ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5862/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.L. a chemat în judecată M.E.C. și pe C.B., funcționar în cadrul autorității pârâte, solicitând instanței să dispună: - anularea Ordinului nr. 3967 din 24 mai 2005 și a poziției nr. 1 din anexa nr. 1, prin care nu i-a fost acordat titlul didactic de profesor universitar; - obligarea pârâtului M.E.C.

să emită ordinul prin care să fie confirmat, începând cu semestrul II al anului universitar 2003-2004, pe postul de profesor universitar la Catedra de matematică a Facultății de Matematică-Informatică din cadrul U. S.H., pe baza referatelor întocmite de experți de specialitate independenți, care i-au analizat favorabil dosarul de concurs; - obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri materiale, constând în salariul de profesor universitar începând cu data de la care rectorul universității urma să emită decizia de numire în postul de profesor universitar; sancționarea autorității pârâte, cu penalități pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neaplicare a dispozițiilor din hotărârea ce urmează a fi pronunțată; - verificarea legalității actelor și operațiunilor premergătoare emiterii actelor atacate.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în urma concursului organizat de Facultatea de Matematică a U.S.H. a fost validat pe postul de profesor universitar, aprobarea dosarului său de concurs fiind realizată de o comisie formată din reputați profesori universitari. A mai arătat reclamantul că, după o superficială analiză, Comisia de Specialitate a C.N.A.T.D.C.U. a decis neconfirmarea reclamantului în postul de profesor universitar, comunicându-i-se, în acest sens, anexa 2 la ordinul 3895 din data de 25 mai 2004, unde la poziția nr. 4 figura motivarea deciziei din data de 7 aprilie 2004. Prin Ordinul nr. 3967 din 26 aprilie 2005, Anexa 1 poziția nr. 1 s-a comunicat U.S.H. ca prin adresa din data de 6 mai 2005, i s-a comunicat reclamantului ordinul de neconfirmare și motivul respingerii, ordin care a fost atacat de către acesta, iar prin adresa din 17 iunie 2005 i s-a comunicat că pârâta a înaintat dosarul de concurs unor experți independenți.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul B.C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că în perioada soluționării contestațiilor depuse de reclamant nu a fost funcționar în M.E.C. Pârâtul M.E.C., prin întâmpinarea formulată a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile . La data de 2 octombrie 2007, reclamantul a depus la dosarul Curții de Apel excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la C.N.A.T.D. C.U., cuprinse în art. 13, art. 92 alin. (3), art. 140, art. 155 din Legea învățământului nr. 84/1995 și a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic în raport cu dispozițiile art. 32 alin. (6) din Constituție, republicată, care garantează autonomia universitară.

Prin încheierea pronunțată la data de 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale, reținând, pe de o parte, că prevederile din Legea nr. 84/1995 și din Legea nr. 128/1997 nu au legătură cu soluționarea cauzei de față, care privește anularea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3967 din 24 mai 2005, iar, pe de altă parte, că argumentele de neconstituționalitate invocate vizează în fapt aspecte de nelegalitate ale ordinului atacat, iar nu încălcarea unor dispoziții neconstituționale. Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, s ecția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 8 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, prin Decizia nr. 548 din 14 februarie 2008, constatând că dispozițiile vizate de excepția de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea cauzei întrucât se referă la atribuțiile ce revin C.N.A.T.D.C.U., ca organism consultativ constituit de M.E.C. pentru confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare și opinând în sensul că prevederile legale vizate de excepție sunt constituționale, a admis recursul, a casat încheierea atacată și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de nelegalitate invocate de reclamant, referitoare la dispozițiile art. 13, art. 92 alin. (3), art. 140, art. 155 din Legea învățământului nr. 84/1995 și a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, suspendând judecarea cauzei până la primirea deciziei Curții Constituționale.

Prin Decizia nr. 719 din 17 iunie 2008, Curtea Constituționale a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 15 septembrie 2008, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor nr. 3967/2005, nr. 3895 din 25 aprilie 2004, nr. 4821/2004, nr. 3218/2003 și 5723/1994 emise de M.E.C., susținând că Ordinul cu nr. 5723/1994 a fost deja declarat nelegal prin sentința nr. 1049/2005, definitivă și irevocabilă, a Curții de Apel București. În ședința publică din 28 octombrie 2008, reclamantul a făcut precizări cu privire la actele administrative în legătură cu care a înțeles să invoce excepția de nelegalitate, arătând că înțelege să invoce această excepție și în ce privește: Fișa Comisiei de Matematică din 1 aprilie 2004 (fila 133), Fișa Comisiei de Matematică din 28 februarie 2005, Procesul verbal al reuniunii C.N.A.T.D.C.U.

