ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3009/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, la data de 15 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței:

- să constate discriminarea și faptul că reclamanții erau îndreptățiți, din anul 2007, la stabilirea drepturilor salariale, prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, și, pe cale de consecință:

a) să oblige pârâții să achite reclamanților diferențele de salariu (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectoriale de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 24.02.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 24.02.2017 și pentru viitor;

b) să oblige pârâții la plata dobânzii legale (penalizatoare), calculate începând cu data de 24.02.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite.

- să oblige pârâții să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să achite reclamanților sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

1.2. Prin Sentința civilă nr. 930 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

1.3. Prin cererea precizatoare depusă la data de 8 decembrie 2017, reclamanții au solicitat instanței de judecată admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, să se constate discriminarea și faptul că reclamanții erau îndreptățiți, din anul 2007, la stabilirea drepturilor salariale, prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, și, pe cale de consecință:

a) să oblige pârâții să plătească reclamanților diferențele de salarii (actualizate cu indicele de inflație) calculate pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015 și 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016;

b) să oblige pârâții la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 și până la data plății efective a sumelor cuvenite;

c) să oblige pârâții să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să achite reclamanților sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

2.1. Prin Sentința civilă nr. 9341 din 14 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul București a reținut că, în prezenta cauză, reclamanții solicită despăgubiri egale cu diferențele salariale care rezultă dintr-o pretinsă discriminare. În raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și de Decizia nr. 10/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, Tribunalul a reținut că, în spețe similare, chiar dacă pretențiile reclamanților au fost justificate exclusiv pe argumente de discriminare, litigiile deduse judecății și-au păstrat natura lor proprie, a conflictului de muncă, respectiv de drept administrativ.

În ceea ce privește natura litigiului de față, Tribunalul București a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 248/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, atât timp cât se contestă salariile de bază cuprinse în decizii de încadrare, caz în care competența de soluționare a cauzei revine exclusiv Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 2286 din 15 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 248/2010. Reclamanții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei sector 2 București, nu au învestit instanța de judecată cu o plângere formulată împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel București, prin care a fost soluționată contestația administrativă îndreptată împotriva dispoziției emise de Președintele Curții de Apel București, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, curtea de apel a apreciat că litigiul dedus judecății are natura unui conflict de muncă, în accepțiunea prevederilor art. 266 din C. muncii, competența de soluționare a cauzei aparținând, în primă instanță, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă oricare dintre reclamanți, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 269 din C. muncii și art. 208 și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că reclamanții sunt încadrați în funcția de grefier (personal auxiliar de specialitate) în cadrul Judecătoriei Sector 2 București, iar prin acțiunea dedusă judecății au susținut, în esență, că sunt îndreptățiți la plata unor diferențe salariale, calculate în raport de valoarea de referință sectorială stabilită conform dispozițiilor O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și de actele normative ulterioare, care au reglementat indexări salariale anuale, în special O.G. nr. 10/2007, dar și în raport de hotărârile judecătorești pronunțate în spețe similare, prin care aceste majorări salariale au fost recunoscute în favoarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Problema care a generat conflictul de competența între cele două instanțe privește atât stabilirea competenței materiale, cât și a celei funcționale, din perspectiva naturii juridice a litigiului, respectiv contencios administrativ ori litigiu de muncă, Tribunalul București făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Curtea de Apel București reținând incidența dispozițiilor C. muncii.

Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (...)."

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții, întrucât cererea reclamanților nu reprezintă o plângere formulată împotriva hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, prin care a fost soluționată contestația îndreptată împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale. Pretenția reclamanților vizează recunoașterea dreptului la încasarea unor diferențe salariale, generate de aplicarea discriminatorie a dispozițiilor normative prin care s-au reglementat majorări salariale, în ceea ce privește diferite categorii de personal din sectorul bugetar.

Dispozițiile normative precitate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit.

În acord cu opinia Curții de Apel București, Înalta Curte constată că litigiul de față are natura juridică a unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială și teritorială a instanței fiind stabilită în raport de prevederile art. 269 din C. muncii și art. 208 - 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin urmare, în raport de natura litigiului dedus judecății, competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă oricare dintre reclamanți.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - CL