ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2016

Decizia nr. 1338/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Ordinului nr. 1571 din 31 august 2012 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicat la data de 07 septembrie 2012, restituirea sumelor încasate în baza acestuia și menținerea Ordinului nr. 696/2011 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanta susține că Ordinul nr. 1571 din 31 august 2012 nu cuprinde motivele și argumentele juridice care au determinat modificarea cuantumului sporurilor și indemnizației de încadrare lunară, în condițiile în care, de la data emiterii Ordinului nr. 696 din 26 mai 2011, nu au intervenit modificări în statutul său profesional.

Arată reclamanta că plângerea formulată în temeiul Legii nr. 554/2004 a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa din 26 octombrie 2012, în care se arată că, prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, din eroare, nu a fost luată în considerare împrejurarea că, anterior promovării în funcția de conducere, respectiv la 01 aprilie 2011, reclamanta a beneficiat de clasa de salarizare 108 determinată de trecerea în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani, iar, potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare în instituția publică în care acesta este încadrat; în considerarea faptului că, prin Ordinul nr. 423/2011 a beneficiat, de la data de 01 aprilie 2011, de o clasă superioară de salarizare, urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție peste 20 de ani, corespondentă funcției similare din sistem, despre care face vorbire dispoziția legală, este aceea de procuror șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care după 01 ianuarie 2011, a beneficiat de o trecere în tranșa de vechime în funcție peste 20 de ani; întrucât, prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, nu s-a realizat corespondența dintre drepturile salariale ce i se cuveneau, ca urmare a promovării, pe de o parte, și drepturile salariale corespunzătoare funcției similare din sistem, pe de altă parte, prin ordinul contestat s-a procedat la modificarea corespunzătoare, prin simularea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat un procuror șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel care, după 01 ianuarie 2011 a trecut în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani, respectiv clasa 108, vechime în funcție 15-20 ani, care trece în tranșa de vechime peste 20 ani (cu 30%), începând cu 01 aprilie 2011, gradația 5, indemnizație de încadrare lunară 9.067 (18,00), 9.294 (9067x102,5 %) cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate – 1.191 RON, cuantum spor pentru condiții deosebite – 1.360 RON.

Reclamanta afirmă că susținerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt eronate, deoarece s-ar ajunge ca, pentru aceeași vechime în funcție de peste 20 de ani, indemnizația de încadrarea lunară și sporurile aferente să fie diferite de la un procuror la altul, adică cel care până la 01 ianuarie 2011 a împlinit vechimea în funcție de 20 de ani, să aibă o indemnizație de încadrare lunară și sporuri mai mari decât cel care a împlinit vechimea în funcție după 01 ianuarie 2011, în condițiile în care legiuitorul nu a dorit să se ajungă la o discriminare între persoanele care ocupă aceeași funcție și au aceeași vechime în funcție.

Simularea drepturilor salariale de care beneficiază un procuror-șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel cu o vechime în funcție de peste 20 de ani, pe care o invocă pârâtul este greșită, deoarece în sistemul parchetelor, cei care au o astfel de vechime, au beneficiat și beneficiază de o indemnizație de încadrare lunară de 9.430 RON corespunzătoare vechimii în funcție de peste 20 ani și gradația 5, un cuantum de 1.237 RON spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate și un cuantum de 1.415 RON, reprezentând spor pentru condiții deosebite de muncă.

Prin urmare, susține reclamanta că Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011 este legal deoarece respectă prevederile art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 și ale art. 2, art. 4 alin. (3) și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 285/2010.

Susține reclamanta că drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011 sunt egale pentru toți magistrații, care îndeplinesc aceleași condiții și, în cadrul unui sistem unitar de salarizare, nu pot fi susținute proceduri diferite care încalcă Constituția.

Totodată, susține reclamanta că, prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, a fost aplicată procedura legală, prin trecerea de la coeficientul de 25% de care a beneficiat până la data de 01 aprilie 2011 la coeficientul de 30% pentru vechimea de specialitate de peste 20 de ani. Așadar, pentru o vechime în funcție de peste 20 ani, în cazul funcție de procuror-șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în anul 2010 și în anul 2011, salarizarea este cea stabilită prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, deoarece, la data când a beneficiat de stabilirea vechimii în funcție era în vigoare Legea nr. 330/2009, apoi Legea nr. 284/2010, iar, prin Legea nr. 285/2010, se arată că, la reîncadrare, începând cu 1 ianuarie 2011, clasele, gradațiile și gradele prevăzute de legea cadru se stabilesc în raport cu vechimea, gradul și treapta avute la 31 decembrie 2010.

