ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4197/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 438 din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de către pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de către reclamantele J.T. și H.I.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect anularea Deciziei din 23 martie 2010 emisă de către pârâtă și obligarea acesteia la emiterea Titlului de Despăgubire pentru întreg imobilul, construcție și teren . Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia din 23 martie 2010 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantelor, în cuantum de 385.575,30 RON. Potrivit art. 19 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, decizia menționată poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Nu poate fi primită apărarea reclamantelor referitoare la asimilarea procedurilor urmate anterior emiterii deciziei contestate cu procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 atât timp cât, așa cum s-a arătat anterior, prin art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a trimis la conținutul întregului act normativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantele J.T. și H.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prin urmare conform normelor legale contestatoarele nu aveau obligația de a urma procedura stabilită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, acesta lipsind de eficiență prevederile Legii speciale nr. 247/2005, prin instituirea unor noi termene de atacare și așteptare a răspunsului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât contestatoarele au formulat în repetate rânduri notificări adresate Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor. Dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționare echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios administrativ, fiind statuat ca atare în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, din modul în care autoritatea intimată a înțeles să răspundă reclamantelor, rezultă nu numai că nu are în vedere un asemenea termen, dimpotrivă rezultă intenția de tergiversare, deoarece de la momentul primirii dosarului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și până în prezent au trecut 5 ani, timp în care dosarul nu a parcurs nicio etapă din procedura administrativă.

Apreciem că instanța în mod nelegal a admis excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată de către intimată, motiv pentru care solicităm casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. În mod greșit instanța a stabilit că în prezenta cauză legiuitorul face referire la întreaga Lege nr. 554/2004, respectiv la toate termenele și condițiile speciale de exercitare a acțiunii în materia contenciosului administrativ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, obiectul cererii formulate de către reclamanți l-a constituit Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 23 martie 2010, reclamanții fiind nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor acordate în sumă de 385.575,30 RON, despăgubiri stabilite conform raportului de evaluare. Potrivit art. 19 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.” Sintagma folosită de legiuitor „în condițiile Legii contenciosului administrativ”, conduce în mod obligatoriu la respectarea dispozițiilor acestei legi, în speță a dispozițiilor art. 7 alin. (1), potrivit cărora persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia. Din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie, de exercitare a acțiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ.

În situația în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă. În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamanții nu au îndeplinit această cerință obligatorie, adresându-se direct instanței de judecată cu contestație împotriva deciziei emise de pârâtă. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanții nu au respectat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin contestația împotriva evaluării imobilului. În consecință, pentru considerentele expuse anterior și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza I respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de J.T. și H.I. împotriva Sentinței civile nr. 438/2010 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.