ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1098/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 13 decembrie 2005, reclamanta SC A.H. SRL Fetești a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că adresa de reziliere din 12 februarie 2004 a contractului din 2000 încheiat de pârâta în calitate de concedent și reclamanta în calitate de concesionar are un caracter abuziv și prematur în contradicție cu prevederile contractuale, la care trebuie obligată pârâta să le respecte; precum și ca aceasta să fie obligată să nu efectueze un act de dispoziție (concesiune, arendă, închiriere sau asociere în participațiune) privind terenul agricol concesionat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 356 din 27 februarie 2007, Tribunalul Călărași a admis acțiunea reclamantei, a constatat că nu a intervenit rezilierea contractului de concesiune din 2000 încheiat de părți, în baza pactului comisoriu expres prevăzut de art. 5.5 din contract și a dispus pârâtului să nu efectueze acte juridice – concesiune, arendă, închiriere, asociere în participație cu privire la terenul agricol ce face obiectul contractului de concesiune menționat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu 18,3 ron cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 491 din 25 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința civilă de mai sus, în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea sa de a nu efectua acte de dispoziție cu privire la terenul agricol concesionat, aflat în litigiu, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea și a primului capăt de cerere prin care s-a solicitat să se constate că adresa de reziliere a contractului din 2000 pe baza pactului comisoriu din art. 5.5. are un caracter abuziv și prematur, aceasta întrucât trebuia reținută reaua credință a reclamantei privind plata redevenței datorate, precum și întocmirea și depunerea unui studiu de bonitate a terenului, care nu o poate exonera de obligațiile contractuale asumate; ignorarea prevederilor contractuale privind pretinsele diferențe de calitate a terenului și intervenția calamităților naturale.

Recursul pârâtei este nefondat pentru cele se vor arăta în continuare. Din examinarea susținerilor pe care pârâta le face prin recursul său în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 invocate ca temei legal pentru a putea fi admisă calea de atac de față. În speță, raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în temeiul contractului de concesiune din 2000, privind exploatarea de către reclamanta concesionară a unei anumite suprafețe de teren agricol, pentru care pârâta - concedentă avea obligația de a asigura folosința și exploatarea în beneficiu propriu. Așa cum rezultă din corespondența purtată de părți, în discuție fiind neplata integrală a redevenței pe anul 2003, pârâta a activat pactul comisoriu prevăzut de art. 5.5 din contract, notificând prin adresa din 12 februarie 2004, rezilierea contractului de concesiune.

Este de reținut că, potrivit contractului prin art. 4.3 părțile au stabilit că, în cazul în care situația prezentată de concedent la data contractării cu privire la caracteristicile obiectului concesiunii nu corespunde cu starea reală a terenului agricol constatată de concesionar și organele abilitate de lege, se va recalcula nivelul redevenței și se va reduce corespunzător caracteristicilor reale. Totodată, începând cu anul 2003 reclamanta a semnalat în dese rânduri pârâtei concedente calitatea necorespunzătoare a terenului, care nu asigură potențialul agricol contractat, între părți derulându-se mai multe litigii ce au avut ca obiect determinarea întinderii obligațiilor concesionarei, care a comunicat corespunzător studiul de bonitate efectuat de instituția acreditată.

În această situație, având în vedere că pârâta - concedentă nu a dat curs obligațiilor contractuale asumate menționate mai sus privind renegocierea redevenței față de situația reală a terenului agricol, corect instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută culpa exclusivă a reclamantei care nu ar fi achitat integral redevența stabilită inițial, așa cum greșit se solicită prin recursul de față. În aceeași situație, cum pârâta - recurentă nu poate contesta refuzul său sistematic de a examina condițiile de renegociere a redevenței, în limitele celor convenite de părți prin contract, și se limitează să invoce reaua credință a reclamantei, prin neachitarea redevenței stabilită inițial, deși părțile aveau și alte litigii pe întinderea acesteia, trebuie reținut că refuzul reclamantei a fost apreciat corect ca justificat de instanță și corespunzător culpei pârâtei înregistrată în executarea contractului respectiv.

Cu alte cuvinte, cât timp pârâta - concedentă nu a dat curs obligațiilor sale contractuale privind renegocierea redevenței în condițiile stabilite de părți, ceea ce a condus la refuzul reclamantului de a achita integral redevența inițială, în condițiile comunicării studiului de bonitate a terenului, aceasta nu era îndreptățită să activeze pactul comisoriu și să notifice rezilierea contractului, așa cum de altfel s-a constatat și prin hotărârea ce se va ataca. În aceste condiții, nu poate fi primită nici susținerea pârâtei - recurente referitoare la încălcarea voinței părților prin neaplicarea pactului comisoriu din art. 5.5. din contract, cât timp aceasta nu a făcut dovezi concludente privind respectarea integrală a condițiilor sale contractuale asumate, situație în care pârâta recurentă nu se putea prevala de culpa exclusivă a reclamantei cum susține prin recursul de față.

În consecință, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare. Având în vedere această soluție, reclamanta - intimată este îndreptățită a primi potrivit art. 274 C. proc. civ. cheltuieli de judecată în această fază procesuală, la care va fi obligată pârâta recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 491 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă pe recurentă la plata sumei de 17.850 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.H. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.