ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3073/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 272 din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamantul C.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze decizia din 30 iunie 2009 emisă de C.C.S.D. În motivarea cererii s-a învederat că prin decizia contestată i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 52.003,81 RON pentru imobilul casă și teren expropriate abuziv.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a mai reținut că potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 19 alin. (2) din același act normativ, valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. Din interpretarea acestor texte rezultă că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, persoanele care se consideră vătămate trebuie să formuleze plângere prealabilă, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, către autoritatea emitentă.

Modul de redactare, a prevederilor legale conduce la ideea caracterului obligatoriu al acestei proceduri și numai după parcurgerea acesteia partea vătămată se poate adresa instanței de judecată. Decizia nr. 5862 a fost emisă la data de 30 iunie 2009. Conform adresei din 23 iunie 2010 emisă de către A.N.P.R. - Direcția de contencios și pentru coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor rezultă că reclamantul a formulat plângerea prealabilă la data de 26 mai 2010, după 11 luni de la data emiterii deciziei contestate. Întrucât reclamantul a mai introdus o acțiune pentru anularea deciziei, la data de 26 februarie 2010 (Dosar nr. 178/39/2010 - atașat la prezenta cauză) renunțând ulterior la acțiune (sentința nr. 114 din 3 mai 2010), rezultă că nu a fost respectat nici termenul de 30 de zile nici termenul de 6 luni prevăzute de art. 7 alin. (1), (7) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, instanța de fond a constatat că tardivitatea formulării plângerii prealabile echivalează cu lipsa acesteia. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul C.G. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii și fără să se aibă în vedere probatoriile admise și administrate. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reține următoarele: Prin sentința civilă în litigiu, instanța de fond a respins acțiunea formulată de recurentul-reclamant ca fiind inadmisibilă în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a solicitat anularea deciziei nr. 5862/2009 emisă de C.C.S.D. Conform Legii nr. 247/2005 aceste decizii pot fi atacate în baza Legii nr. 554/2004, însă anterior cererii de chemare în judecată persoana vătămată trebuie să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. Plângerea prealabilă poate fi introdusă și după trecerea celor 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la emiterea actului, termenul fiind de decădere.

Din actele dosarului rezultă fără posibilitate de tăgadă că recurentul nu a respectat aceste termene, decizia fiind emisă la 30 iunie 2009. De asemenea, tot din probele administrate și aflate la dosar, rezultă că recurentul a formulat plângere prealabilă la 26 mai 2010, deci peste termenul de 6 luni stipulat de lege și prin urmare corect instanța de fond, a respins acțiunea sa ca inadmisibilă, întrucât nu a fost respectat niciunul din termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, tardivitatea plângerii prealabile echivalând cu lipsa acesteia. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.G., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G., împotriva sentinței civile nr. 272 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.