Reclamanta invocă faptul că alți magistrați, care au îndeplinit anterior aceleași condiții de vechime, beneficiază de o indemnizație mai mare, fără a exista o justificare obiectivă a unei astfel de discriminări, iar scopul legii este acela de a acorda cuantumul indemnizației brute lunare aflate în plată la 31 decembrie 2009 pentru vechimea în funcție și vechimea în muncă.

Se susține că în cadrul noi legislații a salarizării este consacrat principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, se cuvine o plată egală.

Dacă prin aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, indemnizația calculată este diferită de cea de care beneficiază alți magistrați, care au îndeplinit aceleași condiții anterior datei de 1 ianuarie 2011, indemnizația trebuie să fie egală. Susține reclamanta că p altă interpretare reprezintă o discriminare interzisă de lege.

Totodată, se afirmă că sistemul de salarizare se caracterizează, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009 și art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010, prin echitate și coerență, prin crearea de oportunității și remunerație egală pentru muncă de valoare egală.

Reclamanta susține că, potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, ordonatorii de credite sunt obligați să respecte principiul egalității în drepturi și cel al nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, prin aplicarea aceluiași sistem de salarizare pentru toți salariații aflați în aceeași situație juridică (aceeași vechime, același grad).

Reclamanta invocă faptul că, prin Ordinul nr. 1571 din 31 august 2012, se încălcă art. 14 din Convenția europeană privind interzicerea discriminării, art. 23 din Declarația universală a drepturilor omului, Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 și art. 20 alin. (1) din Constituție.

Ca al doilea motiv de nelegalitate a actului contestat, reclamanta invocă faptul că Ordinul nr. 1571 din 31 august 2012 a fost emis cu ignorarea Ordinului nr. 850 din 23 mai 2012, prin care s-a dispus majorarea cu 8% a indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente avute la data de 31 mai 2012, de care pârâtul nu amintește și pe care nu o ia în calcul.

Susține reclamanta că, începând cu data de 28 aprilie 2011 i-ai fost reținute impozite calculate la drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, iar, ca efect al diminuării drepturilor salariale prin Ordinul nr. 1571 din 31 august 2012, ar fi trebuit să plătească impozite mai mici.

Reclamanta solicită încuviințarea probei cu expertiză, care să stabilească indemnizația și sporurile pentru funcția de procuror-șef secție la parchetul de pe lângă curtea de apel, cu o vechime în funcție de peste 20 de ani, având în vedere că, pentru aceeași funcție, nu pot fi stabilite drepturi salariale diferite, și prin care să se verifice respectarea prevederilor art. 1-3 din Legea nr. 285/2010 la data emiterii Ordinului nr. 1571 din 31 august 2012 și a Ordinului nr. 686/2011 în raport cu Legea-cadru nr. 284/2010.

Se invocă jurisprudența CJUE referitoare la interzicerea discriminării (cauza Marks contra Belgiei,cauza Driha contra României).

1.2. Apărările pârâților.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 611 din 11 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reținând aspectele arătate în continuare.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de apel a reținut că reclamanta a înțeles să invoce ca motiv de nelegalitate faptul că, prin actul administrativ contestat, se creează o situație de discriminare întemeiată pe interpretarea și aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor Legii nr. 285/2011 prin raportare la persoane aflate în situații identice de vechime în magistratură, dar care au împlinit aceeași tranșă de vechime anterior intrării în vigoare a acestei legi. Instanța a reținut că nu există un impediment procesual de a fi supus analizei instanței de contencios administrativ un astfel de motiv de pretinsă nelegalitate, astfel că este neîntemeiată excepția invocată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Curtea de apel a reținut că

există o identitate între persoana acestui pârât și persoana în raport de care reclamanta pretinde, prin acțiunea introductivă, a-i fi plătite drepturile salariale reținute în temeiul actului administrativ atacat, acest pârât având calitatea de ordonator secundar de credite, conform mențiunilor din art. 3 al ordinului contestat.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 6 alin. (1)-(3) din Legea nr. 285/2011, art. 9 alin. (1) și (3) din Capitolul VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 și ale pct. I din Capitolul I din aceeași anexă la Legea nr. 284/2010, rezultă că, prin ordinul atacat, în mod legal s-a constatat că, anterior datei promovării în funcția de conducere, respectiv anterior datei de 28 aprilie 2011, reclamanta beneficia de indemnizația aferentă acestei funcții corespunzătoare clasei de salarizare 108 (aferentă gradului de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel), precum și a gradației 5 (aferentă vechimii în funcție de peste 20 de ani, începând cu 1 aprilie 2011), existând astfel o corespondență a drepturilor salariale, sub aspectul similarității, potrivit dispozițiilor legale menționate, precum și a Normelor de aplicare aprobate prin Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 42/2011, între funcția de procuror-șef de secție la nivelul parchetului de pe lângă curtea de apel și procuror având grad de parchet de pe lângă curtea de apel, însă cu vechimea de peste 20 ani, aferentă gradației 5 în raport cu această vechime în funcție.

