ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2221/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 61/CA din 31 martie 2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.A. prin care a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să i se acorde titlu didactic de conferențiar universitar. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că „prima instanță a cercetat fondul, formându-și convingerea și pe baza unor considerente referitoare la respectarea procedurilor legale de acordare a titlurilor didactice universitare și la efectele pe care evaluările efectuate de comisiile de specialitate, de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și de comisia de analiză a contestațiilor le au în mecanismul de adoptare a deciziei administrative finale (în speță ordinul ministrului)”. Instanța de recurs a mai reținut că dreptul de apreciere al comisiei de specialitate și al Consiliului de Atestare nu a fost exercitat în mod abuziv și că politologia este o știință politică cu instrumente proprii de analiză, care nu poate fi considerată înrudită cu domeniul dreptului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant, A.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Contestatorul a susținut în esență că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii, deși instanța de recurs constată în mod eronat că prima instanță a cercetat fondul cauzei. A mai susținut că fondul cauzei îl reprezintă criteriul doctoratului, reglementat de art. 55 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 ori, în dispozitivul sentinței primei instanțe nu se face nici o referire la acest text de lege, în timp ce instanța de recurs, depășindu-și competența se pronunță asupra acestui lucru.

Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 317, „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență" [alin. (l)], contestația putând fi, totuși, primită pentru motivele mai sus-arătate, „în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond" [alin. (2)]. De asemenea, conform art. 318, „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Cum criticile invocate de contestator în cererea sa nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de textele legale citate, contestația în anulare va fi respinsă ca, neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.A. împotriva deciziei nr. 3694 din 24 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.