ÎCCJ, Decizia nr. 443/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 804 din 10 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 1270/P/2009, din 21 ianuarie 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, menținută prin rezoluția nr. 1301/817/II/2/2010 din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul A.I.

a formulat plângere penală împotriva procurorului C.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea

infractorilor și fals intelectual. În motivarea plângerii, petiționarul a

învederat, în esență, că procurorul C.M. a săvârșit infracțiunile menționate cu

ocazia adoptării rezoluției în cauză nr. 123/P/2009.

Prin

sentința nr. 1067 din 28 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis

plângerea formulată de petent la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în temeiul art. 222 alin. (7) C. proc. pen. având în vedere

dispozițiile art. 29 lit. f) din același cod.

Prin

rezoluția nr. 1270/P/2009 din 21 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen.

Procurorul

de caz a reținut că faptele reclamate nu au suport probator, existența lor

nefiind confirmată de actele aflate la dosar, s-a mai arătat că adoptarea de

către magistrat a unor soluții în cauzele avute spre soluționare nu poate

reprezenta o faptă care să atragă răspunderea penală, acest aspect fiind un

element esențial prin care se înfăptuiește justiția.

Împotriva

acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere la procurorul șef al Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar prin rezoluția nr. 1301/817/II-2/2010 din 1

martie 2010 plângerea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., în termen legal, petiționarul a

formulat plângere în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului cu

motivarea că în cauză au fost emise acte false, nu s-au respectat hotărâri

judecătorești, impunându-se admiterea plângerii, valorificarea probatoriului

existent și respectarea hotărârilor judecătorești definitive.

Cu

privire la plângerea cu soluționarea căreia a fost învestită prima instanță a

apreciat că aceasta nu este fondată.

S-a

reținut că în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că actul emis de procuror în

exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie în sine un abuz în sens penal

sau întrunește conținutul constitutiv al altor infracțiuni doar pentru faptul

că nemulțumește una din părți(cazul petentului) câtă vreme acesta a acționat cu

bună credință și deoarece faptul contrar nu s-a dovedit (respectiv reaua

–credință a procurorului în adoptarea rezoluției), fapta acestuia nu se

circumscrie în sfera ilicitului penal, din actele premergătoare efectuate în

cauză nerezultând că intimatul procuror ar fi săvârșit vreo infracțiune.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a

fost motivat.

Analizând

recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții

pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni

și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C.

proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În

speța de față, nemulțumită fiind de soluțiile dispuse de magistrații intimați

și conferind conotații penale activității profesionale a acestora, petentul a

formulat plângere penală.

Cu

respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor

premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și,

motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C.

proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din

verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică,

deoarece activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune

interpretarea și aplicarea legii, chiar dacă a nemulțumit părțile, nu poate

constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii

condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.

În

speță, intimatul procuror s-a limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile

de serviciu cu respectarea prevederilor legale, activitatea de jurisdicție

desfășurată neputând fi circumscrisă sferei ilicitului penal, pentru a se putea

angaja răspunderea penală a magistratului.

Nemulțumirile

petentului se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac,

singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii procedurii

legale indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care,

de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte.

Analizând

hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie

materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel

pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 804 din 10

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 2515/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.