ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2544/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal,

reclamantul A.G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la soluționarea cu

celeritate a dispoziției nr. 2333 din 26 decembrie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Lugoj înregistrată sub nr. 6545/CC și la transmiterea dosarului

către un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, iar ulterior

obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la finalizarea și depunerea

raportului să procedeze le emiterea deciziei conținând titlu de despăgubiri.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin dispoziția nr. 2333 din 26 decembrie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Lugoj i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul aparținând

antecesoarei sale, demolat în anul 1980, iar dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 6545/CC, susținând că, deși a făcut

demersuri la autoritatea pârâtă, nici până la data formulării prezentei

acțiuni, aceasta nu a dat curs solicitării sale.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, în cadrul procedurii

administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse

mai multe etape, în speță, în urma analizei legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului în litigiu, s-a constatat necesitatea

indicării suprafeței imobilului construcție notificat, precum și completarea cu

înscrisuri din care să reiasă suprafața imobilului, materiale folosite la

edificare și anul de construcție, prin adresa nr. 6545/CC din 5 mai 2010 solicitându-se

aceste acte.

Totodată, a arătat că nu au fost

parcurse toate procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, iar emiterea titlului de despăgubire se realizează numai după

parcurgerea acestor proceduri și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățită,

invocând în acest sens Decizia nr. 2815/2008, potrivit căreia urmează să se

respecte ordinea de înregistrare a dosarului.

Prin sentința nr.

395 din 22 septembrie 2010

,

Curtea de Apel Timișoara – secția contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat

pârâta să procedeze la finalizarea etapei de verificare a dosarului înregistrat

sub nr. 6545/CC și la desemnarea evaluatorului în vederea întocmirii raportului

de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei

cauze, iar ulterior finalizării etapei de evaluare să procedeze la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului.

au format convingerea instanței de apel

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr. 2333 din 26

decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Lugoj, s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 10/2001,

pentru imobilul situat în Lugoj, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 6545/CC.

La data de 9 noiembrie 2007,

reclamantul a înregistrat la sediul autorității pârâte o cerere privind

întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul notificat, precum și cererea

privind emiterea titlului de despăgubire, iar prin adresa de răspuns din 11

februarie 2008 pârâta i-a comunicat faptul că procedura administrativă este în

curs de desfășurare sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură, invocând decizia nr. 2 din 28 februarie 2006.

Prima instanță a reținut că de la

momentul înregistrării dosarului la pârâtă (9 ianuarie 2006)

și până la data promovării acțiunii (21 aprilie 2010)

autoritatea pârâtă nu a parcurs nici o etapă din procedură

administrativă reglementată de capitolul 5 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, singurul demers în acest sens a fost efectuat după primirea citației

în cauză, când a invocat lipsa unor informații suplimentare privind valoarea

construcției demolate, anul construcției, materialele folosite.

Ulterior, la data de 11 mai 2010, după

transmiterea procedurii de citare în cauză, autoritatea pârâta a solicitat

Primăriei municipiului Lugoj înscrisuri privind suprafața și descrierea

construcției notificate, solicitându-se astfel informații de la arhivele

naționale și județene, de la societățile care au avut în administrare imobilul,

iar în situația în care nu există astfel de acte, s-a cerut depunerea unor declarații

notariale de către persoane care pot atesta anumite situații în legătură cu

imobilul notificat, inclusiv dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu.

Totodată, prima instanță a reținut

că Primăria Municipiului Lugoj a dat curs solicitării autorității pârâte și, în

lipsa oricăror documente, reclamantul a procedat la depunerea declarației

autentificate sub nr. 2212 din 28 mai 2010 privind descrierea imobilului și a

materialelor folosite declarație susținută de cea unei terțe persoane

autentificată sub nr. 2213 din 28 mai 2010 fiind astfel îndeplinite toate

cerințele menționate de autoritatea pârâtă în cuprinsul adresei nr. 6545/CC din

11 mai 2010.

În concluzie, prima instanță a

reținut refuzul nejustificat al autorității pârâte de a aplica prevederile

Legii nr. 247/2005 în privința soluționării dosarului nr. 6545/CC, în sensul

parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru evaluare și

stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului, încălcându-se astfel

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1

din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a dosarului reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod netemeinic prima instanță a obligat

autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând încălcarea principiului

procesului rezonabil, fără a ține

cont de

aspectele obiective ale soluționării dosarului de

despăgubire al

reclamantului.

În cauză, etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 6545/CC și analizat sub aspectul

verificării legalității respingerii cererii de restituire, constatându-se că

lipsesc o serie de înscrisuri.

Astfel, soluționarea acestor dosare

se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri

exprimate de persoana îndreptățită.

În concret, criticile

recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a

ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului

trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie și, în plus,

respectivul dosar nu a fost completat cu acte privind suprafața imobilului

construcție demolată, materiale folosite la edificare, anul construirii, aceste

înscrisuri fiind depuse ulterior.

În concluzie, recurenta a susținut

că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Intimata-reclamantă a supus

controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a

finaliza etapa de verificare a dosarului înregistrat sub nr.

6545/CC, de a desemna un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare

și de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele

reclamantului, pentru imobilul situat în Lugoj.

Înalta Curte constată că sunt

nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său

de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită,

reținând că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din

Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare, prima instanță a obligat pârâtul să

transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare

pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului, or, acest aspect nu a fost

contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu

există înscrisuri suficiente pentru descrierea construcției demolate.

Instanța de control

judiciar constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului

sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul

cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă,

a fost înregistrat sub nr. 6545/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru

imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns

instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Totodată,

reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul

pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a

dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din

Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în

mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7

decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la

pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

nr. 395 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 mai 2011.