ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1079/2018

HOTĂRÂRE

23.03.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1079/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 11.05.2017, disjunsă din Dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că reclamantul era îndreptățit încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data. plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3

din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

Cauza disjunsă a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin Sentința civilă nr. 1043/27.10.2017 a Tribunalului Buzău, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul face parte din cadrul personalului auxiliar al Tribunalul București, iar, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2010, în sensul că reclamantul putea sesiza instanța de la domiciliul său, domiciliul aflat în județul Olt.

Pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 12.12.2017 sub nr. x/2017.

Prin Sentința civilă nr. 171/22.02.2018, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în privința reclamantului care are calitatea de grefier-arhivar la Tribunalul București și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deliberând asupra competenței de soluționare a cauzei, Tribunalul Olt a constatat următoarele:

Judecarea conflictelor de muncă este de competența tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă [art. 269 alin. (2) C. muncii coroborat cu art. 208 din Legea 62/2011, în forma modificată prin art. XXI din Legea nr. 2/2013 și art. 210 din aceeași lege].

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Însă, art. 127 ("Competența facultativă") alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prevede:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și, în consecință, a stabilit că:

Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, și sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului care face parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la instanțele judecătorești competente să soluționeze cauza în primă instanță.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, formulate de judecători sau personal auxiliar - grefieri, competența teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reținut Tribunalul Buzău, ci este una specială, astfel cu a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere, astfel cum a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ., "va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", și a învestit în mod legal acea instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părți) declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a criteriului domiciliului reclamantului.

Opțiunea reclamantului de a "sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", este în deplină concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate, aceasta putând fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat.

Cu alte cuvinte, în speță, Tribunalul Buzău este instanță exclusiv competentă în soluționarea cauzei, întrucât o dată aleasă instanța competentă de către cel în drept (reclamantul), celelalte instanțe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantului este în județul Olt.

Pentru aceste considerente, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit cererii de chemare în judecată și a obiectului acesteia, reclamantul a promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competența instanței de judecată în soluționarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunalul în circumscripția căruia se afla domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia.

Ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 11.05.2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2010 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) din C. muncii [actual art. 269 alin. (2)], în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011: "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, însă absolută, reclamantul avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul său, fie instanța de la locul de muncă al acestuia.

În speță, se constată că reclamantul are domiciliul pe raza județului Olt (situație de fapt reținută de instanțele în conflict și necontestată de părți), în timp ce locul de muncă, în considerarea căruia reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul București; pe de altă parte, instanța de la domiciliul reclamantului, Tribunalul Olt, este situată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova, în timp ce cea de la locul de muncă al acestuia, Tribunalul București, este situată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău și Tribunalul Olt nu a fost generat de aplicarea prevederilor sus-citate, ci de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât, dacă se ajunge la concluzia că art. 127 nu este incident, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată trebuie stabilită în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010.

Art. 327 C. proc. civ. prevede: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cartea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată disjunsă, reclamantul, la data promovării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de grefier-arhivar în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are și în prezent.

În speță, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt prevalente în cauză față de dispozițiile C. muncii și Legii nr. 62/2011, fiind dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situație ce se regăsește în speță.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speță, deoarece acestea reglementează ipoteza particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații: respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speță - și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Pentru a opera însă această competența specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiții: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită atât prima condiție, în sensul că din relațiile aflate la dosar rezultă că reclamantul funcționează ca grefier-arhivar în cadrul Tribunalului București, cât și cea de-a doua condiție, fiind sesizat Tribunalul Buzău, instanță de același grad, din circumscripția curții de apel învecinate (Curtea de Apel Ploiești) celei în care reclamantul își desfășoară activitatea ca grefier (Curtea de Apel București).

În acest sens, se reține că, la edictarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., intenția legiuitorului a fost de a stabili o competență teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța în care reclamantul, în oricare dintre calitățile prevăzute de acest text, își desfășoară activitatea.

Pentru a putea invoca dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o altă instanță este suficient ca la data promovării cererii, reclamantul să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea în raza teritorială instanței competente să soluționeze cauza, aspect necontestat.

Soluția este în acord și cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Or, reclamantul s-a adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel București, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamantul și-a manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii sale.

Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Buzău.