ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat:

(i) modificarea deciziei nr. 88 din data de 28 februarie 2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (pentru personalul auxiliar de specialitate) sau emiterea unei alte decizii în sensul luării în considerare a unei valori de referința sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015);

(ii) efectuarea plătii diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON și venitul efectiv plătit;

(iii) acordarea dobânzii legale și a ratei inflației la sumele cuvenite.

1.2. Prin sentința civilă nr. 5840 din 11 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 5 februarie 2018.

Prin sentința civilă nr. 1493 din 28 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis în parte acțiunea reclamanților;

(iii) a anulat în parte Decizia nr. 88 din 28.02.2017, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin Procurorul general, să emită o nouă decizie de salarizare în ceea ce îi privește pe reclamanți, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015;

(iv) a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamanților diferența dintre salariul stabilit potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON și salariul efectiv plătit, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței și până la data plății.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, părțile au prezentat cadrul legislativ incident în materia drepturilor salariale, ulterior adoptării Legii nr. 284/2010, făcând trimitere la Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 80/2010, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014 și O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016.

Susțin recurenții-pârâți că, ulterior declarării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, a emis ordinul de salarizare prin care s-a recunoscut și calculat indemnizația de încadrare cuvenită procurorilor în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016. Ulterior, ordonatorul secundar de credite, respectiv Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a procedat la calcularea salariilor cuvenite grefierilor și conducătorilor auto în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și cu prevederile O.U.G. nr. 20/2016,

Totodată, mai arată recurenții că, prin Decizia nr. 298/11.07.2018, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a recunoscut personalului auxiliar de specialitate și conex dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015, astfel încât nu este necesară anularea Deciziei nr. 88/28.02.2017, câtă vreme drepturile pretinse au fost recunoscute retroactiv.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat menținerea sentinței recurate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive și de respingere a acțiunii, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de pârâți se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților în raport cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurenții-pârâți au susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, întrucât ordonatorul principal de credite, respectiv Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a recunoscut această valoare de referință sectorială doar începând cu data de 01.10.2016, în acord cu considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

În ceea ce privește argumentul ce decurge din interpretarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Se mai reține că deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, criticile recurenților-pârâți sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea de către Procurorul general al acestui parchet a Deciziei nr. 298/11.07.2018, în cuprinsul căreia indemnizația de încadrare brută cuvenită personalului auxiliar de specialitate a fost recalculată, începând cu data de 09.04.2015, la valoarea de 421,36 RON (mai ridicată decât cea solicitată prin acțiune), deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține că, la nivelul ordonatorului de credite Consiliul Superior al Magistraturii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015, în urma pronunțării de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sentinței nr. 48/13.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, ca urmare respingerii recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alte categorii de personal din aceeași familie ocupațională, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată prin Decizia nr. 88/28.02.2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit reclamanților din categoria profesională a personalului auxiliar și conex, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În ceea ce privește argumentul emiterii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a Deciziei nr. 298/11.07.2018, prin care s-a recunoscut personalului auxiliar de specialitate și conex dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reține că această împrejurare nu sprijină solicitarea pârâților de menținere, ca legală, a deciziei atacate, ci, dimpotrivă, confirmă nelegalitatea actului contestat, respectiv faptul că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost greșit luată în considerare la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților doar începând cu data de 01.10.2016.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1493 din 28 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.