ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2016

Decizia nr. 1198/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 26 noiembrie 2012 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, anularea Ordinului de salarizare nr. 1572 din 31 august 2012 al Procurorului general și obligarea pârâților la plata indemnizației de încadrare lunară conform Ordinelor nr. 914/2011 și nr. 98/2012 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a solicitat, totodată și suspendarea executării actului atacat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit Ordinului nr. 1572 din 31 august 2012 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, s-au modificat Ordinele de salarizare nr. 914/2011 și nr. 98/2012 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul adresei din 2012 și notei din 2012 a Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție.

În nota din 2012, care a stat la baza emiterii Ordinului contestat, se menționează că a fost efectuat calculul drepturilor salariale prin simulare, potrivit art. 2 din legea nr. 285/2010, pentru a se stabili identitatea cu funcția similară din sistem.

Art. 2 din Legea nr. 285/2010 prevede că în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Prin Ordinul nr. 914/2011 reclamantei i-a fost stabilită o indemnizație de încadrare lunară de 6.389 lei și un cuantum de 936 lei al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate, respectiv un cuantum de 935 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 3.

Prin Ordinul nr. 98/2012 aceleiași reclamante i-a fost stabilită o indemnizație de încadrare lunară de 6.549 lei și un cuantum de 936 lei al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate, respectiv un cuantum de 935 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 4.

În alin. 1 al Ordinului nr. 914 din 07 iulie 2011 se precizează că sunt avute în vedere, alături de alte dispoziții legale și prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, situație în care reclamanta a apreciat că s-a efectuat calculul drepturilor salariale tot prin simulare, astfel că invocând aceleași dispoziții legale nu pot fi stabilite alte drepturi salariale. În cazul în care calculul acestor drepturi nu s-a făcut prin simulare, se pune întrebarea cum s-au calculat inițial drepturile salariale, când a fost stabilită suma de 6.517 lei, care fără vreun temei legal a fost modificată la 6389 lei, totodată fiind modificat cuantumul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate de la 979 lei la 936 lei și cuantumul sporului pentru condiții deosebite de muncă de la 978 lei la 935 lei.

Reclamanta a formulat contestație, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând modificarea Ordinului nr. 98/2012, întrucât la stabilirea drepturilor salariale s-a aplicat o majorare de 2,5 %, și nu de 5 %, cât s-a aplicat celor care au trecut într-o altă clasă sau grad anterior datei de 01 ianuarie 2011, rezultând diferențe, urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție, iar ulterior într-o altă tranșă de vechime în muncă, comparativ cu salarizarea altor colegi cu aceeași clasă de salarizare, vechime în funcție și gradație de vechime.

Contestația formulată a fost respinsă ca neîntemeiată prin adresa din 15 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cabinet procuror general, cu motivarea că drepturile salariale, începând cu 1 ianuarie 2012, au fost stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, fiind răspuns punctual, raportat la cele invocate, potrivit textelor de lege aplicabile. Astfel, dacă drepturile salariale au fost calculate greșit, se putea constata în momentul soluționării contestației, la data de 15 martie 2012, când au fost făcute verificări și s-a concluzionat că drepturile salariale au fost stabilite corect, conform reglementărilor legale în vigoare (s-a depus copia adresei din 2012).

Față de cele menționate, susținerile din adresa din 2012, potrivit cărora, din eroare, la momentul emiterii Ordinului nr. 914/2011, nu a fost luată în considerare împrejurarea că, anterior promovării în funcție de execuție la Parchetul de pe lângă tribunal, reclamanta a beneficiat de clasa de salarizare 99, determinată de trecerea în tranșa de vechime în funcție între 5-10 ani, (fără a se menționa ce a fost luat în considerare), nu pot constitui un motiv suficient pentru reducerea drepturilor salariale. Această "eroare", dacă ar fi existat, putea fi constatată în luna ianuarie 2012, la data emiterii Ordinului nr. 98/2012, când s-au recalculat drepturile salariale urmare a trecerii într-o altă clasă de salarizare, probabil tot prin simulare, dar și în luna martie 2012 când s-au făcut verificări urmare contestației formulate și respinse prin adresa din 2012, cu motivarea că drepturile salariale au fost stabilite conform reglementărilor legale în vigoare și nu după aproximativ 5 luni de la soluționarea contestației, respectiv mai mult de un an de la emiterea Ordinului de salarizare nr. 914/2011.

A mai arătat reclamanta că la stabilirea drepturilor salariale a fost încălcat principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală se cuvine plată egală, principiu prevăzut de art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 potrivit căruia sistemul de salarizare are la bază principiul echității și coerenței, "prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar", preluat și în art. 2 din legea nr. 285/2010, care prevede că salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, dar nu se prevede că acestea nu pot fi similare cu cele anterioare anului 2011.

