ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2011

HOTĂRÂRE
20.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanții A.T. și A.M., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, au

solicitat obligarea acesteia în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii să numească un evaluator autorizat în vederea stabilirii

cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Lugoj, jud. Timiș

și să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire, cu cheltuieli de

judecată.

In motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin Dispoziția Primarului nr. 1427/2002 s-a dispus

acordarea de despăgubiri bănești, dosarul administrativ nr. 326/2001 în care a

fost emisă Dispoziția nr. 1427/2002 a fost transmis Instituției Prefectului

jud. Timiș sub nr. 11161 din 25 octombrie 2005, care mai apoi a transmis

dosarul Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității pentru

Restituirea proprietăților, însă nici până în prezent nu s-a efectuat plata

efectivă a despăgubirilor.

Prin

întâmpinare, pârâta a arătat că întârzierea numirii evaluatorului a fost

determinată de faptul că în dosarul întocmit pe numele reclamanților nu există

toate documentele necesare, acestea fiind solicitate Consiliului Județean Timiș

prin adresa nr. 7872/CC din 23 noiembrie 2010 precum și Primăriei Municipiului

Lugoj.

Prin Sentința

nr.493 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de

reclamanții A.T. și A.M., împotriva pârâtului Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , a obligat pârâtul să numească un

evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea

stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul din Lugoj, jud.

Timiș și să emită pentru reclamanți o decizie reprezentând titlul de despăgubire,

ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare.

Totodată,

Curtea de Apel Cluj a obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 1488 lei,

cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că deși Legea

specială nr. 247/2005 legiuitorul nu instituie un termen anume pentru

finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de

retrocedare, totuși având în vedere data emiterii dispoziției nr. 1427,

respectiv 28 august 2002, este evident refuzul nejustificat al autorității

pârâte de a-i soluționa cererea într-un termen rezonabil, respectiv prin

neemiterea deciziei în termenul menționat.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că justificarea autorității prin invocarea

caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară,

legală și proporțională cu scopul urmărit, și deși decizia autorității

administrative de opțiune a soluționării dosarelor ar putea fi justificată de

un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea

elementului aleatoriu nu sunt adecvate și necesare.

In ceea ce

privește lipsa documentelor din dosarul reclamanților, invocată de pârâtă, ce

ar fi împiedicat desfășurarea procedurii, prima instanță a constatat că cele

două cereri sunt datate cu data de 23 noiembrie 2010, după ce pârâta a primit

citația din prezenta cauză, în data de 08 noiembrie 2010, existând astfel

temerea că acele demersuri au fost justificate, în principal, de faptul

acționării în judecată a pârâtei.

Împotriva

sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Printr-o primă

critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de

apel, arătând că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate

face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca

dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr.

2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca

rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele

aflate în situații similare.

Recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând

încălcarea principiului termenului rezonabil, deși soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantelor urmează procedura stabilită prin Decizia Comisiei

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalității în

drepturi a persoanelor îndreptățite.

In ceea ce

privește dispoziția instanței care vizează obligarea recurentului-pârât la

trimiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de

evaluare pentru imobilul din Lugoj, jud. Timiș, se arată, în esență, că această

măsură a fost dispusă iară a se ține seama de faptul că la dosar nu există

înscrisuri suficiente pentru individualizarea acestui imobil, sub aspectul

suprafeței și descrierea imobilului notificat.

Se mai arată

în motivele de recurs că scopul Comisie Centrale este acela de a acorda

despăgubiri juste și rezonabile persoanelor care au dreptul la astfel de

despăgubiri, evitând astfel acordarea unor despăgubiri pentru imobile care pot

fi restituite în natură.

Susține

recurenta că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat,

așa cum a fost acesta reglementat prin dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea

nr. 554/2004, întrucât prin răspunsul adresat reclamanților, le sunt aduse la

cunoștință detaliile în legătură cu procedura de soluționare a dosarelor, fără

a conține e exprimare neechivocă a intenției de a nu respecta prevederile

legale reprezentând titlul de despăgubire.

