ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 30/ F din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâții M.E.C. și Ministrul Educației și Cercetării, prin care solicita anularea Ordinului nr. 3967 din 26 aprilie 2005 emis de Ministrul Educației și Cercetării, Obligarea pârâților la recunoașterea și validarea titlului de profesor universitar, la plata de despăgubiri pentru diferențele salariale neprimite de reclamant, pentru daunele morale suferite, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin aceeași sentință, Instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministrul Educației și Cercetării, reținând că prevederile art. 10 alin. (6) din H.G.

nr. 223/2005, invocate în susținerea excepției, conform cărora „Ministrul poate delega una din competențele sale, Serviciului Juridic din cadrul Direcției Juridic și Control", se referă la instituția reprezentării judiciare; Ministrului Educației și Cercetării îi revine, însă, potrivit art. 10 alin. (5) din același act normativ, în executarea atribuțiilor sale, prerogativa emiterii ordinului de acordare a titlurilor didactice, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală în cauză. Pentru a pronunța această sentință, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în raport de criteriile privind concursurile pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor universitar în domeniul științe juridice, aprobate prin Ordinul nr. 5723/1994, rezoluția nefavorabilă în ceea ce-l privește pe reclamant a fost motivată prin aceea că activitatea științifică este insuficientă.

Cum legea nu distinge cu privire la enumerarea criticilor ori detalierea acestora, Instanța a apreciat rezoluția ca fiind motivată. Cu privire la referatul Comisiei de analiză a contestațiilor, prin care se propune să nu se confirme titlul didactic pentru reclamant, prima Instanță a reținut că acesta este, de asemenea, motivat, aprecierea Comisiei cu privire la activitatea științifică a reclamantului nefiind supuse cenzurii Instanței de judecată, întrucât ar însemna ca aceasta să se substituie Comisiilor de specialitate, Consiliului de atestare ori Comisiei de analiză a contestațiilor, ale căror atribuții sunt stabilite prin Ordinul nr. 4821/2004, emis de Ministrul Educației și Cercetării. Mai reține Instanța de Fond că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 61 din Legea nr. 128/1997, care dispun ca dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei și documentele însoțitoare să fie înaintate C.N.A.T.D.C.U.

care, pe baza analizei, se pronunță, ordinul fiind legal și din acest punct de vedere. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea a fost data cu încălcarea legii. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul arată, în esență, că în mod greșit a reținut Instanța de Fond că propunerile comisiilor ar fi fost motivate, în sensul că activitatea sa științifică este insuficientă, că lucrările nu au fost publicate în edituri și reviste de nivel național, sau că acesta nu ar fi avut contribuții originale. Se arată, în acest sens, că Instanța a omis în mod vădit obiectul criticilor formulate de reclamant și anume că ordinul criticat este nelegal deoarece nu au fost analizate cererile acestuia, în realitate nefiind analizat nici un criteriu de evaluare.

Atâta vreme cât legea nu distinge în ce trebuie să constea activitatea de cadru universitar, susține recurentul, a impune și alte condiții, după aprecierea discreționară a membrilor comisiei, este nelegal. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Din actele dosarului rezultă că ordinul contestat a fost emis în baza referatelor Comisiilor de analiză a contestațiilor, ce au fost validate de către C.N.A.T.D.C.U., organism care, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin Ordinul nr. 4821/2004 al Ministrului Educației și Cercetării, a adoptat rezoluția de neconfirmare a titlului didactic de profesor universitar în ceea ce-l privește pe recurentul - reclamant și a propus emiterea ordinului Ministrului în acest sens. Conform art. 9 alin. (1) din Regulamentul arătat mai înainte, comisiile „au atribuții și desfășoară activități specifice, după caz, privind elaborarea sistemelor de evaluare, confirmare, avizare, recunoaștere", rezoluțiile acestor comisii fiind motivate strict în raport de criteriile de evaluare.

Potrivit art. 61 alin. (1) și alin. (7) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei de specialitate și documentele însoțitoare, se înaintează C.N.A.T.D.C.U care, pe baza analizei acestora, se pronunță prin vot nominal deschis pentru confirmarea sau neconfirmarea titlului didactic. Față de dispozițiile legale sus menționate, este neîntemeiată critica recurentului referitoare la lipsa motivării ordinului contestat și a actelor premergătoare acestuia. De asemenea, este neîntemeiată critica recurentului, prin care susține că nu au fost respectate criteriile de evaluare de către comisia de analiză și că legea nu distinge în ce trebuie să constea activitatea de cadru universitar.

Astfel, potrivit art. 61 alin (3) din Legea nr. 128/1997 „Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de conferențiar universitar sau de profesor universitar se face prin punctaj, în baza unei grile adaptate specificului catedrei sau departamentului, aprobată de senatul universitar. Raportul comisiei cuprinde evaluarea activității didactice și a celei științifice a candidatului, activitatea extradidactică în interesul învățământului, precum și aprecierea asupra prelegerii publice". Rezultă, așadar, că însăși legea, prin dispozițiile citate, atribuie senatului universitar prerogativa stabilirii unor criterii adaptate specificului catedrei sau departamentului, care stau la baza aprecierii candidatului, evaluarea nefăcându-se, deci, discreționar.

Aceleași dispoziții legale, mai sus citate, dar și cele prevăzute de Ordinul nr. 4821/2004, atribuie Comisiei competența exclusivă cu privire la aprecierea candidatului, inclusiv a activității sale științifice, aspect care, prin natura sa specifică, nu poate fi supus cenzurii Instanței de judecată. Aceasta din urmă are competența de a sancționa eventuale încălcări ale legii în ce privește procedura de urmat în vederea obținerii titlului de profesor universitar de către recurentul - reclamant, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.I. împotriva sentinței nr. 30/ F din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.