ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2018

HOTĂRÂRE

19.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Buzău și Tribunalul Dolj, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1030 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27 octombrie 2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate discriminarea și faptul că reclamanta era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 și pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3<SUP>4</SUP> alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii se susține în esență că este discriminatorie prevederea legală din O.G. nr. 10/2007 prin care s-a acordat indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, aspect ce are ca rezultat aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari.

S-a reținut că instanța a fost învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă, că obiectul prezentei acțiuni vizează drepturi salariale, că din copia tabelului anexat la dosar rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Craiova, județul Dolj, precum și faptul că reclamanta nu a făcut nicio precizare din care să rezulte că ar avea reședința la o altă adresă.

În acest sens instanța a constatat că reședința din punctul de vedere al legiuitorului nu reprezintă domiciliul procesual ales, ci adresa la care partea locuiește în mod efectiv.

Față de dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, potrivit cărora "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul", competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Dolj, motiv pentru care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin Sentința nr. 186 din data de 30 ianuarie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

Instanța a reținut că în cauză devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. ce reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, precum și dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social - potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. S-a constatat că art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau pârât.

Rațiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părților. Atât în prima ipoteză, cât și în cea de-a doua, atunci când reclamantul nu se adresează instituției competente, intervine o prorogare legală a competenței teritoriale deoarece instanța sesizată nu soluționează, în mod obișnuit, cererea cu care este investită, fiind vorba de o competență teritorială alternativă, după cum reiese, de altfel, din denumirea prevederii legale.

Reclamanta A. este salariata Tribunalului București, motiv pentru care în temeiul art. 127 C. proc. civ. împreună cu ceilalți colegi grefieri au sesizat Tribunalul Buzău cu o acțiune privind drepturile salariale.

În conflictele de muncă competența de soluționare a cauzelor este stabilită prin art. 269 C. muncii completat cu art. 210 din Legea nr. 63/2011 a dialogului social.

Art. 269, C. muncii stabilește: (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În legătură cu alin. (2) al art. 269 C. muncii, și respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată prevăd: Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Coparticiparea procesuală (liticonsorțiul procesual) desemnează situația în care calitatea de reclamant sau pârât este deținută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicarea în plan procesual a pluralității subiectelor raportului juridic civil de drept substanțial sau numai consecința unei strânse legături dintre drepturile și obligațiile mai multor persoane (art. 59 C. proc. civ.).

Pentru existența coparticipării procesuale este necesară nu numai pluralitatea de parți aflate pe aceiași poziție procesuală, dar și condiția ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligație comună, ori ca drepturile sau obligațiile lor să aibă aceiași cauză sau ca între drepturile și obligațiile părților să existe o strânsă legătură.

Pentru ipoteza unei strânse legături între drepturile și obligațiile parților se înscriu și litigiile de muncă prin care doi sau mai mulți salariați introduc o acțiune comună împotriva aceluiași angajator pentru plata unui anumit tip de spor, salariu sau ajutoare salariale (drepturile nu sunt comune și nici nu au o cauză comună deoarece izvorul drepturilor decurge din contractul individual de muncă al fiecăruia, însă există o strânsă legătură intre acestea determinata de temeiul legal care le prevăd, altul decât contractul individual de muncă).

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a apreciat că nu este competentă să soluționeze cauza, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, reținând că revine Tribunalului Buzău competența de soluționare a cauzei.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului Buzău pentru considerentele ce succed:

În cauza dedusă judecății, reclamanta A. are calitatea de grefier la Tribunalul București, motiv pentru care în temeiul art. 127 C. proc. civ., împreună cu ceilalți colegi grefieri au sesizat Tribunalul Buzău cu o acțiune privind drepturile salariale.

Prin încheierea din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a disjuns cauza, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 100 C. proc. civ., și că, pentru o mai bună soluționare a justiției, se impune judecarea separată a cererilor.

Cum obiectul litigiului vizează drepturi salariale, Înalta Curte reține că judecarea conflictelor de muncă potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, coroborat cu art. 208 din Legea nr. 62/2011, în forma modificată prin art. XXI din Legea nr. 2/2013 și art. 210 din aceeași lege este de competența tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, însă art. 127 ("Competența facultativă") alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prevede:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul, procurorul, își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță. Art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, și sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului care face parte din personalul auxiliar de specialitate (grefieri) la instanțele judecătorești competente să soluționeze cauza în primă instanță. Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, formulate de judecători sau personal auxiliar - grefieri, competența teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reținut Tribunalul Buzău, ci este una specială, astfel cu a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ.. Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere, astfel cum a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ., "va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", și a învestit în mod legal instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părți) declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a criteriului domiciliului reclamantului. Opțiunea reclamantei de a "sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", este în deplină concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate, aceasta putând fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat. Cu alte cuvinte, în speță, Tribunalul Buzău este instanță exclusiv competentă în soluționarea cauzei, întrucât o dată aleasă instanța competentă de către cel în drept (reclamanta), celelalte instanțe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantei este în județul Dolj. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.