ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 314 de la 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9095/2/2009 (2292/2009), în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva rezoluțiilor nr. 296/P/2009 din 13 august 2009 și nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au menținut rezoluțiile atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a-II-a penală, sub nr. 9095/2/2009 din data de 28 septembrie 2009, petenta D.C.D. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 296/P/2009 din 13 august 2009 și nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea plângerii formulate, petenta a învederat următoarele aspecte:

La prezenta cauză au fost atașate dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în care s-au pronunțat rezoluțiile atacate.

Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, curtea de apel a reținut că prin rezoluția nr. 296/P/2009 din data de 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul C.G., motivat de faptul că, nu s-a putut reține că ofițerul de poliție ar fi amenințat-o sau determinat-o prin șantaj ori în altă modalitate pe petentă să consemneze altceva decât aceasta ar fi dorit, cu atât mai mult cu cât declarația sa a fost una olografă și, ca atare, în cauză nu a fost comisă nicio faptă prevăzută de legea penală.

Prin rezoluția nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 275-278 C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva soluției pronunțată în Dosarul nr. 296/P/2009 al aceleiași instituții, reținându-se, în esență, împrejurarea că audierea petentei în Dosarul penal nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a fost efectuată anterior audierii numitului M.G.D., respectiv, la 30 ianuarie 2009, parte din înscrisuri fiind depuse de aceasta în susținerea plângerii penale, iar celelalte documente au fost solicitate și înregistrate la dosar ulterior datei de 30 ianuarie 2009, precum și faptul că declarația petentei nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză care să conducă la concluzia că intimatul ar fi exercitat presiuni, amenințări, în scopul de a o determina să renunțe la plângerea penală formulată sau că ar fi dictat conținutul declarației olografe dată de către petentă.

Curtea de apel a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în considerarea următoarelor argumente:

Petenta D.C.D. a formulat plângere penală, înregistrată sub nr. 1608192 din 4 februarie 2009 pe rolul D.G.P.M.B. - Secția 6 Poliție, prin care reclama încălcarea atribuțiilor de serviciu de către intimatul C.G., în calitatea sa de comisar șef în cadrul Secției 6 Poliție - Biroul Cercetări Penală, cu ocazia audierii acesteia, la data de 30 ianuarie 2009, în calitate de persoană vătămată, în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 202 C. proc. pen. organul de urmărire penală - conform principiului rolului activ statuat de dispozițiile art. 4 C. proc. pen. - este obligat să strângă probele necesare aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a cauzei, probe pe care le adună atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

Potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori al denunțului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b)

1

, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Or, în cadrul actelor premergătoare efectuate în cauză, în condițiile art. 224 C. proc. pen., intimatul C.G. a procedat, în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, la audierea petentei, a numitului M.G.D., precum și la ridicarea și depunerea la dosar a unor înscrisuri necesare soluționării cauzei.

Contrar celor susținute de către petentă în cuprinsul plângerii adresată instanței (pct. 3), actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie, numai, să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Or, după efectuarea acestor „investigații prealabile”, arătate mai sus, comisarul șef C.G. a propus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul M.G.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., înaintând procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Prin rezoluția nr. 14332/P/2008 din 28 mai 2009, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a confirmat propunerea, motivat.

În ceea ce privește pct. 1 din motivele plângerii, curtea de apel a constatat că audierea petentei în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a fost efectuată anterior ascultării numitului M.G.D. din 03 februarie 2009, respectiv, la data de 30 ianuarie 2009, parte din înscrisuri fiind depuse, de către petentă, în susținerea plângerii penale, la data de 30 ianuarie 2009, iar celelalte documente au fost solicitate și înregistrate la dosar ulterior datei audierii petentei din 30 ianuarie 2009, respectiv, corespondența cu instituțiile implicate în cauză (27 februarie 2009).

În ceea ce privește încălcarea atribuțiilor de serviciu de către intimat, curtea de apel a constatat că declarația petentei nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, care să conducă la concluzia că organul de cercetare penală al poliției judiciare ar fi exercitat presiuni, amenințări sau ar fi „insistat agresiv și sistematic” în scopul de a o determina să renunțe la plângerea penală formulată împotriva numitului M.G.D. și, totodată, nu există dovezi din care să rezulte că intimatul a dictat conținutul declarației olografe dată în fața acestuia, la data de 30 ianuarie 2009, petenta, menționând, la finele declarației: „Aceasta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez”, fără a insera vreo altă mențiune.

