ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5341/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, reclamantele N.H.G. și P.H.H. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Președintele A.N.R.P., A.N.R.P. și C.C.S.D., obligarea Președintelui

A.N.R.P. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru

fiecare zi de întârziere, începând cu data expirării termenului de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 287 din data de 22 iunie

2011, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011,

respectiv de la data de 29 mai 2012 și până la emiterea deciziei pentru

acordarea de despăgubiri; obligarea pârâtelor A.N.R.P. și C.C.S.D. la plata de

despăgubiri în sumă de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu

data de 29 mai 2012 și până la data executării acestei sentințe civile,

respectiv până la data emiterii deciziei de despăgubiri; obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că, prin Sentința civilă nr. 287 din data de 22 iunie

2011, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2647 din data de 29 mai 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, instanța a admis acțiunea formulată de reclamante

în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D., obligând pârâta C.C.S.D. din

cadrul A.N.R.P. să emită decizia pentru acordarea de titluri de despăgubiri

pentru imobilele situate în municipiul Lugoj, str. T.G. și str. B.

Iar, deși, potrivit

art. 24, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

autoritățile publice pârâte erau obligate ca în termen de cel mult 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești (29 mai 2012) să

emită decizia pentru acordarea despăgubirilor solicitate, acestea nu și-au

îndeplinit obligațiile prevăzute de lege până la momentul înregistrării

acțiunii.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 102 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantelor ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea reclamantelor este

neîntemeiată deoarece, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 și

a Legii nr. 117/2012, nu există culpa persoanei obligate sau a conducătorului

acesteia, executarea hotărârii judecătorești prorogându-se până după data de 15

mai 2013.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamantele N.H.G. și P.H.H., solicitând casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau, în

subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii lor,

pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a susținut, în esență, că invocarea de către prima instanță a

prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 nu poate fi acceptată, pasivitatea pârâtei

C.C.S.D. fiind lipsită de rațiuni obiective.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, prin cererea

dedusă judecății s-a solicitat obligarea Președintelui A.N.R.P. la plata unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de

întârziere, începând cu data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a Sentinței civile nr. 287 din data de 22 iunie 2011, pronunțată de

către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011, respectiv de la data

de 29 mai 2012 și până la emiterea deciziei pentru acordarea de despăgubiri;

obligarea pârâtelor A.N.R.P. și C.C.S.D. la plata de despăgubiri în sumă de

1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 29 mai 2012 și

până la data executării acestei sentințe civile, respectiv până la data

emiterii deciziei de despăgubiri.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceste dispoziții

normative arată că "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică

este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ,

să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în

cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".

Astfel, potrivit art.

24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri

judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o

autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să

modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o

operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar

reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de

sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii

juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept

cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică

are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea

unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât

și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea

răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între

acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

De altfel, prin

Decizia nr. 1566/2009, publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională

a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea

nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii

prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Or, în cauza

analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice,

potrivit celor ce se vor explica mai jos.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 287 din data de 22 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel

Timișoara în Dosarul nr. 427/59/2011, instanța a admis acțiunea formulată de

N.H.G. și P.H.H. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D., obligând

pârâta C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. să emită, în favoarea reclamantelor,

decizia pentru acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilele situate în

municipiul Lugoj, str. T.G. și str. B.

Hotărârea a rămas

irevocabilă prin Decizia nr. 2647 din data de 29 mai 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Or, la data de 15

martie 2012, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, al cărei articol unic

prevede că "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență

se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a

titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și

completările ulterioare".

Prin intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de

emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru toate

persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la C.C.S.D.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauza Atanasiu ș.a., să

aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale

celor îndreptățiți.

În privința acestor

dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale

în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr.

247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele

devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul

intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește

conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și

convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr.

723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012), între altele, următoarele argumente pe

care instanța de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin

adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea

despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a

dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind,

deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic

actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în

menținerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul

că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi

evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri,

analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării

legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul

inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele

îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării

întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr. 4/2012;

- Soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de

15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la

valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa

după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind

nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține

autorul excepției;

- Măsurile stabilite

prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim -

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale,

având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor

economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile

respective;

- Faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticate, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din

aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea

titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.

Pentru aceste

considerente, apreciindu-se că nu există rațiuni pentru modificarea sentinței

recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 și

ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către N.H.G. și P.H.H. împotriva Sentinței civile nr. 102 din 14

februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 mai 2013.

Procesat

de GGC - AZ