Din aceeași perspectivă, prima instanță a constatat că este neîntemeiată critica vizând caracterul retroactiv al actului atacat, având în vedere că nivelul indemnizației cuvenite reclamantei este stabilit prin lege, iar nu prin actul administrativ atacat, prin care se realizează doar o aplicare a dispozițiilor legale avute în vedere la emiterea sa, începând cu data intrării în vigoare a legilor de salarizare, iar nu la data emiterii acestuia, prin urmare producând efecte juridice de la data intrării în vigoare a legii și îndeplinirii de către reclamantă a vechimii în funcție, respectiv a condițiilor legale pentru promovarea în funcție.

Totodată, curtea de apel a reținut că situația de discriminare nu poate fi constatată având în vedere că reclamanta nu se află în aceeași situație cu personalul îndeplinit aceleași condiții de vechime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, fiind vorba despre voința suverană a legiuitorului de a introduce noi reguli de salarizare începând cu data intrării în vigoare a noilor dispoziții legale, fără însă a tinde către stabilirea diferențiată a cuantumului drepturilor salariale în raport cu aceeași vechime în funcție și cu același grad profesional. În acest sens, judecătorul fondului a avut în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, și, pentru identitate de rațiune cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, a respins argumentele reclamantei privind încălcarea art. 14 din Convenția europeană privind interzicerea discriminării, art. 23 din Declarația universală a drepturilor omului și a prevederilor Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

De asemenea, curtea de apel a reținut că este neîntemeiat și motivul derivând din pretinsa ignorare de către pârât a Ordinului nr. 850 din 23 mai 2012 prin care s-a dispus cu privire la majorarea de 8% în temeiul O.U.G. nr. 19/2012, având în vedere că aceasta devine aplicabilă începând cu intrarea în vigoare a acestor dispoziții legale, iar nu începând cu data de 28 aprilie 2011, când reclamanta a fost numită în funcția de conducere, majorarea devenind operabilă prin raportare la cuantumul indemnizației lunare astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 1571/2012, iar nu prin Ordinul nr. 696/2011, fiind vorba despre aplicarea dispozițiilor legale prin ordinul menționat, fiind majorată indemnizația lunară stabilită în mod legal cu 8%, iar nu de o restabilire a cuantumului indemnizației cuvenită reclamantei.

Totodată, instanța de fond a reținut că este neîntemeiat și motivul de nelegalitate privind lipsa stabiliri prin ordinul contestat a cuantumului sumei care urmează a fi restituită și considerată drept necuvenit încasată anterior de către reclamantă, având în vedere că o astfel de împrejurare constituie obiectul unei alte proceduri administrative, considerentele fiind identice și pentru înlăturarea, ca nefondate, a susținerilor privind reținerea unor impozite raportat la indemnizația stabilită prin ordinul modificat ulterior, fiind vorba despre operațiuni ulterioare emiterii Ordinului nr. 1571/2012.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cea mai mare parte a cererii de recurs, recurenta-reclamantă reiterează susținerile din cererea de chemare în judecată, a căror reluare în cuprinsul prezentei părți a deciziei ar avea caracter redundant.

Printr-o primă critică din recurs, cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor incidente, recurenta-reclamantă combate argumentele primei instanțe, apreciind că sunt lipsite de temei legal și reținute cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 și ale art. 2, art. 4 alin. (3) și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 285/2010, solicitând menținerea Ordinului nr. 696 din 26 mai 2011, apreciat ca fiind emis cu respectarea prevederilor menționate.

