ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2074/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2074/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.10.2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că reclamanta era îndreptățită încă din anul 2007 Sa stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 04.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 04.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

La termenul de judecată din 27.10.2017, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Buzău în favoarea Tribunalului Iași, în raport de domiciliul reclamantei și de dispozițiile art. 260 alin. (2) Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1050 din 27.10.2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Buzău, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Tribunalului Iași, reținându-se ca, litigiului dedus judecății este de competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalului Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 466 din 12 martie 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a declinat, în favoarea Tribunalului Buzău, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență, reținând că reclamanta prin alegerea instanței a făcut aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la dispozițiile art. 116 și art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Analizând conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea reclamantei A. care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 04.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 04.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 Codul muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit dispoziției art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Art. 210 din Legea nr. 62/2011 constituie, alături de art. 269 Codul muncii, sediul materiei în materie de competență în materia soluționării conflictelor individuale de muncă.

Art. 210 reglementează o competență teritorială absolută alternativă în materie, iar, potrivit dispoziției art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială este alternativă și, totodată, absolută, reclamanta având alegerea între instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul și instanța în a cărei circumscripție își are locul de muncă.

În speță, reclamanta are domiciliul în municipiul Iași, potrivit cărții de identitate, și locul de muncă în București având calitatea de personal auxiliar, respectiv grefier în cadrul Tribunalului București.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (...) (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Față de aceste dispoziții, reclamanta avea posibilitatea de a sesiza un tribunal aflat în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București, în a cărei circumscripție se afla Tribunalul București.

Or, în condițiile în care reclamanta a sesizat Tribunalul Buzău, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești (învecinată Curții de Apel București), aceasta și-a manifestat opțiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție își are locul de muncă, făcând totodată aplicarea și a prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetent, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenței, câtă vreme criteriul valorificat de reclamantă este unul dintre cele reglementate în mod alternativ printr-o normă de ordine publică.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.