ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5972/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5972/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în fața instanței de fond

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 31 ianuarie 2011, sub nr. 955/2/2011,

reclamanții L.C.M., C.R.A.M., D.O.L., B.I.M., O.D., S.Ș., P.L.Ș., C.M., B.G., K.I.I.,

D.I.C., C.E., M.M., G.C.M. și C.J.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri, prin care să se

dispună:

- anularea Ordinului nr.

AA1 din 30 iulie 2010 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și a anexelor acestuia prin care s-au stabilit

indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile în noul cuantum cuvenit,

începând cu 3 iulie 2010;

- obligarea

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, conform art. 70 alin.

(4) din Legea nr. 303/2004, să solicite Ministerului Finanțelor Publice

suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul

„Cheltuieli de personal”, pentru plata nediminuată cu procentul de 25% prevăzut

de Legea nr. 118/2010, începând cu 3 iulie 2010 și în continuare, a

indemnizației de încadrare brută lunară și a sporurilor cuvenite, în cuantumul

stabilit pentru luna iunie 2010 conform Legii nr. 330/2009;

- obligarea

Ministerul Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul

Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata, începând

cu data de 3 iulie 2010 și în continuare, a indemnizației de încadrare brută

lunară și a sporurilor cuvenite în cuantumul stabilit pentru luna iunie 2010,

nediminuat cu 25%, conform dispozițiilor Legii nr. 118/2010, precum și la

deschiderea liniei de creditare pentru plata sumei aferente;

- obligarea

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție la alocarea, în favoarea acestui parchet, a sumelor reprezentând

drepturile salariale în cuantumul mai sus menționat, începând cu data de 3

iulie 2010 și în continuare;

- obligarea pârâtului

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale

reclamanților, în sensul înlăturării diminuării cu 25% a indemnizațiilor de

încadrare brute lunare și a sporurilor cuvenite.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, prin Ordinul nr. AA1 din 30 iulie 2010 emis de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus, începând cu data de 3 iulie 2010, ca procurorii și

personalul asimilat acestora să beneficieze de indemnizația de încadrare brută

lunară și sporurile cuvenite conform cuantumului prevăzut în anexele 1-8,

invocându-se în preambulul ordinului dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 118/2010.

Reclamanții au

susținut că Ordinul nr. AA1 din 30 iulie 2010 încalcă principiul legalității,

respectiv dispozițiile legale în vigoare prevăzute de Constituția României,

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 24/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

În privința Legii nr.

303/2004, s-a afirmat că art. 74 alin. (2) prevede că drepturile salariale ale

judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în

cazurile prevăzute de prezenta lege, astfel că dispozițiile art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 118/2010 potrivit cărora, cuantumul brut al indemnizației și alte

drepturi salariale stabilite potrivit Legii nr. 330/2009 se diminuează cu 25%,

nu sunt aplicabile judecătorilor și procurorilor.

Referitor la legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, s-a făcut trimitere la prevederile art. 21 alin.

(1) lit. c) conform cărora, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor

juridice nu pot opera decât la momentul emiterii actului administrativ. Sub

acest aspect, a fost invocată nelegalitatea ordinului, pe considerentul că dispune

retroactiv, începând cu data de 3 iulie 2010, dată de la care a intrat în

vigoare Legea nr. 118/2010, norma juridică de fundamentare a actului

administrativ contestat.

Un alt motiv de

nelegalitate al Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010 este reprezentat, în opinia

reclamanților, de lipsa temeiului legal, întrucât, deși în preambulul ordinului

se invocă Legea nr. 118/2010, care dispune doar în sensul diminuării temporare

a salariului brut/indemnizației lunare de încadrare, prin ordinul contestat a

fost stabilită noua indemnizație de încadrare brută lunară începând cu data de

3 iulie 2010.

Privitor la răspunsurile

pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

la plângerile prealabile, reclamanții au afirmat că sunt nefondate, întrucât în

jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că problemele ce țin de aplicarea

legii, respectiv de luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege,

revin instanței de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României,

iar nu instanței de contencios constituțional.