Subsumat aceleiași critici, recurenta-reclamantă, referindu-se la argumentația primei instanțe raportată la Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012, susține că, în cauză, nu este discutabilă constituționalitatea dispozițiilor legale, ci doar interpretarea dată dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin care legiuitorul a statuat că, pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care este încadrat, și dispozițiilor art. 3 alin. (3) din aceeași lege, conform cărora personalul din aceste unități se încadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade profesionale de legea-cadru în raport cu funcția, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la data de 31 decembrie 2010. Sub acest aspect, recurenta afirmă că dispozițiile legale sunt constituționale, potrivit Deciziei Curții Constituționale, însă au fost aplicate greșit.

Cu referire la al doilea motiv de nelegalitate raportat la Ordinul nr. 850 din 23 mai 2012, recurenta reiterează susținerile din cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește al treilea motiv de nelegalitate al actului contestat, relativ la faptul că actul nu stabilește valoarea sumei și impozitelor plătite necuvenit, ceea ce este de natură a crea o situație incertă începând cu data de 28 aprilie 2011 în privința impozitelor raportate la drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe de respingere a probei cu expertiza, susținând că o asemenea probă este utilă cauzei pentru a se observa dacă ordinele în litigiu au fost emise de pârât cu respectarea criteriilor invocate în apărare.

4.1. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

4.2. Prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, în temeiul art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 și art. 2, art. 4 alin. (3) și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 285/2010, s-a stabilit că, începând cu data de 28 aprilie 2011, A., procuror-șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, clasa de salarizare 108, beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare lunară de 9.430 RON (corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 ani și gradației 5);

- un cuantum de 1.237 RON, reprezentând spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate;

- un cuantum de 1.415 RON, reprezentând spor pentru condiții deosebite de muncă.

Prin Ordinul nr. 1571 din 31 august 2012, în temeiul art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere adresa din anul 2012 și nota din anul 2012 a secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus modificarea art. 1 din Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, în sensul că:

„Începând cu data de 28 aprilie 2011, A., procuror-șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, clasa de salarizare 108, beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare lunară de 9.294 RON (corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 ani și gradației 5);

- un cuantum de 1.191 RON, reprezentând spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate;

- un cuantum de 1.360 RON, reprezentând spor pentru condiții deosebite de muncă”.

Circumstanțele cauzei relevă faptul că, prin emiterea Ordinului nr. 1571 din 31 august 2012, a fost remediat modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 28 aprilie 2011, determinat anterior, în mod eronat, prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, ca urmare a faptului că, la data de 1 aprilie 2011, reclamanta a trecut în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani.

Este de observat că prima instanță, reținând legalitatea actului contestat a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1)-(3) din Legea nr. 285/2010, art. 9 alin. (1) și (3) din Capitolului VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 și ale pct. I din Capitolul I din aceeași anexă la Legea nr. 284/2010, conform cărora:

- art. 6 alin. (1)-(3) din Legea nr. 285/2010:

„Art. 6 – (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2011, pentru personalul de conducere se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (1).

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar”.

- art. 9 alin. (1) și (3) din Capitolul VIII – „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției” din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010:

„Art. 9 - (1) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.

(3)

Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de curte de apel și ale judecătorilor militari cu grad de curte militară de apel, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu 4 clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuți la alin. (1)”.

- pct. 1 din Capitolul I din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010, conform căruia procurorul cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, având o vechime în funcție de peste 20 de ani, beneficiază de clasa de salarizare 104, gradația 5, coeficient de ierarhizare 12,75;

- art. 10 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Capitolul VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010:

„Art. 10 - (1) Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare aferentă clasei maxime de salarizare corespunzătoare instanței/parchetului unde funcționează, majorată după cum urmează:

b)

Funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă aceste instanțe.

În ceea ce privește modul de determinare a drepturilor salariale ale reclamantei, Înalta Curte constată că prima instanță cu just temei a reținut că, prin aplicarea corectă a dispozițiilor citate, indemnizația de încadrare a reclamantei a fost stabilită după cum urmează:

- pentru funcția de procuror cu o vechime în funcție de peste 20 de ani, reclamanta beneficiază

de clasa de salarizare 104, gradația 5, coeficient de ierarhizare 12,75 -

conform art. 9 alin. (1) din Capitolul VIII coroborat cu

pct. 1 din Capitolul I din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010;

Întrucât are gradul de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel, reclamanta beneficiază de o indemnizație de încadrare cu 4 clase de salarizare mai mari decât indemnizația determinată conform modului de calcul menționat la lit. a) [conform art. 9 alin. (3) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010], respectiv clasa de salarizare 108;

Întrucât ocupă funcția de conducere de procuror-șef secție la parchetul de pe lângă curtea de apel, reclamanta beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare cu 1,4% [conform art. 10 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010].

Este necontestat faptul că, prin răspunsul la plângerea formulată de reclamantă împotriva Ordinului nr. 1571 din 31 august 2012, emitentul actului a comunicat reclamantei faptul că modificarea drepturilor salariale stabilite prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011 a fost justificată de realizarea corespondenței între drepturile salariale cuvenite ca urmare a promovării și cele corespunzătoare funcției similare din sistem, prin simularea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat un procuror-șef secție la parchetul de pe lângă curtea de apel care, după data de 1 ianuarie 2011, a trecut în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani.

Or, este de observat faptul că întreaga argumentație a recurentei-reclamante este întemeiată pe comparația cu persoane care ocupă funcții similare, dar care au îndeplinit condițiile de vechime anterior datei de 1 ianuarie 2011, susținând, în esență, că, potrivit art. 2 și art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, ar trebui să beneficieze de aceeași salarizare.

În contextul prezentat, existența diferențelor de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă sau în funcție anterior datei de 1 ianuarie 2011 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare aplicabile în momentul îndeplinirii respectivelor condiții de vechime.

În esență, recurenta-reclamantă deși invocă încălcarea dispozițiilor Legii nr. 284/2010 și ale Legii nr. 285/2010, își fundamentează criticile atât cu privire la actul contestat, cât și cu privire la hotărârea primei instanțe pe încălcarea principiului nediscriminării, în raport cu împrejurarea că procurori cu funcții similare care anterior datei de 1 ianuarie 2011 au îndeplinit aceleași condiții de vechime beneficiază de o indemnizație mai mare, fără a exista o justificare obiectivă a unei astfel de discriminări ori care să decurgă din aplicarea dispozițiilor art. 2 sau art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, conform cărora:

„Art. 2 - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6

-

(1)

În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. (…).

(3)

Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar

”.

De altfel, este de observat faptul că recurenta-reclamantă nu contestă modul de determinare a indemnizației de încadrare sub aspectul clasei de salarizare, gradației sau coeficientului de ierarhizare, contestația sa vizând doar diminuarea drepturilor salariale în raport cu cele stabilite prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011.

Înalta Curte reține că eroarea cuprinsă în Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011 și, pe cale de consecință, emiterea Ordinului nr. 1571 din 31 august 2012 au fost generate de modificarea indemnizației de încadrare ca urmare a trecerii reclamantei, începând cu data de 1 aprilie 2011, în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani, comparativ cu situația persoanelor ocupând funcții similare care au trecut în aceeași tranșă de vechime în funcție anterior datei de 1 ianuarie 2011.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către contestatoare, nu se poate reține o încălcare a principiului egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. Sub același aspect, este de reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție și, raportat la o asemenea încălcare, nelegalitatea actului administrativ atacat.

În ceea ce privește dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime ulterior datei de 1 ianuarie 2011, se constată că acestea au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 559/08.08.2012, a respins excepția de neconstituționalitate, reținând că: „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate (…) Curtea constată că este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. Din aceleași considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută nici afirmația autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeași categorie de salariați, aflați în condiții identice de vechime în muncă și în funcție, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituționale ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni și dreptul la muncă și protecție socială, statuat la art. 41 din Constituție. Curtea apreciază, totodată, că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituțional al egalității în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice”. În același sens, Înalta Curte are în vedere faptul că, prin Deciziile nr. 884/2012 și nr. 6/2013, Curtea Constituțională a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010.

În ceea ce privește susținerile recurentei întemeiate pe majorarea cu 8% a drepturilor salariale în temeiul O.U.G. nr. 19/2012

privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, Înalta Curte constată, în deplin acord cu judecătorul fondului, că această majorare vizează drepturile salariale stabilite în mod corect prin Ordinul nr. 1571 din 31 august 2012, iar nu drepturile salariale eronat determinate prin Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011.

De asemenea, Înalta Curte reține că nu pot fi primite nici susținerile recurentei-reclamante privind nelegalitatea actului contestat pentru motivul că nu prevede valoarea sumelor încasate necuvenit ca urmare a erorii de calcul din Ordinul nr. 696 din 26 mai 2011, întrucât o astfel de împrejurare nu este de natură a afecta legalitatea actului de stabilire a drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile legale incidente, iar eventuala recuperare a sumelor încasate necuvenite formează obiectul unei proceduri distincte de procedura legală de stabilire a indemnizației de încadrare.

4.3. În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 611 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2016.