ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1237/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a Vl-a civilă prin sentința civilă nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, a respins

excepția tardivității ca neîntemeiată.

A admis

contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SRL în

contradictoriu cu intimata A.A.A.S. și a constat prescrisă executarea silită. A

anulat adresa de înființare a popririi și a dispus restituirea de către

intimată a sumei de 3.427,89 RON.

Pentru a

pronunța această sentință, curtea a reținut următoarele:

Că intimata A.A.A.S.

a preluat de la F.N.U.A.S.S. în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea

nr. 557/2003 o creanță totală de 34.279,028 RON împotriva contestatoarei,

reprezentând contribuție C.A.S., dobânzi și penalități aferente, fapt ce i-a

fost adus la cunoștință contestatoarei prin înștiințarea din 16 ianuarie 2004

emisă de C.A.S. Dolj și somația colectivă din 4 martie 2004 și că prin ordinul

din 30 ianuarie 2013, intimata a dispus poprirea conturilor debitoarei până la

acoperirea creanței.

Analizând cu prioritate

excepția tardivității invocate de intimată prin întâmpinare, curtea a constat că

dispozițiile art. 401 C. proc. civ. indicate de aceasta nu sunt incidente în speță,

că procedura executării silite desfășurată în cauză este guvernată de normele speciale

cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998 și că în absența unor prevederi speciale în articolele

destinate executării silite, în cauză nu este incident un termen de decădere, ci

doar termenul special de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 49 din acest act

normativ.

Pe fond, curtea

a subliniat, că perimarea și prescripția nu constituie în prezentul cadru procesual

excepții ce s-ar impune a fi analizate în condițiile art. 137 C. proc. civ., ci

apărări de fond în susținerea contestației la executare.

În ceea ce privește

incidența în cauză a dispozițiilor art. 389 C. proc. civ. privind perimarea executării

silite, curtea a constat că, potrivit art. 390 C. proc. civ. acestea nu sunt aplicabile

atunci când legea încuviințează executarea silită fără somație, iar conform

art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile executorii guvernate de acest act normativ

se pun în executare fără nici o formalitate. Comunicarea titlului executoriu prevăzută

de același text de lege sau somația colectivă impusă de dispozițiile O.U.G. nr.

95/2003 nu pot fi asimilate somației reglementate de dispozițiile art. 387 C. proc.

civ. la care se referă excepția prevăzută de art. 390 C. proc. civ., fiind acte

de procedură cu regim și conținut diferit.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție

a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.A.A.S., constatate

prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite

cu formulă executorie, este de 7 ani.

În cauză, termenul

a început să curgă de la data preluării creanței de către intimată, respectiv 25

februarie 2004 și s-a împlinit la 25 februarie 2011. În ceea ce privește pretinsa

întrerupere a acestui termen de prescripție prin Ordinul nr. 1433/2006, s-a reținut

că, deși actul invocat aparținea chiar părții care îl invocase și îi revenea sarcina

probei în apărare, iar instanța i-a pus în vedere în mod expres îndeplinirea acesteia,

intimata nu a depus la dosar acest înscris, astfel că a fost înlăturată apărarea

sa privind întreruperea cursului de prescripție anterior împlinirii acestuia.

Față de cele reținute,

curtea a constat prescrisă executarea silită anterior emiterii Ordinului nr. 5/2013

și adresei de poprire, motiv pentru care a anulat actul de executare contestat făcut

după prescripția executării silite.

Totodată, în temeiul

art. 404

2

(1) C. proc. civ., a dispus întoarcerea executării silite și

restituirea de către intimată a sumei de 3427,89 RON deja încasate conform adresei

Băncii I. din 5 martie 2013.

Împotriva sentinței

civile nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, a declarat recurs A.A.A.S. București, întemeiat pe art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând

în concluzie admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației

la executare.

În criticile formulate,

recurenta după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele:

Că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998 și ale art. 405

2

,

raportat la cele ale art. 389 C. proc. civ.

A susținut că,

în mod eronat a apreciat instanța că în cauză a operat prescripția dreptului de

a solicita executarea silită, fără să aibă în vedere natura creanței pe care A.A.A.S.

o deținea asupra SC A. SRL, că singura cale pentru instituția sa de recuperare a

acesteia este numai O.U.G. nr. 51/1998, care cuprinde dispoziții speciale ce derogă

de la dispozițiile generale în materie stipulate în C. proc. civ.