Recurenta-pârâtă

critică soluția instanței de fond și sub aspectul obligării Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 1488 lei, apreciind că onorariul este nepotrivit de mare față de munca

avocatului depusă în soluționarea cauzei.

Totodată,

recurenta-pârâtă arată că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată în nume propriu, fiind o entitate fără personalitate juridică, fără

buget propriu.

Analizând

cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

nefondat pentru următoarele considerente:

In mod corect,

în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să

transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare

pentru imobilul situat în situat în Lugoj, jud. Timiș, aceasta fiind o etapă

premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Criticile care

vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al

legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu

a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu

motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru individualizarea imobilului

situat în Lugoj, jud. Timiș .

Ori, dacă

recurentul-pârât avea astfel de nelămuriri și aprecia că Dispoziția nr.

1427/2002 nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele

metodologice de aplicare a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin

H.G. 1095/2005, putea fie să restituie dosarul autorității emitente, fie să

solicite lămuriri de natură a furniza informațiile pe care le considera

necesare evaluării. După cum se constată, recurentul-pârât nu a adoptat o

astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor

procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamanții

sunt îndreptățiți, urmare a Dispoziției nr. 1427/2002 .

De asemenea,

susținerile recurentului-pârât în sensul că evaluarea nu se poate realiza în

lipsa unor înscrisuri referitoare la individualizarea imobilului notificat nu

poate fi reținută, fiind corecte aprecierile primei instanțe în acest sens.

Datele de care pretinde că are nevoie pentru a iniția procedura de evaluare

sunt în realitate informații pe care le poate obține și evaluatorul în teren.

Soluția

instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la

evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul

de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie și data analizei

acestuia, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a

procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire. Pârâtei, Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă

obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Înalta Curte

constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu

cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță,

ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în

derularea acesteia.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care

calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin

Dispoziția nr. 1427/2002, iar dosarul a fost înregistrat sub numărul 11161 din

25 octombrie 2005 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă

consistență concluziei instanței de fond, în sensul că pârâta a tergiversat

soluționarea dosarului în mod nejustificat fiind încălcat principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful

1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire

concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de

fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea

dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat

de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui

incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și

desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că

legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă

suport susținerilor autorității publice recurente, pentru

că, în temeiul art. 20 din Constituția României,

normele naționale cuprinse în

legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate

și aplicate într-un sens care să

contravină principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat

de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces

echitabil,

aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul

procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună

administrație, drept

fundamental al

cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta

Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și

care reprezintă un reper în

orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor

membre,

acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor

aduse

hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate

constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu

poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității

publice.

Referitor la

critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte

constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanță lipsa

personalității

juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are

capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanța de fond a

obligat pârâta la

plata cheltuielilor de

judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

, potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care

cade în pretenții.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță

a făcut o corectă

aplicare a art. 274

alin. (1) și (3) C. proc. civ., reducerea cheltuielilor

de judecată până

la suma de 1488 lei, fiind justificată în raport de complexitatea speței.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte

constată că sentința recurată

este legală și temeinică, neexistând

motive de casare sau modificare în

sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

temeiul art. 20

alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. recurenta-

pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la

plata

cheltuielilor de judecată către intimați.

Respinge recursul declarat de Statul Român prin

Comisia Centrală

pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 493 din 17 decembrie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și

fiscal.

Obligă recurenta la 2480 lei cheltuieli de

judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.A.F. și S.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ob
ÎCCJ 2011-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2544/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, re
ÎCCJ 2011-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4593/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3 din 10 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclaman
ÎCCJ 2010-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3320/2011
ienții C.D. și C.S.A. în contradictoriu cu aceeași pârâtă, și, în consecință a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, la desemnarea u
ÎCCJ 2012-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 962/2012
și în funcția de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin sentința civilă nr. 752 din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Cluj - secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității pro
Sursă