ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6258/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6258/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții M.V., C.M.,

C.N., I.L., L.M. și I.L. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției,

solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea adresei din

2011 a ministrului justiției ce reprezintă răspunsul pârâtului la contestația

pe care a formulat-o în conformitate cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010

împotriva art. 13 din Ordinul nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 al ministrului

justiției;

- modificarea art. 13

din Ordinul nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 al ministrului justiției, în

sensul de a se dispune plata de îndată a sumelor reprezentând diferențe

salariale rezultate din aplicarea acestui ordin în favoarea reclamanților,

începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la plata lor efectivă;

- obligarea pârâtului,

în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, la plata dobânzii legale,

calculată la aceste diferențe salariale neacordate până în prezent, ca urmare a

nerespectării obligației stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.

5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, dobândă solicitată pe

perioada 16 ianuarie 2011 și până la achitarea acestor sume.

Prin sentința civilă nr.

770 din 6 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată

de

reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției

, ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamanții, judecători în

cadrul Tribunalului Călărași, au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul

Justiției, anularea adresei din 2011 prin care s-a respins contestația

formulată împotriva art. 13 din Ordinul nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 și

modificarea art. 13 din ordinul menționat, în sensul de a dispune plata de

îndată a sumelor reprezentând diferențele salariale rezultate din aplicarea

ordinului începând cu 1 ianuarie 2010 și până la plata lor efectivă și

obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată la aceste diferențe

salariale neacordate ca urmare a nerespectării obligației stabilite prin

sentința civilă nr. 5183 din 16 octombrie 2010 a Curții de Apel București pentru

perioada 16 ianuarie 2011 și până la achitarea acestora; că diferențele salariale

pe care le solicită reclamanții sunt rezultatul sentinței civile nr. 5183/16

decembrie 2010 a Curții de Apel București, prin care a fost obligat Ministerul

Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare pe anul 2010; că ordinul

contestat din 2011 a fost emis ca urmare a pronunțării sentinței Tribunalului

Călărași nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 prin care au fost recunoscute dreptul la

indexările anuale pe 2007, iar prin Ordinul contestat s-au stabilit noile

indemnizații de încadrare brută pentru reclamanți.

S-a mai reținut de

către instanță că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 45/2010 privind plata unor

sume prevăzute în titluri executorii ce au ca obiect acordarea de drepturi

salariale din sectorul bugetar, modificată prin O.U.G. nr. 113/2010, în cazul

hotărârilor judecătorești executorii până la 31 decembrie 2010, prin care s-au

acordat drepturi de natură salarială, plata acestora se face eșalonat în 3

tranșe, respectiv în anii 2012, 2013 și 2014.

Se arată în

considerentele hotărârii atacate că actele normative menționate au fost adoptate

de Guvernul României în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, că la data

de 12 decembrie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, plată ce

se va realiza după o procedură de executare prevăzută de lege; că art. 13 din

Ordinul din 2011 nu a făcut decât să stabilească plata sumelor ce reprezintă

diferențele salariale ale reclamanților și modul de plată eșalonat în raport de

dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 și ale Legii nr. 230/2011, astfel încât nu se

pot susține argumentele reclamanților referitoare la nelegalitatea dispozițiilor

legale contestate.

Se mai arată că prin

dispozitivul sentinței civile nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel

București s-a dispus anularea parțială a Ordinul ministrului justiției nr.

459/ C din 9 februarie 2010, iar Ministerul Justiției a fost obligat să emită

un nou ordin de salarizare, cu luarea în calcul, la stabilirea indemnizației de

încadrare brută, a indexărilor recunoscute reclamanților prin sentința civilă nr.

2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că, deși în acțiunea

formulată reclamanții au arătat motivele pentru care drepturile cuvenite pentru

perioada 01 ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011 nu se încadrează în dispozițiile

O.U.G. nr. 71/2009 pentru plata eșalonată, totuși instanța de fond nu a

analizat aceste motive, însușindu-și în mod automat punctul de vedere al pârâtului

Ministerul Justiției.

