ÎCCJ, Decizia nr. 262/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1641

din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.C.

împotriva rezoluției nr. 559/P/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a fost menținută rezoluția

atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea

formulată la 16 aprilie 2010 petiționarul V.C. a solicitat tragerea la

răspundere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. a

magistratului judecător P.P.M., care a participat, alături de judecătorii S.E. și

B.L., la adoptarea deciziilor nr. 3601/2009 și nr.1513/2010 ale Curții de Apel

Craiova, secția a II-a civilă, susținând că aceste hotărâri ar fi abuzive și

vădit nelegale.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, prin rezoluția nr. 559/P/2010 din 7 iunie 2010 a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de magistrații

judecători P.P.M., S.E. și B.L. din cadrul Curții de Apel Craiova, cu motivarea

că faptele reclamate nu există și că soluțiile pronunțate de judecători sunt

conforme cu legea.

Împotriva acestei

soluții a formulat plângere petiționarul V.C., care a fost respinsă prin rezoluția

nr. 5877/2777/II/2/2010 din 9 iulie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, reținându-se că soluția de neîncepere a urmăririi

penale este legală și temeinică.

Împotriva acestei

soluții de netrimitere în judecată, a formulat plângere petiționarul V.C., care

a susținut că faptele reclamate există, că ele au fost săvârșite cu vinovăție

și că, urmare a deciziilor nelegale pronunțate de judecători, a fost lipsit de

drepturile sale bănești pentru munca prestată; s-a solicitat trimiterea cauzei

la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistraților

judecători care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și care i-au

provocat o vătămare a intereselor legale.

Prima instanță a

apreciat că plângerea formulată nu este întemeiată.

Din examinarea

actelor premergătoare efectuate s-a constatat că petiționarul a chemat în

judecată la 14 septembrie 2005 pe pârâta SC R. SRL Craiova solicitând obligarea

acesteia la plata unor sume de bani cuvenite pentru executarea unor lucrări de

proiectare și de drepturi salariale pentru activitatea prestată în perioada

august-octombrie 2004.

Prin sentința civilă

nr. 133 din 1 februarie 2006 a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă, a fost

admisă în parte acțiunea, dispunându-se obligarea pârâtei la plata drepturilor

salariale aferente perioadei septembrie –octombrie 2004, fiind respins restul

pretențiilor.

Curtea de Apel

Craiova, secția conflicte de muncă, prin decizia civilă nr. 2445 din 20 iunie 2006 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.C.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a formulat contestație în anulare care a fost admisă prin

decizia civilă nr. 193 din 22 ianuarie 2007 a aceleiași instanțe, anulându-se decizia atacată și fixându-se termen în vederea judecării recursului.

Prin decizia civilă

nr. 1305 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, a

fost admis recursul declarat de reclamantul V.C., a fost casată sentința civilă

nr. 193/2007 și a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În rejudecarea

cauzei, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei

la plata unor sume reprezentând despăgubiri materiale constând în contravaloarea

unor drepturi salariale aferente perioadei noiembrie – decembrie 2004,

contravaloarea unor lucrări de proiectare efectuate, penalități de întârziere

în sumă de 1792 lei și daune morale de 1000 lei, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de

pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă,

dispunându-se prin decizia civilă nr. 3488 din 22 mai 2008 casarea sentinței

atacate și reținerea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă

nr. 7064 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă,

s-a dispus admiterea în parte a acțiunii reclamantului și obligarea pârâtei la

plata sumei de 520 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru

activitatea prestată în perioada noiembrie-decembrie 2004.

La 8 ianuarie 2009,

reclamantul V.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile

nr. 7064/2008 care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 3601 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, completul de judecată fiind format din

judecătorii P.P.M., S.E. și B.L.

Ulterior, la 3

decembrie 2009, reclamantul V.C. a solicitat instanței „să se aducă o

completare și lămurire a dispozitivului hotărârii date prin decizia nr. 3601

din 1 iunie 2009” pentru ca executarea să vizeze atât sumele datorate, cât și

„actualizarea debitului și penalități”.

