ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 iulie 2003, recurenta SC R.I. SA București, a chemat-o în judecată pe pârâta A.D.S. pentru ca prin hotărârea care se va pronunța să constate că nu a avut loc rezilierea contractului de concesiune nr. 48 din 16 octombrie 2000 în baza pactului comisoriu de gradul III, să dispună anularea tuturor măsurilor demarate de A.D.S. în vederea concesionării terenului ce face obiectul contractului de concesiune, să dispună suspendarea procedurilor de licitație începute de către A.D.S. până la soluționarea cererii, cu cheltuieli de judecată. A arătat în cererea sa că între cele două părți a fost încheiat contractul de concesiune nr. 48 din 16 octombrie 2006, și că A.D.S.

a reziliat unilateral contractul în temeiul art. 5.5 din acest contract, cu toate că obligațiile contractuale privind plata redevenței și penalitățile aferente au fost achitate, chiar în avans. A susținut că și în situația în care în art. 5.5 din contractul de concesiune se regăsește pactul comisoriu de gradul III, contractul nu poate fi reziliat de drept ci, printr-o hotărâre judecătorească. Odată cu întâmpinarea prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru motivul că efectele art. 5.5 din contractul de concesiune se produc, chiar dacă pârâta a achitat suma datorată după declarația de reziliere, pârâta A.D.S. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca instanța să constate că a intervenit rezilierea contractului de concesiune nr. 48/2000 prin efectul pactului comisoriu.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția, de netimbrare, a cererii reconvenționale formulată de A.D.S. pe care a anulat-o, ca netimbrată, și a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamantă, și cererea reclamantei pârâte privind plata cheltuielilor de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 7799 din 9 iunie 2004. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că deși i s-a pus în vedere pârâtei reclamante să timbreze cererea reconvențională, aceasta nu a respectat dispozițiile instanței și conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele Metodologice de aplicarea acesteia, cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată.

Asupra cererii principale a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată conform art. 4.1 și art. 5.2 din contractul de concesiune, așa cum a fost modificat de părți, ceea ce în raport de art. 969 și art. 1020 C. civ., poate fi opus de pârâta reclamantă ca neexecutare aptă să atragă intenția de reziliere unilaterală notificată de A.D.S. reclamantei-pârâte, așa încât notificarea de reziliere fiind valabilă, acțiunea este nefondată. Aceste considerente atrag și respingerea celorlalte capete de cerere referitoare la anularea tuturor măsurilor demarate de A.D.S. privind încheierea unui alt contract de concesiune, suspendarea procedurilor de licitație începute, precum și cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 330 din 7 iunie 2006, prin care a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea principală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că instanța de apel a reținut o situație de fapt eronată, făcând o interpretare și aplicare greșită a clauzelor contractuale, întrucât în raport de valoarea mare a redevenței anuale, pe care apelanta s-a străduit s-o plătească integral și la scadență, cu toate greutățile din agricultură, suma restantă în cuantum unic, pentru care s-a luat măsura rezilierii, nu era justificată, fiind „o măsură a abuzului de drept”, mai ales că există și posibilitatea de a percepe penalități pentru a acoperi un eventual prejudiciu.

Decizia a fost atacată cu recurs, de către pârâtă, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Pârâta a susținut că decizia nu cuprinde motivele de fapt și mai ales motivele de drept, motivele de fapt fiind străine de natura pricinii și că au fost încălcate dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., întrucât efectul devolutiv al apelului este limitat la cadrul procesual stabilit de prima instanță, la criticile formulate în apel, precum și la legea părților consemnată în pactul comisoriu de gradul III din contractul de concesiune. Recursul este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele: Între pârâta A.D.S. în calitate de concedent și SC C. SA Călărași, care a fuzionat prin absorbție cu SC R.I.

SA în calitate de concesionar s-a încheiat contractul de concesiune nr. 48 din 16 octombrie 2000. Părțile au convenit prin punctul 5.5 din contract, devenit 5.8 prin încheierea actului adițional, că pentru neplata redevenței în termen de 30 de zile de la scadență, din culpa exclusivă a concesionarului îi este permis concedentului să procedeze în mod unilateral la rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, după notificarea prealabilă adresată concesionarului. Clauza este cuprinsă într-un pact comisoriu și are ca efect desființarea contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire până la aplicarea măsurii rezilierii. În litigiu este în discuție o obligație comercială având ca obiect suma de bani, astfel că debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligația a devenit exigibilă respectiv în termen de 30 zile de la scadență.

Conform acestui pact comisoriu, instanța de judecată nu poate aprecia decât asupra legalității rezilierii contractului, respectiv asupra îndeplinirii condițiilor rezilierii contractului fără a intra în cercetarea fondului, deci instanța nu hotărăște dacă suma era datorată sau nu, dacă este în cuantum mai mic sau mai mare dacă erau în discuție penalități de întârziere, cum greșit a judecat instanța de apel. Pactul comisoriu este o clauză expresă privind rezoluțiunea sau rezilierea contractului pentru neexecutare, derogatoriu de la dispozițiile art. 1021 C. civ., urmând să reducă sau să înlăture rolul instanțelor judecătorești în pronunțarea rezoluțiunii sau rezilieri contractelor. Ca urmare, în speță instanța de judecată nu trebuia decât să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de reziliere a contractului, respectiv neefectuarea plății de către debitoarea reclamantă până la data rezilierii contractului.

Cum prin raportul de expertiză s-a concluzionat că la data rezilierii, reclamanta SC R.I. SA mai avea de achitat suma de 971.867.206 lei din care 80.107.460 lei redevență pe trimestrul I 2003, fiind îndeplinită condițiile din pactul comisoriu privind existența debitului după expirare termenului de 30 de zile de la scadență, Curtea constată că în mod legal a fost reziliat contractul de concesiune, astfel că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii. Fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC R.I. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 330 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC R.I. SA împotriva sentinței nr. 7799 din 9 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2007.