ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4063/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4063/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința nr. 397

din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a C.C.S.D.; a

admis acțiunea formulată de reclamanta S.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, C.C.S.D., D.A.D.N și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a modificat în parte decizia nr.

5271/2009 emisă de pârâta C.C.S.D. în sensul înlăturării art. 4 din decizie și

a anulat decizia nr. 1132 din 16 octombrie 2009 emisă de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților; totodată, a fost obligat Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 932.978,8 RON cu titlu de

despăgubiri, plus dobânda legală aferentă acestei sume pentru perioada cuprinsă

între 23 aprilie 2009 și până la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

de tardivitate a precizării de acțiune formulată pentru termenul din data de 7

septembrie 2010, instanța de fond a reținut faptul că excepția invocată este total

neîntemeiată în condițiile în care pârâta C.C.S.D. nu a fost introdusă în cauză

prin această precizare a cererii de chemare în judecată ci dimpotrivă, a fost chemată

în judecată chiar prin cererea inițială din Dosarul 766/33/2010 în calitate de emitent

al deciziei nr. 5271 din 23 aprilie 2009. în acest sens se mai reține că cererea

de chemare în judecată înregistrată sub numărul de Dosar 766/33/2010 a fost conexată

la termenul din data de 7 septembrie 2010 cu cererea de chemare în judecată înregistrată

sub numărul de Dosar 782/33/2010, iar reclamanta a formulat o precizare a cererii

de chemare în judecată în funcție de cele două cereri conexate.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C.S.D. cu privire la cererea având

ca obiect plata neîntârziată a despăgubirilor instanța de fond a considerat că această

excepție este lipsită de obiect deoarece respectiva cerere de obligare la plata

despăgibirilor nu a fost formulată în contradictoriu cu această pârâtă ci doar cu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. C.C.S.D. a fost chemată

în judecată doar în calitate de emitentă a actului administrativ decizia nr. 5271

din 23 aprilie 2009, act admistrativ a cărui anulare parțială se cere.

Cu privire la fondul cererii

de chemare în judecată de fond a reținut următoarele:

La data de 23 aprilie

2009 a fost emisă de către pârâta C.C.S.D. decizia nr. 5271 din 23 aprilie 2009

prin care, având în vedere dispoziția din 10 aprilie 2003 emisă de către Primarul

Municipiului Bistrița prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării

din 2001 formulată de către doamna S.A. și raportul de evaluare întocmit în dosarul

intern din 18 octombrie 2005, s-a decis acordarea în favoarea reclamantei cu titlu

de despăgubire a sumei de 932.978,80 RON. Consideră instanța de fond că emiterea

cu o întârziere de 8 ani a acestei decizii nu semnifică însă nici pe departe faptul

că reclamanta a primit efectiv despăgubirea la care în mod lipsit de echivoc este

îndreptățită în condițiile în care potrivit art. 4 din actul administrativ enunțat

pentru valorificarea deciziei se va urma procedura prevăzută de Cap. V 1 din Titlul

VII al Legii 247/2005 modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 ,,pentru

accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv”.

Mai constată instanța

de fond că subsecvent deciziei enunțate, la data de 16 octombrie 2009 Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 1132 din 16 octombrie

2009 prin care a emis titlul de conversie în cuantum de 432.978,8 RON reprezentînd

un număr de 432.979 acțiuni cu o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune

în favoarea reclamantei S.A..

Apreciază instanța de

fond că, în ciuda acestor acte administrative aparent favorabile, dreptul la reparație

efectivă al reclamantei rămâne unul în esență iluzoriu deoarece conform O.U.G. nr.

62/2010 -,,

se

suspendă pentru o perioada de 2 ani emiterea titlurilor de plata, valorificarea

titlurilor de despăgubire emise de C.C.S.D. urmând a se realiza doar prin conversia

in acțiuni la Fondul Proprietatea corespunzător opțiunii formulate”.

Se mai reține că în cazul

concret dedus judecății nici după 16 luni de la emiterea deciziei nr. 5271 din 23

aprilie 2009 a C.C.S.D. nu s-a eliberat încă titlu de plată în numerar. Titlurile

de conversie pot fi transformate în acțiuni la un fond nelistat la bursă, neputând

face astfel obiectul unor tranzacții în care valoarea lor nominală să constituie

un reper.

În concluzie, consideră

judecătorul fondului că, în ansamblul său maniera în care procedura administrativă

enunțată a fost derulată și finalizată încalcă dreptul reclamantei de a fi despăgubită

într-un termen rezonabil, fapt constatat în multe hotărâri ale Curții Europene a

Drepturilor Omului în care se spune expres faptul că această procedură este nefuncțională

și inadecvată pentru scopul propus: garantarea despăgubirilor pentru cei care au

fost privați abuziv de dreptul de proprietate în perioada comunistă.

