ÎCCJ, Decizia nr. 521/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1642 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.A.R.P. împotriva ordonanței nr. 1566/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța din 11 martie 2010 în dosarul nr.1566/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că petiționara a formulat plângere împotriva magistraților P.C., judecător la Curtea de Apel București, G.M., S.G., A.C., V.S.M., judecători și F.S.A., procuror, solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., care s-ar fi realizat „în contextul infracțiunii de spionaj contra României”. S-a constatat că în ce o privește pe doamna judecător P.C. plângerea petiționarei nu cuprinde descrierea faptei reclamate și nu conține mențiunile cerute de legea procesuală penală [art. 222 alin. (2) C. proc. pen.] pentru a-i conferi un conținut precis ca o cerință a admisibilității plângerii.

Referitor la magistrații I.M., S.G., A.C., V.S.M. și F.S.A., s-a dispus disjungerea și trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin rezoluția din 9 august 2010 în dosarul nr. 6475/3063/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a respins plângerea ca tardivă. S-a reținut că deși ordonanța a fost pronunțată la 11 martie 2010 și comunicată petiționarei la 17 martie 2010, aceasta a formulat plângere la 13 iulie 2010, completată la 3 august 2010. Împotriva rezoluției procurorului a formulat prezenta plângere petiționara M.A.R.P. criticând-o ca fiind netemeinică și invocând o serie de nemulțumiri legate de soluționarea pe fond a plângerilor sale, fără a exista referiri la tardivitatea reținută în rezoluția procurorului ierarhic superior.

Analizând plângerea petiționarei, din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., instanța a constatat că ordonanța atacată nr. 1566/P/2009 din 11 martie 2010 a fost comunicată petiționarei la 17 martie 2010 și contestată la 13 iulie 2010, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de temeiul legal mai sus invocat, plângerea fiind, astfel respinsă ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale acesteia (prezentate în partea introductivă a acestei decizii) și din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) și a concluziilor scrise (filele 7, 11-12 și 21-22 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie; în drept au fost invocate dispozițiile art. 385 C. proc.

pen. și art. 155-173 C. pen. Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată. În speța de față, nemulțumită fiind de activitatea desfășurată de magistratul intimat și conferindu-i conotații penale, petenta a formulat plângere penală.

Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică, deoarece, într-adevăr, plângerea petentei nu este aptă a dovedi realitatea acuzațiilor diverse aduse persoanelor reclamate, acuzații neindicate de o manieră concretă, astfel după cum impun prevederile art. 222 C. proc. pen.

Se reține, totodată că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unei soluții, chiar dacă acestea au nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia. Se reține, așadar că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimată soluția de netrimitere în judecată contestată de către petentă. Astfel, infracțiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a dispozițiilor legale, activitatea profesională a acesteia necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.

Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs sunt, așadar nefondate, iar temeiul de drept indicat excede obiectului cauzei, având în vedere calea de atac declarată și infracțiunea sub aspectul căreia au fost efectuate actele premergătoare și s-a dispus soluția de netrimitere în judecată. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.P. împotriva sentinței nr. 1642 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7192/1/2010. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.