ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Timișoara, reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a
solicitat să se constate refuzul nejustificat al acesteia de a soluționa Dosarul
administrativ cu nr. 8289/ CC, format pe numele său, să fie obligată pârâta să
desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea
raportului de evaluare, și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire
pentru imobilul vizat de dispoziția Primarului Municipiului Lugoj nr. 1744 din 31
mai 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că deși dispoziția prin care s-a propus
acordarea de despăgubiri a fost înaintată la C.C.S.D. încă din anul 2005, Dosarul
administrativ fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., sub nr. 8289/ CC,
totuși nu s-a parcurs în cauză procedura de elaborare a raportului de
evaluare și nici nu s-a emis decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru
valoarea pecuniară cuvenită potrivit legii și propunerii formulate prin
dispoziția Primarului Municipiului Lugoj.
Prin întâmpinare,
pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că
în cazul reclamantei au fost parcurse etapele de înregistrare a dosarului
administrativ și de verificare a legalității măsurii de respingere a cererii de
restituire în natură a imobilului, că s-a întocmit și raportul de evaluare a
imobilului, că decizia ce reprezintă titlu de despăgubire se va emite după
aprobarea raportului de evaluare în ședința Comisiei Centrale, că s-a făcut în
cazul reclamantei aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia A.N.R.P. nr. 2815/2008,
dosarul său fiind analizat cu prioritate, față de motivele temeinice invocate
de către aceasta.
Hotărârea Curții
de apel
Prin sentința nr. 578
din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, a admis acțiunea
formulată de reclamanta M.S. împotriva pârâtei C.C.S.D. și a obligat
pârâta să emită în favoarea reclamantei decizia ce reprezintă titlu de
despăgubire pentru cota de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat
în Lugoj, vizat de Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744
din 31 mai 2004, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei
sentințe, respingând în rest acțiunea.
Totodată, Curtea de
apel a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cheltuieli
de judecată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin dispoziția nr.
1744 din 31 mai 2004 emisă de Primarul Munic. Lugoj s-a propus acordarea de
despăgubiri bănești în beneficiul reclamantei, Dosarul administrativ fiind
înregistrat la Secretariatul Comisiei începând cu data de 03 februarie 2006,
sub nr. 8289/ CC.
S-a mai arătat în
considerentele sentinței atacate că în speță, a fost parcursă și
procedura de evaluare a imobilului, fiind emis de către SC C. SA raportul de
evaluare, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei să desemneze un
evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea raportului de
evaluare este nefondată.
Totodată, prima
instanță a reținut că în cauză, termenul rezonabil apare depășit, în
condițiile în care s-a dovedit că dosarul administrativ format pentru
soluționarea cererilor reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.
încă din data de 03 februarie 2006, în urmă cu mai bine de 5 ani, fără a se fi
întocmit vreun act în cuprinsul lor, până la data promovării acțiunii de față.
Recursul pârâtei
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,
în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În
motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de
fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi fost încălcat dreptul
reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,
dispunând obligarea sa emiterea titlului de
despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă
privind soluționarea dosarului de
despăgubire al reclamantei, cu
ignorarea etapelor administrative.
Recurenta-pârâtă
a susținut, că prima instanță a apreciat în mod greșit că în speță ar fi
vorba de un refuz nejustificat al instituției de a soluționa cererea
reclamantei, dispunând
obligarea sa la
emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și
procedura complexă privind soluționarea dosarului de
despăgubire, cu
ignorarea etapelor administrative.
Totodată, a arătat
recurenta, în mod greșit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata
cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în
litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, solicitând
respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corespunzătoare, fiind
nejustificat de mari față de obiectul cauzei și a muncii îndeplinite
de avocat.
De
asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012
în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o
perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de
6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele
invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,
inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că
recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Intimata–reclamantă a
învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul
autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la
despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în
Lugoj, vizat de Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744 din
31 mai 2004.
Înalta
Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –
Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările
ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la
efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie
reprezentând titlul de despăgubire.
Soluția
instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un
interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare
a măsurilor reparatorii – 31 mai 2004, este evidentă depășirea termenului
rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei
reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi
revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului
operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Astfel, perioada mare
de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă
îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării
cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția
europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Împrejurarea că Legea
nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude
incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din
Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și
secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare
a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul
la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui
proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii
administrative.
În aceste condiții,
verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul
pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind
nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea
în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluționarea cererii formulate
de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala
cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea
reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.
Înalta Curte constată
că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de
circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în
considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea
cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum
și miza litigiului pentru persoana interesată.
De asemenea, contrar
celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de
fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci
a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data
înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale
în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a
fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în
actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Referitor la critica
privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată,
fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă,
întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect
instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art.
274 alin. (1) C. proc. civ.,
potrivit cărora cheltuielile
de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.
Înalta Curte constată
că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din .C. proc.civ.,
plata de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanți, la
care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea
speței.
Înalta
Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6
luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de
față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de
despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu
respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.
În
temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada
prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de
despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie
reluată procedura de emitere a titlului.
Soluția
adoptată în recurs
Pe cale
de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței
atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 578 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.