ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantele C.M.D. și E.D.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea Deciziei nr. 4258 din 23 aprilie

2009 emisă de pârâtă, prin care s-a emis titlul de despăgubire pentru suma de

8.823.889,79 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor consemnate în

cuprinsul Sentinței civile nr. 842 din 14 iulie 2006; obligarea pârâților la

emiterea unui nou titlu de despăgubire, pentru suma actualizată, în termen de

30 de zile de la 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri,

sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, aplicabilă președintelui instituției.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că suma stabilită prin sentința civilă

menționată a fost stabilită la nivelul lunii decembrie 2005, iar la momentul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv 23 aprilie

2009, la mai bine de 3 ani de la efectuarea expertizei judiciare, nu s-a ținut

cont de indicele de inflație aferent perioadei scurse în acest interval.

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că prin

Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată în interesul legii, instanța supremă

a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr.

247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu

se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005”. Or, din moment ce s-a stabilit valoarea

despăgubirilor cuvenite reclamantelor de către instanță, cu respectarea

dispozițiilor legale incidente în cauză, Comisia centrală nu mai are

posibilitatea legală de a proceda la o nouă actualizare, astfel cum solicită

reclamantele.

Prin Sentința nr.

1444 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată și precizată de

reclamante și a anulat Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009 emisă de CCSD,

obligând această pârâtă să emită în favoarea reclamantelor o nouă decizie

reprezentând titlul de despăgubire aferent Sentinței civile nr. 842 din 14

iulie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, pentru suma de 8.823.889.79 RON, la care

să se adauge contravaloarea actualizării sumei cu indicele de inflație, de la

data de 1 ianuarie 2006 și până la emiterea deciziei, în termen de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea unei amenzi de

20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă

președintelui instituției.

Prin aceeași sentință

a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că, potrivit art. 16

alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, decizia reprezentând titlul de

despăgubire se emite de către Comisia centrală, aceasta având, prin urmare,

legitimare procesuală pasivă atât în privința cererii de anulare a deciziei,

cât și a cererii de obligare la emiterea unei noi decizii. Prin urmare, nu

Ministerul Finanțelor Publice are consacrat, prin legea specială, dreptul de

reprezentare a Statului Român într-o cauză precum cea de față, ci Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009, pârâta a

emis în favoarea reclamantelor titlul de despăgubire în cuantum de 8.823.889,79

RON, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul Sentinței

civile nr. 842 din 14 iulie 2006 emisă de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, rămasă

definitivă și irevocabilă.

Prin Sentința civilă

nr. 842 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, au fost

anulate Dispozițiile nr. 7645 din 5 noiembrie 2004 și nr. 189 din 2 noiembrie

2005 ale Prefecturii județului Dâmbovița și Consiliului județean Dâmbovița,

constatându-se îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii prin

echivalent, reprezentând contravaloarea acțiunilor deținute de autorul lor în

cuantumul stabilit prin raportul de expertiză, actualizată, de 8.823.889,79

RON.

Suma consemnată în

sentință a fost stabilită după criteriile prevăzute în art. 30 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, dar actualizarea valorii activului net din ultimul bilanț

contabil s-a oprit însă, în speță, la momentul întocmirii raportului de

expertiză în Dosarul nr. 6174/2004 al Tribunalului Dâmbovița, adică în

decembrie 2005.

Totodată, Tribunalul

Dâmbovița a soluționat contestația în baza Legii nr. 10/2001 anterior adoptării

deciziei în interesul legii, conform interpretării ce a fost ulterior „agreată”

prin Decizia nr. 52/2007, analizând el însuși dispozițiile contestate, sub

aspectul legalității și temeiniciei, fără a le trimite pentru o atare analiză

Comisie Centrale, acestea fiind sensul și limitele de interpretare cuprinse în

decizia invocată de pârâtă în apărare.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 16

alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care obliga Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze, cu prilejul emiterii titlului de

despăgubire, la mai bine de 3 ani de la stabilirea sumei prin raportul de

expertiză, la actualizarea sumei consemnate în sentință cu indicele de

inflație.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se aplicarea

greșită în cauză pentru justificarea soluției de admitere a acțiunii, a

dispozițiilor art. 16 alin. (9) din - Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conform

căruia recurenta trebuia să procedeze la actualizarea sumei consemnate în

sentință cu indicele de inflație.

Se arară în motivele

de recurs următoarea situație de fapt și de drept.

În cauză față de faptul

că prin Sentința civilă nr. 842/2006 Tribunalul Dâmbovița a stabilit cuantumul

despăgubirilor în urma unui raport de expertiză, litigiul finalizat prin

sentința definitivă și irevocabilă și în consecință recurenta nu mai avea

posibilitatea legală de a proceda la o nouă actualizare așa cum apreciază

greșit instanța de fond, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin.

(9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se arată că în cauză,

în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile Deciziei nr.

52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care erau aplicabile în cauză și

pe care recurenta - pârâtă a respectat-o emițând în favoarea reclamantelor -

intimate Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlu de despăgubire

în cuantumul stabilit prin Sentința civilă nr. 842 din 14 iulie 2006 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița, rămasă definitivă și irevocabilă.

Se arată că aplicarea

art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este

nemotivată de instanță și apreciază ca fiind injustă și abuzivă.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiate.

La dosar

intimatele-reclamante au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în

cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sentința atacată este

dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 16 alin. (9) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, dispoziții care permit actualizarea cu indicele de inflație

inclusiv în privința sumelor stabilite prin Decizia nr. 4258 din 23 aprilie

2009 emisă de recurentă, în baza unei sentințe judecătorești definitive și

irevocabile.

Instanța de fond prin

soluția recurată prin care a obligat recurenta la emiterea unei noi decizii

prin care suma stabilită prin Sentința civilă 842/2006 să fie actualizată cu

rata inflației, nu aduce atingere autorității de lucru judecat și este

justificată de principiul reparației integrale a prejudiciului ca urmare a

împrejurării că suma respectivă nu a fost restituită în termen și reținută, în

mod nejustificat de către debitor.

În ceea ce privește

aplicabilitatea Deciziei Secțiilor Unite nr. 52 din 4 iunie 2007 și efectele

sale în prezenta cauză, Curtea apreciază că interpretarea dată prin

susmenționata decizie, nu este în sensul de a înlătura dreptul la o reparație

justă și echitabilă, prin actualizarea cu indicele de inflație la data plății

efective a sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească. Așa cum se explică

și existența în cuprinsul art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005 a dispozițiilor care permit, în mod expres actualizarea cu indicele de

inflație a cuantumului sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de

recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, stabilirea

termenului de executare și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, s-a făcut în mod legal de către instanța de fond la cererea părții

interesate a reclamantelor-intimate.

Aceasta în condițiile

în care obiectul acțiunii reclamantelor se încadrează în dispozițiile art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar recurenta-pârâtă a fost obligată la

emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire, în sensul dispus

corect de instanța de fond.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefundat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 1444 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM