ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1237/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă prin sentința civilă nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, a respins excepția tardivității ca neîntemeiată. A admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SRL în contradictoriu cu intimata A.A.A.S. și a constat prescrisă executarea silită. A anulat adresa de înființare a popririi și a dispus restituirea de către intimată a sumei de 3.427,89 RON. Pentru a pronunța această sentință, curtea a reținut următoarele: Că intimata A.A.A.S. a preluat de la F.N.U.A.S.S. în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003 o creanță totală de 34.279,028 RON împotriva contestatoarei, reprezentând contribuție C.A.S., dobânzi și penalități aferente, fapt ce i-a fost adus la cunoștință contestatoarei prin înștiințarea din 16 ianuarie 2004 emisă de C.A.S.

Dolj și somația colectivă din 4 martie 2004 și că prin ordinul din 30 ianuarie 2013, intimata a dispus poprirea conturilor debitoarei până la acoperirea creanței. Analizând cu prioritate excepția tardivității invocate de intimată prin întâmpinare, curtea a constat că dispozițiile art. 401 C. proc. civ. indicate de aceasta nu sunt incidente în speță, că procedura executării silite desfășurată în cauză este guvernată de normele speciale cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998 și că în absența unor prevederi speciale în articolele destinate executării silite, în cauză nu este incident un termen de decădere, ci doar termenul special de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 49 din acest act normativ. Pe fond, curtea a subliniat, că perimarea și prescripția nu constituie în prezentul cadru procesual excepții ce s-ar impune a fi analizate în condițiile art. 137 C. proc.

civ., ci apărări de fond în susținerea contestației la executare. În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 389 C. proc. civ. privind perimarea executării silite, curtea a constat că, potrivit art. 390 C. proc. civ. acestea nu sunt aplicabile atunci când legea încuviințează executarea silită fără somație, iar conform art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile executorii guvernate de acest act normativ se pun în executare fără nici o formalitate. Comunicarea titlului executoriu prevăzută de același text de lege sau somația colectivă impusă de dispozițiile O.U.G. nr. 95/2003 nu pot fi asimilate somației reglementate de dispozițiile art. 387 C. proc. civ. la care se referă excepția prevăzută de art. 390 C. proc.

civ., fiind acte de procedură cu regim și conținut diferit. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.A.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. În cauză, termenul a început să curgă de la data preluării creanței de către intimată, respectiv 25 februarie 2004 și s-a împlinit la 25 februarie 2011. În ceea ce privește pretinsa întrerupere a acestui termen de prescripție prin Ordinul nr. 1433/2006, s-a reținut că, deși actul invocat aparținea chiar părții care îl invocase și îi revenea sarcina probei în apărare, iar instanța i-a pus în vedere în mod expres îndeplinirea acesteia, intimata nu a depus la dosar acest înscris, astfel că a fost înlăturată apărarea sa privind întreruperea cursului de prescripție anterior împlinirii acestuia.

Față de cele reținute, curtea a constat prescrisă executarea silită anterior emiterii Ordinului nr. 5/2013 și adresei de poprire, motiv pentru care a anulat actul de executare contestat făcut după prescripția executării silite. Totodată, în temeiul art. 404 2 (1) C. proc. civ., a dispus întoarcerea executării silite și restituirea de către intimată a sumei de 3427,89 RON deja încasate conform adresei Băncii I. din 5 martie 2013. Împotriva sentinței civile nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs A.A.A.S. București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare.

În criticile formulate, recurenta după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998 și ale art. 405 2 , raportat la cele ale art. 389 C. proc. civ. A susținut că, în mod eronat a apreciat instanța că în cauză a operat prescripția dreptului de a solicita executarea silită, fără să aibă în vedere natura creanței pe care A.A.A.S. o deținea asupra SC A. SRL, că singura cale pentru instituția sa de recuperare a acesteia este numai O.U.G. nr. 51/1998, care cuprinde dispoziții speciale ce derogă de la dispozițiile generale în materie stipulate în C. proc.

civ. Că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.A.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani, astfel că acest termen începe să se calculeze de la data preluării prin protocol a creanței respective, respectiv de la 25 februarie 2004, termen care s-ar fi împlinit la data de 25 februarie 2011, situație în raport de care instituția sa a solicitat în termen executarea silită. A precizat că aceleași dispoziții speciale prevăd faptul că executarea silită demarată nu este condiționată de emiterea unei somații, art. 41 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 dispune că titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nici o formalitate și fără intervenția instanței. Recurenta a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond, că nu a operat întreruperea termenului de prescripție, fără să aibă în vedere dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, coroborate cu cele ale art. 405 2 alin. (2) C. proc. civ. și actele de executare efectuate de instituția sa, acte necontestate de debitoare, cu referire la ordinul A.A.A.S. de poprire din 13 iunie 2006 depus la dosar. Pe fondul cauzei a arătat că prin protocolul din 3 martie 2004 instituția sa a preluat creanța fiscală de la C.A.S. Dolj, creanță consolidată ulterior conform prevederilor O.U.G.

nr. 95/2003 și că în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003, aprobată prin Legea nr. 557/2003, titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii, iar conform art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003, C.A.S. garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente. A precizat că O.U.G. nr. 51/1998, modificată, stabilește cadrul pentru accelerarea procedurii de recuperare a creanțelor cesionate, printr-un tratament juridic diferit justificat de natura specială a creanțelor preluate la datoria publică internă. Că împotriva debitoarei s-a declanșat procedura de executare silită, prin afișarea somației colective pentru plata, la sediul C.A.S.-urilor menționate, precum și prin înștiințarea de plată emisă de acestea.

Cum SC A. SRL nu a efectuat nici o plată în contul A.A.A.S., s-a procedat la poprirea conturilor societății, prin Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006, iar ulterior, la 30 ianuarie 2013 prin ordinul A.A.A.S. s-a instituit o nouă poprire asupra conturilor debitoarei, măsură în urma căreia a fost achitată integral creanța C.A.S. Dolj și s-a procedat la deblocarea conturilor debitoarei. Recurenta a susținut că, instituția sa a emis actele de executare cu îndeplinirea dispozițiilor legale, în termenul legal de prescripție. Analizând sentința civilă nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de A.A.A.S. București este fondat avându-se în vedere următoarele considerente: Sub un prim aspect, prin motivul de recurs invocat, recurenta a pus în discuție faptul că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al A.A.A.S. București de a proceda la executarea silită a creanței, fără a se avea în vedere Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006, depus la dosar, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei. Analiza motivului invocat presupune stabilirea împrejurărilor de fapt pentru aplicarea corectă a legii, dar stabilirea împrejurărilor de fapt nu poate fi făcută de instanța de recurs, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ. Astfel se constată că instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând în mod corect aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legii speciale, respectiv a O.U.G. nr. 51/1998, dar nu a analizat Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006 prin care s-a dispus poprirea conturilor debitoarei până la acoperirea creanței. Cu ocazia rejudecării, potrivit rolului său activ prevăzut de art. 129 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., instanța poate să ceară părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei. În funcție de probele administrate vor fi analizate cauzele de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție cu efectele prevăzute de Decretul nr. 167/1958 și v-a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc.

civ. Față de această situație nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de Curtea de Apel București. Se reține că, deși instanța de fond a stabilit în mod corect că executarea silită contestată în prezenta speță vizează o creanță neperformantă și că dispozițiile legale incidente sunt cele prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, nu a fost stabilită deplin situația de fapt în lipsa actului menționat, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 314 și art. 304 1 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, cu evocarea fondului.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.A.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.