ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3320/2011

HOTĂRÂRE
22.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3320/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanții G.C. și O.S. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

constatarea refuzului nejustificat al pârâtei în emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pentru imobilul situat în orașul Gătaia, înscris în CF

Gătaia - teren în suprafață de 1503 mp, cu consecința obligării acesteia la

emiterea deciziei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a sentinței, urmând ca pârâta să fie obligată la comunicarea

deciziei în termen de 30 zile de la emitere, sub sancțiunea plății daunelor

cominatorii de 100 RON/zi de întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția din 23 septembrie 2005 emisă

de Primarul orașului Gătaia, județul Timiș, a fost propusă acordarea de

despăgubiri în condițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, deși,

dosarul a fost înregistrat la pârâtă la 28 septembrie 2005 primind număr de

înregistrare, până la data introducerii acțiunii nu s-a primit nici un răspuns

de către reclamanți.

La termenul de judecată

din 22 septembrie 2010, numiții C.D. și C.S.A. au formulat cerere de intervenție

în interes propriu în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând

obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen

de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru imobilul menționat

de către reclamanți în acțiunea principală, precum și obligarea pârâtei la comunicarea

acestei decizii în termen de 30 zile de la emitere, sub sancțiunea plății daunelor

cominatorii de 100 RON/ zi de întârziere.

În motivarea cererii de

intervenție, s-a susținut că intervenienții sunt moștenitorii testamentari ai defunctei

S.G. și au interes propriu în cauză raportat la dispoziția Primarului orașului Gătaia

din 2005, însușindu-și în totalitate motivele de fapt și de drept ale acțiunii principale.

Prin încheierea pronunțată

în ședința publică din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, a admis în

principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții

C.D. și C.S.A., iar la termenul din 13 octombrie 2010 reclamanții și intervenienții

au depus o completare de acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtei la numirea

unui evaluator și transmiterea dosarului către evaluatorul astfel desemnat cu emiterea

ulterior a titlului de despăgubire.

Apel

Prin sentința civilă

nr. 495 din data de 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și completată de reclamanții

G.C. și O.S. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată și completată de intervenienții

C.D. și C.S.A. în contradictoriu cu aceeași pârâtă, și, în consecință a obligat

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze, în termen de 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, la desemnarea unui evaluator

în Dosarul nr. 2908/CC înregistrat la 19 octombrie 2005 urmând ca după finalizarea

etapei evaluării să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire

pe seama reclamanților și a intervenienților.

Curtea de Apel a respins

cererea formulată de reclamanți și intervenienți față de pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, urmare a notificării formulate de reclamanți și de

către defuncta S.G. (antecesoarea intervenienților C.D. și C.S.A.) în temeiul Legii

nr. 10/2001 a fost emisă dispoziția Primarului orașului Gătaia din 23 septembrie

2005 prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren și construcție

situat în localitatea Gătaia, dispunându-se totodată transmiterea dosarului către

Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Dosarul administrativ

a fost transmis Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de către

Instituția Prefectului Județului Timiș prin procesul verbal de predare-primire din

28 septembrie 2005, dosarul fiind înregistrat sub nr. 2908/CC din 19 octombrie 2005.

La data de 19

februarie 2010 reclamanții au înregistrat la sediul autorității pârâte o cerere

privind stadiul dosarului și procedurile urmate în scopul finalizării acestuia,

arătând că pe până la data cererii nu s-a primit nici un răspuns din partea autorității

pârâte, iar prin adresa de răspuns din 5 martie 2010 pârâta a comunicat reclamanților

faptul că în Dosarul nr. 2908/CC procedura administrativă este în curs de desfășurare

sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură,

iar transmiterea către un evaluator se face doar ulterior analizării dosarului.

A mai constatat Curtea

de Apel că până la data introducerii prezentei acțiuni reclamanții nu au avut cunoștință

de nici un alt demers al autorității pârâte în ceea ce privește procedurile administrative

parcurse în Dosarul înregistrat cu nr. 2908/CC.

Instanța de fond a apreciat

că autoritatea pârâtă, prin răspunsul adresat reclamanților din 5 martie 2010, nu

a înțeles să respecte imperativul unui termen rezonabil, ci, dimpotrivă, a rezultat

o intenție clară de tergiversare, câtă vreme de la momentul înregistrării dosarului

și până la data promovării acțiunii (aproximativ 5 ani) autoritatea pârâtă nu a

parcurs nici o etapă din procedură administrativă reglementată de capitolul 5 din

Titlul VII al Legii 247/2005, iar singurul demers în acest sens a fost efectuat

după primirea citației în Dosarul 451/59/2010 al Curții de Apel Timișoara.

