Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5341/2013

HOTĂRÂRE
21.05.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5341/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantele N.H.G. și P.H.H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele A.N.R.P., A.N.R.P. și C.C.S.D., obligarea Președintelui A.N.R.P. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 287 din data de 22 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011, respectiv de la data de 29 mai 2012 și până la emiterea deciziei pentru acordarea de despăgubiri; obligarea pârâtelor A.N.R.P.

și C.C.S.D. la plata de despăgubiri în sumă de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 29 mai 2012 și până la data executării acestei sentințe civile, respectiv până la data emiterii deciziei de despăgubiri; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, prin Sentința civilă nr. 287 din data de 22 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2647 din data de 29 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D., obligând pârâta C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P.

să emită decizia pentru acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Lugoj, str. T.G. și str. B. Iar, deși, potrivit art. 24, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, autoritățile publice pârâte erau obligate ca în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești (29 mai 2012) să emită decizia pentru acordarea despăgubirilor solicitate, acestea nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege până la momentul înregistrării acțiunii. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 102 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantelor ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea reclamantelor este neîntemeiată deoarece, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 și a Legii nr. 117/2012, nu există culpa persoanei obligate sau a conducătorului acesteia, executarea hotărârii judecătorești prorogându-se până după data de 15 mai 2013. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele N.H.G. și P.H.H., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau, în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii lor, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că invocarea de către prima instanță a prevederilor O.U.G.

nr. 4/2012 nu poate fi acceptată, pasivitatea pârâtei C.C.S.D. fiind lipsită de rațiuni obiective. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Astfel, prin cererea dedusă judecății s-a solicitat obligarea Președintelui A.N.R.P. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 287 din data de 22 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011, respectiv de la data de 29 mai 2012 și până la emiterea deciziei pentru acordarea de despăgubiri; obligarea pârâtelor A.N.R.P.

și C.C.S.D. la plata de despăgubiri în sumă de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 29 mai 2012 și până la data executării acestei sentințe civile, respectiv până la data emiterii deciziei de despăgubiri. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceste dispoziții normative arată că "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare. De altfel, prin Decizia nr. 1566/2009, publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, în cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos. Astfel, prin Sentința civilă nr. 287 din data de 22 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011, instanța a admis acțiunea formulată de N.H.G.

și P.H.H. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D., obligând pârâta C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. să emită, în favoarea reclamantelor, decizia pentru acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Lugoj, str. T.G. și str. B. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2647 din data de 29 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, la data de 15 martie 2012, a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 4/2012, al cărei articol unic prevede că "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare". Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la C.C.S.D.

Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012), între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticate, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare. Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există rațiuni pentru modificarea sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul formulat de către N.H.G. și P.H.H. împotriva Sentinței civile nr. 102 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2013. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4272/2012
cadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele
ÎCCJ 2012-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2012
hotărârii judecătorești irevocabile împlinindu-se la data de 18 noiembrie 200, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar. Față de nerespectarea obligației pârâtei C.C.S.D. de a pune în execut
ÎCCJ 2011-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4929/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 mai 2011, reclamanții N.N.
ÎCCJ 2013-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 577/2013
Decizia nr. 577/2013 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 22 noiembrie 2011,
ÎCCJ 2012-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2012
în valoare de 775.000 euro. Totodată, prin aceeași cerere, reclamantul C.C.M. a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea celor doi pârâți la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000.000 eur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă