ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3062/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 01 noiembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună:

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantei, începând cu data de 01 noiembrie 2013, până la 09 aprilie 2015, a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre indemnizația lunară brută actuală, încasată potrivit Ordinului nr. 1702 din 30 iunie 2015 și indemnizația lunară stabilită prin Ordinul nr. 1916 din 03 octombrie 2013;

- actualizarea sumelor datorate cu rata inflației de la data plății efective, precum și plata dobânzii legale pentru obligațiile bănești, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1726 din data de 13 martie 2017 Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut că obiectul cauzei privește protecția drepturilor subiective ce fac obiectul Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care, în privința familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" prevede o competență specială, aparținând Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a mai reținut că obiectul contestării de către reclamantă îl reprezintă actul administrativ reprezentat de ordinul de stabilire a drepturilor salariale și orice litigiu derivat din modul de stabilire a acestor drepturi păstrează natura juridică a acțiunii de contencios administrativ reglementată de Legea nr. 284/2010, precum și competența specială de soluționare stabilită în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 2131 din data de 06 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 248/2010. Reclamanta nu a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 1702 din 30 iulie 2015 și Ordinului nr. 1916 din 03 octombrie 2013 emise de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemulțumirea acesteia referindu-se la modul de executare a acestor acte administrative, care produc efecte juridice în sfera raporturilor juridice de dreptul muncii.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că reclamanta A. este încadrată în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar drepturile salariale cuvenite i-au fost calculate prin stabilirea unei indemnizații lunare brute, potrivit Ordinelor nr. 1916 din 03 octombrie 2013 și nr. 1702 din 30 iulie 2015, emise de angajator.

Dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt determinate de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta A.. Pretenția dedusă judecății privește obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor salariale rezultate din calcularea drepturilor salariale în raport de Ordinele nr. 1702 din 30 iulie 2015 și nr. 1916 din 03 octombrie 2013, reclamanta susținând că indemnizația lunară brută stabilită prin Ordinul nr. 1916 din 03 noiembrie 2013 este discriminatorie în raport de indemnizațiile stabilite în favoarea altor salariați având aceeași funcție și aceeași vechime. Reclamanta a mai arătat că, prin Ordinul nr. 1702 din 30 iulie 2015, s-a recunoscut calcularea greșită a indemnizației lunare brute, fiindu-i acordate, retroactiv, diferențele salariale, însă numai pentru perioada aprilie - iunie 2015, nu și pentru perioada solicitată prin acțiune, 01 noiembrie 2013 - 09 aprilie 2015.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește atât stabilirea competenței materiale, cât și a celei funcționale, din perspectiva naturii juridice a litigiului, respectiv contencios administrativ ori litigiu de muncă, Tribunalul București făcând aplicarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Curtea de Apel București reținând incidența dispozițiilor Codului Muncii.

Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (...)."

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții întrucât cererea reclamantei nu reprezintă o plângere formulată împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Ordinelor nr. 1702 din 30 iulie 2015 și nr. 1916 din 03 octombrie 2013. De altfel, chiar reclamanta arată în cuprinsul acțiunii că nu a înțeles să formuleze contestație împotriva Ordinelor emise de pârât, astfel încât nu ne regăsim în ipoteza reglementată de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Dispozițiile normative precitate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit.

În acord cu opinia Curții de Apel București, Înalta Curte constată că reclamanta a contestat modul de executare a actelor administrative prin care s-au stabilit drepturile salariale, litigiul având natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială, teritorială și funcțională a instanței fiind stabilită în raport de prevederile art. 269 din Codul muncii și art. 208 - 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Astfel, raportat la locul de muncă al reclamantei, situat în circumscripția teritorială a Tribunalului București și la natura litigiului de conflict de muncă, competența materială, teritorială și funcțională revine Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT