ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5144/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.F.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, să se dispună repararea pagubei cauzate prin emiterea Ordinului nr. 3895/2004 prin care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar și obligarea autorității pârâte la despăgubiri în cuantum de 28.208 RON daune materiale, reprezentând diferență salarii nete neîncasate aferentei perioadei martie 2004-martie 2006, actualizate cu rata inflației la data plății și daune morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României la data plății, respectiv 1.000 euro pentru fiecare lună în care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 169 din 23 mai 2006 pronunțată în Dosarul nr. 1504/CA/2005, secția de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și a anulat pct. 5 din Anexa 2 la Ordinul nr. 3895 din 25 mai 2004 emis de pârât, obligându-l pe acesta să emită un ordin privind acordarea titlului de profesor universitar la Facultatea de Inginerie Design de Produs, poziția X din statul de funcțiuni din cadrul Universității A.V. din Arad, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5099 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 189 din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepțiile privind lipsa plângerii prealabile, lipsa calității procesuale pasive, tardivității formulării acțiunii în despăgubire și inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 46 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a constatat că nu este întemeiată, pentru că obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă doar în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul despăgubirilor solicitate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a constatat că este nefondată, având în vedere solicitarea reclamantului, în sensul reparării pagubei, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 3895/2004 de către pârât, astfel că acesta are calitate procesuală în cauză, neavând relevanță că nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, ci faptul că pârâtul este emitentul ordinului în baza căruia se solicită despăgubiri.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, a constatat că este nefondată pentru că chiar dacă reclamantul a mai formulat o acțiune parțial similară cu cea din prezentul dosar, acțiunea nu este inadmisibilă, având în vedere și prevederile art. 21 din Constituția României. În legătură cu excepția tardivității formulării acțiunii în despăgubire, prima instanță a reținut că termenul de prescripție prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiționat de data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și doar dacă nu a cerut în același timp cu anularea actului și despăgubiri.

De asemenea, a constatat că la dosarul cauzei s-a depus sentința civilă nr. 499 din 04 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8396.1/108/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 265 din 17 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 8396.1/108/2006, din care reiese că reclamantul prin acțiunea introdusă la 23 octombrie 2006 a solicitat aceste despăgubiri prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată, despăgubiri în același cuantum de 28.208 RON, ce au fost acordate de Tribunalul Arad.

Astfel, a constatat că reclamantul a cunoscut efectiv întinderea pagubei, constând în diferență salarii nete neîncasate între postul de conferențiar și cel de profesor, aferentei perioadei martie 2004-martie 2006, actualizate cu rata inflației la momentul introducerii acțiunii în Dosarul nr. 8396.1/108/2007, respectiv la data de 23 octombrie 2006, astfel că acțiunea în despăgubiri din prezentul dosar este tardivă în raport cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La momentul judecății cererii ce a format obiectul Dosarului nr. 8396.1/108/2007 a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Universitatea A.V., iar Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a fost chemat în garanție, însă obiectul acțiunii în ceea ce privește capătul 3 este același, respectiv despăgubiri, iar împrejurarea că în Dosarul nr. 8396.1/108/2007 al Tribunalului Arad s-a indicat un alt temei de drept - art. 6 alin. (7) din Legea nr. 128/1997, art. 38, 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (1) lit. c) C. muncii, iar în prezentul dosar temeiul de drept este art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu are relevanță asupra termenului imperativ ce reglementează prescripția, care curge de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Instanța de fond a reținut astfel că, fiind vorba de diferențe drepturi salariale, întinderea pagubei se putea cunoaște cu ușurință de către reclamant, cu atât mai mult cu cât, în baza sentinței civile nr. 169 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, devenită irevocabilă prin decizia nr. 5099 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Ministerul Educației și Cercetării a emis Ordinul nr. 3738 din 20.04.2006 prin care acorda reclamantului titlul de profesor universitar la Facultatea de Inginerie Design de Produs, poziția X din statul de funcțiuni, și dispunea Direcției Generale Învățământ Superior din cadrul ministerului și Universității A.V.

din Arad aducerea la îndeplinire a ordinului. Concluzionând, instanța de fond a constatat întemeiată excepția tardivității, acțiunea în despăgubiri fiind prescrisă a respins-o ca atare, iar capătul de cerere accesoriu având ca obiect daune morale a fost respins pentru același motiv. 3. Recursul declarat de reclamant Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul T.F. a formulat recurs prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și susține, în esență, că sentința Curții de Apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care termenul de un an prevăzut de legea contenciosului administrativ pentru formularea acțiunii începe să curgă de la data la care a cunoscut persoana care i-a cauzat paguba, respectiv în cauză ministerul și nu universitatea, precum și întinderea pagubei, putând pretinde despăgubiri de la organul emitent al actului administrativ nelegal și nu de la Universitatea A.V. din Arad.

