ÎCCJ, Decizia nr. 521/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1642 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petenta M.A.R.P. împotriva ordonanței nr. 1566/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petenta obligată la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

ordonanța din 11 martie 2010 în dosarul nr.1566/P/2009, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de judecătorul P.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că petiționara a formulat plângere

împotriva magistraților P.C., judecător la Curtea de Apel București, G.M., S.G., A.C., V.S.M., judecători și F.S.A., procuror, solicitând cercetarea acestora

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., care s-ar fi

realizat „în contextul infracțiunii de spionaj contra României”.

S-a constatat că în

ce o privește pe doamna judecător P.C. plângerea petiționarei nu cuprinde

descrierea faptei reclamate și nu conține mențiunile cerute de legea procesuală

penală [art. 222 alin. (2) C. proc. pen.] pentru a-i conferi un conținut precis

ca o cerință a admisibilității plângerii.

Referitor la

magistrații I.M., S.G., A.C., V.S.M. și F.S.A., s-a dispus disjungerea și

trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția din 9

august 2010 în dosarul nr. 6475/3063/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a

respins plângerea ca tardivă.

S-a reținut că deși

ordonanța a fost pronunțată la 11 martie 2010 și comunicată petiționarei la 17

martie 2010, aceasta a formulat plângere la 13 iulie 2010, completată la 3

august 2010.

Împotriva rezoluției

procurorului a formulat prezenta plângere petiționara M.A.R.P. criticând-o ca

fiind netemeinică și invocând o serie de nemulțumiri legate de soluționarea pe

fond a plângerilor sale, fără a exista referiri la tardivitatea reținută în

rezoluția procurorului ierarhic superior.

Analizând plângerea

petiționarei, din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 278 alin. (3) C.

proc. pen., instanța a constatat că ordonanța atacată nr. 1566/P/2009 din 11

martie 2010 a fost comunicată petiționarei la 17 martie 2010 și contestată la

13 iulie 2010, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de temeiul legal

mai sus invocat, plângerea fiind, astfel respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după

cum rezultă din concluziile orale ale acesteia (prezentate în partea

introductivă a acestei decizii) și din cuprinsul cererii de recurs (fila 2

dosar recurs) și a concluziilor scrise (filele 7, 11-12 și 21-22 dosar recurs)

pentru nelegalitate, netemeinicie; în drept au fost invocate dispozițiile art.

385 C. proc. pen. și art. 155-173 C. pen.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este

nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față,

nemulțumită fiind de activitatea desfășurată de magistratul intimat și

conferindu-i conotații penale, petenta a formulat plângere penală.

Cu respectarea

dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare,

procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a

concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel

că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică,

deoarece, într-adevăr, plângerea petentei nu este aptă a dovedi realitatea

acuzațiilor diverse aduse persoanelor reclamate, acuzații neindicate de o

manieră concretă, astfel după cum impun prevederile art. 222 C. proc. pen. Se

reține, totodată că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care

presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unei

soluții, chiar dacă acestea au nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea

însăși, infracțiune, în absența îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv

al acesteia.

Se reține, așadar că

în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor

premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de

intimată soluția de netrimitere în judecată contestată de către petentă.

Astfel, infracțiunile

reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a

dispozițiilor legale, activitatea profesională a acesteia necircumscriindu-se

niciunei forme de ilicit.

Analizând hotărârea

recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului

dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind

legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs sunt, așadar nefondate, iar temeiul de drept indicat excede obiectului

cauzei, având în vedere calea de atac declarată și infracțiunea sub aspectul

căreia au fost efectuate actele premergătoare și s-a dispus soluția de

netrimitere în judecată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.P. împotriva sentinței nr. 1642

din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 7192/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.