ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6258/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L.

au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: - anularea adresei din 2011 a ministrului justiției ce reprezintă răspunsul pârâtului la contestația pe care a formulat-o în conformitate cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 împotriva art. 13 din Ordinul nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 al ministrului justiției; - modificarea art. 13 din Ordinul nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 al ministrului justiției, în sensul de a se dispune plata de îndată a sumelor reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea acestui ordin în favoarea reclamanților, începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la plata lor efectivă; - obligarea pârâtului, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, la plata dobânzii legale, calculată la aceste diferențe salariale neacordate până în prezent, ca urmare a nerespectării obligației stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, dobândă solicitată pe perioada 16 ianuarie 2011 și până la achitarea acestor sume.

Prin sentința civilă nr. 770 din 6 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției , ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului Călărași, au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea adresei din 2011 prin care s-a respins contestația formulată împotriva art. 13 din Ordinul nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 și modificarea art. 13 din ordinul menționat, în sensul de a dispune plata de îndată a sumelor reprezentând diferențele salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu 1 ianuarie 2010 și până la plata lor efectivă și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată la aceste diferențe salariale neacordate ca urmare a nerespectării obligației stabilite prin sentința civilă nr. 5183 din 16 octombrie 2010 a Curții de Apel București pentru perioada 16 ianuarie 2011 și până la achitarea acestora; că diferențele salariale pe care le solicită reclamanții sunt rezultatul sentinței civile nr. 5183/16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, prin care a fost obligat Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare pe anul 2010; că ordinul contestat din 2011 a fost emis ca urmare a pronunțării sentinței Tribunalului Călărași nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 prin care au fost recunoscute dreptul la indexările anuale pe 2007, iar prin Ordinul contestat s-au stabilit noile indemnizații de încadrare brută pentru reclamanți.

S-a mai reținut de către instanță că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 45/2010 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii ce au ca obiect acordarea de drepturi salariale din sectorul bugetar, modificată prin O.U.G. nr. 113/2010, în cazul hotărârilor judecătorești executorii până la 31 decembrie 2010, prin care s-au acordat drepturi de natură salarială, plata acestora se face eșalonat în 3 tranșe, respectiv în anii 2012, 2013 și 2014. Se arată în considerentele hotărârii atacate că actele normative menționate au fost adoptate de Guvernul României în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, că la data de 12 decembrie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, plată ce se va realiza după o procedură de executare prevăzută de lege; că art. 13 din Ordinul din 2011 nu a făcut decât să stabilească plata sumelor ce reprezintă diferențele salariale ale reclamanților și modul de plată eșalonat în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 și ale Legii nr. 230/2011, astfel încât nu se pot susține argumentele reclamanților referitoare la nelegalitatea dispozițiilor legale contestate. Se mai arată că prin dispozitivul sentinței civile nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București s-a dispus anularea parțială a Ordinul ministrului justiției nr. 459/ C din 9 februarie 2010, iar Ministerul Justiției a fost obligat să emită un nou ordin de salarizare, cu luarea în calcul, la stabilirea indemnizației de încadrare brută, a indexărilor recunoscute reclamanților prin sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că, deși în acțiunea formulată reclamanții au arătat motivele pentru care drepturile cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011 nu se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 pentru plata eșalonată, totuși instanța de fond nu a analizat aceste motive, însușindu-și în mod automat punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției.

Arată recurenții că instanța de fond a reținut că drepturile cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011 sunt drepturi cuvenite în baza sentinței civile nr. 2323 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași, însă această motivare este greșită, deoarece din art. 13 al ordinului rezultă că diferențele salariale restante rezultă din aplicarea acestui ordin și nu a unei hotărâri judecătorești care să fi avut ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sector bugetar, așa cum prevede O.U.G. nr. 45/2010. Mai arată recurenții că prin sentința civilă nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București nu s-a dispus acordarea unor drepturi salariale pentru reclamanți, pentru a fi aplicabile dispozițiile O.U.G.

nr. 45/2010, ci a fost obligat Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin - act administrativ - în conformitate cu legea, astfel că drepturile cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011, chiar dacă au natură salarială, au caracterul de „despăgubiri" așa cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar acestea nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 45/2010, așa cum nu intră nici despăgubirile constând în drepturi salariale prevăzute de C. muncii în caz de anulare a deciziilor de desfacere a contractul de muncă. Se mai arată în motivele de recurs că în art. 13 din Ordinul nr. 2100/C/2011 al Ministerului Justiției s-a dispus plata eșalonată conform O.U.G.