Mai mult în prezentul dosar a solicitat atât repararea pagubei cauzate prin emiterea Ordinului nr. 3895/2004, ordin prin care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar, obligarea pârâtei la despăgubiri în cuantum de 28.208 RON daune materiale cât și daune morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în lei la curs Băncii Naționale a României la data plății, respectiv 1.000 euro pentru fiecare lună în care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar. Pentru greșita soluționare a excepției tardivității promovării acțiunii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea în vederea rejudecării pe fond a cauzei la Curtea de Apel Timișoara. 4. Apărarea intimatului-pârât Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a solicitat respingerea recursului ca nefondat și mențiunea hotărârii pronunțate în cauză, ca temeinică și legală.

Motivează cu privire la motivele de recurs invocate că în mod corect prima instanță a reținut excepția tardivității acțiunii de despăgubire în condițiile în care reclamantul a cunoscut partea împotriva căreia trebuia să se adreseze cu o astfel de cerere, întinderea pagubei și competența materială a instanței. Intimatul-pârât consideră că acțiunea reclamantului este inadmisibilă raportat la obiectul său invocând și excepțiile lipsei procedurii prealabile și a lipsei calității procesual pasive și arată că între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și reclamant nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici obligații din partea ministerului cu privire la calcularea și plata salariului pretins.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, inclusiv excepțiile conform art. 137 C. proc. civ., precum și conform art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele Înalta Curte constată că soluția adaptată de Curtea de Apel este legală. Alin. (1) al art. 19 din actuala Lege nr. 554/2004 reglementează o situație de excepție de la regula instituită prin art. 8. coroborat cu art. 11, aceea a acțiunilor „de plină jurisdicție", în sensul de acțiune complexă, care să conțină și capătul de cerere referitoare la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru cele materiale.

În mod normal, cererea de despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt secundar de cerere în cadrul acțiunii principale, pentru a da posibilitatea instanței, care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ, să decidă și asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului. Acțiunile introduse ulterior, în baza art. 19, trebuie să fie în mod real motivate pe o situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoștință de întinderea pagubei, el are posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o acțiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiția imperativă a respectării termenului de prescripție de I an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege.

Sancțiunea nerespectării acestui termen, dacă nu este incidență o cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripției, o constituie respingerea cererii ca tardiv introdusă. Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut excepția tardivității acțiunii de despăgubire invocată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, deoarece termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare este condiționat de data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și doar dacă nu a cerut în același timp cu anularea actului și despăgubiri.

Este necontestat faptul că recurentul-reclamant prin acțiunea introdusă la 23 octombrie 2006 în Dosarul nr. 8396/108/2006, soluționată prin sentința nr. 499/2008, a solicitat aceste despăgubiri în cuantum de 28.208 RON, constând în diferență salarii nete neîncasate între postul de conferențiar și cel de profesor, aferentă perioadei martie 2004–martie 2006, astfel că, de la această dată a cunoscut întinderea pagubei în sensul art. 19 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.

Acțiunea în despăgubiri cu ambele componente precizate în cererea de chemare în judecată, despăgubiri materiale și morale este tardiv formulată la data de 26 octombrie 2009 față de data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei respectiv la data formulării cererii de chemare în judecată când a cerut atât anularea actului cât și despăgubiri, nereprezentând relevanță asupra termenului imperativ ce reglementează acțiunea în contencios administrativ, temeiul juridic invocat în cele două cauze sau calitatea părților. Termenul imperativ ce reglementează prescripția, începe să curgă conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

2. Temeiul juridic al soluției pronunțate în recurs Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive pentru desființarea sentinței instanței de fond, nemaifiind necesară analizarea celorlalte excepții reiterate în recurs de intimatul-pârât față de soluția atacată cu recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.F. împotriva sentinței nr. 46 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.