din 25 noiembrie 2005 și Nota privind dosarul de concurs (filele 47-48) precum și art. 14 alin. (1) paragr. c din Ordinul nr. 3218/2003. Cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului formulată de către A.E.C.D. – S.N.R., a fost respinsă de instanța de fond, în principiu, prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2008. Prin sentința civilă nr. 3054 din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamant față de pârâtul B.C. pentru lipsa calității procesuale pasive și ca neîntemeiată în raport de pârâtul M.E.C. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în raport de atribuțiile pârâtului B.C.

în cadrul M.E.C., stabilite prin fișa postului, precum și de obiectul cauzei și natura actelor administrative contestate, excepția lipsei calității procesuale a acestuia este întemeiată. Excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul M.E.C. a fost considerată de asemenea neîntemeiată de către instanța de fond, dat fiind că reclamantul contestă dispozițiile referitoare la neacordarea titlului de profesor universitar prin Ordinul nr. 3895 din 25 mai 2004. În ceea ce privește excepția de nelegalitate, prima instanță a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, actele administrative menționate de reclamant ce constituie obiectul acestei excepții făcând obiectul analizei în fond a cauzei.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 3895 din 25 mai 204 emis de M.E.C., s-a dispus respingerea cererii de acordare a titlului didactic de profesor universitar, în final, după parcurgerea procedurii legale emițându-se și Ordinul nr. 3967 din 26 aprilie 2005 prin care s-a dispus neacordarea titlului didactic de profesor universitar. A mai reținut instanța de fond că analiza științifică a activității didactice și îndeplinirea criteriilor de calitate necesare acordării unui anumit titlu științific, cade în competența comisiilor specializate pe domeniul în care candidatul a susținut concursul, acestor comisii revenindu-le în mod exclusiv dreptul de apreciere în evaluarea cunoștințelor sau experienței necesare acordării unui titlu didactic, instanța de judecată neputându-se substitui acestui organism, care așa cum s-a arătat are competențe exclusive în acest domeniu.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul M.L. și intervenienta A.E.C.D. – S.N.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare. Recurentul-reclamant susține în esență prin motivele de recurs formulate următoarele: - în mod eronat prima instanță s-a pronunțat asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.C. și a rezolvat și fondul cauzei, câtă vreme în ședința publică din 28 octombrie 2009 nu s-au pus concluzii decât pe excepția de nelegalitate invocată de reclamant și excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul M.E.C.; - prima instanță nu a respectat procedura privind cererea de intervenție formulată de A.E.C.A.

– S.N.R, cererea fiind discutată la prima strigare în ședința din 28 octombrie 2008, în lipsa sa și a apărătorului său, doar în prezența pârâtului M.E.C., fără a se ține cont de cererea intervenientei, de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare (în perioada 23 - 29 octombrie 2008). Se invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4 și 5 C. proc. civ. – „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”, respectiv „când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”. - sentința pronunțată de instanța de fond este contradictorie și bazată pe motive străine de natura pricinii – motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc.

civ. Instanța de fond a înțeles greșit că este vorba despre o excepție de neconstituționalitate, când în realitate la 15 septembrie 2008 a invocat excepția de nelegalitate a unei multitudini de acte administrative unilaterale, individuale sau normative folosite de M.E.C. la emiterea Ordinului nelegal O.M. nr. 3967/2005 (excluzând nota de concurs a M.E.C., legalitate pentru care el personal nu a invocat excepția de nelegalitate) obiectul cererii sale introductive nefiind similar cu cel al excepției de nelegalitate, așa cum în mod greșit reține prima instanță. - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra nelegalității Anexei 2 din O.M. nr. 3895/2004 și Anexei 1 la O.M.

nr. 3967/2005 în raport de dispozițiile Regulamentului C.N.A.T.D.C.U.; - contradictorialitatea motivării sentinței derivă și din confuzia pe care instanța de fond a făcut-o cu privire la anumiți termeni cum ar fi „funcția de profesor universitar” pe care o confundă cu cea de „titlu științific” sau cea cu privire la „concursurile de ocupare a posturilor de conferențiar și profesor universitar” care nu au nimic în comun cu titlurile științifice”, etc., fiind astfel interpretate greșit anumite dispoziții din Legea nr. 84/1995 – art. 140 alin. (3) și Legea nr. 128/1997 – art. 61 alin. (7); - instanța de fond a interpretat greșit nelegalitatea majorității actelor administrative atacate, schimbându-le sensul și nu se pronunță asupra legalității O.M.

