ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3565/2013

HOTĂRÂRE
22.03.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3565/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 14 februarie 2011, reclamanții B.C.M. și D.P.C. au

solicitat în contradictoriu cu pârâtul ministrul justiției, anularea în

totalitate a Ordinului nr. 1870/C din 23 iulie 2010 emis de pârât în sensul

înlăturării diminuării cu 25%, aplicată în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie

2010, în ceea ce privește cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de

încadrare/salariilor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale

ale judecătorilor și asistenților judiciari și restituirea sumelor reținute în

baza ordinului contestat.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că ordinul atacat nu le-a fost comunicat, că au

îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ

(comunicându-li-se refuzul de revocare a ordinului) și că prin emiterea acestui

ordin, salariile lunare ale personalului din sistemul judiciar au fost afectate

în mod nejustificat.

Reclamanții au arătat

că deși diminuarea are un caracter temporar (3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010),

în realitate, trimiterea generală la dispozițiile Legii nr. 118/2010 conduce la

concluzia aplicării și a prevederilor art. 16 alin. (2), care transformă

restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent.

Au arătat că potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri

necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menționate

le-au fost diminuate cu 25%, măsură ce le-a restrâns exercițiul dreptului la

muncă. Astfel, restrângerea exercițiului dreptului la un salariu decent,

corespunzător cu munca prestată de fiecare, și-a pierdut în contextul dat

caracterul de măsură proporțională și rezonabilă raportat la situația invocată

de inițiatorul proiectului de lege, Guvernul României.

Reclamanții au

invocat prevederile art. 124 alin. (3) din Constituție, care consacră

înfăptuirea justiției și în care se arată că "judecătorii sunt

independenți și se supun numai legii", arătând în acest sens că garanțiile

de independență ale puterii judecătorești prin diminuarea de 25% sunt grav

afectate, măsurile adoptate fiind incompatibile cu toate documentele

internaționale referitoare la sistemul judiciar. Chiar dacă remunerarea

judecătorilor nu este singurul factor care asigură independența sistemului

judiciar, micșorarea acesteia într-un procent considerabil, de 25%, reprezintă

un factor de risc ce nu poate fi neglijat.

Au apreciat

reclamanții că sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de "bun"

îmbracă, în situația dată, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice

interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza

Buchen contra Cehiei), fiind nesocotite și prevederile art. 1 alin. (2) lit. e)

pct. i) din O.G. nr. 137/2000, republicată, privitoare la "dreptul la

muncă (...) la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare (...) la o

remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

De asemenea, au

arătat reclamanții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că salariul

este un drept de posesie, astfel că autoritățile nu pot tăia abuziv salariile.

Prin Sentința nr.

5401 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea

formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Diminuarea salarială

a fost dispusă pe o perioadă limitată de timp, în baza unor dispoziții legale,

fiind justificată de consecințele crizei financiare mondiale.

În ceea ce privește

încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, Curtea a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a indicat nicio

decizie a Curții Europene din care să rezulte că salariul neîncasat este un

bun, în sensul Convenției, și că autoritățile publice nu au dreptul să modifice

pentru viitor aceste drepturi. Aceasta cu atât mai mult cu cât diminuarea nu a

fost una arbitrară, ci a fost întemeiată pe situația economică dificilă în care

se află economia națională ca urmare a crizei mondiale.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București, reclamanții B.C.M. și D.P.C. au

declarat recurs, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înalta Curte,

sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia, a

constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Potrivit art. 18 din

Legea nr. 330/2009, judecătorii, procurorii, personalul de specialitate

juridică asimilat acestora și magistrații-asistenți, nemulțumiți de modul de

stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile

de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției,

Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, la

colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestațiile se

soluționează în termen de cel mult 30 de zile, iar la alin. (2) al aceluiași

articol se stabilește că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1)

se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau,

după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile

pronunțate sunt irevocabile.

Această reglementare

se regăsea și în art. 36 din O.U.G. nr. 26/2007.

Așa cum rezultă din

acțiunea formulată, plângerea a fost promovată de către reclamanții-recurenți

în temeiul art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte

drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din

sistemul justiției. Potrivit acestui articol, "împotriva hotărârilor

organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de

zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel

București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt

irevocabile"

Același caracter

irevocabil este reluat și de prevederile art. 7 din Anexa VI la Legea nr.

284/2010, potrivit cărora:

"(1) Personalul

salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a

drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data

comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de

conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii,

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției

Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți

de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de

apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în

termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva

hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen

de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de

conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de

Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt

irevocabile."

Față de prevederile

legale, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea

plângerii nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, dat fiind caracterul

ei irevocabil.

Prin urmare, având în

vedere că legea prevede o singură cale de atac - plângerea (contestația)

împotriva hotărârii instituției care a stabilit drepturile salariale ale

recurenților-reclamanți și aceasta a fost soluționată de Curtea de Apel București,

recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de această instanță este

inadmisibil.

Înalta Curte, văzând

actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel București și atacată cu recurs este irevocabilă, conform dispozițiilor

arătate mai sus și coroborate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C.

proc. civ.

De altfel, Curtea

Constituțională a reținut prin Decizia nr. 377/2007 faptul că judecătorii,

procurorii și celelalte categorii de personal din sistemul justiției se află

într-o situație obiectiv diferită, motiv pentru care legiuitorul a reglementat

salarizarea și alte drepturi ale lor printr-un act normativ special, prin care

a prevăzut reguli speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor

salariale, precum și cu privire la exercitarea căilor de atac.

Curtea

Constituțională a statuat că legiuitorul este în drept ca, în considerarea unor

situații deosebite, să stabilească reguli diferite, derogatorii de la normele

dreptului comun, fără ca aceste reguli să îngrădească în vreun fel accesul la

justiție, căci prin nicio dispoziție constituțională nu se prevede că accesul

la justiție înseamnă accesul nelimitat la toate structurile judecătorești și

nici faptul că toate procesele trebuie să parcurgă toate gradele de

jurisdicție.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

inadmisibil recursul declarat.

Respinge recursul

declarat de reclamanții B.C.M. și D.P.C. împotriva Sentinței nr. 5401 din 27

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2015
Prima instanță a explicat convingător că formulele de calcul pentru drepturile salariale din anul 2011, conținute în normele metodologice, nu contravin actului normativ în temeiul căruia au fost elaborate, trimiterea la salariul brut din lu
ÎCCJ 2013-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6283/2013
care reglementează această excepție de procedură neavând caracter imperativ, legea conferind judecătorilor un drept de apreciere asupra reunirii cauzelor conexe. Or, în cauză, nu a rezultat că ar fi fost necesară conexarea cauzelor, pentru
ÎCCJ 2013-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2013
al restrângerii drepturilor. Printr-o altă critică, recurenții susțin că Legea nr. 285/2010 aplicabilă începând cu anul 2011, încalcă dispozițiile Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale, care a statuat asupra obligativității caracte
ÎCCJ 2015-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 813/2015
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Prima instanță a explicat convingător că formulele de calcul pentru drepturile salariale din anul 2011, conținute în normele metodologice, nu contravin actului norm
ÎCCJ 2013-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5972/2013
vocându-se în preambulul ordinului dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Reclamanții au susținut că Ordinul nr. AA1 din 30 iulie 2010 încalcă principiul legalității, respectiv dispozițiile legale în vigoare prevăzute de Cons
Sursă