Arată recurenții că instanța

de fond a reținut că drepturile cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01

noiembrie 2011 sunt drepturi cuvenite în baza sentinței

civile

nr. 2323 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași,

însă această motivare este greșită, deoarece din art. 13 al ordinului rezultă

că diferențele salariale restante rezultă din aplicarea acestui ordin și nu a

unei hotărâri judecătorești care să fi avut ca obiect acordarea unor drepturi

salariale personalului din sector bugetar, așa cum prevede O.U.G. nr. 45/2010.

Mai arată recurenții

că prin sentința civilă nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel

București nu s-a dispus acordarea unor drepturi salariale pentru reclamanți,

pentru a fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010, ci a fost obligat

Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin - act administrativ - în

conformitate cu legea, astfel că drepturile cuvenite pentru perioada 01

ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011, chiar dacă au natură salarială, au caracterul

de „despăgubiri" așa cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

iar acestea nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 45/2010, așa cum nu

intră nici despăgubirile constând în drepturi salariale prevăzute de C. muncii

în caz de anulare a deciziilor de desfacere a contractul de muncă.

Se mai arată în

motivele de recurs că în art. 13 din Ordinul nr. 2100/C/2011 al Ministerului

Justiției s-a dispus plata eșalonată conform O.U.G. nr. 45/2010 a diferențelor

salariale rezultate din aplicarea acestui ordin și pentru perioada 01 ianuarie 2011

- 31 octombrie 2011, perioadă de salarizare care nu a fost supusă nici unei

proceduri judiciare pentru a se putea vorbi de existența unei hotărâri

judecătorești așa cum prevede O.U.G. nr. 45/2010; că, cel puțin pentru această

perioadă nu există nici o hotărâre judecătorească de obligare a pârâtului la

plata diferențelor salariale, condiție prevăzută de O.U.G. nr. 45/2010; că obligația

de plată a acestora rezultă din art. 2, 4, 7 și 10 ale Ordinului nr. 2100/C/2011,

deci dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 nu se aplică acestei perioade și din acest

motiv.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte constată

că în speță instanța a fost sesizată cu soluționarea unei cereri prin care

reclamanții au solicitat, î

n contradictoriu

cu Ministerul Justiției, anularea adresei din 2011 prin care Ministerul

Justiției

a răspuns la contestația reclamanților, precum și modificarea art. 13 din

Ordinul nr. 2

100/ C din 12 octombrie

2011, în sensul de a se dispune plata de îndată a

sumelor reprezentând diferențele

salariale rezultate din aplicarea

ordinului.

Astfel cum în mod

corect a reținut instanța de fond, diferențele salariale solicitate de către

reclamanți nu rezultă din aplicarea Ordinului nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011,

ci a sentinței civile nr. 5183 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

prin care s-a dispus anularea parțială a Ordinul ministrului justiției nr.

459/ C din 09 februarie 2010 și a fost obligat Ministerul Justiției la emiterea

unui nou ordin de salarizare pe anul 2010, cu luarea în considerare la

stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară a indexărilor recunoscute

reclamanților prin sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului

Călărași.

Așadar, aceste

drepturi salariale au la origine sentința Tribunalului Călărași, prin car

e le-a fost

recunoscut reclamanților dreptul la indexările anuale pe anul 2007, Ordinul nr.

2100/C/2011 fiind doar actul prin care li s-a stabilit acestora noile

indemnizații de încadrare brută.

Prin urmare, în speță

sunt deplin aplicabile prevederile O.U.G. nr. 45/2010, modificată și

completată, fiind îndeplinite toate condițiile impuse de acest act normativ,

cât timp sumele datorate de Ministerul Justiției constau în drepturi de natură

salarială, obținute de către personalul din sectorul bugetar în temeiul unui

titlu executoriu.

Prin art. 13 din

Ordinul nr. 2100/C/2011,

a

cărui modificare au solicitat-o reclamanții, s-a stabilit în mod corect că plata

sumelor reprezentând diferențele salariale ale reclamanților se va face

eșalonat, având

în vedere dispozițiile O.U.G.

nr. 45/2010.

