ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților, în solidar, la calcularea și plata dobânzilor legale aferente sumelor de bani pe care aceștia le datorează în baza sentinței civile nr. 2623 din 12.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 586 din 05 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, de la data introducerii cererii de chemare în judecată în soluționarea căreia s-a pronunțat această hotărâre judecătorească și până la data plății efective a sumelor datorate conform acestui titlu executoriu;

- obligarea pârâților, în solidar, la calcularea și plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumelor de bani pe care aceștia le datorează în baza sentinței civile nr. 2623 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 586 din 05 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, de la data scadenței acestora și până la data plății efective a sumelor datorate conform acestui titlu executoriu;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 2623 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 586 din 05 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției au fost obligați, în solidar, la plata către reclamanți a unei despăgubiri materiale de 50% din indemnizația de încadrare lunară, începând cu data de 01.06.2009 până la data de 12.11.2009.

Reclamanții au arătat că deși sunt în posesia acestui titlu executoriu încă din anul 2012 și au formulat cerere de executare silită a acestuia, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate, deși nu au nicio justificare în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 1031 din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca prescrise, pretențiile reclamanților aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013, a admis, în rest, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției și a obligat pârâții la calcularea și plata către reclamanți a dobânzilor legale și a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație aferente sumelor de bani la care pârâții au fost obligați prin sentința civilă nr. 2623 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, pentru perioada cuprinsă între data de 28.10.2013 și până la data la care au fost achitate efectiv aceste sume de bani.

Împotriva sentinței civile nr. 1031 din 8 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, raportat la data introducerii acțiunii, instanța de fond în mod greșit a obligat pârâții la plata dobânzii legale și a actualizării cu indicele de inflație de la data de 28.10.2013, în condițiile în care dreptul la acțiune al reclamanților este prescris în totalitate.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; potrivit alin. (2) cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termen de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2).

În cauza de față, solicitarea reclamanților având un caracter accesoriu dreptului principal la despăgubiri, este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție.

Prin cea de-a doua critică dezvoltată prin motivele de recurs, pârâtul a arătat că instanța de fond trebuia să rețină că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.

Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile prevăzute de art. 1535 C. civ., potrivit cărora:

"

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Având în vedere că titlul executoriu invocat de reclamanți nu intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 și nici nu poate fi aplicată Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul nu ar executa creanța, însă, în prezenta cauză, titlul executoriu a fost pus în executare de către reclamanți și chiar executat."

În fine, recurentul pârât a mai arătat că instanța de fond în mod eronat a admis calculul și plata sumei reprezentând actualizarea sumelor de bani datorate, în condițiile în care drepturile câștigate prin hotărârea judecătorească menționată sunt actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a sumelor datorate, iar în cauză, titlul intimaților a fost executat.

Față de aceste motive, pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului și casarea, respectiv schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Intimații reclamanți nu au depus întâmpinare la cererea de recurs formulată în cauză.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 27 aprilie 2017, s-a apreciat de către toți membrii completului de filtru că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate precum și că, față de obiectul și circumstanțele cauzei, se impune soluționarea recursului potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, raporta la prevederile legale aplicabile precum și în considerarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că recursul de față este fondat, în sensul și pentru considerentele în continuare expuse.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților intimați, al cărei obiect a fost reiterat și-n cuprinsul prezentei decizii la pct. 1 de mai sus, în sensul că a respins ca prescrise pretențiile acestora aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013 și a admis-o în rest, obligând pârâții la calcularea și la plata dobânzilor legale ceasului reprezentând actualizarea cu indicele de inflație aferente sumelor de bani la care au fost obligați prin sentința judecătorească, anterioară, definitivă, pentru perioada cuprinsă între data de 28.10.2013 și până la data la care au fost achitat efectiv aceste sume de bani.

S-a reținut în considerentele sentinței atacate că pârâții și-au îndeplinit obligația stabilită pe cale judecătorească, ulterior introducerii acțiunii, în luna decembrie 2014, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, care reglementează nu numai dobânda legală în materie comercială, ci și dobânda legală în materie civilă, fiind vorba de dobânda penalizatoare ce se datorează pentru neîndeplinirea obligației de plată a unei sume de bani la scadență [art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011].

A mai arătat judecătorul fondului că, în adevăr, creanța reclamanților nu intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, și nici a deciziei Înaltei Curți nr. 2/2014, însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor reținut în respectiva decizie este deplin aplicabil și în cauza de față.