De asemenea, în ceea ce privește ultimul motiv al plângerii, în sensul că „susținerea procurorului din rezoluția atacată cu privire la existența condiției de a avea domiciliul stabil pe raza municipiului B. pentru preschimbarea permisului este falsă și nu este fundamentată pe nici o prevedere legală”, curtea de apel a reținut că dispozițiile legale referitoare la eliberarea permisului de conducere se aplică, prin analogie, și în cazul preschimbării permisului de conducere, deoarece, evident, aceleași servicii publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor sunt competente să se pronunțe asupra cererii de preschimbare a permisului de conducere.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, autoritățile competente care examinează persoanele în vederea obținerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituției prefectului pe raza căreia candidații își au domiciliul sau reședința.

Conform art. 37 din același act normativ, permisul de conducere se eliberează de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere a vehiculelor la care candidații au susținut examinarea, potrivit art. 32.

Potrivit art. 23

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, persoanele cu domiciliul sau reședința în România, precum și cetățenii statelor membre ale U.E. care se află la studii în România pentru o perioadă de cel puțin 6 luni sau care au rezidența normală în România pot solicita obținerea permisului de conducere la autoritățile competente să le examineze, iar conform dispozițiilor art. 24, examinarea pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții îți au domiciliul, reședința ori rezidența normală.

Este adevărat că, potrivit art. 23

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, prin rezidență normală se înțelege locul unde o persoană locuiește în mod obișnuit, adică cel puțin 185 de zile într-un an calendaristic, datorită unor legături personale și profesionale sau, în cazul persoanelor fără legături profesionale, datorită unor legături strânse între acestea și locul în care locuiesc, însă petenta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, deși sarcina probei îi revenea acesteia din urmă, ca și persoană solicitantă, iar nu autorității.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea și a menținut rezoluțiile atacate, ca legale și temeinice.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petenta a fost obligată la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționara D.C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, în sensul că instanța nu s-a pronunțat pe fapte, probe, cereri, nelegalitatea hotărârii, rezoluțiile pronunțate în Dosarul nr. 296/P/2009 sunt nelegale și netemeinice, caracterul nelegal al actelor premergătoare în Dosarul nr. 296/P/2009, nulitatea actelor, ca urmare a emiterii lor de către un organ necompetent, motivele de recurs formulate în scris, aflându-se la filele 6-25 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta petiționară a criticat sentința pronunțată de prima instanță pentru că aceasta nu a precizat care sunt mijloacele de probă care se presupun că ar exista la dosarul de urmărire penală, arătând că în fapt și în drept, cu excepția declarațiilor olografe ale părților și a corespondenței purtate între recurentă, director (intimatul M. din cauza nr. 14332/P/2009) și Avocatul Poporului în conformitate și în temeiul legii petițiilor, corespondență care nu are absolut nicio relevanță în ceea ce privește latura penală a cauzei, la dosarul de urmărire penală nu se află nici un „mijloc de probă”.

Recurenta petiționară consideră că în cauză își găsește aplicabilitatea Deciziei 48 a Secțiilor Unite, evidențiind faptul că în Dosarul nr. 296/P/2009 cu excepția declarațiilor părților și a unor înscrisuri fără nicio relevanță cu latura penală a cauzei nu există absolut nimic, ceea ce demonstrează faptul că, în fapt și în drept, urmărirea penală (acte premergătoare) nu a fost efectuată. Singurele elemente strânse de către organele de cercetare penală sunt declarațiile olografe ale părților.

De asemenea, recurenta petiționară critică motivarea primei instanțe cu privire la lipsa probelor în favoarea sau în defavoarea intimatului, arătând că la dosarul de urmărire penală nu există nicio probă cu privire la latura penală a cauzei, că s-a raportat la legislația națională privind circulația pe drumurile publice pentru a trage concluzii prin analogie, cu privire la legislația ce stabilește deosebit de clar obligațiile Serviciului Public Comunitar cu privire la atribuții, respectiv preschimbarea permiselor solicitanților, apreciind ca nefondată și nelegală aprecierea instanței că nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, făcând referire la dispozițiile legale.