Consideră instanța de

fond că este de puterea evidenței faptul că cele două acte administrative analizate

au fost adoptate în cadrul unei proceduri care nu garantează dreptul la o despăgubire

efectivă într-un termen rezonabil și din această perspectivă încalcă art. 1 din

Protocolul 1 adițional la CEDO. O despăgubire efectivă după trecerea unui interval

de aproape zece ani de la formularea notificărilor în baza Legii 10/2001 nu poate

consta decât în obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

la plata sumei stabilită ca și echivalent al imobilului prin decizia Comisie Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere faptul că a fost stabilită cu

claritate imposibilitatea de restituire în natură a imobilului.

2.Recursurile declarate

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 397 din 26 octombrie 2010, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, D.G.F.P. Bistrița Năsăud în numele și pe seama

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C.C.S.D., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., arătând, în esență, următoarele:

2.1 Prin recursul formulat,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietății susține că hotărârea pronunțată de către instanța de fond

cu privire la anularea deciziei nr. 1132 din 16 octombrie 2009, emisă de către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - D.A.D.N, este lipsită de temei legal,

fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, susține recurenta

că în dosarul de opțiune din 23 septembrie 2009, a fost emisă decizia-titlu de conversie

din 16 octombrie 2009, în cuantum de 432.978,80 RON, reprezentând un număr total

de 432.979 acțiuni la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, în conformitate

cu actele normative în vigoare, respective Cap. V, Titlul VII Legea nr. 247/2005.

Mai arată recurenta că

instanța de fond și-a motivate hotărârea făcând referire la aplicarea normelor convenționale

fără însă a ține cont de particularitățile concrete ale cauzei, de dificultățile

întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor

, de necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale

ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului,

de principiul egalității care exclude ca situații comparabile să fie tratate diferit

și situații diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul

este justificat obiectiv.

2.2 Prin recursul formulat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice consideră nelegală și netemeinică

soluția pronunțată de instanța de fond de modificare în parte a deciziei nr. 5271/2009

și de anulare a deciziei nr. 1132/2009 precum și de obligare la plata unor despăgubiri

și dobânzi legale aferente.

În acest sens susține

recurentul că decizia nr. 5271/2009 a C.C.S.D. și decizia nr. 1132/2009 a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților au fost emise de cele două autoritățile

competente, în baza procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor,

prevăzute de Legea nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii celor două decizii

contestate și care nu a făcut obiectul unor excepții de neconstituționalitate.

Totodată consideră recurentul

că soluția instanței de fond de obligare a sa la plata unor despăgubiri este lipsită

de temei legal în condițiile în care potrivit prevederilor art. 3 O.U.G. nr. 62/2010,

au fost suspendate pe o perioadă de 2 ani, aplicarea unor dispoziții din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, respective emiterea titlurilor de plată.

2.3 Prin recursul formulat,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta C.C.S.D. susține netemeinicia

și nelegalitatea hotărârii recurate.

Referitor la excepția

tardivității cererii de extindere formulată de reclamantă susține recurenta că instanța

de fond a nesocotit dispozițiile art. 132 alin. (1) și a art. 60 și art. 64 C.

proc. civ., în condițiile în care nu a constatat decăderea reclamantei din dreptul

de a modifica cererea introductivă cu încălcarea unui termen procedural, și a permis

acesteia introducerea în proces a unui nou pârât.

Printr-un set de critici

formulate pe fondul cauzei, susține recurenta că soluția instanței de fond este

nelegală și netemeinică și în privința soluției de modificare a deciziei nr. 5271/2009,

în sensul înlăturării art. 4 din aceasta, în condițiile în care autoritatea emitentă

a respectat legislația în vigoare, respective Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În acest sens, arată recurenta

că măsurile stabilite prin Legea nr. 247/2005 se circumscriu limitelor ample ale

puterii discreționare a statului în ceea ce privește alegerea modalităților de garantare

a drepturilor patrimoniale și a termenului necesar pentru aplicarea acestor măsuri,

așa încât în mod greșit instanța de fond a conchis asupra ineficienței dispozițiilor

legale în material acordării despăgubirilor.

Astfel, statul roman aflat

în situația de a reglementa măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod

abuziv de fostul regim comunicat a ales între modalități de despăgubire, pe aceea

de a plăti o sumă de maxim 500.000 RON iar pentru ceea ce depășește această sumă

titularul să primească acțiuni la Fondul Proprietatea, situație reglementată de

art. 18

1

Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 81/2007.

O asemenea măsură nu contravine

Curții Europene a Drepturilor Omului pentru că statul a aplicat același regim juridic

tuturor persoanelor aflate în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere

ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului.

Mai mult de cât atât,

consideră recurenta că, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere în aprecierea

asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției și criteriul

proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe între protecția

dreptului individului de proprietate și exigențele apărării unor interese generale.

Cu privire la aplicarea

dobânzii legale la suma de 932.978,8 RON cu titlu de despăgubiri, susține recurenta

că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reglementările legale în vigoare

referitoare la acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

în speță O.U.G. nr. 81/2007, care a modificat și completat Titlul VII Legea nr.