În drept, cererea de chemare

în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1)

lit. n) și r), art. 7 alin. (7), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și art. 12

din Legea nr. 554/2004 și art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Pârâtul Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că în procedura

prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ, contestația formulată

împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010 a fost respinsă ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Ordinului nr.

AA1 din 30 iulie 2010, ca fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale.

Pârâtul Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere

de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat, în

ipoteza în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună ca Ministerul

Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare

a bugetului Ministerului Public pe anul 2010, care să includă alocarea sumelor ce

reprezintă pretențiile reclamanților.

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, motivat de faptul că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu

există nici un fel de raporturi juridice, excepția inadmisibilității acțiunii, pentru

lipsa procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 7363 din 06 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea în parte a cererii

reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice și cu

chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze contestația formulată

împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respingerea excepției

inadmisibilității acțiunii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția inadmisibilității

acțiunii este neîntemeiată, întrucât contestația administrativă formulată de reclamanți

nu este tardivă, atât timp cât termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004

curge de la data comunicării actului administrativ individual, iar pârâtul nu a

făcut dovada datei la care ordinul contestat a fost comunicat sub semnătură reclamanților.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se impune a fi admisă,

motivat de faptul că actul administrativ atacat este emis de o altă autoritate.

Prin adresa nr. GG/2011,

pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

le-a comunicat reclamanților soluția de respingere a contestației administrative,

ca tardiv formulată, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 7 din Legea

nr. 554/2004.

Pârâtul nu s-a conformat

dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 25 octombrie

2011, de a depune la dosarul cauzei dovada comunicării ordinului către reclamanți,

și data certă la care aceștia au formulat contestația administrativă.

Observând că pârâtul nu

a făcut dovada comunicării către reclamanți a actului administrativ contestat, instanța

de fond a constatat că în mod eronat s-a apreciat că termenul legal pentru formularea

contestației a fost depășit și s-a dispus respingerea contestației ca tardivă.

Împotriva sentinței civile

nr. 7363 din 06 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând

că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat a fost

respinsă excepția inadmisibilității acțiunii

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs, s-a arătat că reclamanții au luat cunoștință de actul administrativ

atacat, sub semnătură, la data de 16 septembrie 2010, iar contestația formulată

de aceștia în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost depusă la 28 ianuarie

2011, astfel că în mod corect a fost respinsă ca tardiv formulată.

În ceea ce privește dovada

comunicării ordinului către reclamanți, pârâtul, prin consilier juridic, a învederat

instanței de fond că ordinul contestat și dovada comunicării acestuia există la

dosar, fiind depuse chiar de reclamanți.

În ceea ce privește dovada

datei certe la care reclamanții au formulat contestația administrativă, în mod eronat,

instanța de fond a reținut că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor acesteia. Astfel,

la termenul de judecată din 6 decembrie 2011, pârâtul a depus dovezile solicitate,

fapt reținut chiar în preambulul sentinței recurate.

Prin urmare, reclamanții

au formulat tardiv contestația împotriva Ordinului nr. 1494/2010, fapt ce echivalează

cu lipsa plângerii prealabile și determină respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

3.2. Prin hotărârea pronunțată,

instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut și a dispus în mod eronat obligarea pârâtului

la soluționarea contestației

Sub acest aspect, recurentul

a reiterat solicitările reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată

și a afirmat că rezultă în mod neechivoc faptul că instanța a acordat ceea ce nu

s-a cerut și a obligat pârâtul la soluționarea contestației, deși acesta a analizat

contestația atât sub aspectul tardivității, cât și al temeiniciei acesteia.

3.3. Pe fondul cauzei,

acțiunea promovată de reclamanți este neîntemeiată

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs, s-a arătat că pretențiile reclamanților privind acordarea indemnizației

stabilită anterior Legii nr. 118/2010, prin Legea nr. 330/2009, și în continuare,

sunt neîntemeiate, întrucât legiuitorul stabilește expres cuantumul indemnizației,

iar după data de 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat aplicabilitatea

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 și Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare

noile politici salariale stabilite prin Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010.

