ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4814/2011

HOTĂRÂRE
19.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4814/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată

la data de 10 noiembrie 2010, reclamanții P.J. și P.I. au chemat în judecată pârâtele

Statul român, prin C.C.S.D. București și A.N.R.P., solicitând obligarea acestora

la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcție și teren, situat

în Cluj-Napoca, str. C.B.,

cu obligarea la plata

de cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acțiunii.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că urmare emiterii dispoziției din 25 septembrie 2006 a Primarului

municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți

la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în litigiu,

dosarul a fost înaintat către C.C.S.D. în scopul emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) al Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, cu toate acestea nici până în prezent, pârâta nu a desemnat un evaluator

autorizat, care să stabilească valoarea de piață a imobilului.

Pârâta C.C.S.D. a depus

întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

întrucât nu a fost parcursă până în prezent, în totalitate, procedura administrativă

specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, în condițiile în care s-a considerat necesară

completarea documentației existente la dosar.

Pârâta A.N.R.P., prin

întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința nr. 489

din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte cererea formulată de reclamanții P.J. și P.I., în contradictoriu

cu pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., și, în consecință a obligat pârâta să emită o

decizie reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, pentru apartamentul din imobilul situat în Cluj Napoca, str. C.B.

Totodată, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea față

de aceasta.

A obligat pârâta C.C.S.D.

să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. a reținut că, din analiza Titlului

VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că singura entitate care are atribuții în cadrul

procedurii administrative care se finalizează prin emiterea titlului de despăgubire

este pârâta C.C.S.D. (Capitolul V din Titlul VII).

Conform pct. 20 și pct.

22 din O.U.G. nr. 81/2007, A.N.R.P. este organismul căruia îi revin numai competențe

de executare a acestei decizii, prin emiterea titlurilor de plată, a titlurilor

de conversie, prin realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor

în numerar, în acest sens fiind înființată D.A.D.N., în structura acestei instituții.

Drept urmare, a constatat

instanța, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că prin dispoziția din 25 septembrie 2006, emisă de către Primarul municipiului

Cluj-Napoca, s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea numiților P.J. și P.I.,

pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. C.B., acesta fiind preluat în baza Decretului

nr. 223/1974, fără plata unor despăgubiri.

Această dispoziție a rămas

definitivă prin neexercitarea căii de atac la instanța competentă, respectiv secția

civilă a tribunalului, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ulterior

procedându-se la înaintarea dosarului către C.C.S.D., în scopul emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

A reținut

Curtea, că p

arcurgerea

procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate

fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o

hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament dispoziția Primarului municipiului

Cluj-Napoca, din 25 septembrie 2006, căreia statul, în sens larg, prin autoritățile

sale administrative, trebuie să i se conformeze.

Principiile stabilite

prin lege, de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea

unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă

și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru

imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor

acordate conform prevederilor prezentei legi.

Cum reclamanții au parcurs

procedurile instituite în favoarea lor, prima instanță a apreciat că este doar culpa

autorităților că aceștia

nu se pot bucura de bunul

de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite

prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii

în patrimoniul petenților, pentru care despăgubirea integrală înseamnă doar acordarea

unei sume real echivalente.

Pentru a se pronunța în

sensul temeiniciei acțiunii, instanța a luat în considerare și împrejurarea că în

practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen

rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în

cauză de către reclamantă prin depunerea notificării, încă de la data de 13 februarie

2002.

În concluzie, luând în

considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanții au fost lipsiți

de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat încă din

cursul anului 1979, iar dispoziția Primarului municipiului Cluj Napoca din 25

septembrie 2006 poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

Curtea a stabilit că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia

acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., instanța a admis și petitul referitor la acordarea cheltuielilor de

judecată, în cuantum de 500 RON către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta C.C.S.D., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică, formulându-se următoarele critici:

- nu se poate reține culpa

autorității-pârâte privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece

în exercitarea atribuțiilor sale, C.C.S.D. a emis decizia prin care a fost stabilită

ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire. Această decizie a fost emisă

în baza art. 17 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al

Legii nr. 247/2005;

- hotărârea instanței

de fond este nelegală, deoarece comisia a fost obligată direct la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri, cu eludarea etapei evaluării, prevăzută de

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și normele metodologice corespunzătoare;

- instanța de fond nu

a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în privința cheltuielilor de

judecată în cuantum de 500 RON, această sumă reprezentând onorariu de avocat, fiind

nejustificat de mare.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat,

însă numai pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect

instanța de fond a înlăturat, în speță, aplicarea unui act normativ intern, respectiv

decizia C.C.S.D. emisă în aplicarea art. 17 alin. (2) din Normele metodologice a

Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și prin care se stabilește o anumită ordine de

soluționare a dosarelor constatându-se că reclamantului i-a fost încălcat un drept

fundamental prevăzut de C.E.D.O., normă prioritară dreptului intern. S-a reținut

că reclamantul a demarat procedura de recuperare a bunului său încă din anul 2002,

iar dosarul său de despăgubire a fost înaintat Comisiei încă din anul 2006, astfel

că sub nici o formă nu se poate reține că autoritatea pârâtă a respectat principiul

termenului rezonabil de soluționare a unei cereri, astfel cum a fost definită această

noțiune în practica C.E.D.O. privind aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenție.

Este însă fundamentată

critica privind căreia instanța de fond nu a ținut seama de etapa evaluării, care

presupune un interval minim de 20 de zile, la care se adaugă, potrivit normelor

metodologice, o procedură de contestare a concluziilor raportului de evaluare întocmit

în dosar; în aceste condiții, emiterea unei decizii de stabilire a despăgubirilor

nu este posibilă de îndată, ci cu respectarea etapelor prevăzute de art. 16.12-art.

16.14 din Normele metodologice.

Referitor la cererea de

aplicare a art. 274 alin. (3) în ceea ce privește onorariul avocatului, în sumă

de 500 RON, această cerere este neîntemeiată în raport de volumul muncii apărătorului

în dosarul de fond.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, dispunând modificarea hotărârii atacate, însă numai în privința stabilirii

unui termen de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri care să includă

și etapa evaluării, respectiv un termen de 4 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

Admite recursul declarat

de Statul român, C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 489 din 15 decembrie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că stabilește un termen de 4 luni, de la pronunțarea prezentei decizii,

pentru finalizarea procedurii administrative prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubiri.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamanții N.V. și N.M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Sta
ÎCCJ 2011-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4197/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 438 din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii p
ÎCCJ 2007-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4375/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.G.Ș. a chemat în judecată pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând obligarea
ÎCCJ 2011-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2011
i civile nr. 622/A din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, iar ca urmare a respingerii recursului, dosarul a fost înregistrat sub nr. 946/33/2010 la Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pentru rej
ÎCCJ 2011-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.T.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei să so
Sursă