Recurenta petiționară arată în amănunt faptele, probele, cererile asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, că organele de cercetare penală sunt cele care, cu bună știință și intenționat refuză să pună la dispoziția procurorilor și a instanțelor de judecată înscrisurile necesare soluționării cauzei, înscrisuri dispuse prin ordonanță, că directorul, deși avea în cunoștință legislația specifică și avea obligația să o aplice a refuzat.

Recurenta petiționară a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, deoarece aceasta nu a prezentat susținerea intimatului și nici dovezile pe care acesta le-a adus în apărarea sa, apreciind că instanța nu a respectat prevederile pct. 3 din art. 261 C. proc. civ., respectiv nu arătat care sunt toate susținerile sale, nu s-a pronunțat deloc nici motivat și nici nemotivat și nu a arătat absolut nicio probă din cele existente la dosarul de urmărire penală cu privire la susținerile sale.

Totodată, recurenta petiționară a criticat rezoluțiile pronunțate în Dosarul nr. 296/P/2009 pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că intimatul din dosarul instrumentat de C. (14.332/P/2008) a avut posibilitatea să administreze înscrisuri înainte de a i se aduce oficial la cunoștința faptul că a fost formulată o plângere penală pe numele său, înainte de a fi audiat în dosar și înainte chiar ca recurenta să fie audiată în dosar ca urmare a înregistrării plângerii penale.

Recurenta a arătat modul cum a fost audiată, respectiv că a fost pusă în situația de a-l asculta pe cms. C. dând citire mai multor paragrafe din înscrisurile la dosar, al căror conținut îl cunoștea, în scopul de a o convinge de faptul că nu este legal îndreptățită în susținerea plângerii penale pe care a înregistrat-o, atitudinea domnului în cauză a fost una insistentă, agresivă verbal și susținută în timp. Cu această ocazie, C. a făcut chiar aluzie, cu totul deplasat și fără nicio relevanță cu cazul de față și la un litigiu mai vechi al recurentei (în calitate de parte vătămată) cu un fost angajator, dosar care a fost în lucru la un coleg de secție al domnului C. și de care, acesta, prin mijloace necunoscute și nelegal a luat la cunoștință. Litigiul a fost soluționat de către instanța competentă prin dispunerea începerii urmăririi penale, că acest aspect în niciun caz nu face obiectul atribuțiilor de serviciu ale cms. C. în Dosarul 14332/P/2008 și prin aceasta comisarul i-a încălcat dreptul la viață privată. În fapt comisarul s-a folosit de acest argument pentru intimidarea sa, având drept scop determinarea sa la renunțarea susținerii și motivării plângerii formulate. A fost pusă în situația să solicite insistent, verbal să își susțină declarația în dosar. C. i-a dictat partea introductivă referitoare la datele de identificare personale pe care le-a verificat în baza cărții de identitate pe care a prezentat-o și a continuat să dicteze și conținutul declarației. A insistat să explice în declarație conținutul exact al dosarului pentru preschimbarea permisului de conducere în cazul expirării valabilității acestuia deși nimeni nu este obligat să cunoască pe dinafară conținutul articolelor din legislația în vigoare, considerând că este un abuz în serviciu, în calitate de lucrător de poliție să ceară unei persoane, cu ocazia audierii sale să-i reproducă textul unui articol de lege (fără a avea posibilitatea de a-l citi) text și articol de lege care nu au nicio relevanță în caz.

Recurenta petiționară a mai făcut și alte mențiuni cu privire la modul de audiere și la alte aspecte, arătând conținutul unor dispoziții legale, făcând ample considerații personale cu privire la adresa Direcției Regim Permise de Conducere, la obligațiile directorului, a mai evidențiat caracterul nelegal al actelor premergătoare în Dosarul 296/P/2009, respectiv nulitatea actelor, în sensul că actele premergătoare din Dosarul nr. 296/P/2009 dispuse prin ordonanța 296/P/2009 de la 24 februarie 2009 dată de procurorul D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost efectuate de către ofițeri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Inspecție Internă.

