ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții C.D., M.G.C., S.D., M.A., M.C.,

Ț.T., D.E., etc., au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției,

Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia solicitând anularea Ordinelor nr.

339/C din 9 februarie 2011 și 341/C din 9 februarie 2011 ale Ministrului

Justiției, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea și comunicarea

unor noi ordine administrative în favoarea reclamanților, prin care să fie

stabilită, începând cu data de 1 ianuarie 2011, o salarizare corectă, în sensul

eliminării oricărei diminuări salariale și al revenirii salariilor lunare la

nivelul avut la data de 30 iunie 2010, obligarea pârâților Ministerul Justiției

și Tribunalul Alba în solidar, la plata efectivă, începând cu data de 1

ianuarie 2011 și în continuare, către fiecare reclamant, a diferențelor bănești

dintre indemnizația lunară netă stabilită la nivelul avut la data de 30 iunie

2010 și indemnizația lunară netă stabilită și plătită conform ordinelor atacate

prin prezenta cerere introductivă, obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia

la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, au arătat că ordinele contestate sunt netemeinice și nelegale,

determinând în mod evident greșit stabilirea indemnizației lunare nete ce li se

cuvine, cu ignorarea normelor și dispozițiilor prioritare ale dreptului

european în materie.

Au susținut că

Deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 și 874/2010 arată că Ministerul

Justiției are atribuții legale și un rol constituțional de a veghea la

respectarea supremației legii în România, iar Decizia nr. 1221/2008 a stabilit

expressis verbis că dreptul la muncă este un drept complex care include și

dreptul la salariu.

Legea nr. 285/2010

încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 care a statuat asupra

obligativității caracterului temporar al diminuării, în condițiile în care

veniturile salariale, începând cu luna ianuarie 2011, vor fi calculate de la

nivelul rămas în urma diminuării cu 25%.

Reclamanții au mai

susținut că dreptul la beneficiul bănesc în calitate de salariat este un drept

de sine stătător, consacrat și apărat ca atare de Convenție, ce a fost asimilat

de către Curte, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din

perspectiva art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 58 din 10 ianuarie 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanți, reținând că cele două ordine contestate nu reprezintă

pentru reclamanți acte administrative vătămătoare în sensul art. 1 din Legea

nr. 554/2004.

Instanța a reținut că

încălcarea principiului independenței judecătorilor prin diminuarea salariilor

ce li se cuvin a fost analizată de Curtea Constituțională cu ocazia exercitării

controlului de constituționalitate asupra Legii nr. 118/2010 care reglementează

o diminuare cu 25% a salariilor și a fost considerată neîntemeiată prin Decizia

nr. 872/2010.

S-a mai reținut că

din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că măsura

reducerii salariale încalcă principiul proporționalității atunci când are loc o

privare totală de drepturi, nu și atunci când este vorba de o reducere

rezonabilă și comensurabilă a drepturilor (cauza Kjartan Asmunsson contra

Islandei).

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs C.D., M.G.C.,

S.D., M.A., M.C., Ț.T., D.E., etc..

Recurenții au

susținut, în esență, că în mod greșit a reținut instanța că politica salarială

a personalului bugetar este atributul statului, iar cuantumul drepturilor de

natură salarială este indisolubil legat de resursele bugetului din care acestea

se achită, iar statul dispune de o mare latitudine în acest sens, de a stabili

politica economică și salarială.

Astfel, s-a susținut

că deși restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp

cât se menține o amenințare în considerarea căruia această măsură a fost luată,

totuși refuzul plății acestor drepturi a determinat încălcarea evidentă a

normelor, convențiilor și jurisprudenței europene în materie.

Dreptul la beneficiul

bănesc în calitate de salariat este un drept de sine stătător, consacrat și

apărat ca atare de Convenție, și a fost asimilat de către Curte, în anumite

condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al

primului Protocol adițional la Convenție.

Recurenții au mai

susținut că potrivit Curții Constituționale a României, legiuitorul avea

obligația ca începând cu data de 1 ianuarie 2011 să revină la salariul avut

anterior reducerii cu 25%, iar menținerea în continuare a reducerii salariale

aduce atingere caracterului temporar al restrângerii drepturilor.

Printr-o altă

critică, recurenții susțin că Legea nr. 285/2010 aplicabilă începând cu anul

2011, încalcă dispozițiile Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale, care

a statuat asupra obligativității caracterului temporar al diminuării în

condițiile în care veniturile salariale, începând cu luna ianuarie 2011, vor fi

calculate de la nivelul rămas în urma diminuării cu 25%.

Recursul este

nefondat.

