ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4814/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 10 noiembrie 2010, reclamanții P.J. și P.I. au chemat în judecată pârâtele Statul român, prin C.C.S.D. București și A.N.R.P., solicitând obligarea acestora la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcție și teren, situat în Cluj-Napoca, str. C.B., cu obligarea la plata de cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acțiunii.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că urmare emiterii dispoziției din 25 septembrie 2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, dosarul a fost înaintat către C.C.S.D. în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu toate acestea nici până în prezent, pârâta nu a desemnat un evaluator autorizat, care să stabilească valoarea de piață a imobilului. Pârâta C.C.S.D. a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost parcursă până în prezent, în totalitate, procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, în condițiile în care s-a considerat necesară completarea documentației existente la dosar.

Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința nr. 489 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte cererea formulată de reclamanții P.J. și P.I., în contradictoriu cu pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., și, în consecință a obligat pârâta să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul din imobilul situat în Cluj Napoca, str. C.B. Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea față de aceasta. A obligat pârâta C.C.S.D. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. a reținut că, din analiza Titlului VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că singura entitate care are atribuții în cadrul procedurii administrative care se finalizează prin emiterea titlului de despăgubire este pârâta C.C.S.D. (Capitolul V din Titlul VII). Conform pct. 20 și pct. 22 din O.U.G. nr. 81/2007, A.N.R.P. este organismul căruia îi revin numai competențe de executare a acestei decizii, prin emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, prin realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar, în acest sens fiind înființată D.A.D.N., în structura acestei instituții.

Drept urmare, a constatat instanța, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin dispoziția din 25 septembrie 2006, emisă de către Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea numiților P.J. și P.I., pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. C.B., acesta fiind preluat în baza Decretului nr. 223/1974, fără plata unor despăgubiri. Această dispoziție a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac la instanța competentă, respectiv secția civilă a tribunalului, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ulterior procedându-se la înaintarea dosarului către C.C.S.D., în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A reținut Curtea, că p arcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca, din 25 septembrie 2006, căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze. Principiile stabilite prin lege, de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.

Cum reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea lor, prima instanță a apreciat că este doar culpa autorităților că aceștia nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul petenților, pentru care despăgubirea integrală înseamnă doar acordarea unei sume real echivalente.

Pentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, instanța a luat în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către reclamantă prin depunerea notificării, încă de la data de 13 februarie 2002. În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat încă din cursul anului 1979, iar dispoziția Primarului municipiului Cluj Napoca din 25 septembrie 2006 poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea a stabilit că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a admis și petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 RON către reclamanți. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.C.S.D., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, formulându-se următoarele critici: - nu se poate reține culpa autorității-pârâte privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuțiilor sale, C.C.S.D. a emis decizia prin care a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire.

Această decizie a fost emisă în baza art. 17 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005; - hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece comisia a fost obligată direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, cu eludarea etapei evaluării, prevăzută de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și normele metodologice corespunzătoare; - instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, această sumă reprezentând onorariu de avocat, fiind nejustificat de mare. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect instanța de fond a înlăturat, în speță, aplicarea unui act normativ intern, respectiv decizia C.C.S.D. emisă în aplicarea art. 17 alin. (2) din Normele metodologice a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și prin care se stabilește o anumită ordine de soluționare a dosarelor constatându-se că reclamantului i-a fost încălcat un drept fundamental prevăzut de C.E.D.O., normă prioritară dreptului intern. S-a reținut că reclamantul a demarat procedura de recuperare a bunului său încă din anul 2002, iar dosarul său de despăgubire a fost înaintat Comisiei încă din anul 2006, astfel că sub nici o formă nu se poate reține că autoritatea pârâtă a respectat principiul termenului rezonabil de soluționare a unei cereri, astfel cum a fost definită această noțiune în practica C.E.D.O.

privind aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenție. Este însă fundamentată critica privind căreia instanța de fond nu a ținut seama de etapa evaluării, care presupune un interval minim de 20 de zile, la care se adaugă, potrivit normelor metodologice, o procedură de contestare a concluziilor raportului de evaluare întocmit în dosar; în aceste condiții, emiterea unei decizii de stabilire a despăgubirilor nu este posibilă de îndată, ci cu respectarea etapelor prevăzute de art. 16.12-art. 16.14 din Normele metodologice. Referitor la cererea de aplicare a art. 274 alin. (3) în ceea ce privește onorariul avocatului, în sumă de 500 RON, această cerere este neîntemeiată în raport de volumul muncii apărătorului în dosarul de fond.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, dispunând modificarea hotărârii atacate, însă numai în privința stabilirii unui termen de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri care să includă și etapa evaluării, respectiv un termen de 4 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul român, C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 489 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că stabilește un termen de 4 luni, de la pronunțarea prezentei decizii, pentru finalizarea procedurii administrative prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.