S-a arătat faptul că niciun act de urmărire penală nu a fost efectuat de către procuror, în condițiile în care conform legii, urmărirea penală se efectuează de către procuror, s-au mai făcut referiri la componența Dosarului nr. 296/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul că în cadrul acestuia există două Dosare de urmărire penală: 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în care C. a avut calitatea de organ de cercetare penală fără ca între aceste dosare distincte să existe vreo diferențiere astfel că înscrisuri ale Dosarului 296/P/2009 sunt amestecat cu înscrisuri ale Dosarului 14332/P/2008.

Instanța, în baza prevederilor art. 278

1

pct. 7 are obligația de a „verifica rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei” fiind important ca instanța să cunoască în primul rând care sunt aceste lucrări la dosarul cauzei, respectiv: care sunt lucrările Dosarului 14332/P/2008 și care sunt lucrările Dosarului 296/P/2009.

Recurenta petiționară critică modul în care parchetul a înaintat instanței dosarul de urmărire penală, fără dosarele componente, ocazie în care invocă o altă încălcare a prevederilor legale de către instanța de fond, în considerentele hotărârii instanța a precizat „analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, Curtea reține…”. Apreciază că i-a fost încălcat dreptul de a administrat noi înscrisuri atâta vreme cât, contrar legii, instanța nu s-a declarat învestită să se pronunțe și asupra înscrisurilor noi administrate iar aceasta este o încălcare a dreptului la apărare prevăzut de art. 6 C.E.D.O.

Unul din aceste înscrisuri are o deosebită importanță, respectiv: adresa directorului care organul ierarhic superior – Direcție, adresa din 27 octombrie 2008, care nu se regăsește la Dosarul de urmărire penală 296/P/2009 și, în care, intimatul din dosarul instrumentat de C. recunoaște că nu există niciun criteriu și nici un temei de drept prin care Serviciul pe care îl conduce să nu preschimbe permisul ca urmare a expirării valabilității, respectiv competența Serviciului.

Pentru considerentele arătate, recurenta petiționară a solicitat constatarea nulității tuturor actelor efectuate în Dosarul de urmărire penală 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și aplicarea Deciziei 48 a Secțiilor Unite: „neefectuarea urmăririi penale ori caracterul ei incomplet impune trimiterea dosarului la procuror.”

La termenul de astăzi, recurenta petiționară, în dezbateri a susținut oral motivele scrise de recurs, arătând că înțelege să critice sentința instanței de fond, dar ridică și la acest termen excepția de necompetență a organelor de urmărire penală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen., prin care se prevede posibilitate procurorului de a delega efectuarea anumitor acte organelor de poliție judiciară, depunând în scris motivarea excepției invocate. În acest sens, a arătat că în cauză, deși competența revenea procurorului, toate actele premergătoare au fost efectuate de organele de poliție, astfel că sunt lovite de nulitate absolută. În sprijinul susținerilor sale, a invocat cauza B. contra României raportat la dispozițiile art. 20, art. 21 din Constituție.

Față de aceste mențiuni a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor premergătoare și, în concluzie, admiterea recursului, casarea sentinței, desființarea rezoluțiilor atacate, iar, pe fond, pronunțarea asupra vinovăției intimatului pentru infracțiunile reclamate.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de recurenta petiționară și excepția invocată au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivarea excepției prevederilor art. 197 C. proc. pen. depusă în scris în ședința publică de astăzi (filele 26-27 dosarul Înaltei Curți), recurenta petiționară a arătat că în Dosarul 296/P/2009 au fost efectuate acte premergătoare dispuse prin ordonanța 296/P/2009 de la 24 februarie 2009 a procurorului Dobrilă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de către ofițeri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Inspecție Internă, invocând prevederile art. 217 alin. (4) C. proc. pen.