În fapt, prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat anularea Ordinelor

nr. 339/C din 9 februarie 2011 și nr. 341/C din 9 februarie 2011 ale Ministerului

Justiției și obligarea acestui pârât la emiterea și comunicarea unor noi ordine

prin care să se stabilească începând cu data de 1 ianuarie 2011 o salarizare

corectă, în sensul revenirii la salariile din data de 30 iunie 2010.

Prin Ordinul nr.

339/C din 9 februarie 2011 emis de ministrul justiției s-a dispus, începând cu

data de 1 ianuarie 2011, reîncadrarea asistenților judiciari din cadrul

tribunalelor în aceeași funcție și aceeași gradație avute la 31 decembrie 2010,

pe clase de salarizare, aceștia beneficiind de drepturile salariale potrivit

Anexelor 1 - 15 care fac parte integrantă din ordin.

Prin Ordinul nr.

341/C din 9 februarie 2011 având același emitent, s-a dispus reîncadrarea

judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești începând cu data de 1

ianuarie 2011, în aceeași funcție, același grad profesional și aceeași gradație

sau, în cazul funcțiilor de conducere, în aceeași funcție avută la 31 decembrie

2010, pe clase de salarizare, aceștia beneficiind de drepturile salariale

potrivit Anexelor nr. 1 - 15 care fac parte integrantă din ordin.

Ordinele contestate

au fost emise în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind

salarizarea unitară a persoanelor plătite din fonduri publice ale Legii nr.

285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri

publice, precum și ale Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor

Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și

protecției sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr.

77/2011.

Măsura majorări

drepturilor salariale de la 1 ianuarie 2011 doar cu 15% și nu cu 25% este așa

cum corect a reținut și instanța de fond o măsură constituțională cu caracter

temporar, ce s-a impus datorită menținerii crizei economice, ce constituie o

amenințare la adresa stabilității economice a țării.

Critica privind

încălcarea independenței judecătorilor prin diminuarea salariilor acestora a

fost considerată neîntemeiată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.

872/2010, cu prilejul exercitării controlului de constituționalitate a Legii

nr. 118/2010 care reglementa diminuarea salariilor cu 25%.

Astfel, în

considerentele Deciziilor nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874/2010 s-a reținut

faptul că "diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei,

ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se

impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă

a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că

securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o

componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu

militari atrage aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul

art. 53, ci și alte aspecte din viața statutului - precum cele economice,

financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea

și gravitatea fenomenului".

S-a concluzionat de

către Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu

25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă

ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din

Constituție.

Fără îndoială

recurenții reclamanți pot invoca, atingerea adusă dreptului lor de proprietate

prin Legea nr. 284 și 285/2010 în condițiile în care prin reducerile salariale

reglementate le-au fost afectate în mod direct dreptul la încasarea integrală a

salariului, care, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Însă este de

necontestat că măsura legislativă adoptată, nu poate fi privită ca o privare de

bunuri, care presupunând o preluare completă și definitivă a unor bunuri ar

deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului, prin plata

unor despăgubiri, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o perioadă

limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu dispozițiile

art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1.

Dincolo de existența

unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept

fundamental al recurentei-reclamante, este de necontestat că măsura temporară

de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine Convenției Europene

a Drepturilor Omului, în condițiile în care măsura nu a afectat substanța

dreptului de proprietate, a fost luată prin lege în vederea realizării unui

interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului

într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a statului

în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu

interesul general.

Sub acest aspect, mai

trebuie precizat că în jurisprudența Curții, respectiv cauza Broniowski c.

Polonia, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de

personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra

ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare

putere discreționară.

În materia

drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare

a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului

din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar

avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.

Trebuie subliniat și

faptul că în privința adoptării unor măsuri cu I. economic general legislatorul

național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la

existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare,

cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei

reglementări.

În acest context se

apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc

atingere dreptului de proprietate al recurenților reclamanți, în condițiile în

care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a

statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui,

respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar

și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de

salariați vizați.

Rezultă din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că o astfel de măsură

încalcă principiul proporționalității actului când are loc o privarea totală de

drepturi dar nu și atunci când este vorba de o reducere comensurabilă a

acestora.

Susținerea că Legea

nr. 285/2010 încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 este infirmată

de considerentele Deciziei nr. 1655 din 28 decembrie 2010, prin care Curtea

Constituțională a constatat că acest act normativ este constituțional, reținând

că o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor

indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin

Deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2011. Curtea a

impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să

revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de

adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile

sociale și de personal care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul

cheltuielilor bugetare.

Pentru aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru modificare sau casarea acesteia,

recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează să

fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.D., M.G.C., S.D., M.A., M.C., Ț.T., D.E., etc., împotriva

Sentinței civile nr. 58 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - CL