247/2005, nu prevăd posibilitatea actualizării valorilor consemnate în titlurile

de despăgubire emise de Comisia Centrală.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, în considerarea celor ce

urmează.

În primul rând Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond, în acord cu dispozițiile art.

132 C. proc. civ., a calificat cererea depusă la data de 7 septembrie 2010 de către

intimata-reclamantă prin prisma admiterii cererii de conexare a unui alt dosar,

așa încât nu va primi criticile referitoare la greșita soluționare a excepției tardivității

cererii de extindere formulată de reclamantă

Pe fondul cauzei Înalta

Curte constată că hotărârea prin care instanța de fond a admis acțiunea reclamantei,

astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă este nelegală și netemeinică fiind

dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, în cauză fiind îndeplinite

condițiile motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

După cum rezultă din înscrisurile

depuse la dosar și cum de altfel a reținut și instanța de fond, intimatei-reclamante

i-a fost emisă decizia nr. 5271 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlul de despăgubire

pentru suma de 932.978,80 RON de către C.C.S.D., în condițiile art. 13 alin. (1)

și art. 16 alin. (7) din Titlul VII-Regimul stabilirii și plății imobilelor preluate

în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005.

Pentru a fi valorificate

despăgubirile astfel stabilite, în mod corect, în cazul intimatei-reclamante, a

fost urmată procedura specială reglementată în Capitolul V/1 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea

procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Conform acestei reglementări

referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire, în cazul în care titlul

de despăgubire individual este emis pentru o sumă mai mare de 500.000 RON, titularul

are două posibilități de valorificare a titlului de despăgubire, în sensul că poate

solicita fie realizarea conversiei titlului exclusiv în acțiuni emise de Fondul

„Proprietatea”, fie primirea de titluri de plată în cuantumul și condițiile prevăzute

de lege, iar, până la concurența sumei consemnate în titlu de despăgubire, de acțiuni

emise de Fondul Proprietatea.

Deși intimata-reclamantă

și-a exprimat opțiunea pentru plata integrală a despăgubirilor înscrise în decizia

nr. 5271/2009, în numerar prin cererea înregistrată din 23 septembrie 2009, autoritatea

publică competentă, în acord cu dispozițiile art. 3 lit. h) și art. 18 din Titlu

VII al Legii nr. 247/2005, care limitează emiterea titlului de plată a despăgubirilor

bănești la un cuantum de 500.000, limită peste care devine obligatorie emiterea

titlului de conversie în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor

îndreptățite a primi despăgubiri, a emis, decizia - titlu de conversie nr. 1132

din 16 octombrie 2009 în cuantum de 432.978,80 RON, reprezentând un număr total

de 432.979 acțiuni la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune.

Referitor la jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de instanța de fond, Înalta Curte

nu neagă faptul că intimata-reclamantă are cel puțin „speranța legitimă”, în sensul

de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și are dreptul

la finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor într-un termen rezonabil.

Însă, trebuie subliniată

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situațiile

ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative

ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile

naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege

măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile

de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor

asemenea măsuri.

Astfel, chiar în cauza

Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte

importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă

pentru bugetul de stat și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea

lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta

un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al

colectivității.

Mai mult, a devenit funcțional

Fondul „Proprietatea” începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări

ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au datorat și constatării

că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte

o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piața bursieră, ceea

ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, teza ultimă).

Trebuie subliniat

și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul

național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența

unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire

la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.

În acest context

se apreciază că măsurile legislative stabilite prin art. 3 lit. h) precum și prin

Capitolul

V/1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, sunt

în

acord cu dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul

nr. 1,

și

nu aduc atingere dreptului de proprietate

al recurentei-reclamante, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor

ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru

realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a menținerii echilibrului

bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de

persoana vizați.

În raport de cele expuse,

Curtea apreciază că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat reglementarea specială

prevăzută de Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 361/2008 și a admis fără temei legal

acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă atât în

ceea ce privești înlăturarea art. 4 din decizia nr. 5271/2009 și anularea deciziei

nr. 1132/2009 cât și în ceea ce privește capătul de acțiune privind obligarea pârâtului

Statul Român la plata sumei de 932.978, 8 RON.

În raport de obiectul

capătului de cerere privind plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în

mod abuziv și valorificarea titlurilor de despăgubire și în raport de data soluționării

acțiunii și respectiv a judecării prezentului recurs în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. III din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010 prin care pe

o perioadă de 2 an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență

se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în

acțiuni emise de Fondul „Proprietatea” - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru

care s-a formulat opțiunea , fiind aplicabile și dispozițiile art. III(3) din O.U.G.

nr. 62/2010 în ceea ce privește cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate

în condițiile art. 18

2

alin. (5) H.G. nr. 128/2008.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile

formulate în cauză și se va modifica hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă

acțiunile conexe formulate de reclamantă ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate

de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, C.C.S.D. și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 397 din

26 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge

acțiunile conexe formulate de reclamanta S.A., ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

PRONunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2011.