Cu privire la faptul că anumite acte pot fi realizate de către organele poliției judiciare se solicită a se observa că toate actele din dosarul de urmărire penală au fost efectuate în exclusivitate de către ofițeri ai Controlului Intern. Absolut niciun act de urmărire penală nu a fost efectuat de către procuror, în condițiile în care conform legii, urmărirea penală se efectuează de către procuror. În Dosarul 296/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu există niciun act de urmărire penală efectuat de procuror, făcând referiri la site-ul oficial al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București unde se arată atribuțiile principale ale Serviciului cercetări prealabile și penale, competența Direcției Controlului Intern, menționând că intimatul C. are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, iar la dosar există înscrisuri care confirmă acest lucru. Dosarul de urmărire penală 296/P/2009 este unul din cazurile în competența urmăririi penale este dată în mod obligatoriu, conform legii, în competența procurorului.

Presupunând prin absurd și contrar legii că ofițerii M. și R. care au efectuat acte premergătoare în Dosarul 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ar fi avut acest drept, în temeiul jurisprudenței C.E.D.O. precizată în cauza B. contra României și în temeiul art. 20 din Constituția României „Tratatele internaționale privind drepturile omului” nu aveau acest drept. Ofițerii mai sus menționați nu aveau dreptul să desfășoare niciun fel de activitate specifică în Dosarul 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pe motivul prezentat mai jos în cauza B. împotriva României (cererea nr. 42.066/98), publicată în M.O. nr. 452 din 27 mai 2005 în care, la paragr. 104 este precizat „Curtea remarcă faptul că probele au fost administrate și martorii au fost audiați de Poliția Judiciară Piatra-Neamț, polițiștii cercetați fiind angajați tot ai Poliției Piatra-Neamț. Or, acest fapt nu este compatibil cu principiul lipsei oricărui raport ierarhic sau instituțional între persoanele care conduc cercetările și cele implicate în evenimente.”

În acest caz, polițistul cercetat și implicat în evenimente este C. – poliția judiciară din cadrul DGMPB în timp ce actele premergătoare au fost administrate de M. și R. – poliția judiciară din cadrul DGPMB. Prin urmare exista raportul instituțional între „persoanele care conduc cercetările” = M. și R. și „persoanele implicate în evenimente” = C. iar acest raport încalcă prevederile art. 6 din Convenția C.E.D.O., dreptul la un proces echitabil.

Pe aceste considerente, recurenta petiționară apreciază că urmărirea penală în Dosarul 296/P/2009 PCAB nu a fost efectuată în condițiile legii, cu încălcarea atât a legislației naționale, cât și a reglementărilor internaționale la care România este parte și care au prioritate.

Înalta Curte va analiza excepția de necompetență a organelor de urmărire penală invocată oral și depusă în scris de către recurenta petiționară D.C.D. ca o critică în recurs, în raport cu obiectul prezentei cauze și anume recursul exercitat împotriva sentinței penale nr. 314 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, față de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurenta petiționară D.C.D. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, inclusiv cel privind necompetența organelor de urmărire penală (filele 7-27 dosarul Înaltei Curți), cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.C.D.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de comisar C.G. cu privire la faptele reclamate.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, criticile formulate de petiționară au fost examinate, în raport cu persoana și faptele pretinse ca fiind comise de către acesta, procurorul constatând că petenta a solicitat efectuarea cercetărilor față de comisarul C.G. din cadrul Secției 6 Poliție motivată de faptul că, fiind audiată de lucrătorul de poliție într-o cauză penală, acesta ar fi încercat să o determine să consemneze altceva decât ce ar fi dorit să declare.

Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut că Secția 6 Poliție a primit Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București în care D.C.D. solicita cercetarea mai multor angajați ai Serviciului Public Comunitar, Regim Permise și Înmatriculare a Autovehiculelor pentru că aceștia refuzau să-și preschimbe permisul de conducere.

Fiind invitată la secția de poliție de către comisar C.G., cel investit să efectueze cercetările în cauză, aceasta a fost întrebată cu privire la aspecte pe care lucrătorul de poliție le-a apreciat drept importante în raport de obiectul cauzei. Aprecierea persoanei vătămate cu privire la ceea ce este esențial în efectuarea cercetărilor nu poate constitui un criteriu în strategia anchetei, cel care evaluează oportunitatea și utilitatea conținutului declarației fiind organul de cercetare sau urmărire penală.