Această cerere a fost

respinsă prin decizia civilă nr.1513 din 1 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, completul de judecată fiind format din

judecătorii P.P.M., S.E. și B.L., apreciindu-se că nu sunt incidente

dispozițiile art. 281-281

2

C. proc. civ.

Petiționarul a

susținut că ultimele decizii, nr. 3601 din 1 iunie 2009 și nr. 1513 din 1

martie 2010, ar fi modificat, în mod nelegal și abuziv, cele dispuse de

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 4727 din 13 noiembrie 2007. Instanța a

apreciat că această susținere nefiind corespunzătoare realității, sentința

indicată nefiind modificată prin cele două decizii, ci casată prin decizia

civilă nr. 3488 din 22 mai 2008, a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă,

reținându-se cauza spre rejudecare; prin decizia civilă nr. 7064 din 11 iulie

2008 aceeași instanță a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 520 lei,

drepturi salariale pentru perioada noiembrie-decembrie 2004.

S-a reținut că la

pronunțarea deciziilor nr. 3601/2009 și nr. 1513/2010, ale Curții de Apel

Craiova, secția conflicte de muncă, au fost respectate dispozițiile procesual

civile incidente, iar din examinarea actelor premergătoare nu au rezultat

indicii sau probe în sensul că, intimații judecători și-ar fi încălcat, cu rea

credință îndatoririle de serviciu, producând astfel vătămări ale intereselor

legale ale petiționarului, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi

penale a celor trei judecători pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen. fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după

cum rezultă din cererea de recurs și precizările formulate (filele 2-3 și 47-49

dosar recurs) pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a invocat casarea abuzivă

de către intimata judecător P.P.M. a deciziei nr. 4727/2007 a Tribunalului Dolj

și rejudecarea cauzei, nelegalitatea hotărârilor Curții de Apel Craiova,

necesitatea rejudecării cauzei la Tribunalul Dolj, prejudicierea petentului prin neacordarea drepturilor bănești (inițial

recunoscute prin sentința nr. 729/2007 a Tribunalului Dolj).

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen. cu distincțiile indicate

de norma precitată.

În prezenta cauză

procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus în conformitate cu

dispozițiile art. 224 C. proc. pen. efectuarea, în etapa actelor premergătoare,

a verificărilor apreciate ca utile cauzei și, motivat, a dispus cu privire la

intimați soluția de neîncepere a urmăririi penale, constatând că faptele

reclamate nu există în materialitatea lor.

Într-adevăr,

nemulțumirile petentului privesc modul de soluționare a unui litigiu de muncă,

astfel încât acestea nu pot constitui temei pentru tragerea la răspundere

penală a magistraților, deoarece activitatea de jurisdicție, interpretarea și

aplicarea legii și actul final al judecății, pronunțarea unei hotărâri

judecătorești, nu pot constitui, prin ele însele, infracțiuni.

Aprecierile negative

ale părții cu privire la o hotărâre judecătorească trebuie exprimate pe calea

declarării căilor de atac prevăzute de lege, a căror parcurgere nu poate fi

înlocuită de formularea plângerii penale, instituție juridică având finalitate

distinctă.

Nemulțumirile

subiective ale petentului nu sunt apte a dovedi comiterea, de către intimații

judecători, a unor infracțiuni, iar formularea plângerii penale nu poate

conduce la o suplimentare a căilor de atac expres și limitativ prevăzute de

lege.

În speță intimații

s-au limitat la a-și exercita legal atribuțiile de serviciu, împrejurarea că o

hotărâre judecătorească a nemulțumit una dintre părți neputând conduce la

concluzia contrară, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.

Se constată, așadar,

că prima instanță a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului,

rezoluției atacate și plângerii petentului, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și

riguros motivată.

Motivele invocate în

recurs nu sunt întemeiate și reprezintă, în esență, critici aduse de petent

hotărârilor pronunțate de către intimați, astfel că, față de motivele anterior

prezentate, nu pot fi apreciate ca dovezi de comitere a vreunor fapte penale.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul V.C. împotriva sentinței nr. 1641 din 1

noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7073/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.