Prin urmare, stabilirea indemnizației lunare s-a făcut cu încălcarea acestor prevederi legale, în sensul aplicării unor majorări de 2,5 %, comparativ cu majorarea de 5% aplicată colegilor ce au avansat în funcție, vechime și clasă de salarizare anterior anului 2011. Drepturile salariale ale reclamantei au fost semnificativ diminuate, având în vedere faptul că în cursul anului 2011 a trecut în clasă de salarizare corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani, a obtinut gradul de parchet de pe lângă tribunal, iar apoi a trecut la o nouă tranșă de vechime în muncă, între 15-20 ani. În această situație apare o diferență de tratament care devine discriminare, fără să existe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Reclamanta a precizat că aceste diferențe sunt cunoscute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar considerate normale, ca fiind create de schimbarea cadrului legislativ, sens în care a atașat la dosar o notă privind studiu de cazuri particulare, care deși nu se referă la situația reclamantei, vine în susținerea celor arătate.

Un ultim argument invocat în susținerea acțiunii l-a reprezentat faptul că Ordinul nr. 1572/2012 nu prevede suma considerată a fi încasată necuvenit, dar în adresa de înaintare din 2012 se recomandă ca sumele să fie compensate, în măsura în care procurorii au titluri executorii pentru drepturi salariale, cu diferențele salariale ce urmează a fi primite potrivit O.U.G. nr. 71/2009. Cu toate acestea Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, prin serviciul economic, a solicitat recuperarea sumei, prin reținere din salariu, înaintând reclamantei un "angajament de plată", la data de 14 noiembrie 2012.

Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, motivată de împrejurarea că nu sunt emitenții actului atacat. Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, la rândul său, întâmpinare, arătând că ordinul atacat este emis cu aplicarea corectă a Legii nr. 284/2010, precum și a Legii nr. 285/2010.

Prin sentința nr. 399 din data de 29 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins ca neîntemeiate acțiunea și cererea de suspendare formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Pentru a hotărî astfel, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata îndemnizației lunare, iar cei doi pârâți au atribuții în procedura de plată a acesteia.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că prin Ordinul nr. 1572 din 31 august 2012 s-a dispus modificarea Ordinelor nr. 914/2011 și nr. 98/2012, ca urmare a aplicării art. 2 din Legea nr. 285/2010, conform căruia în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În motivarea acțiunii reclamanta nu a invocat niciun motiv concret de nelegalitate a Ordinului, afirmând doar că stabilirea indemnizației lunare s-a făcut cu încălcarea acestor prevederi legale, în sensul aplicării unor majorării de 2,5 %, comparativ cu majorarea de 5% care s-a aplicat colegilor ce au avansat în funcție, vechime și clasă de salarizare anterior anului 2011. În legătură cu acest aspect, curtea a constatat că autoritatea pârâtă a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 284/2010, prin care s-au abrogat prevederile legislative aplicabile înainte de 1 ianuarie 2011.

Susținerile reclamantei cu privire la existența unei discriminări nu au putut fi primite, întrucât o eventuală discriminare a acesteia în raport cu alți colegi, care au intrat în aceeași tranșă de vechime în anii anteriori, nu este creată de actul administrativ contestat, ci de dispozițiile legale în baza căruia acesta a fost emis, iar în atare situație, stabilirea existenței unui eventual tratament legal inechitabil nu intră în competența instanței de contencios administrativ.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, anulării Ordinului de salarizare nr. 1572 din 31 august 2012 și obligării pârâților la plata indemnizației de încadrare conform Ordinelor nr. 914/2011 și nr. 98/2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304

1

Cod pr.civilă, reclamanta a arătat că instanța de fond a reținut un alt obiect decât cel indicat prin cererea de chemare în judecată.

Precizând că acțiunea formulată nu a avut ca obiect aplicarea majorării de 2,5% comparativ cu majorarea de 5% de care au beneficiat colegii care au avansat în funcție, vechime și clasă de salarizare anterior anului 2011, recurenta-reclamantă a menționat că a contestat Ordinul nr. 1572 din 31 august 2012, întrucât acesta conține diferențe față de salarizarea altor colegi cu aceeași clasă de salarizare, vechime în funcție și gradație de vechime, efect al aplicării procentului de 2,5%, comparativ cu cel de 5%.

Un alt argument în susținerea căii de atac, a vizat împrejurarea că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a invocat niciun motiv concret de nelegalitate. Recurenta a arătat că nici pârâții nu au invocat vreun motiv de nelegalitate a celor două ordine, la stabilirea indemnizației de încadrare lunară prin Ordinele nr. 914/2011 și nr. 98/2012, au fost avute în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, alături de alte dispoziții enumerate în cuprinsul lor, iar modificarea lor pe baza unei note în care se invocă aceleași dispoziții (nota din 2012), fără a menționa ce este nelegal în cuprinsul ordinelor pe care le modifică, apare ea însăși ca nelegală și netemeinică.

Intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au depus, fiecare, întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

În esență, intimații au apreciat că Ordinele nr. 914/2011 și nr. 98/2012 nu au realizat corespondența între drepturile salariale ce se cuveneau reclamantei ca urmare a promovării și drepturile salariale corespunzătoare funcției similare din sistem, iar ordinul contestat respectă dispozițiile legale referitoare la reîncadrarea reclamantei pornind de la clasa de salarizare corectă.

