ÎCCJ, decizie (scj.ro #84897)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84897) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune

în despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ

nelegal, formulată în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Legea

nr. 554/2004, art. 19 alin. (1)

Dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 reglementează o situație de excepție de la regula

instituită prin art. 8 coroborat cu art. 11 din aceeași lege, aceea a

„acțiunilor de plină jurisdicție”, în sensul de acțiune

complexă care să conțină și capătul de cerere

referitor la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru

cele materiale.

Acțiunea formulată

în temeiul

art. 19 din Legea nr. 554/2004

trebuie să fie în mod real motivată pe o situație obiectivă,

iar reclamantul trebuie să probeze

momentul

la care a luat cunoștință de întinderea pagubei și să

respecte termenul de prescripție

de

1 an, calculat în condițiile art. 19 alin.

(1)

din lege.

Decizia nr. 5144 din 19 noiembrie 2010

Prin acțiunea

înregistrată

la Curtea

de Apel Timișoara - Secția

contencios administrativ și fiscal, reclamantul TF a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, să se dispună repararea pagubei

cauzate prin emiterea Ordinului nr.3895/2004 prin care i s-a refuzat acordarea

titlului de profesor universitar și obligarea autorității pârâte

la despăgubiri în cuantum de 28.208 lei daune materiale, reprezentând

diferență salarii nete neîncasate aferentei perioadei martie

2004-martie 2006, actualizate cu rata inflației la data plății

și daune morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în lei la cursul BNR

la data plății, respectiv 1000 euro pentru fiecare lună în care

i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă

nr.169 din 23 mai 2006 pronunțată în dosarul nr.1504/CA/2005,

Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții

de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamant

împotriva Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului

și a anulat punctul 5 din Anexa 2

la Ordinul

nr.3895/25.05.2004 emis de pârât,

obligându-l pe acesta să emită un ordin privind acordarea titlului de

profesor universitar

la

Facultatea

de Inginerie Design de Produs, poziția 6 din

statul de funcțiuni din cadrul Universității Aurel Vlaicu din

Arad, sentință rămasă definitivă și

irevocabilă prin decizia nr.5099 din 24 octombrie 2005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Secția contencios administrativ și fiscal.

În drept,

reclamantul a invocat dispozițiile art.1

alin.1, art.8 și art.189 din Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat excepțiile privind lipsa

plângerii prealabile, lipsa calității procesuale pasive,

tardivității formulării acțiunii în despăgubire

și inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința

civilă nr.46 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara -

Secția

contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul TF în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond

a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

administrative prealabile, prevăzute de art.7 din Legea 554/2004,

a constatat că nu este întemeiată,

pentru că obligativitatea recursului administrativ prealabil este

impusă doar în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ,

nu și în cazul despăgubirilor solicitate în temeiul art.19 din Legea

554/2004.

Referitor la

excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului, a constatat că este

nefondată, având în vedere solicitarea reclamantului, în sensul

reparării pagubei, conform art.19 din Legea 554/2004, ca urmare a emiterii

Ordinului nr.3895/2004 de către pârât, astfel că acesta are calitate

procesuală în cauză, neavând relevanță

că nu există

niciun

fel de raporturi juridice de muncă, ci faptul că pârâtul este

emitentul ordinului în baza căruia se solicită despăgubiri.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii, a constatat că este nefondată pentru că chiar

dacă reclamantul a mai formulat o acțiune parțial similară

cu cea din prezentul dosar, acțiunea nu este inadmisibilă, având în

vedere și prevederile art.21 din Constituția României.

În legătură cu excepția tardivității

formulării acțiunii în despăgubire, prima instanță a

reținut că termenul de prescripție prevăzut de art.19 din

Legea 554/2004 este condiționat de data când persoana

vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea

pagubei și doar dacă nu a cerut în același timp cu anularea

actului și despăgubiri.

De asemenea, a constatat că la dosarul cauzei s-a depus

sentința civilă nr.499/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul

Arad în dosarul nr.8396.1/108/2007, rămasă definitivă și

irevocabilă prin decizia nr.265/17.02.2009 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara în dosarul nr.8396.1/108/2006, din care reiese că

reclamantul prin acțiunea introdusă la 23.10.2006 a solicitat aceste

despăgubiri prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată,

despăgubiri în același cuantum de 28.208 lei, ce au fost acordate de

Tribunalul Arad.

Astfel, a constatat

că reclamantul a cunoscut efectiv întinderea pagubei, constând în

diferență salarii nete

neîncasate

între postul de

conferențiar și cel de profesor, aferentei perioadei martie

2004-martie 2006, actualizate cu rata inflației la momentul introducerii

acțiunii în dosarul nr.8396.1/108/2007, respectiv la data de

23.10.2006,

astfel că acțiunea

în despăgubiri din prezentul dosar este tardivă în raport cu

dispozițiile art.19 alin.1 din Legea 554/2004.

