ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a

solicitat să se constate refuzul nejustificat al acesteia de a soluționa Dosarul

administrativ cu nr. 8289/ CC, format pe numele său, să fie obligată pârâta să

desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea

raportului de evaluare, și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire

pentru imobilul vizat de dispoziția Primarului Municipiului Lugoj nr. 1744 din 31

mai 2004, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că deși dispoziția prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri a fost înaintată la C.C.S.D. încă din anul 2005, Dosarul

administrativ fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., sub nr. 8289/ CC,

totuși nu s-a parcurs în cauză procedura de elaborare a raportului de

evaluare și nici nu s-a emis decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru

valoarea pecuniară cuvenită potrivit legii și propunerii formulate prin

dispoziția Primarului Municipiului Lugoj.

Prin întâmpinare,

pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că

în cazul reclamantei au fost parcurse etapele de înregistrare a dosarului

administrativ și de verificare a legalității măsurii de respingere a cererii de

restituire în natură a imobilului, că s-a întocmit și raportul de evaluare a

imobilului, că decizia ce reprezintă titlu de despăgubire se va emite după

aprobarea raportului de evaluare în ședința Comisiei Centrale, că s-a făcut în

cazul reclamantei aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia A.N.R.P. nr. 2815/2008,

dosarul său fiind analizat cu prioritate, față de motivele temeinice invocate

de către aceasta.

de apel

Prin sentința nr. 578

din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, a admis acțiunea

formulată de reclamanta M.S. împotriva pârâtei C.C.S.D. și a obligat

pârâta să emită în favoarea reclamantei decizia ce reprezintă titlu de

despăgubire pentru cota de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat

în Lugoj, vizat de Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744

din 31 mai 2004, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei

sentințe, respingând în rest acțiunea.

Totodată, Curtea de

apel a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin dispoziția nr.

1744 din 31 mai 2004 emisă de Primarul Munic. Lugoj s-a propus acordarea de

despăgubiri bănești în beneficiul reclamantei, Dosarul administrativ fiind

înregistrat la Secretariatul Comisiei începând cu data de 03 februarie 2006,

sub nr. 8289/ CC.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în speță, a fost parcursă și

procedura de evaluare a imobilului, fiind emis de către SC C. SA raportul de

evaluare, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei să desemneze un

evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea raportului de

evaluare este nefondată.

Totodată, prima

instanță a reținut că în cauză, termenul rezonabil apare depășit, în

condițiile în care s-a dovedit că dosarul administrativ format pentru

soluționarea cererilor reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.

încă din data de 03 februarie 2006, în urmă cu mai bine de 5 ani, fără a se fi

întocmit vreun act în cuprinsul lor, până la data promovării acțiunii de față.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de

fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi fost încălcat dreptul

reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,

dispunând obligarea sa emiterea titlului de

despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă

privind soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantei, cu

ignorarea etapelor administrative.

Recurenta-pârâtă

a susținut, că prima instanță a apreciat în mod greșit că în speță ar fi

vorba de un refuz nejustificat al instituției de a soluționa cererea

reclamantei, dispunând

obligarea sa la

emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și

procedura complexă privind soluționarea dosarului de

despăgubire, cu

ignorarea etapelor administrative.

Totodată, a arătat

recurenta, în mod greșit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata

cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în

litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, solicitând

respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corespunzătoare, fiind

nejustificat de mari față de obiectul cauzei și a muncii îndeplinite

de avocat.

De

asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012

în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimata–reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la

despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în

Lugoj, vizat de Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744 din

31 mai 2004.

Înalta

Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la

efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie

reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un

interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare

a măsurilor reparatorii – 31 mai 2004, este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi

revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind

nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea

în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluționarea cererii formulate

de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala

cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

Referitor la critica

privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată,

fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă,

întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect

instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art.

274 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora cheltuielile

de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Înalta Curte constată

că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din .C. proc.civ.,

plata de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanți, la

care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea

speței.

Înalta

Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6

luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de

față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de

despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu

respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

adoptată în recurs

Pe cale

de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 578 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.