ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față:
Din
analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1.
Circumstanțele cauzei.
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 01
aprilie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei
la plata de despăgubiri egale cu dobânda legală, calculate conform O.G. nr. 9/2000,
începând cu data de 08 mai 2009 până la data emiterii deciziei la care a fost
obligată prin sentința nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel București
și aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi
de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.
În
motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința nr. 1112 din 08 aprilie
2008, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și
Fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea deciziei nr. 721/2006,
obligând pârâta la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri în
sumă de 6.559.267 lei, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2021 din 07
aprilie 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamantul
a menționat că deși potrivit disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 pârâta
trebuia să emită decizia la care a fost obligată de către instanță în termen de
30 de zile de la pronunțarea recursului, nu a emis această decizie și în
consecință, solicită despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de pârâtă prin
pasivitatea de care a dat dovadă. Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea
unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de
întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor,
precizând, în ce privește cuantumul despăgubirilor, aplicarea O.G. nr. 9/2000
privind nivelul dobânzii legale.
Pârâtul
Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat
întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței
sesizate, arătând că cererea reclamantului întemeiată pe disp. art. 24 din
Legea nr. 554/2004 este de competența Curții de Apel București, instanță care a
soluționat fondul litigiului, respectiv cea care a pronunțat pe fond sentința nr.
1112 din 08 aprilie 2008.
Pe
fondul cauzei, pârâta a susținut, raportat la cererea de aplicare a amenzii
prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, că a fost emisă Decizia nr. 7736
din 29 ianuarie 2010 a Comisiei Centrale pe numele reclamantului, iar cu
privire la solicitarea de acordare a despăgubirilor constând în dobânda legală,
pârâta a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin
sentința civilă nr. 11144 din 27 mai 2010, Judecătoria Sectorului 1 București a
admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența
de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel București - Secția
Contencios Administrativ și Fiscal, reținând că obiectul cererii formulate de
reclamant are în vedere obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și aplicarea
unei amenzi în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Cererea
a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a
Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 8 iunie 2010.
La
termenul de judecată de la 14 septembrie 2010 reclamantul și-a precizat cererea
arătând că solicită despăgubiri în cuantum de 558.076 lei calculate în funcție
de dobânda legală, precum și aplicarea unei amenzi de 42.000 lei președintelui
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
2.
Hotărârea instanței de fond.
Prin
sentința nr. 95/cc din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de
reclamantul P.T., ca neîntemeiată.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii
acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să
modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze
anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile
se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de
termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În
cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității
publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim
brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la
despăgubiri pentru întârziere.
În
cauză Curtea a reținut că la data la care a fost investită instanța de judecată
pârâta își îndeplinise obligația de executare a sentinței civile nr. 1112 din 8
aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2221/2009 a Î.C.C.J., respectiv
prin emiterea decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010, chiar și cu depășirea
termenului prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate.
În
aceste condiții, Curtea a apreciat că amendarea conducătorului autorității
publice pârâte (de altfel, o altă persoană decât cea căreia îi revenea
obligația executării) nu poate da eficiență scopului legii.
În
ceea ce privește despăgubirile solicitate Curtea a reținut că modalitatea de
calcul a acestora și cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective,
nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestuia,
respectiv concluziile unei expertize de specialitate.
3.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul
a susținut că, în ceea ce privește capătul 1 de cerere, respectiv obligarea
pârâtei la plata sumei de 558.076 de lei, instanța a făcut o greșită aplicare a
legii.
Instanța
a motivat respingerea acestui capăt de cerere susținând că "modalitatea de
calcul a acestora și cuantumul solicitat
se
raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să
reiasă
cuantumul obiectiv al acestuia, respectiv concluziile unei expertize de
specialitate".
Față
de această motivare, recurentul a susținut că determinarea cuantumului
despăgubirilor s-a făcut conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii
legale și a reiterat formula de calcul utilizată și în fața instanței de fond
și perioada pentru care a calculat despăgubirile, respectiv 07 aprilie 2009 -
23 aprilie 2010, rezultând o sumă totală în cuantum de 558.076 de lei.