Recurentul a adăugat că

Legea nr. 118/2010, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât

reducerea salariilor reclamanților cu 25% pentru o perioadă determinată și, ulterior,

adoptarea noilor politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice

nu reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor în sensul

celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar

o restrângere temporară a drepturilor.

De asemenea, recurentul

a precizat că instanța, verificând dacă aplicarea legii în concret produce efecte

contrare Convenției, nu poate face abstracție de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului în materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești

un salariu într-un anumit cuantum.

Nu poate fi reținută teza

potrivit căreia art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 nu se aplică magistraților,

întrucât din interpretarea gramaticală a acestui text de lege rezultă că reducerile

salariale prevăzute se aplică întregului personal salarizat în conformitate cu prevederile

Legii - cadru nr. 330/2009.

Cererea reclamanților

de plată în continuare a sumelor solicitate apare ca neîntemeiată, în considerarea

faptului că, la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 118/2010 și-au încetat

aplicabilitatea prin intrarea în vigoare a Legii nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Referitor la obligarea

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în

bugetul Ministerului Public la Titlul „Cheltuieli de personal”, cererea reclamanților

este nefondată, în condițiile în care o astfel de obligație a fost deja îndeplinită.

Capătul de cerere privitor

la obligarea pârâtului să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă

este inadmisibil, întrucât decretul, privind carnetul de muncă a fost abrogat începând

cu 1 ianuarie 2011, potrivit dispozițiilor art. 298 alin. (3) din C. muncii, astfel

cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 148/2008.

În concluzie, recurentul

a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4,

pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 304

1

C. proc. civ., casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, în principal,

ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

față de calea de atac exercitată

Intimații-reclamanți,

deși au fost legal citați, nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat

în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul

Finanțelor Publice a solicitat să se constate că hotărârea instanței de fond nu

a fost atacată în privința soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și să se dispună admiterea recursului

formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de

instanța de fond, că aceasta este neîntemeiată, întrucât în mod eronat s-a dispus

respingerea ca tardivă a contestației administrative formulate de reclamanți împotriva

Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, în condițiile în care, cu probatoriile administrate

în cauză, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu a făcut dovada datei comunicării ordinului contestat către reclamanți.

Este nereală afirmația

recurentului în sensul că dovada datei comunicării ordinului contestat a fost prezentată

instanței de fond la termenul de judecată din 6 decembrie 2011, întrucât din analiza

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că a fost prezentată instanței doar contestația

administrativă formulată de reclamanți, împrejurare de care s-a luat act în ședința

publică de la acea dată.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin

care să se dispună anularea Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, obligarea autorităților

pârâte la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public, pentru

plata nediminuată cu 25% a indemnizației de încadrare brută lunară și a sporurilor

cuvenite, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

Reclamanții nu au solicitat

obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție la soluționarea contestației administrative pe care au formulat-o împotriva

Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, întrucât asupra acestei contestații autoritatea

pârâtă și-a expus opinia, în sensul refuzului de revocare a ordinului, analizând

contestația atât sub aspectul tardivității, cât și al temeiniciei acesteia. Mai

mult, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanții și-au prezentat argumentele

în considerarea cărora au solicitat să se constate caracterul nefondat al răspunsului

la contestația administrativă pe care a formulat-o.

Contrar celor solicitate

prin cererea de chemare în judecată și fără a observa că în adresa de răspuns la

contestația administrativă, autoritatea emitentă a ordinului contestat și-a exprimat

poziția procesuală inclusiv pe fondul contestației, instanța de fond a dispus admiterea

acțiunii în parte, în sensul obligării pârâtului Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze contestația formulată

împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010.

Procedând în această modalitate,

instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și nu a soluționat, de fapt,

fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (5)

C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului, modificarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Vor fi menținute dispozițiile

sentinței referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice, dispoziții asupra cărora nu au fost formulate critici

pe calea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței nr. 7363 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Menține dispozițiile sentinței

referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2013.