Așa cum a rezultat din declarația petentei aceasta a fost nemulțumită pentru că ofițerul de poliție a insistat în a preciza dacă are sau nu domiciliul în municipiul B.

Acest aspect era, într-adevăr esențial deoarece persoanele pe care le reclamase i-au refuzat preschimbarea permisului tocmai din acest motiv, condiția de a avea domiciliul stabil pe raza municipiului B.

Situația de fapt mai sus arătată se susține prin actele premergătoare existente la Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 296/P/2009, respectiv adresa DGPMB, Poliția Sectorului 2 către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în care se menționează că în conformitate cu art. 276 C. proc. pen. se înaintează în original lucrarea penală cu numărul indicat, întrucât ofițerul de poliție reclamat face parte din Poliția Judiciară, iar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Sectorului 2 Poliție, Secția 6 Poliție, Biroul Cercetări Penale (fila 6 dosarul parchetului); raportul întocmit de DGPM Sectorul 2 Poliție, Compartiment Inspecție Internă cu nr. 2506573/2009 (fila 7 dosarul parchetului); declarația olografă a petiționarei D.C.D. dată la 24 martie 2009 (filele 11-12 dosarul parchetului); procesul-verbal întocmit la 30 martie 2009 de către cms. șef de poliție M.G. și subcomisar de poliție R.N. din cadrul DGPMB – Serviciul Inspecție Internă (fila 13 dosarul parchetului); declarația olografă dată de intimatul C.G. dată la 30 martie 2009 (fila 14 dosarul parchetului); fotocopia rezoluție dată la 28 mai 2009 de către procurorul R.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 14332/P/2008 prin care a dispus neînceperea urmăririi penale în Dosarul cu nr. unic 14332/P/2008 față de numitul M.G.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. (filele 15-16 dosarul parchetului); fotocopia referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală întocmit de către comisarul C.G. din cadrul Secției 6 Poliție, Biroul Cercetări Penale (filele 17-18 dosarul parchetului); fotocopiile unei adrese a DGPM, Sectorul 2 Poliție, Secția 6 Poliție, Biroul Cercetări Penale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, a plângerii penale formulată de petiționara D.C.D. împotriva conducerii Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a declarației olografe a lui D.C.D. dată la 30 ianuarie 2009, a cererii formulate de petiționară către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor în atenția domnului M., Șef Serviciu, a adresei Instituției Prefectului Municipiului București cu nr. 1151102 din 12 noiembrie 2008, a adresei Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor către Instituția Prefectului – Municipiului București, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, a adresei Instituției Prefectului Municipiului București către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Secția 6 Poliție, Biroul Cercetări Penală, a adresei Instituției Prefectului Municipiului București către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Sector 2 Poliție, Secția 6 Poliție, Biroul Cercetări Penală, a declarației olografe de la 3 februarie 2009 dată de M.G.D. (filele 19-34 dosarul parchetului).

În considerentele rezoluției date la 13 august 2009, procurorul a apreciat că nu se poate reține faptul că ofițerul de poliție ar fi amenințat-o sau determinat-o prin șantaj ori în altă modalitate să consemneze altceva decât aceasta ar fi dorit, cu atât mai mult cu cât declarația sa a fost una olografă, așa încât în cauză nu a fost comisă nicio faptă prevăzută de legea penală, comportarea comisarului C.G. cu prilejul audierii petentei înscriindu-se în exercitarea atribuțiilor profesionale.

Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin rezoluția din 8 septembrie 2009 în lucrarea cu nr. 1411/II-2/2009, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva soluției adoptată în Dosarul penal nr. 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiționară, în raport cu soluția dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele și lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum și la dispozițiile legale, în condițiile arătate.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare, în urma cărora s-a stabilit, legal și temeinic, că aspectele invocate de petiționara D.C.D. nu se susțin.

Înalta Curte constată că nu este întemeiată critica invocată de către recurenta petiționară D.C.D. cu privire la caracterul nelegal al actelor premergătoare în Dosarul nr. 296/P/2009, așa cum s-a dispus de către procuror, în conformitate cu art. 217 alin. (4) C. proc. pen., ca urmare a efectuării lor de către lucrători ai DGPM – Direcției Control Intern, polițiști care nu au calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, așa încât este aplicabilă cauza Bursuc contra României.