Pe de altă parte, a arătat

Curtea, raportat la adresa din 12 mai 2010 emisă de autoritatea pârâtă către Primăria

orașului Gătaia privitoare la necesitatea completării dosarului cu înscrisuri suplimentare

legate de identificarea imobilului, situația juridică a terenului, depunerea contractului

de vânzare cumpărare, etc., din actele depuse la dosar rezultă că reclamanții și-au

îndeplinit obligația de depunere a înscrisurilor solicitate, astfel încât în prezent

există la dosar informațiile necesare pentru finalizarea etapei de analiză a legalității

respingerii cererii de restituire în natură și deci nu subzistă niciun motiv pentru

care pârâta să nu procedeze la finalizare acestei etape

În aceste condiții, a

arătat instanța de fond, absența oricărui demers administrativ în privința dosarului

reclamanților nu este justificată, fiind, pe de altă parte, depășite exigențele

termenului rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cererea intervenienților

C.D. și C.S.A. a fost admisă cu motivarea că aceștia sunt moștenitorii testamentari

ai numitei S.G., beneficiara dispoziției nr. 382/2005, emisă de Primarul orașului

Gătaia, astfel încât intervenienții justifică un interes legitim și actual alături

de reclamanți, în finalizarea Dosarului 2908/CC din 19 octombrie 2005.

Cererea reclamanților

și a intervenienților privind comunicarea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

în termen de 30 de zile de la emitere sub sancțiunea plății unor daune cominatorii

de 100 RON/zi de întârziere a fost apreciată ca lipsită de pertinență, întrucât

dispozițiile cuprinse la Cap.5 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu cuprind mențiuni

exprese privind obligația de comunicare, ci doar modalitatea de valorificare a titlurilor

de despăgubire pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, comunicarea titlului de

despăgubire nereprezentând o condiție de valabilitate a acestuia.

Curtea a respins cererea

formulată de reclamanți și intervenienți față de pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, cu motivarea că această instituție nu are atribuții

privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor ce intră în competența

exclusivă a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, atribuțiile

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților fiind activate după emiterea

titlurilor de despăgubire aferente, când aceasta emite, pe baza opțiunilor persoanelor

îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată conform art. 18

alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

petitului privind desemnarea unui evaluator pentru întocmirea unui raport de evaluare

în Dosarul nr. 2908/CC înregistrat la 19 octombrie 2005 și emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pe seama reclamanților și a intervenienților, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ din C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurentul a invocat complexitatea procedurii administrative ce trebuie parcursă

anterior emiterii titlului de despăgubire, dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008 emisă

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și ale O.U.G.

nr. 81/2007.

A mai susținut că, în

condițiile în care Dosarul nr. 2908/CC a fost apreciat ca incomplet, acesta a fost

remis Primăriei Orașului Gătaia, atât în vederea completării, cât și în vederea

emiterii unui alt act care să includă și moștenitorii defunctei S.G..

A arătat recurenta că

nu poate desemna evaluator în condițiile în care dosarul aferent deciziei de despăgubire

nu este complet, imobilul în bauză nefiind individualizat.

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Intimații-reclamanți au

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a trimite spre evaluare și a emite titlul de despăgubire

pentru dosarul aferent dispoziției

din 23 septembrie 2005, emisă de către Primarul

orașului Gătaia, prin care s-a dispus acordarea către intimați măsuri reparatorii,

dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

sub nr. 2908/CC.

Prin dispoziția sus-menționată

a fost soluționată notificarea înregistrată din 2001.

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în

vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord

cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire,

însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii

și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului

Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai

târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul

prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate

al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către

acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,

total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea

învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași

articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire,

către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie

acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației juridice

a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei

Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și

(2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă,

după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Este adevărat că dispozițiile

sus-menționate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii administrative. Cu

toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având

ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată

într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice

competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul

finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Astfel, intimații au început

procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea

formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună

cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă la 28 septembrie 2005,

iar până la data înregistrării cererii intimaților pe rolul instanței de contencios

administrativ, 21 aprilie 2010, autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.

Față de situația de fapt

astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv,

conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară

și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că nu a fosr parcursă nici măcar etapa inițială a procedurii de

emitere a titlului de despăgubire.

De aceea, Înalta Curte

constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în Decizia nr. 2815/2008.

Apărarea recurentei-pârâte

în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reținută, față de

faptul că adresa din 12 mai 2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

prin care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior

introducerii acțiunii reclamanților, mai mult, potrivit înscrisurilor depuse la

dosarul cauzei, toate documentele necesare emiterii dispoziției și efectuării evaluării

fuseseră depuse la dosarul aferent dispoziției din 23 septembrie 2005.

În plus, nici Legea

nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd posibilitatea,

pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente dispozițiilor administrative

privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului

administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil

de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a drepturilor Omului.

În acest context, soluția

Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul formulat de către Statul Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 495 din data de 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3019/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15 martie 2010
ÎCCJ 2011-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Prin Sentința nr. 370 din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contenci
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 331/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 ianuarie 2011 astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta B.L. a chemat în judecată Autoritatea Națională pen
ÎCCJ 2009-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5536/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2009, reclamantul J.H.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român chemat în judecată prin
ÎCCJ 2011-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 114/54/2010 reclamanta P.A. a chemat î
Sursă