ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.R. si B.J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să transmită unui evaluator sau unei societăți de evaluatori cererea pentru evaluarea imobilului din municipiul Sighișoara, str. Lunea Poștei, județ Mureș, și obligarea acesteia ca în termen de 30 de zile de la evaluarea imobilului să emită decizia de despăgubire pentru acest imobil, în limitele cuantumului stabilit prin raportul de evaluare întocmit, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat restituirea imobilului situat în Sighișoara, str. Lunea Poștei, județ Mureș, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar Primarul Municipiului Sighișoara a emis Dispozițiile nr. 981 din 10 august 2006 și nr. 1290 din 21 mai 2007, prin care a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a imobilului, propunându-se acordarea unor despăgubiri bănești, dosarul de despăgubire fiind înregistrat la autoritatea pârâtă în cursul anului 2008, fără a fi soluționat până în prezent, deși în repetate rânduri au solicitat instituției emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dosarele reclamanților, aferente celor două dispoziții, au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 41066/ CC și 41078/ CC și au fost analizate în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, a arătat că cele două dosare au fost conexate, urmând să intre în următoarea ședință a Comisiei Centrale în vederea atribuirii lor unui evaluator ce urmează să întocmească raportul de evaluare. Totodată, a apreciat că nu poate fi reținut termenul de 30 de zile invocat de reclamanți pentru evaluarea imobilului și emiterea deciziei de despăgubire, iar în privința cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată a solicitat respingerea acesteia, conform art. 275 C. proc. civ.
2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7777 din 20 decembrie 2011, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să transmită dosarele conexate nr. 41066/ CC și nr. 41078/ CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respingând în rest acțiunea, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispozițiile nr. 981 din 10 august 2006 și nr. 1290 din 21 mai 2007 emise de Primarul Municipiului Sighișoara s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților, pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură.
Deși dosarele aferente celor două dispoziții au fost înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 41066/ CC și 41078/ CC la data de 27 august 2008, solicitarea reclamanților nu a fost soluționată până în prezent, pârâta susținând că dosarele au fost analizate în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, iar în următoarea ședință a Comisiei se va proceda la desemnarea evaluatorului. Prima instanță a reținut astfel că autoritatea pârâtă nu are nicio justificare pentru netrimiterea dosarului unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare necesar pentru emiterea ulterioară a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care au trecut mai mult de 3 ani de când dosarele au fost înregistrate la Comisie.
În cauză, notificările au fost formulate încă din 2001, iar dispozițiile privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent au fost emise în 2006, respectiv 2007, prima instanță a reținut astfel că tergiversarea de către pârâtă a soluționării cauzei după mai bine de 10 ani de la formularea notificării, fără a invoca niciun motiv pentru această întârziere, nu doar încalcă principiul termenului rezonabil, ci, mai mult decât atât, constituie în realitate un refuz nejustificat de a parcurge etapele prevăzute de lege în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește celelalte solicitări, de obligare a pârâtei ca în termen de 30 de zile de la evaluarea imobilului să emită decizia-titlu de despăgubire, prima instanță a avut în vedere că, în această fază, nu poate fi reținut un refuz nejustificat sub acest aspect, în condițiile în care încă nu a fost parcursă etapa premergătoare și obligatorie, a evaluării imobilului.
3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut încălcarea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamanților. Recurenta a susținut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape.
În speță, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, dosarul aferent dispoziției nr. 1290/2007 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 41066/ CC, iar dosarul aferent Dispoziției nr. 981/2007 a fost înregistrat sub nr. 41078/ CC, fiind analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Recurenta a arătat că, în speță, cele două dosare au fost conexate, acestea urmând să intre în următoarea ședință a Comisiei Centrale în vederea atribuirii unui evaluator ce urmează să întocmească raportul de evaluare.
În concluzie, recurenta a susținut că nu a existat intenția de tergiversare a soluționării dosarelor de despăgubire, invocând procesul verbal al ședinței din data de 14 decembrie 2011, care nu a avut loc din lipsă de cvorum, precum și convocările și confirmările membrilor Comisiei Centrale. Prin notele de ședință, recurenta-pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, iar, în subsidiar, în temeiul art. 262 C. proc. civ. raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304 1 C. proc.
civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimații - reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul autorității publice pârâte de a desemna un evaluator și de a transmite dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul situat în Sighișoara, str. Lunea Poștei, județ Mureș, imposibil de restituit în natură. Potrivit susținerilor recurentei, dosarele aferente dispozițiilor în litigiu au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 41066/ CC și nr. .41078/ CC.
Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reținând că, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 16 din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005”, prima instanță a obligat pârâta să desemneze un evaluator și să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, având în vedere că nici la acest moment dosarele intimaților nu au fost soluționate.
Instanța de control judiciar constată că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2001 când au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, iar dosarele împreună cu dispozițiile de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 10 ani, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Dispozițiile articolului 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative.
Așadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 7777 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.