Astfel, deși în ordonanța dată la 24 februarie 2009 în Dosarul nr. 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, (fila 37 din dosarul parchetului), procurorul a dispus, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen. și art. 219 alin. (2) din același cod, efectuarea de către comisar șef G.M. și subcomisar N.R. din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Contral Intern, a actelor procedurale indicate, respectiv audierea reclamantului pentru precizarea obiectului plângerii, audierea lucrătorilor de poliție reclamați, dovada calității, copii acte necesare cauzei (verificarea Dosarului nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București), dispozițiile legale invocate drept temei nu sunt aplicabile, în raport cu obiectul verificărilor, ca urmare a unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., față de soluția dispusă, respectiv neînceperea urmăririi penale, care este circumscrisă actelor premergătoare prevăzute de art. 224 C. proc. pen.

Altfel spus, dispozițiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen. își găsesc aplicabilitatea numai în cazul în care urmărirea penală este începută, or, în condițiile concrete ale prezentei cauze, s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale, așa încât efectuarea actelor dispuse de către procuror se circumscriu actelor premergătoare, în condițiile art. 224 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că actele premergătoare efectuate de către lucrătorii de poliție au fost analizate de către procuror cu ocazia dispunerii soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul comisar C.G., motivând în fapt și în drept soluția dispusă, care reprezintă rezultatul unui proces de evaluare asupra modului de efectuare a actelor premergătoare.

Totodată, nu se pot reține ca fiind aplicabile, în contextul prezentei cauze, argumentele C.E.D.O. din cauza B. contra Românei, întrucât, pe de-o parte, în cauză „ancheta efectivă”, respectiv acte premergătoare au fost efectuate de un alt organ de poliție, decât cel în care lucrează intimatul, iar, pe de altă parte, verificările efectuate au fost analizate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin rezoluția din 13 august 2009, în Dosarul nr. 296/P/2009 a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimatul C.G.

Înalta Curte consideră că nu pot fi avute în vedere nici criticile referitoare la motivarea sentinței pronunțate de prima instanță, și nici cu privire la rezoluțiile date de către procurori, întrucât așa cum s-a mai arătat, întrucât în considerentele expuse ale hotărârii pronunțate au fost examinate în concret criticile formulate de petiționară, cu referiri exprese la modul de audiere al acesteia, în raport cu intimatul M.G.D., cu privire la pretinsele încălcări ale atribuțiilor de serviciu, evidențiindu-se că aspectele relevate de petiționară nu se susțin, așa încât nu există niciun indiciu cu privire la exercitarea vreunei presiuni, amenințări sau că s-ar fi insistat agresiv și sistematic în scopul de a o determina pe petiționară să renunțe la plângerea penală formulată împotriva numitului M.G.D. și nici nu există dovezi din care să rezulte că intimatul a dictat conținutul declarației olografe dată în fața acestuia, fiind prezentate argumente și cu privire la considerentele rezoluției procurorului referitoare la preschimbarea permisului.

Înalta Curte apreciază că rezoluțiile date de procurori sunt fundamentate pe actele premergătoare existente la dosarul parchetului, fiind motivate în fapt și în drept, fiind corect analizate de către prima instanță, așa încât criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.

Totodată, din actele premergătoare efectuate, respectiv referatul întocmit de către intimatul C.G. și rezoluția dată de procuror la 28 mai 2009 în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, (filele 17-18; 15-16 Dosarul cu nr. 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București) rezultă că procurorul, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din același cod a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul M.G.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

Astfel, Înalta Curte, constată că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (1) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 209 alin. (3) C. proc. pen. și art. 27 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 281/2003 neînceperea urmăririi penale față de comisar C.G. cu privire la faptele reclamate de numita D.C.D., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul D.C.D. împotriva rezoluțiilor nr. 296/P/2009 din 13 august 2009 și nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluțiile atacate.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de către recurenta petiționară, atât cu privire la rezoluțiile dispuse de procurori, cât și la hotărârea pronunțată nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară D.C.D. împotriva sentinței penale nr. 314 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară D.C.D. împotriva sentinței penale nr. 314 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 4 februarie 2010.