ÎCCJ, decizie (scj.ro #131577)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #131577) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Actiune în despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ nelega
l. Corecta identificare a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Legea nr. 554/2004, art. 19 alin. (1)
Sintagma prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004, republicată, „data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei” se referă la momentul la care persoana vătămată a cunoscut efectiv întinderea pagubei iar nu data de la care putea aproxima această întindere.
Momentul evaluării certe a întinderii prejudiciului nu îl poate reprezenta decât data comunicării efective a actului administrativ vătămător, până la acea dată, orice evaluare și estimare făcute nereprezentând altceva decât o cunoaștere aproximativă a întinderii prejudiciului, ce nu poate conduce la o îngrădire a posibilității recunoscute de lege persoanei vătămate, de a obține în justiție repararea prejudiciului suferit, începând cu momentul cunoașterii ferme și clare a întinderii pagubei sale.
Decizia nr. 1593 din 3 aprilie 2015
Prin sentința civilă nr. 6881 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și excepția lipsei plângerii prealabile, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și, pe cale de consecință, pe acest temei, a respins acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, și chemata în garanție Universitatea X.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de repararea unui prejudiciu cauzat prin emiterea unui act administrativ de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (în prezent MECTS), act anulat parțial prin sentința civilă nr. 1629/07.04.2010 a Curții de Apel București -Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal.
Astfel, instanța de fond a apreciat că există identitate între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, fiind irelevantă sub aspectul soluționării excepției împrejurarea că între reclamant și minister nu există raporturi juridice de muncă și că rectorul instituției de învățământ superior care a organizat concursul are calitatea de angajator.
Curtea de Apel a apreciat însă că este întemeiată excepția tardivității formulării acțiunii, având în vedere că prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 14.11.2005, sub nr. 3644/2004 (dosar cu număr unic de înregistrare 35638/2/2005) reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Dl B anularea Ordinului nr. 3967/24.05.2005 și a anexei 1, poziția 1 a acestui ordin emis de ministrul educației și cercetării, obligarea ministerului pârât să emită ordinul de confirmare a sa, începând cu semestrul al doilea al anului universitar 2003 - 2004, pe postul de profesor universitar, la catedra de matematică a Facultății de matematică - informatică a Universității X și obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor materiale reprezentate de salariul lunar de profesor universitar.
În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului Asociația Europeană a Catedrelor Didactice - Secțiunea Națională Română, cerere respinsă în principiu la termenul de judecată din 28.10.2008.
Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate cu privire la mai multe ordine emise de Ministerul Educației și Cercetării, fișe ale Comisiei de matematică, procesul-verbal al reuniunii Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare din 25.11.2005, note privind dosarul de concurs. Raportându-se la acțiuni și hotărâri anterioare, instanța de fond a arătat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3054/11.11.2008, Curtea de Apel București Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Dl B, a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile, excepțiile de nelegalitate și acțiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 5862/16.12.2009, înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul formulat de reclamant și de intervenientă împotriva acestei sentințe, a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a - VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 24.03.2010, sub nr. 1027/1/2009.
În fond după casare, Curtea de Apel a admis în principiu cererea de intervenție accesorie la termenul din 09.02.2011 la care reclamantul a solicitat să se constate că renunță la judecata primelor două capete de cerere, astfel cum le-a precizat la termenul din 27.10.2010.
Prin cererea precizatoare, reclamantul a solicitat anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3967/24.05.2005, poziția 1, Anexa 1 și obligarea conducătorului autorității pârâte de a emite ordinul de confirmare pe postul de profesor universitar, poziția 22, algebră, Catedra de matematică, Facultatea de matematică-informatică a Universității X, începând cu semestrul al doilea al anului universitar 2003/2004.
Cu privire la aceste capete de cerere reclamantul a renunțat la judecată, precizând că renunță implicit la soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinelor ministrului nr. 3218/2002, nr. 4821/2004, nr. 5723/1994 și nr. 3895/2004, a fișelor Comisiei de matematică din 02.04.2004 și 28.02.2008, a procesului-verbal al CNATDCU din 25.11.2005.
