ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința 1913 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte , acțiunea formulată de reclamanții S.C., B.C.I., B.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice; a a nulat O rdinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înal ta Curte de Casație și Justiție; a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție să solicite s uplimentarea fondurilor pentru c heltuieli de personal și deschiderea de credite bugetare pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihi că ulterior datei de 01 iunie 2009 și a respins cererea față de Ministerul Finanțelor Publice , ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel, a nalizând legalitatea ordinului contestat a reținut că acesta intră în contradicție cu prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/20 04, deoarece permite diminuare a drepturilor salariale ale magistraților. În plus, în cuprinsul ordinului suspus discuției nu se menționează data până la care este suspendat sporul de 50%, ceea ce echivalează practic cu anularea acestui spor. S-a mai reținut, că în considerentele ordinului contestat se face referire la O . U . G nr. 71/2009, însă prin această ordonanță s-a reglementat procedura de plată a unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătoreș ti definitive și irevocabile și nu conține nicio o prevedere cu privire la modul de efectuare a plăților curente ci doar cu privire la datoriile restante.

Prima instanță a înlăturat argumentele pârâtului privind incidența Legii nr. 330/2009 și a reținut că aceasta a intrat în vigoare ulterior emiterii ordinului contestat și nu poate dispune pentru trecut. În ce privește cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că pretențiile pârâtului nu au nicio legătură cu acțiunea reclamanților, care vizează anularea unui act administrativ la emiterea căruia nu a contribuit chematul în garanție. 2. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc.

civ., precum și dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ. În raport cu art. 304 1 C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept. În temeiul art. 137 C. proc. civ., se invocă excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , motivat de faptul că s-a dispus deja anularea ordinului prin sentința nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu mai justifică un interes actual.

În opinia recurentului, acțiunea este și lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr.VI la Legea nr. 330/2009. Sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., se susține că actele contestate nu au caracter retroactiv, întrucât efectele lor trebuie raportate la data scadenței drepturilor bănești, respectiv 13 iulie 2009, astfel că, în mod eronat instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, actul contestat nu dispune cu privire la existența sau inexistența dreptului reclamanților, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu a fost pus în discuție dreptul în sine al reclamanților.

În plus, nu se poate reține o vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face în condițiile O.U.G. nr. 71/2009 și că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice, cele două instituții se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv. Mai susțin recurenții că actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu i se poate imputa recurentului lipsa fondurilor necesare, atâta timp cât Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin hotărâri judecătorești, astfel că se impunea introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și obligarea acestuia să vireze sumele aferente.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se susține că instanța de fond a adăugat la textul de lege al O.U.G. nr. 71/2009, prin reținerea ca incidente în speță a altor acte normative, având în vedere faptul că numai legiuitorul poate stabili acordarea sau nu a unor drepturi. Față de petitul 2 din cerere, recurentul a apreciat cererea reclamanților ca nefondată, în condițiile în care a fost deja îndeplinită. În fine, consideră că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1.Argumente relevante privind motivele de recurs Analizând cu prioritate excepțiile privind lipsa de obiect a acțiunii și a interesului reclamanților, invocate de recurent, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru considerentele ce succed. Susținerea recurenților în sensul că anularea ordinului contestat este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, în raport de prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009, este lipsită de relevanță, întrucât legalitatea actelor administrativ contestate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe anul 2007 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 106), pe cale de consecință, în pofida anulării O rdinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 prin hotărâri judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului.

1.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Hotărârea atacată nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată susținerea recurentului, în sensul că, instanța a adăugat la prevederile O.U.G. nr. 71/2009. Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că, în speță, hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

1.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct .8 C. proc. civ. Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurenților în sensul că în prezența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Reieterând argumentele reținute anterior, instanța de control judiciar apreciază că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii.

Astfel fiind, rezultă că intră sub incidența ordonanței de urgență numai hotărârile judecătorești prin care s-a prevăzut expres plata în concret a unei sume de bani expres determinată. 1.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , de vreme ce a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea plății sporului în litigiu, de la data de 01 iunie, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative. Înalta Curte apreciază că emiterea O rdinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivității aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este cuprins în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că emiterea actului administrativ contestat s -a făcut cu încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea emitentă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. 1.4. Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice se vădește a fi neîntemeiată, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C. proc.

civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 4, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 1913 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.