ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5110/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții S.V., N.C.,

S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D., Ș.N., C.A.M. și O.D. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâtului la emiterea unui nou Ordin de

modificare și completare a Ordinului nr. 180 din 1 februarie 2010 și a Anexelor

acestuia nr. 2 și 4, ce va cuprinde:

- calcularea

indemnizației brute lunare, începând cu data de 1 mai 2009, conform art. 4 alin

(3) lit. b) din Legea nr. 330/2009, prin includerea în cuantumul acesteia a

creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, potrivit dispozițiilor

sentinței civile irevocabile nr. 259/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VIII-a civilă;

- calcularea noii

indemnizații brute lunare, începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit

prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 330/2009, prin aplicarea

adaosurilor de 25% și 10% pentru risc și confidențialitate la indemnizația de

încadrare brută lunară existentă, respectiv majorată astfel solicitărilor

anteriore;

- calcularea, conform

art. 4 alin. (3) lit. b), a sporurilor de 25% și 5% prevăzute de art. 4 alin. (1)

din aceeași lege, într-un cuantum care, împreună cu noua indemnizație brută

lunară și celelalte sporuri stabilite de lege, să fie egal cu câștigul salariul

aferent lunii mai 2009 calculat în modul mai sus menționat;

- stabilirea în

sarcina pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr.

554/2004, a unui termen de 15 zile de la pronunțare, de executare a

obligațiilor dispuse, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

În drept, reclamanții

au invocat prevederile art. 27 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, art. 8 alin. (1),

art. 18 alin. (6), art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 1 paragraf 1 din

Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 103/2006, art.

5, art. 6, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) și art. 155

rap. la art. 1 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii și art. 20, art. 16 alin.

(1), art. 53 și art. 41 din Constituție.

La data de 30

septembrie 2010, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, a depus cerere de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite plângerea

reclamanților, prin aceeași hotărâre Ministerul Finanțelor Publice să ia act de

obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului

Public pe anul 2010, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile

reclamanților.

La aceeași dată

pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii reclamanților ca

neîntemeiată.

La data de 2

decembrie 2010, chematul în garanție a depus întâmpinare la cererea de chemare

în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond

a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

839 din 4 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive,

invocată de Ministerul Finanțelor Publice; a respins cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanții S.V., N.C., S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D., Ș.N.,

C.A.M. și O.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată; a respins

cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că ordinul contestat a

fost emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009, act normativ care

instituie un nou sistem de salarizare bazat pe principiile supremației legii,

în sensul ca drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme

juridice de forța legii, respectiv cel potrivit căruia în nivelul acceptat al

indemnizației lunare de încadrare se regăsesc sporurile, adaosurile salariale,

majorările, precum și alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau

stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri

judecătorești, precum și prin alte modalități.

Instanța a apreciat

că titlul executoriu invocat de reclamanți este supus, în ceea ce privește

modul de calcul și condițiile de executare, prevederilor cuprinse în O.U.G. nr.

71 din 17 iunie 2009, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr.

45/2010 și că hotărârea judecătorească de care se prevalează reclamanții a fost

luată în evidență spre a fi plătită conform O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a

fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 45/2010, cu precizarea că

indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007 sunt incluse în această modalitate de

plată.

S-a arătat în

considerentele hotărârii atacate că, în cauza de față, diferențele bănești la

care pârâtul este obligat potrivit hotărârii judecătorești invocate de

reclamanți s-ar putea acorda cu titlu de despăgubiri și nu ca drepturi

salariate lunare, neputând fi trecute în carnetele de muncă, astfel că ele nu

pot influența cuantumul indemnizației brute lunare de încadrare.

Așa fiind, nu se

poate face abstracție de natura juridică a celor două categorii de drepturi,

respectiv sporuri restante (drepturi salariale) și despăgubiri rezultate din

tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale pentru

magistrații în activitate, cu precizarea că primele se calculează la

indemnizația de încadrare brută lunară, pe când despăgubirile reprezintă o

reparație, o sumă, globală ca urmare a incidenței unui prejudiciu, ce nu poate

fi calculată și inclusă, în mod lunar, în cuantumul indemnizației brute de

încadrare a unui magistrat.

Din aceste motive, în

baza textelor de lege menționate, a art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța

a respins cererea principală ca neîntemeiată.

În privința cererii

de chemare în garanție, instanța a reținut că Ministerului Finanțelor Publice

îi revine sarcina de a elabora proiectele de rectificare bugetară în care s-ar

include sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamanților în cazul

admiterii cererii acestora, astfel că a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Pe de altă parte, ca

urmare a respingerii cererii reclamanților și legăturii dintre soluția dată

cererii principale și soluția dată cererii de chemare în garanție, în baza art.

60 și 63 C. proc. civ., instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții S.V., N.C., S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D.,

Ș.N., C.A.M. și O.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a examina motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, constată că recursul este

inadmisibil.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Astfel, atât actul

contestat, pe de o parte, cât și hotărârea ce face obiectul recursului de față,

pe de altă parte, au fost date, în aplicarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit art. 18 alin. (1) din anexa VI la Legea nr.

330/2009 - Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice, Titlul „Reglementări specifice personalului din sistemul

justiției”, Secțiunea a 2-a „Salarizarea

judecătorilor, a procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat

acestora, precum și a magistraților-asistenți“: „Judecătorii, procurorii,

personalul de specialitate juridica asimilat acestora și magistrații-asistenți,

nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, prin act

administrativ al ordonatorului principal de credite, pot face contestație, în

termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ, la organele de

conducere ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, Consiliului

Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si

Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, la colegiul de

conducere al Înaltei Curți de Casație si Justiție ori, după caz, la colegiile

de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile”.

De asemenea, prin

alineatul 2 al aceluiași articol se precizează că: “Împotriva hotărârilor

organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de

zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ si fiscal, a

Înaltei Curți de Casație si Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere

al Înaltei Curți de Casație si Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel

București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”.

Aceste dispoziții au

caracter special, derogatoriu atât de la prevederile art. 299 C. proc. civ.,

cât și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte,

subliniază faptul că procedura de contestare a modului de stabilire a

drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor, personalului de

specialitate juridică asimilat acestora și magistraților-asistenți din cadrul

instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, începând cu

data de 01 ianuarie 2010 în baza Legii nr. 330/2009, reglementată de art. 18

din Anexa VI la Legea nr. 330/2009, are un caracter special în raport cu

procedura generală de contestare a actelor administrative, reglementată de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În cauza de față,

recurenții-reclamanți au formulat plângere împotriva Ordinului Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 180

din 1 februarie 2010, anexele 2 și 4, plângere care a fost soluționată

irevocabil de Curtea de Apel București.

Prin urmare, în

temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2), anexa VI la Legea nr. 330/2009, împotriva hotărârii pronunțate nu se putea declara recurs.

După data de 1

ianuarie 2011, dispozițiile legale citate au fost preluate de art. 7 alin. (1)

și (2) din Cap. VIII - „Reglementări specifice personalului din sistemul

justiției”, Secțiunea I - „Dispoziții comune” din Anexa nr. VI - „Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție” la

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice, potrivit cărora: „Art. 7. - (1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol,

nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face

contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ

al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului

Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție,

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori,

după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe

lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2)

Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere,

în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții

de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt

irevocabile.”

Or, în conformitate

cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs,

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Cum sentința civilă nr.

839 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute

de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este irevocabilă, constatându-se

întemeiată excepția inadmisibilității recursului, acesta urmează a fi respins

ca atare.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.V., N.C., S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D., Ș.N., C.A.M. și O.D.,

împotriva sentinței civile nr. 839 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.