5723/1994, O.M. 3218/2002 (art. 14 alin. (1) lit. c)) și O.M. 4821/2004 și a legăturii lor indisolubile cu O.M. 3967/2005. Totodată, în mod eronat, susține recurentul-reclamant instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea soluției pe fond, expertiza științifică efectuată în cauză și care-i era favorabilă recurentului, precum și Decizia nr. 853/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care O.M. nr. 5723/1994 a fost declarat nelegal. Este invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motiv de modificare a sentinței, „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, precum și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. În fine, recurentul reclamant invocă și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., solicitând ca instanța de recurs să examineze cauza sub toate aspectele. Recurenta intervenientă A.E.C.D. – S.N.R., critică sentința instanței de fond și susține în motivele de recurs formulate că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată, fiind astfel ignorate dispozițiile art. 52 alin. (1) precum și cele ale art. 55 C. proc. civ., practic cererea de intervenție fiind lăsată în nelucrare, ceea ce impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În plus, susține recurenta-intervenientă, nu s-a ținut cont de cererea sa de amânare a cauzei formulată pentru termenul din 28 octombrie 2008, justificată prin faptul că reprezentantul său nu se afla în țară la acea dată. Invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Pârâtul-intimat M.E.C.I. București a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Analizând cele două recursuri, formulate de reclamant și intervenientă, în raport de actele și lucrările dosarului precum și în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte le va admite potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant îl constituie anularea O.M. nr. 3967 din 24 mai 2005 și a Anexei 1 poziția 1, emisă ca urmare a respingerii contestației împotriva neconfirmării prin O.M. nr. 3897 din 25 mai 2004, cu anexa 2, poziția 4, pe postul de profesor universitar, poziția 22. Din cuprinsul Încheierii pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2008, rezultă, fără îndoială, că s-a acordat părților cuvântul numai pentru dezbateri privind excepția de nelegalitate invocată de reclamant, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, precum și pe excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârât, pronunțarea urmând a fi amânată pentru a se depune de către părți concluzii pe aceste aspecte, fără a se pune concluzii de către părți și pe fondul cererii reclamantului de anulare act administrativ.

Cu toate acestea, instanța de fond s-a pronunțat și pe fondul cererii, respingând acțiunea ca neîntemeiată în raport de ambii pârâți, deși în alineatul precedent față de pârâtul B.C. se respinsese acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, ca urmare a admiterii acestei excepții. Este cert, astfel, că prin hotărârea dată instanța de fond a încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ. – fapt ce constituie motiv de nelegalitate a hotărârii, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care constituie și motiv de casare cu trimitere a cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării. Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță va reanaliza și cererea de intervenție accesorie (în interesul reclamantului) formulată de A.E.C.D.

– S.N.R., căreia, prin respingerea cererii de amânare a cauzei formulată la termenul din 28 octombrie 2008 instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, nici intervenienta și nici recurentul-reclamant neavând posibilitatea de a susține admiterea în principiu a acestei cereri. Se impune o reanalizare a acestei cereri de intervenție, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a respins-o în principiu în baza art. 49 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi însă motivată. Rejudecând cauza, instanța de fond urmează a analiza toate celelalte aspecte de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant și care sunt legate de aspectele de fond ale cauzei, ce are ca obiect greșita respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat.

Cât privește motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant care vizează respingerea excepțiilor de nelegalitate, se constată că prima instanță a dat o rezolvare parțial greșită acestor probleme. Recurentul-reclamant M.L., în concluziile scrise depuse la instanța de recurs, a precizat (restrâns) actele administrative individuale sau normative asupra cărora a înțeles să invoce excepția de nelegalitate și anume O.M. nr. 3218/2002, O.M. nr. 4821/2004, O.M. nr. 5723/1994, O.M. nr. 3895/2004, O.M. nr. 3967/2005 și procesul verbal al C.N.A.T.D.C.U. din 25 noiembrie 2005. Cât privește, excepția de nelegalitate a O.M. nr. 3967 din 24 mai 2005 și a O.M.