Recurentul a mai arătat că instanța de fond, în temeiul art. 129
alin. (4) C. proc. civ., era obligată ca în situația în care nu se considera
lămurită să ia măsurile pe care le avea la îndemână pentru a soluționa dosarul.
Totodată recurentul a arătat că instanța nu a reținut
nicăieri în cuprinsul hotărârii că nu ar fi îndreptățit să primească
despăgubiri, ci doar că nu se poate stabili cuantumul acestora, astfel că
această motivare echivalează cu o nesoluționare a cauzei, motiv pentru care se
impunere casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
4.
Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta
Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile
formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este
nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 01
aprilie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei
la plata de despăgubiri egale cu dobânda legală, calculate conform O.G. nr. 9/2000,
începând cu data de 08 mai 2009 până la data emiterii deciziei la care a fost
obligată prin sentința nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel București
și aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi
de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit
dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii acțiunii,
autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice
actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite
operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se
face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de
termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În
cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității
publice sau după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim
brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri
pentru întârziere.
Din
analiza actelor și lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că Sentința
civilă nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel București - secția a VIII
- a contencios administrativ, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.
2021 din 07 aprilie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost pusă în
executare prin emiterea de către Comisia Centrală a Deciziei nr. 7736 din 29
ianuarie 2010, comunicată reclamantului, potrivit adreselor din 24 noiembrie 2009,
11 ianuarie 2010, 01 februarie 2010 și 22 aprilie 2010.
În
aceste condiții, înalta Curte retine că în mod corect prima instanță a apreciat
că amendarea conducătorului autorității publice pârâte nu poate da eficiență
scopului legii, cu atât mai mult cu cât actualul Președinte al Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (numit prin Decizia Primului ministru
nr. 343 din 05 iunie 2012) este o altă persoană decât cea căreia îi revenea
obligația executării.
Referitor
la plata despăgubirilor de întârziere solicitate de către recurentul reclamant,
înalta Curte reține că prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor nr. 721/2006 a fost emis titlu de despăgubire în favoarea
reclamantului P.T., în cuantum de 2.844.928 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor
stabilite prin decizia A.V.A.S. nr. 149 din 19 aprilie 2006.
Prin
cererea de opțiune din 28 noiembrie 2007, reclamantul P.T. a valorificat
decizia amintită solicitând emiterea titlului de plată și a titlului de
conversie.
Prin
decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2008 a fost emis titlu de conversie iar prin
decizia nr. 1363 din 08 octombrie 2008 a fost emis titlu de plată, prima tranșă
a sumei stabilite prin titlul de plată fiind achitată la data de 13 octombrie
2008.
Ulterior
pronunțării sentinței civile nr. 1112 din 08 aprilie 2008, de către Curtea de
Apel București - secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, rămasă
definitivă și irevocabilă prin care instanța a anulat Decizia nr. 721 din 27
aprilie 2006 emisă în cuantum 2.844.928 lei și a obligat Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii pentru acordarea de
despăgubiri în sumă de 6.559.267 lei, cu plata sumei de 3.065 lei cheltuieli de
judecată, autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010 prin
care la art. 1 precizează că titlul de despăgubire este în cuantum de 6.559.267
lei iar la art. 2, că prin Decizia nr. 1363 din 08 octombrie 2008 a fost emis
titlu de plată în cuantum de 499.100 lei, reclamantului plătindu-i-se prima
transă în sumă de 24.550 lei prin ordinul de plată din 13 octombrie 2008, iar
prin decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2008 a fost emis titlu de conversie în
cuantum de 2.345.828 lei ambele titluri emise de către Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților în baza Deciziei nr. 721/2006 a Comisiei
Centrale.
Or,
în aceste condiții, solicitarea sumei de 558.076 lei precizate de către
reclamant, reprezentând despăgubirile pentru întârziere, calculate prin
raportare la suma de 6.559.267 lei, este neîntemeiată.
Astfel
că, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului reținând că
modalitatea de calcul a despăgubirilor și cuantumul solicitat se raportează la
criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul
obiectiv al acestora.
În
concluzie, față de considerentele ce preced, înalta Curte constată că prima
instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va
respinge recursul declarat de P.T., ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C
I D E
Respinge
recursul declarat de P.T. împotriva sentinței civile nr. 95/CC din 19 octombrie
2010 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.