ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1738/2018

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.10.2017, disjunsă din Dosarul nr. x/114/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că reclamanta era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților Ia plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3A1 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 1033 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă - litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii civile având ca obiect " drepturi salariale ale personalului din justiție ", formulată de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Buzău a reținut că instanța este investită cu soluționarea unui litigiu de muncă, că reclamanta are domiciliul pe raza județului Olt și că, potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 269 alin. (2) C. Muncii republicat, litigiile cu privire la conflictele de muncă sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul.

Prin sentința civilă nr. 195 din 7 martie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la instanța supremă în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, ca reclamanta deși are domiciliul înscris în actul de identitate în Județul Olt, acesta nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care se află pe raza Municipiului București, unde reclamanta își desfășoară activitatea ca grefier în cadrul Tribunalului București, situație în care, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., acesta s-a adresat în vederea soluționării propriului său litigiu de muncă Tribunalului Buzău.

S-a reținut că reclamanta are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței, că de la art. 269 alin. (2) C. muncii se derogă prin art. 210 Legea nr. 62/2011 ("Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.") și că potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, fiind vorba despre o competență alternativă.

Analizând conflictul de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (3) din Codul muncii prevede că, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și A., fiind îndeplinite astfel condițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În atare situație, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, care recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile prevăzute de lege (domiciliul sau locul de muncă al reclamantului), care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Se mai reține că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată inițial, a fost adresată de reclamanți Tribunalului Buzău în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., ca instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făcea parte și reclamanta A., se apreciază că Tribunalul Buzău a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă (și) consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul acestui reclamant.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Buzău a fost legal sesizat în virtutea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, ale art. 127 alin. (1) și (3) și 116 din C. proc. civ., și întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2018.