Instanța de recurs, raportat la înscrisurile depuse la dosar, cu referire specială la hotărârile judecătorești ce au servit drept temei al formulării acțiunii de față și reținând totodată natura sumelor de bani acordate intimaților reclamanți prin respectivul titlu, irevocabil la 5 februarie 2013 și pus în executare în cursul lunii decembrie 2014, respectiv despăgubiri materiale constând în cuantumul reducerii cu 50% din indemnizația de încadrare lunară, începând cu data de 1.06.2009 și până la data de 12.11.2009, constată că în mod judicios judecătorul fondului a apreciat ca fiind prescrise pretențiile solicitate prin acțiunea introdusă la 28 octombrie 2014, aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013, raportat la prevederile art. 19 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, privitoare la termenul de prescripție de 1 an, aplicabil cererilor pentru despăgubiri ce nu au fost solicitate în același timp cu anularea actului administrativ, cum este cazul în speță, o atare dezlegare ce tine chiar de regularitatea introducerii cererii urmând a fi menținută și prin decizia de față.

Înalta Curte apreciază totodată că sunt întemeiate susținerile recurentului reclamant Ministerul Justiției, în ceea ce privește temeinicia acțiunii de față, mai precis solicitarea de calculare și de plată a dobânzilor legale și respectiv a actualizării cu indicele de inflație a sumelor de bani datorate conform sentinței civile nr. 2623 din 12 aprilie 2012, irevocabilă prin decizia nr. 586/2013, de la data introducerii cererii de chemare în judecată în soluționarea căreia s-a pronunțat această hotărâre judecătorească, și până la plata efectivă a sumelor datorate, în condițiile în care, daunele interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârzierea în executare decât de la data solicitării, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea acestora.

Astfel, instanța de recurs apreciază că sunt întemeiate criticile și susținerile recurentului, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atât în ceea ce privește natura juridică a dobânzii, diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației cât și cu referire la pretinsa incidență și aplicare în cauză a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011.

Dobânda are natura juridică a unei sancțiuni, astfel cum s-a decis și în practica judiciară, titlul executoriu invocat de intimații reclamanți neintrând însă sub incidența O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar, astfel cum s-a reținut de către primă instanță.

În cuprinsul art. 1 alin. (3) al Cap. I - Dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, din acest act normativ se prevede, în adevăr, că "dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru îndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare", însă o atare dispoziție nu poate fi desprinsă de contextul reglementării, respectiv de întregul art. 1, în cuprinsul căruia se arată că "părțile sunt libere să stabilească în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani cat și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești".

Reținând cadrul și scopul reglementării conturat de altfel de întreg conținutul capitolului I al ordonanței ca și împrejurarea că prin adoptarea acesteia s-a asigurat transpunerea dispozițiilor cuprinse în Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011, privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, și instanța de control judiciar împărtășește interpretarea potrivit cu care, plata unor despăgubiri prevăzute în titluri executorii nu cade sub incidența unui act normativ ce vizează efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale.

Concluzionând pe acest aspect Înalta Curte reține așadar că acordarea dobânzilor solicitate de către intimații-reclamanți, pe temeiul invocat, al prevederilor O.G. nr. 13/2011, apare ca fiind nelegală, actul normativ arătat nefiind incident în cauză pentru argumentele înfățișate.

În ceea ce privește cererea de acordare a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a cuantumului datorat, Înalta Curte reține, astfel cum în mod corect a susținut și recurentul, că nici această solicitare nu se impunea a fi primită, câtă vreme s-a dovedit și reținut că titlul executoriu în discuție a fost pus în executare chiar în timpul soluționării cauzei și cu această ocazie drepturile câștigate prin hotărârea judecătorească menționată de către reclamanți au fost actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective a sumelor datorate, aspect evidențiat chiar în cuprinsul somației din data de 29 mai 2013 adresată Ministerului Justiției de către executorul judecătoresc, în dosarul de executare creat, nr. x/2013.

Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, Înalta Curte, reținând temeinicia recursului de față, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., și a art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și va casa în parte sentința atacată.

În rejudecare, se va respinge așadar integral acțiunea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., ca neîntemeiată, urmând a fiind menținută măsura respingerii ca prescrise a pretențiilor reclamanților aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1031 din 8 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând, respinge integral acțiunea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., menținând măsura respingerii ca prescrise a pretențiilor acestora aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2017.