ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1578/2018

Asupra cauzei de fața, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, la data de 27.10.2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariaîe prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariaîe calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 04.05.2014 -01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 04.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3A1 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii se susține, în esență, că este discriminatorie prevederea legală din O.G. nr. 10/2007 prin care s-a acordat indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, aspect care are ca rezultat aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale ale respectivilor salariați.

Prin sentința nr. 172 din 22 februarie 201S, Tribunalul Buzău, secția I civilă Complet Specializat în Litigii de Munca șt Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Buzău, invocată de instanță din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei, disjunsă din dosarul nr. x/2017, în favoarea Tribunalului Olt.

În motivare, instanța a reținut dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și că domiciliul reclamantei A. este în județul Olt, reclamanta nefacând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reședința la o altă adresă.

Instanța a arătat că reședința, din punctul de vedere al legiuitorului, nu reprezintă domiciliul procesual ales, ci adresa la care partea locuiește în mod efectiv.

Investit prin declinare, Tribunalul Olt, secția I Civilă a pronunțat sentința nr. 172 din 22 februarie 2018, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența art. 127 alin. (3) C. proc. civ., față de împrejurarea că reclamanta are calitatea de grefier la Tribunalul București.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale, cu respectarea celor reținute prin decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, formulate de judecători sau personal auxiliar - grefieri, competența teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reținut Tribunalul Buzău, ci este una specială, astfel cum a fost prevăzut în textul de lege sus indicat.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere, astfel cum a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ., "va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", și a învestit în mod legal instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părți) declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a criteriului domiciliului reclamantului.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 127 C. proc. civ. (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea" și (3) "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor." În cauză, Înalta Curte constată că reclamanta are calitatea de grefier, în cadrul Tribunalului București.

Așadar, în aplicarea textului de lege mai sus citat, reclamanta a sesizat una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, respectiv Tribunalul Buzău.

Înalta Curte amintește că, în cauză, nu se poate reține incidența art. 116 C. proc. civ., întrucât competența teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reținut Tribunalul Buzău, ci este una specială, respectiv cea prevăzută de art. 127 C. proc. civ., cu respectarea celor reținute prin decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2018.