare pornind de la aspectele sesizate în plângere și

atunci când sunt necesare lămuriri poate să dispună ascultarea acesteia, dar în

cauză s-a apreciat că nu este necesară luarea unei declarații.

Într-adevăr, petentul

a solicitat în mod expres audierea sa în cauză, cererea fiind înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 28 aprilie 2009 după

ce se dispusese neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția din 21 aprilie 2009

însă, așa cum s-a arătat în faza preliminară a cercetărilor, o atare declarație

nu era obligatorie, nefiind prevăzută de dispozițiile procesual penale.

Așa fiind în raport

de considerentele arătate, Curtea constată că soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispusă față de intimatul făptuitor este legală și temeinică și în

consecință plângerea petentului este nefondată și va fi respinsă, în baza art.

278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., menținându-se ca legale și

temeinice rezoluțiile adoptate de parchet.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva sentinței,

în termen legal, petentul I.I. a declarat prezentul recurs.

Motivele de recurs au

fost expuse cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul ales al petentului,

fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

În sinteză,

recurentul - prin apărător ales - a susținut că rezoluția procurorului și,

deopotrivă, sentința care a confirmat-o, sunt nelegale deoarece:

- procurorul nu ar fi

administrat, practic, nici un fel de probe;

- nu a fost chemat de

procuror pentru a fi audiat;

- notarul a întocmit

actul de vânzare-cumpărare între G.V. și SC B.C. SRL fără a exista un mandat

legal în acest sens.

În final, s-a

solicitat casarea sentinței, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale și trimiterea dosarului la procuror „... în vederea unei urmăriri penale

complete".

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

- este neîntemeiată

critica referitoare la „neadministrarea de probe".

În conformitate cu

dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5

2

din C. proc. pen., precum

și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean

beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare

penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile

prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art.

228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din

modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea

urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor

premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De

asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în

vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua

acte premergătoare.

În respectarea

acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte

prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr.

731/P/2008, care cuprinde înscrisurile cu relevanță juridică și probatorie

pentru soluționarea plângerii penale.

În urma efectuării

acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale

formulată de petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a

vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii

temeinice - în sensul art. 68

1

C. proc. pen. - care să justifice

presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte

premergătoare a săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, fapta expusă în

plângerea penală.

Dimpotrivă, actele

premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit.

a) din C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Pretinsa neefectuare

a actelor de cercetare penală este o critică neîntemeiată întrucât, pe de o

parte, organele judiciare penale nu au competența soluționării unor litigii de

natură civilă, iar pe de altă parte, în cauză au fost efectuate acte

premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură penală. Efectuarea

actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi

fost legal posibilă numai în măsura în care, din conținutul actelor

premergătoare, nu ar fost constatată incidența unuia dintre cazurile care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

- de asemenea, este

neîntemeiată și critica referitoare la neascultarea petentului de către

procuror.

Procedura efectuării

actelor premergătoare nu prevede obligația ascultării persoanei care a formulat

plângerea prealabilă, această ascultare devenind obligatorie numai în măsura în

care actele premergătoare justificau începerea procedurii judiciare de

cercetare penală a presupusului făptuitor al infracțiunii reclamate, ipoteză

neregăsită în prezenta cauză.

- din actele

dosarului întocmit de procuror se reține că petentul a formulat o plângere

penală și cu privire la numiții M.P.I. și D.E. (Dosare nr. 2691/P/2002 și nr.

1346/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești) soluția dispusă

fiind de neîncepere a urmăririi penale față de cele 2 persoane reclamate

(rezoluție din data de 27 august 2007), și care a rămas definitivă în urma

parcurgerii procedurii plângerii adresată procurorului ierarhic superior și,

respectiv, instanței competente, inclusiv prin exercitarea recursului.

Prima observație este

cea potrivit căreia petentul nu este persoană implicată (parte) în contractul

de vânzare-cumpărare încheiat între G.V.D. și SC B.C. SRL, reprezentată prin

numitul S.C., astfel încât este discutabilă calitatea procesuală de a invoca,

sub aspect penal, pretinse fapte penale săvârșite în legătură cu aceste

contract.

A doua observație

constă în aceea că actele premergătoare efectuate, astfel cum s-a menționat

anterior, nu au relevat indicii minime, în sensul legii, care să justifice

presupunerea rezonabilă că notarul ar fi săvârșit fapte de corupție în legătură

cu încheierea respectivului contract de vânzare-cumpărare.

La întocmirea

respectivului act de vânzare-cumpărare de către notar a fost avută în vedere o

procură („împuternicire"), validitatea acesteia și, pe cale de consecință,

validitatea contractului de vânzare-cumpărare putând fi supusă, în condițiile

legii civile, controlului judecătoresc.

În lipsa altor

indicii temeinice sau probe, nemulțumirea petentului legată de prețul primit de

el pentru imobil, prin comparație cu prețul obținut de alte persoane în urma

vânzărilor ulterioare, nu este suficientă pentru a justifica concluzia că

notarul ar fi săvârșit fapte de corupție.

În raport cu cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.,

recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționar I.I. împotriva Sentinței penale nr. 154 din 21 octombrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul

petiționar să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 martie 2010.