nr. 45/2010 a diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin și pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 octombrie 2011, perioadă de salarizare care nu a fost supusă nici unei proceduri judiciare pentru a se putea vorbi de existența unei hotărâri judecătorești așa cum prevede O.U.G. nr. 45/2010; că, cel puțin pentru această perioadă nu există nici o hotărâre judecătorească de obligare a pârâtului la plata diferențelor salariale, condiție prevăzută de O.U.G. nr. 45/2010; că obligația de plată a acestora rezultă din art. 2, 4, 7 și 10 ale Ordinului nr. 2100/C/2011, deci dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 nu se aplică acestei perioade și din acest motiv. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Înalta Curte constată că în speță instanța a fost sesizată cu soluționarea unei cereri prin care reclamanții au solicitat, î n contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea adresei din 2011 prin care Ministerul Justiției a răspuns la contestația reclamanților, precum și modificarea art. 13 din Ordinul nr. 2 100/ C din 12 octombrie 2011, în sensul de a se dispune plata de îndată a sumelor reprezentând diferențele salariale rezultate din aplicarea ordinului.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, diferențele salariale solicitate de către reclamanți nu rezultă din aplicarea Ordinului nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011, ci a sentinței civile nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus anularea parțială a Ordinul ministrului justiției nr. 459/ C din 09 februarie 2010 și a fost obligat Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare pe anul 2010, cu luarea în considerare la stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară a indexărilor recunoscute reclamanților prin sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași. Așadar, aceste drepturi salariale au la origine sentința Tribunalului Călărași, prin car e le-a fost recunoscut reclamanților dreptul la indexările anuale pe anul 2007, Ordinul nr. 2100/C/2011 fiind doar actul prin care li s-a stabilit acestora noile indemnizații de încadrare brută.

Prin urmare, în speță sunt deplin aplicabile prevederile O.U.G. nr. 45/2010, modificată și completată, fiind îndeplinite toate condițiile impuse de acest act normativ, cât timp sumele datorate de Ministerul Justiției constau în drepturi de natură salarială, obținute de către personalul din sectorul bugetar în temeiul unui titlu executoriu. Prin art. 13 din Ordinul nr. 2100/C/2011, a cărui modificare au solicitat-o reclamanții, s-a stabilit în mod corect că plata sumelor reprezentând diferențele salariale ale reclamanților se va face eșalonat, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010. În conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 113/2010 , în cazul hotărârilor judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2010, prin care s-au acordat drepturi de natură salarială personalului din sect orul bugetar, plata acestora urmează a fi realizată în mod eșalonat, creanțele devenind exig ibile în mod fracționat, în cele trei tranșe prevăzute de lege (2012, 2013, 2014), astfel că prima tranșă de 34% din sumele datorate, devenea exigibilă în anul 2012, aspecte aduse la cunoștința reclamanților p rin adresa a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză. O.U.G. nr. 113/2010 a fost adoptată de Guvernul României în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, fiind avută în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care ar avea o executarea titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a ordonanței, mergând până la imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale ale României.

Aceste acte normative speciale au fost adoptate tocmai pentru a evita crearea de blocaje în activitatea unor instituții angrenate în numeroase proceduri judiciare, expuse oricând unor proceduri de executare silită, care în situația ignorării acestor dispoziții speciale și derogatorii pot duce la afectarea gravă a activității acestor instituții și, în ultimă instanță, a interesului public pe care acestea îl deservesc. Ulterior, la data de 12 decembrie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar prin care s-a modificat art. 1 al ordonanței după cum urmează: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a). în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu: b). în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c). în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, d). în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e). în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu." Reclamanții au invocat faptul că diferențele salariale solicitate sunt rezultate din aplicarea Ordinului nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 și nu dintr-o hotărâre judecătorească având ca obiect drepturi salariale restante, așa cum prevede O.U.G.

nr. 71/2009, pentru a se face plata eșalonată a acestor drepturi, solicitând modificarea ordinului în sensul ca plata să fie făcută de îndată. Înalta Curte constată astfel că recurenții-reclamanți nu sunt nemulțumiți de modul de calcul al drepturilor salariale restante, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2100/C/2011 în baza sentinței civile nr. 5183/2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ci de faptul că pentru drepturile cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011 s-a dispus plata eșalonată conform O.U.G. nr. 71/2009, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 45/2010.

Or, Ordinul supus cenzurii instanței de contencios administrativ în prezenta cauză a fost emis în baza Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 și a O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Înalta Curte are în vedere faptul că în mod corect a reținut instanța de fond că art. 13 din Ordinul nr. 2100/C/2011 nu a făcut decât să stabilească plata sumelor ce reprezintă diferențele salariale ale reclamanților și modul de plată eșalonat în raport de dispozițiile O.U.G.

nr. 45/2010 și ale Legii nr. 230/2011, astfel încât nu se pot susține argumentele reclamanților referitoare la nelegalitatea dispozițiilor legale contestate. Înalta Curte constată că recurenții au învederat în motivele de recurs că ordinul emis în baza sentinței civile nr. 5183/2010 a Curții de Apel București s-a conformat dispozițiilor acestei sentințe, stabilind salariile ce li se cuveneau începând cu 01 ianuarie 2010, precum și faptul că drepturile cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 octombrie 2011, chiar dacă au natură salarială, au caracterul de despăgubiri, așa cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, criticând faptul că prin ordinul contestat s-a dispus plata eșalonată a diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin, conform O.U.G.

nr. 45/2010. În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că argumentele recurenților-reclamanți nu atestă nelegalitatea actelor administrative atacate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L. împotriva sentinței civile nr. 770 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2013.