ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat să se constate refuzul nejustificat al acesteia de a soluționa Dosarul administrativ cu nr. 8289/ CC, format pe numele său, să fie obligată pârâta să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea raportului de evaluare, și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul vizat de dispoziția Primarului Municipiului Lugoj nr. 1744 din 31 mai 2004, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deși dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost înaintată la C.C.S.D.

încă din anul 2005, Dosarul administrativ fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., sub nr. 8289/ CC, totuși nu s-a parcurs în cauză procedura de elaborare a raportului de evaluare și nici nu s-a emis decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru valoarea pecuniară cuvenită potrivit legii și propunerii formulate prin dispoziția Primarului Municipiului Lugoj. Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că în cazul reclamantei au fost parcurse etapele de înregistrare a dosarului administrativ și de verificare a legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, că s-a întocmit și raportul de evaluare a imobilului, că decizia ce reprezintă titlu de despăgubire se va emite după aprobarea raportului de evaluare în ședința Comisiei Centrale, că s-a făcut în cazul reclamantei aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia A.N.R.P.

nr. 2815/2008, dosarul său fiind analizat cu prioritate, față de motivele temeinice invocate de către aceasta. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 578 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.S. împotriva pârâtei C.C.S.D. și a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru cota de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Lugoj, vizat de Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744 din 31 mai 2004, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, respingând în rest acțiunea. Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin dispoziția nr. 1744 din 31 mai 2004 emisă de Primarul Munic. Lugoj s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în beneficiul reclamantei, Dosarul administrativ fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei începând cu data de 03 februarie 2006, sub nr. 8289/ CC. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în speță, a fost parcursă și procedura de evaluare a imobilului, fiind emis de către SC C. SA raportul de evaluare, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea raportului de evaluare este nefondată. Totodată, prima instanță a reținut că în cauză, termenul rezonabil apare depășit, în condițiile în care s-a dovedit că dosarul administrativ format pentru soluționarea cererilor reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.

încă din data de 03 februarie 2006, în urmă cu mai bine de 5 ani, fără a se fi întocmit vreun act în cuprinsul lor, până la data promovării acțiunii de față. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi fost încălcat dreptul reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.

Recurenta-pârâtă a susținut, că prima instanță a apreciat în mod greșit că în speță ar fi vorba de un refuz nejustificat al instituției de a soluționa cererea reclamantei, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire, cu ignorarea etapelor administrative. Totodată, a arătat recurenta, în mod greșit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, solicitând respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corespunzătoare, fiind nejustificat de mari față de obiectul cauzei și a muncii îndeplinite de avocat.

De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata–reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în Lugoj, vizat de Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744 din 31 mai 2004. Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii – 31 mai 2004, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.

În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării. Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din .C. proc.civ., plata de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanți, la care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea speței. Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 1. Soluția adoptată în recurs Pe cale de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 578 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.