În ceea ce privește încălcarea principiului nediscriminării în muncă, intimații-pârâți au arătat că o eventuală discriminare a recurentei în raport cu alți colegi care, intrând în aceași tranșă de vechime în anii anteriori, au beneficiat de procentul de 5%, nu este creată de actul administrativ atacat, ci de dispozițiile legale în baza căruia a fost emis.

Prin încheierea din data de 19 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocate din oficiu, a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011, privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în doemniul bugetar.

Excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 20 ianuarie 2016, în motivarea acesteia reținându-se, în acord cu alte decizii anterioare (Decizia nr. 536 din 14 iulie 2015, Decizia nr. 311/2015) că „avansarea

personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Ordinului de salarizare nr. 1572 din 31 august 2012 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de obligare a pârâților la plata indemnizației de încadrare lunară conform Ordinelor nr. 914/2011 și nr. 98/2012 ale aceluiași emitent.

Prin Ordinul contestat, în ceea ce privește salarizarea reclamantei, s-au stabilit următoarele:

„Art. 1 -

Art. 1 al

Ordinului nr. 914/2011 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1 - Începând cu data de 1 iulie 2011, doamna A., procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, clasa de salarizare 101 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 3), beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare lunară de 6.389 lei;

- un cuantum de 936 lei al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate;

- un cuantum de 935 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă."

Art.

2 - Art. 1 al Ordinului nr. 98/2012 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1 - Incepând cu data de 1 ianuarie 2012, doamna A., procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, trece în clasa de salarizare 102 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 4), beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare lunară de 6.549 lei;

- un cuantum de 936 lei al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate;

- un cuantum de 935 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă.”

Din modul în care au fost concepute motivele acțiunii și ale căii de atac rezultă că în susținerea nelegalității ordinului contestat reclamanta a invocat încălcarea principiilor neretroactivității legii și securității raporturilor juridice, dar și teoria drepturilor câștigate.

Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.

Relevantă în cauza de față, în legătură cu pretinsa încălcare a principiilor sus-enunțate, este Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale în care, analizându-se constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că „

avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Or, reclamanta nu poate opune un drept câștigat, cât timp acesta a fost stabilit pe baza acelorași legi care au guvernat și ordinul contestat, fiind necesar controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul administrativ din litigiul de față.

Dreptul la salariu se naște din lege în momentul în care sunt îndeplinite toate condițiile ipotezei normei juridice (în speță, condițiile privind vechimea în funcție și/sau în muncă). Executarea acestui drept (încasarea salariului) este însă condiționată de emiterea de către autoritatea competentă a unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să particularizeze dispozițiile generale ale legii la cazul concret al titularului dreptului.

Spre deosebire de lege, care se aplică întotdeauna doar pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile conform art. 15 alin. (2) din Constituție, actul administrativ cu caracter individual emis pentru executarea în concret a legii se poate aplica retroactiv, respectiv din momentul nașterii dreptului (atunci când în discuție este executarea unui drept). Efectul retroactiv are rolul de a da consistență dreptului din momentul în care s-a născut, fără să se țină cont de timpul fizic necesar administrației pentru executarea în concret a legii.

În prezenta cauză nu se poate vorbi de o aplicare retroactivă a legilor de salarizare și nici de o încălcare a principiului securității juridice, fiind evident că ordinul contestat urmărește să îndrepte greșita aplicare a legii din ordinele anterioare.

Îndreptarea erorilor de calcul din actele administrative reprezintă o instituție juridică diferită de revocarea sau anularea actelor administrative : motivul îndreptării este eroarea, temeiul revocării este reprezentat de voința juridică diferită a autorității administrative, iar temeiul anulării constă în abaterile de la legalitate cuprinse în actul administrativ. În toate cele trei cazuri efectele actului administrativ sunt modificate (sau stinse în caz de revocare sau anulare totale).

Reclamanta nu poate pretinde un drept la indemnizație în alte limite decât cele stabilite de legea care dă naștere dreptului, iar corectarea greșitei executări a legii poate fi făcută oricând.

Dispoziții legale relevante în prezenta cauză:

a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

În privința modului în care au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei într-o altă tranșă de vechime în funcție, se reține legalitatea Ordinului nr. 1572/2012 contestat în cauză.

Reîncadrarea reclamantei, potrivit prevederilor art. 6, alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în funcție dobândite, prevăzute de legea-cadru, astfel că, față de încadrarea incidentă în anul 2011, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, ”diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.”

În privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

În legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Date fiind aceste considerente, se apreciază că Ordinul nr. 1572/2012 a fost emis cu aplicarea corectă a legilor în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei, sunt neîntemeiate criticile aduse actului administrativ contestat în cauză, dar și argumentele din calea de atac, instanța de fond realizând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în raport de situația concretă a reclamantei.

În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 399 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2016.