ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1098/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 13 decembrie 2005, reclamanta SC A.H. SRL

Fetești a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. București pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate că adresa de reziliere din 12

februarie 2004 a contractului din 2000 încheiat de pârâta în calitate de concedent

și reclamanta în calitate de concesionar are un caracter abuziv și prematur în

contradicție cu prevederile contractuale, la care trebuie obligată pârâta să le

respecte; precum și ca aceasta să fie obligată să nu efectueze un act de

dispoziție (concesiune, arendă, închiriere sau asociere în participațiune)

privind terenul agricol concesionat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 356

din 27 februarie 2007, Tribunalul Călărași a admis acțiunea reclamantei, a

constatat că nu a intervenit rezilierea contractului de concesiune din 2000

încheiat de părți, în baza pactului comisoriu expres prevăzut de art. 5.5 din

contract și a dispus pârâtului să nu efectueze acte juridice – concesiune,

arendă, închiriere, asociere în participație cu privire la terenul agricol ce

face obiectul contractului de concesiune menționat, până la soluționarea irevocabilă

a cauzei, cu 18,3 ron cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 491 din 25 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei,

a schimbat sentința civilă de mai sus, în sensul că a respins capătul de cerere

având ca obiect obligarea sa de a nu efectua acte de dispoziție cu privire la

terenul agricol concesionat, aflat în litigiu, menținând celelalte dispoziții

ale sentinței.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri judecătorești, pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., solicitând, în esență, respingerea și a primului capăt de cerere

prin care s-a solicitat să se constate că adresa de reziliere a contractului din

2000 pe baza pactului comisoriu din art. 5.5. are un caracter abuziv și

prematur, aceasta întrucât trebuia reținută reaua credință a reclamantei

privind plata redevenței datorate, precum și întocmirea și depunerea unui

studiu de bonitate a terenului, care nu o poate exonera de obligațiile

contractuale asumate; ignorarea prevederilor contractuale privind pretinsele

diferențe de calitate a terenului și intervenția calamităților naturale.

Recursul pârâtei este nefondat

pentru cele se vor arăta în continuare.

Din examinarea susținerilor

pe care pârâta le face prin recursul său în raport de probatoriile administrate

în cauză, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 invocate ca temei legal pentru a putea fi admisă calea de atac de față.

În speță, raporturile

comerciale dintre părți s-au derulat în temeiul contractului de concesiune din 2000,

privind exploatarea de către reclamanta concesionară a unei anumite suprafețe

de teren agricol, pentru care pârâta - concedentă avea obligația de a asigura

folosința și exploatarea în beneficiu propriu.

Așa cum rezultă din

corespondența purtată de părți, în discuție fiind neplata integrală a

redevenței pe anul 2003, pârâta a activat pactul comisoriu prevăzut de art. 5.5

din contract, notificând prin adresa din 12 februarie 2004, rezilierea

contractului de concesiune.

Este de reținut că, potrivit

contractului prin art. 4.3 părțile au stabilit că, în cazul în care situația

prezentată de concedent la data contractării cu privire la caracteristicile

obiectului concesiunii nu corespunde cu starea reală a terenului agricol

constatată de concesionar și organele abilitate de lege, se va recalcula

nivelul redevenței și se va reduce corespunzător caracteristicilor reale.

Totodată, începând cu anul

2003 reclamanta a semnalat în dese rânduri pârâtei concedente calitatea

necorespunzătoare a terenului, care nu asigură potențialul agricol contractat,

între părți derulându-se mai multe litigii ce au avut ca obiect determinarea

întinderii obligațiilor concesionarei, care a comunicat corespunzător studiul

de bonitate efectuat de instituția acreditată.

În această situație, având

în vedere că pârâta - concedentă nu a dat curs obligațiilor contractuale

asumate menționate mai sus privind renegocierea redevenței față de situația

reală a terenului agricol, corect instanța de apel a constatat că nu poate fi

reținută culpa exclusivă a reclamantei care nu ar fi achitat integral redevența

stabilită inițial, așa cum greșit se solicită prin recursul de față.

În aceeași situație, cum

pârâta - recurentă nu poate contesta refuzul său sistematic de a examina

condițiile de renegociere a redevenței, în limitele celor convenite de părți

prin contract, și se limitează să invoce reaua credință a reclamantei, prin

neachitarea redevenței stabilită inițial, deși părțile aveau și alte litigii pe

întinderea acesteia, trebuie reținut că refuzul reclamantei a fost apreciat

corect ca justificat de instanță și corespunzător culpei pârâtei înregistrată

în executarea contractului respectiv.

Cu alte cuvinte, cât timp

pârâta - concedentă nu a dat curs obligațiilor sale contractuale privind

renegocierea redevenței în condițiile stabilite de părți, ceea ce a condus la

refuzul reclamantului de a achita integral redevența inițială, în condițiile

comunicării studiului de bonitate a terenului, aceasta nu era îndreptățită să

activeze pactul comisoriu și să notifice rezilierea contractului, așa cum de

altfel s-a constatat și prin hotărârea ce se va ataca.

În aceste condiții, nu poate

fi primită nici susținerea pârâtei - recurente referitoare la încălcarea

voinței părților prin neaplicarea pactului comisoriu din art. 5.5. din

contract, cât timp aceasta nu a făcut dovezi concludente privind respectarea

integrală a condițiilor sale contractuale asumate, situație în care pârâta

recurentă nu se putea prevala de culpa exclusivă a reclamantei cum susține prin

recursul de față.

În consecință, recursul

pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

Având în vedere această

soluție, reclamanta - intimată este îndreptățită a primi potrivit art. 274 C.

proc. civ. cheltuieli de judecată în această fază procesuală, la care va fi

obligată pârâta recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 491

din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 17.850 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.H. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2008.