Toate aceste aspecte sunt consemnate în considerentele sentinței civile nr. 1364/23.02.2011 pronunțate în dosarul nr. 1027/1/2009 prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, în baza art. 246 C. pr. civ. , a constatat că reclamantul a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind anularea Ordinelor nr. 3967/2005 și nr. 3895/2004 și la judecarea excepțiilor de nelegalitate și a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
În dosarul nr. 2568/2/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1629/07.04.2010, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri materiale și la plata unor daune morale, dar acțiunea a fost admisă în parte, doar în privința anulării și constatării ca nelegale a actelor contestate.
În considerentele sentinței civile nr. 1364/23.02.2011, a aceleiași instanțe s-a reținut că este neîntemeiată solicitarea reclamantului de admitere a capetelor de cerere cu privire la plata de despăgubiri pentru daune materiale și morale, ca un capăt de cerere accesoriu al acțiunii dintr-un alt dosar și anume dosarul nr. 2568/2/2009.
Împotriva sentinței civile nr. 1364/23.02.2011 reclamantul a formulat recurs, una dintre criticile menționate în cererea de recurs referindu-se la faptul că instanța a schimbat sensul cerințelor sale pentru despăgubirile materiale și morale, căci în loc să introducă valoarea lor, calculată și actualizată la 09.02.2011 prin Nota de ședință (respectiv sumele de 318 260,8 lei - partea materială și 75 000 lei - partea morală) o introduce pe cea de la data de 26.10.2010 (adică 186 792 lei - partea materială și
65
000 lei - partea morală).
Conform art. 19 alin. 1 și 2 din Legea 554/2004, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire este de un an și curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Curtea de Apel a constatat că, încă din timpul derulării litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 1027/1/2009 al acestei instanțe, reclamantul avea cunoștință de întinderea pagubei ce i-a fost cauzată prin neconfirmarea sa pe postul de profesor universitar la catedra de matematică a Facultății de matematică-informatică a Universității X, începând cu semestrul al doilea al anului universitar 2003-2004.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că în dosarul respectiv, reclamantul a depus cereri precizatoare privind cuantumul despăgubirilor solicitate, astfel cum rezultă din cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 1364/23.02.2011, pronunțată în dosarul nr. 1027/1/2009, în care face referire la două astfel de cereri și anume: cererea din 26.10.2010 în care a indicat 186 792 lei - daune materiale și 65 000 lei - daune morale și cererea din 09.02.2011 în care menționează suma de 318 260,8 lei reprezentând daune materiale și suma de
75
000 lei reprezentând daune morale.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a reținut că acțiunea de față a fost introdusă pe rolul instanței la data de 17.05.2012, ulterior expirării termenului de un an anterior menționat, reclamantul solicitând daune morale în cuantum de
75
000 lei, sumă care coincide cu valoarea daunelor morale solicitate în dosarul nr. 1027/1/2009, prin cererea precizatoare depusă la 09.02.2011, precum și daune materiale în cuantum de 339 219,3 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada 01.03.2004-01.10.2011.
Sub aspectul daunelor materiale, Curtea de Apel a constatat că diferența dintre suma solicitată prin cererea inițială de chemare în judecată în prezentul dosar – 339.219,3 lei și suma solicitată în dosarul nr. 1027/1/2009 prin cererea precizatoare din 09.02.2011 – 318.260,8 lei reprezintă daunele solicitate pentru perioada 10.02.2011 - 01.10.2011.
Astfel, s-a apreciat că reclamantul reia cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 75 000 lei solicitate și în dosarul nr. 1027/1/2009 și a daunelor materiale solicitate în același dosar, la care adaugă daunele materiale care, în opinia sa, i se cuvin pentru perioada ulterioară datei de 09.02.2011 până la care calculase cuantumul acestor daune în dosarul respectiv.
