ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2675/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.T.R.S.V. a formulat contestație la executare împotriva executării silite începută de A.V.A.S. prin care s-a dispus poprirea conturilor bancare. În motivarea contestației la executare, contestatoarea a susținut că înștiințarea de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 emisă de C.J.A.S. nu constituie titlu de creanță și nici titlu executoriu întrucât suma pentru care s-a pornit executarea silită nu constituie debit. În urma punctajului realizat cu C.J.A.S. Timiș după comunicarea adresei nr. 2234 din 5 martie 2008 emisă de A.V.A.S., contestatoarea a susținut că s-a constatat faptul că la un fond de salarii de 9.131,3 lei din luna august 2001, contribuția de 7 % care trebuia virată de I.T.R.

SC T. era de 639,19 lei și nu de 6.391,99 lei cum în mod eronat a stabilit C.J.A.S. Timișoara. Contestatoarea a invocat în sprijinul susținerilor sale art. 3 și 6 din O.U.G. nr. 95/2003 în temeiul cărora a susținut că nu a existat un titlu de creanță care să fie întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, că s-a început executarea silită numai în baza înștiințării de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 care i-a fost comunicată pentru prima dată de către A.V.A.S. la data de 5 februarie 2008 prin adresa nr. 9982. A mai invocat contestatoarea că în discuție este contribuția de 7 % care trebuia virată în luna august 2001 la un fond de salarii de 9131,3 lei sumă care reprezintă 639,19 lei și nu 6391,99 lei.

Contestația a fost soluționată de Curtea de Apel București care, prin sentința nr. 185 din 16 decembrie 2008 a reținut că regimul juridic al creanțelor preluate la datoria publică internă este stabilit de O.U.G. nr. 51/1998 și că I.T.R.S.V. Timișoara este debitor preluat de A.V.A.S. Instanța de fond a mai reținut că a fost preluată creanța care are ca structură contribuție angajator (5501,10 lei), dobândă angajator (5.249,42 lei), penalizări angajator (941,73 lei) și penalizări stopaj sursă (87,89 lei). În contextul arătat, Curtea a apreciat că titlul executor s-a emis în conformitate cu O.U.G. nr. 51/1998 și O.U.G. nr. 95/2003 și, ca urmare, a înlăturat susținerile din precizările contestatoarei referitoare la înscrierea în mod eronat a diferențelor de plată, respectiv a sumei de 6391,99 lei în loc de 639,19 lei, cu motivarea că procedura de rectificare a protocolului de predare a debitelor către A.V.A.S.

este la îndemâna C.A.S. Timiș căreia trebuie să i se adresele contestatoarea. Împotriva sentinței nr. 185 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, contestatoarea I.T.R.S.V. Timișoara. În sprijinul recursului s-au invocat prevederile art. 304 1 și 304 alin. (7) și (9) C. proc. civ., în temeiul cărora I.T.R.S.V. Timișoara a susținut că prima instanță a reținut greșit faptul că A.V.A.S. a pornit executarea silită în baza unui titlu executoriu valabil. A invocat recurentul în susținerea criticilor aduse sentinței Curții de Apel, dispozițiile O.U.G. nr. 95/2003 pentru a susține că garantarea valabilității și realității creanțelor transferate este în sarcina C.A.S.

Timiș – C.J.A.S. Timiș, cât și dispozițiile art. 372 C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită se efectuează în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a altui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu. Recurentul a considerat că înștiințarea de plată este act premergător executării silite că prevederile Codului fiscal definesc titlurile de creanță ca fiind actele prin care se stabilește și se individualizează creanța și că în conformitate cu art. 136 alin. (5) C. fisc., titlul executoriu trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (1), actele de identificare și natura sumelor datorate și neachitate. Potrivit recurentului dispozițiile la care a făcut referire nu au fost respectate de C.J.A.S.

Timiș prin înștiințarea de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 și ca atare aceasta nu constituie titlu executor. S-a invocat în fond împlinirea termenului de prescripție pentru pornirea executării silite pentru motivul că scadența sumei reclamate ca fiind debit provine din anul 2001 și că în desfășurător a fost trecută eronat suma de 6.391,99 lei, eroarea fiind rezultatul înscrierii greșite a sumei datorate rezultată în urma denominării. În conformitate cu aceste susțineri și cu înscrisurile noi depuse în recurs, contestatorul recurent a solicitat admiterea recursului și în fond admiterea contestației la executare. Intimata A.V.A.S. București a solicitat respingerea recursului argumentând că a fost preluată creanța pentru care a pornit executarea silită în baza Protocolului de transfer încheiat cu C.N.A.S.