În conformitate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a

fost modificată prin O.U.G. nr. 113/2010

,

în cazul hotărârilor judecătorești devenite executorii până la data de 31

decembrie 2010, prin care s-au acordat drepturi de natură salarială

personalului din sect

orul bugetar, plata acestora urmează a fi realizată

în mod eșalonat, creanțele devenind exig

ibile

în mod fracționat, în cele trei tranșe prevăzute de lege (2012, 2013, 2014), astfel

că prima tranșă

de 34% din sumele

datorate, devenea exigibilă în anul 2012, aspecte aduse la cunoștința

reclamanților p

rin adresa a cărei anulare s-a solicitat în prezenta

cauză.

O.U.G. nr. 113/2010 a

fost adoptată de Guvernul României în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție,

fiind avută în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care ar

avea o executarea titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a

ordonanței, mergând până la imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și

nerespectarea angajamentelor interne și internaționale ale României.

Aceste acte normative

speciale au fost adoptate tocmai pentru a evita crearea de blocaje în

activitatea unor instituții angrenate în numeroase proceduri judiciare, expuse

oricând unor

proceduri de executare silită,

care în situația ignorării acestor dispoziții speciale și derogatorii pot duce

la afectarea gravă a activității acestor instituții și, în ultimă instanță, a

interesului public pe care

acestea îl deservesc.

Ulterior, la data de 12

decembrie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru

aprobarea

O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii

având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul

bugetar

prin

care s-a modificat art. 1 al ordonanței după cum urmează:

„(1) Plata sumelor

prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi

de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,

devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o

procedură de executare care începe astfel:

a). în anul 2012 se

plătește 5% din valoarea titlului executoriu:

b). în anul 2013 se

plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c). în anul 2014 se

plătește 25% din valoarea titlului executoriu,

d). în anul 2015 se

plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e). în anul 2016 se

plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Reclamanții au

invocat faptul că diferențele salariale solicitate sunt rezultate din aplicarea

Ordinului nr. 2100/ C din 12 octombrie 2011 și nu dintr-o hotărâre

judecătorească având ca obiect drepturi salariale restante, așa cum prevede O.U.G.

nr. 71/2009, pentru a se face plata eșalonată a acestor drepturi, solicitând

modificarea ordinului în sensul ca plata să fie făcută de îndată.

Înalta Curte constată

astfel că recurenții-reclamanți nu sunt nemulțumiți de modul de calcul al

drepturilor salariale restante, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2100/C/2011

în baza sentinței civile nr. 5183/2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ci de faptul că pentru drepturile

cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 noiembrie 2011 s-a dispus plata

eșalonată conform O.U.G. nr. 71/2009, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.

45/2010.

Or, Ordinul supus

cenzurii instanței de contencios administrativ în prezenta cauză a fost emis în

baza Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și a Normelor metodologice pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 285/2010 și a O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art.

1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii

având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul

bugetar.

Înalta Curte are în

vedere faptul că în mod corect a reținut instanța de fond că art. 13 din

Ordinul nr. 2100/C/2011 nu a făcut decât să stabilească plata sumelor ce reprezintă

diferențele salariale ale reclamanților și modul de plată eșalonat în raport de

dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 și ale Legii nr. 230/2011, astfel încât nu se

pot susține argumentele reclamanților referitoare la nelegalitatea dispozițiilor

legale contestate.

Înalta Curte constată

că recurenții au învederat în motivele de recurs că ordinul emis în baza

sentinței civile nr. 5183/2010 a Curții de Apel București s-a conformat

dispozițiilor acestei sentințe, stabilind salariile ce li se cuveneau începând cu

01 ianuarie 2010, precum și faptul că drepturile cuvenite pentru perioada 01

ianuarie 2010 - 01 octombrie 2011, chiar dacă au natură salarială, au

caracterul de despăgubiri, așa cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

criticând faptul că prin ordinul contestat s-a dispus plata eșalonată a

diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin, conform O.U.G. nr.

45/2010.

În raport cu

dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că argumentele

recurenților-reclamanți nu atestă nelegalitatea actelor administrative atacate.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanții M.V., C.M., C.N., I.L., L.M. și I.L. împotriva

sentinței civile nr. 770 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 septembrie 2013.