ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2013

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 01 aprilie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu dobânda legală, calculate conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 08 mai 2009 până la data emiterii deciziei la care a fost obligată prin sentința nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel București și aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința nr. 1112 din 08 aprilie 2008, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea deciziei nr. 721/2006, obligând pârâta la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri în sumă de 6.559.267 lei, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2021 din 07 aprilie 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție. Reclamantul a menționat că deși potrivit disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 pârâta trebuia să emită decizia la care a fost obligată de către instanță în termen de 30 de zile de la pronunțarea recursului, nu a emis această decizie și în consecință, solicită despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de pârâtă prin pasivitatea de care a dat dovadă.

Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, precizând, în ce privește cuantumul despăgubirilor, aplicarea O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale. Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, arătând că cererea reclamantului întemeiată pe disp.

art. 24 din Legea nr. 554/2004 este de competența Curții de Apel București, instanță care a soluționat fondul litigiului, respectiv cea care a pronunțat pe fond sentința nr. 1112 din 08 aprilie 2008. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut, raportat la cererea de aplicare a amenzii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, că a fost emisă Decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010 a Comisiei Centrale pe numele reclamantului, iar cu privire la solicitarea de acordare a despăgubirilor constând în dobânda legală, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 11144 din 27 mai 2010, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, reținând că obiectul cererii formulate de reclamant are în vedere obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și aplicarea unei amenzi în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004. Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 8 iunie 2010. La termenul de judecată de la 14 septembrie 2010 reclamantul și-a precizat cererea arătând că solicită despăgubiri în cuantum de 558.076 lei calculate în funcție de dobânda legală, precum și aplicarea unei amenzi de 42.000 lei președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 95/cc din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul P.T., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. În cauză Curtea a reținut că la data la care a fost investită instanța de judecată pârâta își îndeplinise obligația de executare a sentinței civile nr. 1112 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2221/2009 a Î.C.C.J., respectiv prin emiterea decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010, chiar și cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că amendarea conducătorului autorității publice pârâte (de altfel, o altă persoană decât cea căreia îi revenea obligația executării) nu poate da eficiență scopului legii. În ceea ce privește despăgubirile solicitate Curtea a reținut că modalitatea de calcul a acestora și cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestuia, respectiv concluziile unei expertize de specialitate. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut că, în ceea ce privește capătul 1 de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 558.076 de lei, instanța a făcut o greșită aplicare a legii.

Instanța a motivat respingerea acestui capăt de cerere susținând că "modalitatea de calcul a acestora și cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestuia, respectiv concluziile unei expertize de specialitate". Față de această motivare, recurentul a susținut că determinarea cuantumului despăgubirilor s-a făcut conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale și a reiterat formula de calcul utilizată și în fața instanței de fond și perioada pentru care a calculat despăgubirile, respectiv 07 aprilie 2009 - 23 aprilie 2010, rezultând o sumă totală în cuantum de 558.076 de lei. Recurentul a mai arătat că instanța de fond, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., era obligată ca în situația în care nu se considera lămurită să ia măsurile pe care le avea la îndemână pentru a soluționa dosarul. Totodată recurentul a arătat că instanța nu a reținut nicăieri în cuprinsul hotărârii că nu ar fi îndreptățit să primească despăgubiri, ci doar că nu se poate stabili cuantumul acestora, astfel că această motivare echivalează cu o nesoluționare a cauzei, motiv pentru care se impunere casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. 4. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 01 aprilie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu dobânda legală, calculate conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 08 mai 2009 până la data emiterii deciziei la care a fost obligată prin sentința nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel București și aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că Sentința civilă nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel București - secția a VIII - a contencios administrativ, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2021 din 07 aprilie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost pusă în executare prin emiterea de către Comisia Centrală a Deciziei nr. 7736 din 29 ianuarie 2010, comunicată reclamantului, potrivit adreselor din 24 noiembrie 2009, 11 ianuarie 2010, 01 februarie 2010 și 22 aprilie 2010. În aceste condiții, înalta Curte retine că în mod corect prima instanță a apreciat că amendarea conducătorului autorității publice pârâte nu poate da eficiență scopului legii, cu atât mai mult cu cât actualul Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (numit prin Decizia Primului ministru nr. 343 din 05 iunie 2012) este o altă persoană decât cea căreia îi revenea obligația executării.

Referitor la plata despăgubirilor de întârziere solicitate de către recurentul reclamant, înalta Curte reține că prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 721/2006 a fost emis titlu de despăgubire în favoarea reclamantului P.T., în cuantum de 2.844.928 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor stabilite prin decizia A.V.A.S. nr. 149 din 19 aprilie 2006. Prin cererea de opțiune din 28 noiembrie 2007, reclamantul P.T. a valorificat decizia amintită solicitând emiterea titlului de plată și a titlului de conversie.

Prin decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2008 a fost emis titlu de conversie iar prin decizia nr. 1363 din 08 octombrie 2008 a fost emis titlu de plată, prima tranșă a sumei stabilite prin titlul de plată fiind achitată la data de 13 octombrie 2008. Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1112 din 08 aprilie 2008, de către Curtea de Apel București - secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin care instanța a anulat Decizia nr. 721 din 27 aprilie 2006 emisă în cuantum 2.844.928 lei și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri în sumă de 6.559.267 lei, cu plata sumei de 3.065 lei cheltuieli de judecată, autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010 prin care la art. 1 precizează că titlul de despăgubire este în cuantum de 6.559.267 lei iar la art. 2, că prin Decizia nr. 1363 din 08 octombrie 2008 a fost emis titlu de plată în cuantum de 499.100 lei, reclamantului plătindu-i-se prima transă în sumă de 24.550 lei prin ordinul de plată din 13 octombrie 2008, iar prin decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2008 a fost emis titlu de conversie în cuantum de 2.345.828 lei ambele titluri emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în baza Deciziei nr. 721/2006 a Comisiei Centrale.

Or, în aceste condiții, solicitarea sumei de 558.076 lei precizate de către reclamant, reprezentând despăgubirile pentru întârziere, calculate prin raportare la suma de 6.559.267 lei, este neîntemeiată. Astfel că, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului reținând că modalitatea de calcul a despăgubirilor și cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestora. În concluzie, față de considerentele ce preced, înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.T., ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.T. împotriva sentinței civile nr. 95/CC din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.