ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 30/ F din 20

februarie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâții

M.E.C. și Ministrul Educației și Cercetării, prin care solicita anularea Ordinului

nr. 3967 din 26 aprilie 2005 emis de Ministrul Educației și Cercetării,

Obligarea

pârâților la recunoașterea și validarea titlului de profesor

universitar, la plata de despăgubiri pentru

diferențele salariale neprimite de

reclamant, pentru daunele morale

suferite, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin aceeași sentință, Instanța de judecată a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de

pârâtul Ministrul Educației și

Cercetării,

reținând că prevederile art. 10 alin. (6) din H.G.

nr. 223/2005,

invocate în susținerea excepției, conform cărora „Ministrul poate delega una

din competențele sale, Serviciului Juridic din cadrul Direcției Juridic și

Control", se referă la instituția reprezentării judiciare;

Ministrului Educației și Cercetării îi revine,

însă, potrivit art. 10 alin. (5) din

același act normativ, în executarea

atribuțiilor sale, prerogativa emiterii ordinului de acordare a titlurilor

didactice, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală în cauză.

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în raport de criteriile

privind concursurile pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și

profesor universitar în domeniul

științe

juridice, aprobate prin Ordinul nr. 5723/1994, rezoluția nefavorabilă

în

ceea ce-l privește pe reclamant a fost motivată prin aceea că activitatea

științifică este insuficientă. Cum legea nu

distinge cu privire la enumerarea

criticilor ori detalierea acestora, Instanța

a apreciat rezoluția ca fiind motivată.

Cu privire la

referatul Comisiei de analiză a contestațiilor, prin care se propune să nu se

confirme titlul didactic pentru reclamant, prima Instanță a reținut că acesta

este, de asemenea, motivat, aprecierea Comisiei cu privire la activitatea

științifică a reclamantului nefiind supuse cenzurii Instanței de judecată,

întrucât ar însemna ca aceasta să se substituie

Comisiilor de specialitate, Consiliului de atestare ori Comisiei de

analiză a

contestațiilor, ale căror atribuții sunt stabilite prin

Ordinul nr. 4821/2004, emis de Ministrul Educației și Cercetării.

Mai reține Instanța

de Fond că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 61 din Legea nr.

128/1997, care dispun ca dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei și

documentele însoțitoare să fie înaintate C.N.A.T.D.C.U. care, pe baza analizei,

se pronunță, ordinul fiind legal și din acest punct de vedere.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea a

fost data cu încălcarea legii.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurentul arată, în esență, că în mod greșit a

reținut Instanța de Fond că propunerile comisiilor ar fi fost motivate, în

sensul că activitatea sa științifică este insuficientă, că lucrările nu au fost

publicate în edituri și reviste de nivel național, sau că acesta nu ar fi avut

contribuții originale. Se arată, în acest sens, că Instanța a omis în mod vădit

obiectul criticilor formulate de reclamant și anume că ordinul criticat este

nelegal deoarece nu au fost analizate cererile acestuia, în realitate nefiind

analizat nici un criteriu de evaluare. Atâta vreme cât legea nu distinge în ce

trebuie să constea activitatea de cadru universitar,

susține recurentul, a impune și alte condiții, după aprecierea

discreționară a

membrilor comisiei, este nelegal.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

Din actele

dosarului rezultă că ordinul contestat a fost emis în baza referatelor

Comisiilor de analiză a contestațiilor, ce au fost validate de către C.N.A.T.D.C.U.,

organism care, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Regulamentul de

organizare și funcționare, aprobat prin Ordinul nr. 4821/2004 al Ministrului Educației

și

Cercetării, a adoptat rezoluția de

neconfirmare a titlului didactic de profesor

universitar în ceea ce-l

privește pe recurentul - reclamant și a propus emiterea ordinului Ministrului în

acest sens.

Conform art. 9 alin. (1) din Regulamentul arătat mai înainte, comisiile

„au atribuții și desfășoară

activități specifice, după caz, privind elaborarea sistemelor de evaluare,

confirmare, avizare, recunoaștere", rezoluțiile acestor comisii fiind

motivate strict în raport de criteriile de evaluare.

Potrivit art.

61 alin. (1) și alin. (7) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului

didactic, dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei de specialitate și

documentele însoțitoare, se înaintează C.N.A.T.D.C.U care, pe baza analizei

acestora, se pronunță prin vot nominal deschis pentru confirmarea sau

neconfirmarea titlului didactic.

Față de

dispozițiile legale sus menționate, este neîntemeiată critica recurentului

referitoare la lipsa motivării ordinului contestat și a actelor premergătoare

acestuia.

De asemenea,

este neîntemeiată critica recurentului, prin care susține că nu au fost

respectate criteriile de evaluare de către comisia de analiză și

că legea nu distinge în ce trebuie să constea

activitatea de cadru universitar.

Astfel, potrivit art. 61 alin (3) din

Legea nr. 128/1997 „Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea

postului didactic de conferențiar universitar sau de profesor universitar se

face prin punctaj, în baza unei grile adaptate specificului catedrei sau

departamentului, aprobată de senatul universitar. Raportul comisiei cuprinde

evaluarea activității didactice și a celei științifice a candidatului,

activitatea extradidactică în interesul învățământului, precum și aprecierea

asupra prelegerii publice".

Rezultă,

așadar, că însăși legea, prin dispozițiile citate, atribuie

senatului universitar prerogativa stabilirii unor

criterii adaptate specificului

catedrei sau departamentului, care stau

la baza aprecierii candidatului, evaluarea nefăcându-se, deci, discreționar.

Aceleași

dispoziții legale, mai sus citate, dar și cele prevăzute de Ordinul nr.

4821/2004, atribuie Comisiei competența exclusivă cu privire la aprecierea

candidatului, inclusiv a activității sale științifice, aspect care, prin natura

sa specifică, nu poate fi supus cenzurii Instanței de judecată. Aceasta din

urmă are competența de a sancționa eventuale încălcări ale legii în ce privește

procedura de urmat în vederea obținerii titlului de profesor universitar de

către recurentul - reclamant, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul A.I. împotriva sentinței nr. 30/ F din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 aprilie 2007.