La termenul de judecată din 20.11.2012, reclamantul a solicitat respingerea excepției tardivității formulării acțiunii arătând că termenul de un an curge de la data la care i s-a comunicat Ordinul MECTS nr. 4309/30.05.2011 prin care a fost pusă în executare sentința civilă nr. 1629/07.04.2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal.
Susținerea nu a fost reținută de instanța de fond deoarece s-a constatat că deși acest ordin nu îi fusese comunicat, reclamantul cunoștea la data de 09.02.2011 întinderea pagubei cauzate de neconfirmarea sa pe postul de profesor universitar, sentința prin care ministerul a fost obligat să emită ordinul rămânând irevocabilă la data de 19.11.2010.
Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat recurs reclamantul A.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea cererii de recurs, cu consecința casării hotărârii și a trimiterii cauzei spre rejudecare, după caz, a modificării în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304
1
Cod procedură civilă, art. 304 pct.9, art. 306 Cod procedură civilă cu referire la art. 8,11,18,19 și 20 din Legea nr. 554/2004.
În esență, prin motivele de recurs dezvoltate , în contextul unor referiri la situația de fapt ca și la cronologia cauzelor ce au fost anterior inițiate și/sau soluționate, recurentul-reclamant a arătat următoarele:
•în mod greșit a considerat instanța de fond că termenul de prescripție, definit de art. 19 alin.1 din Legea nr. 554/2004, începe să curgă de la data derulării dosarului nr. 1027/1/2009, ignorând relevanța predării la data de 31.05.2011 și ulterior a comunicării prin poștă la 4.06.2011, a Ordinului MECTS nr.4309/30.05.2011, de confirmare a calității sale de profesor universitar matematică;
•termenul prevăzut de art. 19 alin.1 din Legea nr. 554/2004 nu putea începe să curgă decât de la data la care i-a fost înmânat ordinul sus-arătat și nu înăuntrul desfășurării procesului ce a format obiectul dosarului nr. 1027/2/2009;
•prezenta acțiune a fost introdusă la 17.05.2012, deci în termenul legal de 1 an, calculat și față de data de 31.05.2011 și față de data comunicării ordinului prin poștă, respectiv 4.06.2011, orice discuție anterioară termenului de 30.05.2011, data ordinului MECTS nr.4309 este în opinia recurentului prematură și neavenită, întrucât anterior acestei date nu se puteau determina daunele;
•nu este legală argumentația instanței de fond în sensul că la data promovării acțiunii sub nr. 1027/2/2009 reclamantul petent cunoștea întinderea pagubei, pentru că la acea dată nu avea decât o prezumție și nicidecum o certitudine; termenul de prescripție nu poate curge decât de la data comunicării ordinului MECTS nr. 4309, ca moment al deplinei certitudini în ceea ce privește paguba produsă, sumele avansate și menționate anterior acestei date fiind irelevante în cauză;
•în mod eronat instanța de fond a apreciat că paguba iminentă a putut fi calculată anterior emiterii actului din data de 30.05.2011, fiind ignorate practica dar și doctrina în materie;
•hotărârea instanței este plină de contradicții și de motive străine de natura pricinii, încălcând prin maniera de soluționare a cauzei, doar pe excepție, și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Intimata Universitatea „X” a formulat întâmpinare la motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, apreciată ca fiind legală și deplin întemeiată.
Soluția și considerentele instanței de control judiciar:
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la probatoriul aflat la dosar cât și față de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.
Instanța de control judiciar constată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond fiind rezultatul unei aplicări și interpretări eronate a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, coroborat cu art. 312 alin.3 teza I Cod procedură civilă, casarea cu trimiterea spre rejudecare fiind impusă de soluționarea fără a se intra în cercetarea fondului cauzei.
În cauza ce formează obiectul prezentului dosar, prin cererea introdusă la data de 17.05.2012, reclamantul-recurent a investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de acordare a daunelor materiale, estimate la 339.219,3 lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 1.03.2004-1.10.2011, indexate , a daunelor morale în cuantum de 75.000 lei, solicitând totodată consemnarea în carnetul său de muncă a respectivelor drepturi salariale, sub sancțiunea achitării de daune interese de 1000 lei/zi de întârziere, în ipoteza opoziției pârâtului intimatul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) la plata sumelor datorate.
Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 2, 11, 17, 18 și 19 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, republicată.
Instanța de fond a admis excepția tardivității formulării acțiunii și pe acest temei a respins acțiunea reclamantului recurent, reținând, în esență, că nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant în sensul că termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 curge de la data la care i-a fost comunicat Ordinul MECTS nr. 4309/30.05.2011. Și aceasta întrucât a apreciat că reclamantul cunoștea anterior întinderea pagubei cauzate de neconfirmarea sa pe postul de profesor universitar, sentința prin care ministerul a fost obligat să emită ordinul rămânând irevocabilă la data de 19.11.2010.
În plus, prima instanță a reținut că prezintă relevanță împrejurarea că reclamantul-intimat a comunicat cuantumul daunelor materiale și morale solicitate pentru repararea prejudiciilor suferite, nefiind împiedicat în acest demers de necomunicare ordinului MECTS nr. 4309/2011.
Înalta Curte arată că nu împărtășește o atare abordare pe care o apreciază ca fiind contrară sensului și conținutului art. 19 alin.1 și 2 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificări.
Este adevărat și necontestat de altfel, raportat la actele și lucrările dosarului, că între reclamantul-recurent și intimați au fost generate mai multe litigii, de durată, care au parcurs variate cicluri procesuale (în acest sens a se vedea cu titlu de exemplu, dosarul nr.8241/2/2006 și dosarul nr. 1027/1/2009) urmare a concursului câștigat și a declarării recurentului drept câștigător la data de 29.01.2004, pe postul de profesor universitar, fără însă a se dispune și emiterea ordinului de confirmare a acestor rezultate.
Din variate considerente, de ordin procedural, cererile accesorii referitoare la acordarea de daune materiale au rămas nesoluționate, fie recurentul-reclamant a renunțat la judecata acestora, din rațiuni similare, de ordin procedural, chestiuni de fapt asupra cărora instanța de rejudecare se va putea apleca, în măsura în care va aprecia ca relevant și necesar.
În contextul faptelor și elementelor concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că sintagma prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004, republicată, „
data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei
” se referă la momentul la care recurentul-reclamant a cunoscut
efectiv
întinderea pagubei. Or, din această perspectivă, reținând durata în timp a litigiilor datorate refuzului autorității de a emite actul administrativ necesar, momentul evaluării
certe
a întinderii prejudiciului nu îl poate reprezintă decât data comunicării efective a Ordinului nr. 4309/2011, respectiv 31.05.2011.
Până la acea dată, în mod rațional, se poate afirma că orice evaluare și estimare făcută de către recurentul-reclamant nu reprezenta decât o aproximare, ce nu poate însă anihila conținutul și nici finalitatea normei sus-arătate, respectiv acela de a da posibilitatea persoanei vătămate de a obține în justiție repararea prejudiciului suferit, începând cu momentul cunoașterii ferme și clare a întinderii pagubei sale. Așa fiind, termenul de prescripție de 1 an se impunea a fi calculat de la data de 31.05.2011, a predării efective a Ordinului nr.4309/2011 și nu de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr. 1629/7.04.2010, sau de la data de 9.02.2011, anterioară comunicării ordinului, astfel cum a reținut prima instanță.
Față de data apreciată ca având relevanță juridică, de către instanța de control judiciar, respectiv 31.05.2011, introducerea acțiunii de față la 17.05.2012, în temeiul art.19 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, republicată, apare ca fiind realizată înăuntrul termenului de prescripție de 1 an, prevăzut de textul arătat.
Prin urmare, reținând , contrar argumentației instanței de fond și în acord cu criticile recurentului-reclamant, că acțiunea de față a fost formulată în termen, excepția de tardivitate invocată nefiind întemeiată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 Cod procedură civilă, a admis recursul a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.