nr. 3895 din 25 mai 2004, rezolvarea dată excepției de către prima instanță este una corectă, prin respingerea ei, cele două acte administrative făcând obiectul analizei în fond a cauzei, legalitatea emiterii lor fiind analizată în cadrul cererii formulate având ca obiect anularea acestora, în raport de dispozițiile Legii învățământului nr. 84/1995 republicată cu ultimele modificări și completări și ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Ordinul Ministrului nr. 3967 din 24 mai 2005 și Anexa 1 poziția 1 a fost emis în soluționarea contestației formulată împotriva neconfirmării prin O.M. nr. 3895 din 25 mai 2004, cu Anexa 2 poziția 4, pe postul de profesor universitar, poziția 22, a recurentului reclamant, contestația formulată fiind respinsă, astfel că ambele trebuie analizate în ce privește legalitatea emiterii lor de către instanța de fond, constituind obiect al cererii de chemare în judecată.

O condiție prealabilă obligatorie pentru admisibilitatea excepției de nelegalitate este ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărei nelegalitate este invocată pe cale de excepție, ceea ce nu se regăsește în privința celor două Ordine enumerate pentru care s-a ridicat excepția de nelegalitate. În schimb, această condiție este îndeplinită în ce privește excepția de nelegalitate privind celelalte trei Ordine - O.M. nr. 3218/2002, nr. 4821/2004 și nr. 5723/2004, emise anterior actelor administrative atacate pe fond – și a căror legalitate, în raport de dispozițiile din Legea nr. 84/1995 – (art. 140 și art. 141) și Legea nr. 128/1997 (art. 61), privind Statutul personalului didactic, trebuie verificată de către instanța de fond.

Cele trei Ordine sunt acte administrative cu caracter normativ, care reglementează criteriile structurate pe domenii de știință, care trebuie îndeplinite în vederea confirmării unui titlu științific și deci au incidență în privința fondului cauzei, astfel că se impune ca instanța de fond să analizeze excepția de nelegalitate invocată și să stabilească dacă aceasta este întemeiată sau nu. Este întemeiată susținerea recurentului-reclamant, cum că instanța de fond a analizat în mod superficial această excepție, pronunțându-se în bloc asupra tuturor actelor administrative, în loc să analizeze în concret fiecare act administrativ în funcție de conținutul său raportat la prevederile Legilor nr. 84/1995 și 128/1997.

Cât privește susținerea că O.M. nr. 5723/1994 a fost declarat nelegal prin sentința nr. 1049 din 31 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 835 din 14 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acest aspect este lipsit de relevanță, câtă vreme excepția de nelegalitate, fiind un mijloc de apărare, trebuie cercetată în mod concret în fiecare caz în parte, în raport cu obiectul acțiunii astfel că în situația existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate anterior, referitor la același act administrativ, nu se poate reține că există autoritate de lucru judecat, pentru că nu-s întrunite cerințele prevăzute de art. 163 alin. (1) C. proc.

civ. în sensul triplei identități de cauză, obiect și părți. Referitor la excepția de nelegalitate a procesului verbal al C.N.A.T.D.C.U. din 25 noiembrie 2005, se constată că motivele invocate în sprijinul acesteia țin mai mult de constatarea nulității acestui proces verbal, aspect asupra căruia se poate pronunța instanța de fond, fără a fi necesară parcurgerea procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Așadar, pentru considerentele expuse, instanța fond în rejudecare, va analiza cu prioritate excepția de nelegalitate a celor trei Ordine, emise anterior actului administrativ atacat pe fond și anume O.M. nr. 3218/2002, O.M. nr. 4821/2004 și O.M.

nr. 5723/1994 – în raport de dispozițiile Legii învățământului nr. 84/1995 – (art. 140, art. 141) și Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (art. 61). Cele trei Ordine menționate sunt acte administrative cu caracter normativ astfel că nu pot fi calificate ca operațiuni administrative, care nu pot face obiectul cercetării pe calea excepției de nelegalitate și a căror legalitate, conform art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ urmează a fi verificată de instanța competentă a verifica legalitatea actului administrativ cu care a fost sesizată. Pentru toate aceste considerente, constatând întemeiate motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc.

civ., cele două recursuri formulate – fiind fondate se vor admite în baza art. 312 C. proc. civ., sentința instanței de fond casată iar cauza trimisă spre rejudecarea aceleiași instanțe. Cât privește cererea recurentului-reclamant de a i se achita cheltuieli de judecată, aceasta va fi analizată în rejudecare de către instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul M.L. și intervenienta Asociația Europeană a Cadrelor Didactice – Secțiunea Națională Română împotriva sentinței civile nr. 3054 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.