Că în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora

termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate

de A.A.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după

caz au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani, astfel că acest termen

începe să se calculeze de la data preluării prin protocol a creanței respective,

respectiv de la 25 februarie 2004, termen care s-ar fi împlinit la data de 25

februarie 2011, situație în raport de care instituția sa a solicitat în termen executarea

silită.

A precizat că

aceleași dispoziții speciale prevăd faptul că executarea silită demarată nu este

condiționată de emiterea unei somații, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998

dispune că titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără

nici o formalitate și fără intervenția instanței.

Recurenta a susținut

că în mod greșit a apreciat instanța de fond, că nu a operat întreruperea termenului

de prescripție, fără să aibă în vedere dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958,

coroborate cu cele ale art. 405

2

alin. (2) C. proc. civ. și actele de

executare efectuate de instituția sa, acte necontestate de debitoare, cu referire

la ordinul A.A.A.S. de poprire din 13 iunie 2006 depus la dosar.

Pe fondul cauzei

a arătat că prin protocolul din 3 martie 2004 instituția sa a preluat creanța fiscală

de la C.A.S. Dolj, creanță consolidată ulterior conform prevederilor O.U.G. nr.

95/2003 și că în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003, aprobată

prin Legea nr. 557/2003, titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate

constituie titluri executorii, iar conform art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003, C.A.S.

garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum

și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

A precizat că

O.U.G. nr. 51/1998, modificată, stabilește cadrul pentru accelerarea procedurii

de recuperare a creanțelor cesionate, printr-un tratament juridic diferit justificat

de natura specială a creanțelor preluate la datoria publică internă. Că împotriva

debitoarei s-a declanșat procedura de executare silită, prin afișarea somației colective

pentru plata, la sediul C.A.S.-urilor menționate, precum și prin înștiințarea de

plată emisă de acestea.

Cum SC A. SRL

nu a efectuat nici o plată în contul A.A.A.S., s-a procedat la poprirea conturilor

societății, prin Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006, iar ulterior, la 30 ianuarie 2013

prin ordinul A.A.A.S. s-a instituit o nouă poprire asupra conturilor debitoarei,

măsură în urma căreia a fost achitată integral creanța C.A.S. Dolj și s-a procedat

la deblocarea conturilor debitoarei.

Recurenta a susținut

că, instituția sa a emis actele de executare cu îndeplinirea dispozițiilor legale,

în termenul legal de prescripție.

Analizând sentința

civilă nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate,

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de A.A.A.S. București

este fondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Sub un prim aspect,

prin motivul de recurs invocat, recurenta a pus în discuție faptul că în mod greșit

a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al A.A.A.S. București

de a proceda la executarea silită a creanței, fără a se avea în vedere Ordinul A.A.A.S.

nr. 1433/2006, depus la dosar, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra

conturilor debitoarei.

Analiza motivului

invocat presupune stabilirea împrejurărilor de fapt pentru aplicarea corectă a legii,

dar stabilirea împrejurărilor de fapt nu poate fi făcută de instanța de recurs,

ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.

Astfel se constată

că instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material

la acțiune, reținând în mod corect aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legii

speciale, respectiv a O.U.G. nr. 51/1998, dar nu a analizat Ordinul A.A.A.S.

nr. 1433/2006 prin care s-a dispus poprirea conturilor debitoarei până la acoperirea

creanței.

Cu ocazia rejudecării,

potrivit rolului său activ prevăzut de art. 129 alin. (3) și alin. (4) C. proc.

civ., instanța poate să ceară părților să administreze toate probele pe care le

consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei.

În funcție de

probele administrate vor fi analizate cauzele de întrerupere sau de suspendare a

termenului de prescripție cu efectele prevăzute de Decretul nr. 167/1958 și v-a

răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept

pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, conform

art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

Față de această

situație nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs, care

vor fi avute în vedere de Curtea de Apel București.

Se reține că,

deși instanța de fond a stabilit în mod corect că executarea silită contestată în

prezenta speță vizează o creanță neperformantă și că dispozițiile legale incidente

sunt cele prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, nu a fost stabilită deplin situația de

fapt în lipsa actului menționat, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) raportat la art. 314 și art. 304

1

C. proc. civ., urmează

să admită recursul, să caseze sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, cu evocarea fondului.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.A.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 38/2013 din 17 aprilie

2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o casează

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 martie 2014.