și C.A.S. Timișoara pentru suma de 11.780,14 lei, că formele de executare s-au întocmit conform O.U.G. nr. 95/2003 și O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active și că a respectat prevederile art. 3 și 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003. A invocat intimata și tardivitatea contestației la executare raportându-se la data afișării somației colective de plată nr. 4960 din 4 martie 2004. De la această dată, conform art. 401 C. proc. civ., termenul de 15 zile pentru promovarea contestației la executare era împlinit. Recursul este fondat. 1. Prima chestiune de drept care trebuie reținută vizează aplicarea O.U.G. nr. 95/2003 raportată la O.U.G. nr. 51/1998. Această dezlegare trebuie dată ca răspuns la critica potrivit căreia în cauză se aplică dispozițiile art. 372 C. proc.

civ., din materia executării silite întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Întrucât în speță a fost preluată o creanță bugetară de către A.V.A.S. conform art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003 iar executarea se realizează în condițiile acestei ordonanțe precum și a O.U.G. nr. 51/1998, în temeiul titlurilor de creanță și al creanțelor bugetare transferate, susținerea potrivit căreia este aplicabil dreptul comun va fi respinsă. 2. Cea de-a doua analiză care se impune în soluționarea recursului privește excepția tardivității contestației la executare invocată de intimata A.V.A.S. Au fost citate în acest sens prevederile Cap. IX din O.U.G. nr. 51/1998 care trimit la dispozițiile codului de procedură civilă ca norme care completează O.U.G.

nr. 51/1998 în ce privește soluționarea litigiilor în legătură cu creanțele care se preiau la datoria publică. Excepția nu va fi reținută întrucât nu s-a făcut dovada datei când debitorul a luat cunoștință de înființarea popririi. Trebuie reținut că în cauză au fost contestate formele de executare emise de A.V.A.S. așa încât termenul de 15 zile nu poate fi raportat la alte acte de executare. 3. Dispozițiile Codului de Procedură Fiscală invocate de recurentul contestator nu sunt incidente în cauză întrucât actele de executare nu au fost emise de un organ fiscal așa încât trimiterea la art. 136 alin. (5) și art. 42 alin. (2) nu are nicio relevanță, asupra normelor legale aplicabile executării, așa cum s-a arătat mai sus.

4. Pe fondul contestației la executare, care poate fi examinat în recurs în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., se va reține că A.V.A.S. a preluat creanța pentru care a emis Ordinul nr. 580 din 12 aprilie 2005 în baza înștiințării de plată nr. 9982/2004 emisă de C.N.A.S., conform protocolului de transfer nr. 16/2004 încheiat între C.N.A.S. și C.A.S. Suma de 11.780,14 lei preluată prin Protocol constituie „creanță bugetară transferată”, evidențiată ca fiind datorată și neachitată la data de 31 decembrie 2003. Analiza acestui transfer a fost făcută de prima instanță numai în raport de Protocolul de transmitere a sumelor reținute ca datorate, la data de 31 decembrie 2003, fără să se țină seama de apărările contestatorului care a invocat inexistența debitului transferat.

Mai mult instanța a reținut că îndreptarea erorii asupra calculului și componentei sumelor transferate către A.V.A.S., era la îndemâna contestatorului care trebuia să se adreseze C.A.S. Timiș. Aceste aprecieri ale instanței sunt greșite întrucât instanța a omis faptul că avea de analizat o contestație la executare care permite examinarea fondului contestației și nu doar a chestiunilor formale care țin de emiterea formelor de executare. Cu alte cuvinte pornirea executării însăși chiar și în cazul creanțelor bugetare nu este independentă de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, aspecte care se verifică prin intermediul contestației la executare chiar și în condițiile în care s-a pornit o executare reglementată de acte normative specifice.

Dovadă că această chestiune trebuia elucidată este înscrisul nou depus în dosarul de recurs din care rezultă că s-a reverificat soldul predat către A.V.A.S. prin Protocol și s-au operat rectificările în baza de date. Potrivit acestui înscris provenind de la C.N.A.S. Timiș, debitul predat către A.V.A.S. prin Protocolul nr. 16 din 25 ianuarie 2004 în sumă de 11.780 lei compus, potrivit fișei de calcul, din contribuție angajator, dobânzi și penalități a fost înregistrat greșit. În raport de conținutul acestui înscris, creanța la momentul pornirii executării nu îndeplinea condițiile mai sus enumerate astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, iar sentința va fi modificată în sensul anulării formelor de executare, reprezentate de ordinul nr. 580 din 12 aprilie 2005 și înștiințarea de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 în baza cărora A.V.A.S.

a pornit executarea silită împotriva contestatorului I.T.R.S.V. Timișoara.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta I.T.R.S.V. TIMIȘOARA împotriva sentinței comerciale nr. 185 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, modifică sentința civilă nr. 185 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul că admite contestația la executare și anulează formele de executare silită pornite de A.V.A.S. BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.