ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3073/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 272 din 3 decembrie 2010

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.G.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamantul C.G. a

chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să anuleze decizia din 30 iunie 2009 emisă de C.C.S.D.

În motivarea cererii s-a

învederat că prin decizia contestată i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 52.003,81

RON pentru imobilul casă și teren expropriate abuziv.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a mai

reținut că potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate cu contestație în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat

prin C.C.S.D., iar potrivit art. 19 alin. (2) din același act normativ, valorificarea

titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative

prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Din interpretarea acestor texte rezultă că, anterior formulării cererii de chemare

în judecată, persoanele care se consideră vătămate trebuie să formuleze plângere

prealabilă, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, către autoritatea emitentă.

Modul de redactare, a prevederilor legale conduce la ideea caracterului obligatoriu

al acestei proceduri și numai după parcurgerea acesteia partea vătămată se poate

adresa instanței de judecată.

Decizia nr. 5862 a fost

emisă la data de 30 iunie 2009.

Conform adresei din

23 iunie 2010 emisă de către A.N.P.R. - Direcția de contencios și pentru coordonarea

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor rezultă că reclamantul

a formulat plângerea prealabilă la data de 26 mai 2010, după 11 luni de la data

emiterii deciziei contestate.

Întrucât reclamantul a

mai introdus o acțiune pentru anularea deciziei, la data de 26 februarie 2010 (Dosar

nr. 178/39/2010 - atașat la prezenta cauză) renunțând ulterior la acțiune (sentința

nr. 114 din 3 mai 2010), rezultă că nu a fost respectat nici termenul de 30 de zile

nici termenul de 6 luni prevăzute de art. 7 alin. (1), (7) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, instanța

de fond a constatat că tardivitatea formulării plângerii prealabile echivalează

cu lipsa acesteia.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamantul C.G. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii și fără să se aibă în vedere probatoriile

admise și administrate.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului

și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, reține următoarele:

Prin sentința civilă în

litigiu, instanța de fond a respins acțiunea formulată de recurentul-reclamant ca

fiind inadmisibilă în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a

solicitat anularea deciziei nr. 5862/2009 emisă de C.C.S.D.

Conform Legii nr. 247/2005

aceste decizii pot fi atacate în baza Legii nr. 554/2004, însă anterior cererii

de chemare în judecată persoana vătămată trebuie să îndeplinească procedura prealabilă

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului.

Plângerea prealabilă poate

fi introdusă și după trecerea celor 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la

emiterea actului, termenul fiind de decădere.

Din actele dosarului rezultă

fără posibilitate de tăgadă că recurentul nu a respectat aceste termene, decizia

fiind emisă la 30 iunie 2009.

De asemenea, tot din probele

administrate și aflate la dosar, rezultă că recurentul a formulat plângere prealabilă

la 26 mai 2010, deci peste termenul de 6 luni stipulat de lege și prin urmare corect

instanța de fond, a respins acțiunea sa ca inadmisibilă, întrucât nu a fost respectat

niciunul din termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, tardivitatea

plângerii prealabile echivalând cu lipsa acesteia.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.G., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.G., împotriva sentinței civile nr. 272 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.