ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3694/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Contestatoarea SC V.C. SRL Iași a chemat în judecată pe intimata A.D.S. București solicitând anularea titlului executoriu și a somației din 3 august 2007, obligarea intimatei să restituie suma de 64.023,94 lei și să plătească despăgubiri egale cu dobânda aferentă sumei menționate până la data restituirii. Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 59 din 17 aprilie 2008, a respins contestația la executare ca tardiv formulată. Instanța de fond a reținut că termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data de 13 august 2007; când contestatoarea a primit titlul executoriu și somația, iar contestația a fost depusă la 7 februarie 2008 peste termenul prevăzut.

Împotriva sentinței astfel pronunțate, contestatoarea a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că în mod greșit instanța a făcut aplicația dispozițiilor art. 401 C. proc. civ. întrucât legea aplicabilă este O.U.G. nr. 51/1998 la care termenul de prescripție este de 6 luni de la data la care a fost cunoscut actul pe care se întemeiază acțiunea. Instanța de fond a făcut o distincție pe care legea nu o face apreciind că prevederile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu se aplică executării silite deși și actul de executare silită este un act juridic iar prin contestație s-a urmărit valorificarea unui drept patrimonial și are caracterul unei cereri de chemare în judecată căreia îi este aplicabil termenul special de prescripție.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Prevederile cap. 9 art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 stabilesc aplicarea dispozițiilor codului de procedură civilă în situațiile în care ordonanța nu prevede norme derogatorii. Contestația la executare este mijlocul procedural prin care o persoană vătămată prin executare cere desființarea actelor și măsurilor luate cu încălcarea legii. Astfel natura juridică a contestației la executare are un caracter sui generis de cale specială de atac și acțiune în anulare. Din această perspectivă, recurenta în mod greșit caracterizează contestația la executare ca fiind o cerere de chemare în judecată căreia i se aplică prevederile art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998. Dispozițiile legale susmenționate au în vedere acțiunile care urmăresc valorificarea unui drept patrimonial fără nici o referire la procedura specială a contestației la executare. Astfel, fără o prevedere expresă, în aplicațiunea art. 44 din Ordonanță, contestației la executare i se aplică dispozițiile codului de procedură civilă, iar termenul de sesizare al instanței este, astfel cum l-a caracterizat instanța de fond, de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de actele de executare. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 59 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC V.C. SRL Iași împotriva sentinței comerciale nr. 59 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.