ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să constate că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să îi plătească diferențele de salarii, actualizate cu indicele de inflație, calculate cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară, pe baza valorii de referință sectoriale de 405 RON - pentru perioada 05.10.2014-01.12.2015, și de 445,5 RON - pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017. De asemenea, a solicitat să fie obligați pârâții la plata dobânzii legale până la data plății efective a sumelor cuvenite și să procedeze la punerea în aplicare, în mod retroactiv, a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentința nr. 80 din data de 17 ianuarie 2018, Tribunalul Buzău, secția I civila - complet specializat in litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocata din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2010, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, instanța a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cu trimitere la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. - norme care stabilesc o competență facultativă în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de aceleași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, atunci când cererea este introdusă de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care funcționează la instanța/parchetul de pe lângă instanța competentă să judece cauza - întrucât competența Tribunalului București nu este exclusivă, instanță competentă fiind și cea de la domiciliul reclamantei.

Constatând că reclamanta deține funcția de personal de specialitate în cadrul Tribunalului București și are domiciliul în municipiul Craiova, județul Dolj, Tribunalul Buzău a concluzionat că în cauză competența teritorială de soluționare revine Tribunalului Dolj, instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamantei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința nr. 641 din data de 20 martie 2018, prin care prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a reținut că în cauză devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. ce reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, întrucât reclamanta - grefieră în cadrul Tribunalului București - a optat să învestească Tribunalul Buzău în considerarea prevederilor anterior menționate.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Buzău și Tribunalul Dolj cu privire la instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. - grefier în cadrul Tribunalului București, în cauza având ca obiect drepturi bănești - conflict individual de muncă.

În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială alternativă, potrivit art. 116 C. proc. civ. la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente (Tribunalul Dolj - în a cărui circumscripție își are domiciliul - sau Tribunalul București - în a cărui circumscripție își are locul de muncă).

În speță, reclamanta a înțeles să opteze pentru sesizarea instanței în a cărei circumscripție își are locul de muncă, fapt ce a determinat incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea sa de reclamantă într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea de grefier.

Contrar celor reținute de Tribunalul Buzău, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și in cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Aceste prevederi legale imperative reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea persoanele nominalizate (judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri) care au calitate de reclamanți și, pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea părțile prevăzute în textul de lege.

Cum reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului. Această alegere a uneia dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanței.

Totodată, se impune a fi subliniat faptul că textul art. 116 C. proc. civ. - ce reglementează posibilitatea pe care reclamantul o are de a alege între două instanțe deopotrivă competente - trebuie înțeles în sensul că, dacă reclamantul s-a adresat uneia dintre instanțele competente, nici pârâtul și nici instanța nu pot contesta opțiunea acestuia.

În speță, depunând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una dintre instanțele competente material și teritorial din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul său de muncă, reclamanta și-a manifestat opțiunea de a sesiza una dintre instanțele competente potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 127 C. proc. civ., determinând astfel instanța ce are competență teritorială absolută în soluționarea cererii sale.

Având în vedere considerentele expuse, cum reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului individual de muncă o instanță aflată în raza de competență a curții de apel învecinate celei la care își desfășoară activitatea de grefier, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Buzău.