La momentul

judecății cererii ce a format obiectul dosarului nr.8396.1/108/2007 a

fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Universitatea

Aurel Vlaicu, iar Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului a fost chemat în garanție, însă obiectul acțiunii în

ceea ce privește capătul 3 este același, respectiv

despăgubiri, iar împrejurarea că în dosarul nr.8396.1/108/2007 al

Tribunalului Arad s-a indicat un alt temei de drept-art.6 alin.7 din Legea

128/1997, art.38, 39 alin.1

lit.a

, art.40 alin.1

lit.c

din Codul Muncii, iar în prezentul dosar

temeiul de drept este art.19 din Legea

554/2004, nu are relevanță asupra termenului imperativ ce

reglementează prescripția, care curge de la data când reclamantul a

cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Instanța de fond a

reținut astfel că, fiind vorba de diferențe drepturi salariale,

întinderea pagubei se putea cunoaște cu ușurință de

către reclamant, cu atât mai mult cu cât, în baza sentinței civile

nr.169 din 23 mai

2006 a

Curții de Apel Timișoara, devenită irevocabilă prin decizia

nr.5099 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție - Secția contencios administrativ

și fiscal, Ministerul Educației și Cercetării a emis

Ordinul nr.3738 din 20.04.2006 prin care

acorda reclamantului titlul de profesor universitar

la Facultatea

de Inginerie Design de Produs,

poziția 6 din statul de funcțiuni, și dispunea Direcției

Generale Învățământ Superior din cadrul ministerului și

Universității Aurel Vlaicu din Arad aducerea la îndeplinire a

ordinului.

Concluzionând, instanța de fond a constatat întemeiată

excepția tardivității, acțiunea în despăgubiri fiind

prescrisă a respins-o ca atare,

iar

capătul de cerere accesoriu având ca obiect daune morale a fost respins

pentru același motiv.

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamantul TF a formulat recurs prin

care a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,

raportat la art.19 alin.2din Legea nr.554/2004 și susține,

în esență,

că sentința Curții de

apel

a fost dată cu aplicarea

greșită a legii în condițiile în care termenul de un an

prevăzut de legea contenciosului administrativ pentru formularea

acțiunii

începe

să curgă de la data la care a

cunoscut persoana care i-a cauzat paguba, respectiv în cauză

ministerul și nu universitatea, precum

și întinderea

pagubei, putând

pretinde despăgubiri de la organul emitent al actului administrativ

nelegal și

nu de

la Universitatea

Aurel

Vlaicu din Arad.

Mai mult

în prezentul dosar a solicitat

atât repararea

pagubei cauzate prin emiterea Ordinului nr.3895/2004, ordin prin care i s-a

refuzat acordarea titlului de profesor universitar, obligarea pârâtei la

despăgubiri în cuantum de 28.208 lei daune materiale cât și daune

morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în

lei la curs BNR la data plății,respectiv 1000 euro pentru fiecare

lună în care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar.

Pentru

greșita soluționare a excepției tardivității

promovării acțiunii solicită admiterea recursului, casarea

hotărârii

și trimiterea

în vederea rejudecării pe fond a cauzei

la Curtea

de Apel

Timișoara.

Prin

întâmpinare,

intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și mențiunea

hotărârii pronunțate

în

cauză, ca temeinică și legală.

Motivează cu privire la motivele de recurs invocate

că

în mod corect prima

instanță a reținut excepția tardivității

acțiunii de despăgubire

în

condițiile

în care reclamantul a

cunoscut partea împotriva căreia trebuia să se adreseze cu o astfel

de cerere,

întinderea pagubei și

competența materială a

instanței.

Intimatul-pârât consideră că

acțiunea reclamantului este

inadmisibilă raportat la obiectul său

invocând și excepțiile lipsei procedurii prealabile și a

lipsei calității procesual pasive și

arată că între Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

și reclamant nu există nici un fel

de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici

obligații din partea ministerului cu privire la calcularea și plata

salariului pretins.

Recursul este nefondat.

a

lin.

(1) al art. 19 din actuala

Lege nr. 554/2004

reglementează o situație de excepție de la regula instituită

prin art. 8. coroborat cu art. 11,

aceea a acțiunilor „de

plină

jurisdicție",

în

sensul de acțiune complexă, care să

conțină și capătul de cerere referitoare la

despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru cele

materiale.

În

mod

normal, cererea de despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt

secundar de cerere în cadrul acțiunii

principale, pentru a da posibilitatea

instanței,

care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ,

să decidă și asupra măsurilor

de acoperire a prejudiciului.

Acțiunile introduse

ulterior, în baza art. 19, trebuie să fie în mod real motivate pe o

situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze

momentul la care a luat

cunoștință de întinderea pagubei,

el are posibilitatea

să formuleze în mod distinct, ulterior, o

acțiune separată pentru acoperirea

prejudiciului, sub condiția imperativă a

respectării termenului de prescripție

de 1 an, calculat în condițiile art. 19 alin.

(1)

din lege. Sancțiunea nerespectării acestui termen, dacă

nu este incidentă o cauză de suspendare sau

de întrerupere a prescripției, o constituie

respingerea cererii ca tardiv introdusă.

Înalta Curte constată că

în mod corect prima instanță a reținut excepția

tardivității acțiunii de despăgubire

invocată de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

deoarece termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire

prevăzut de art. 19 din

Legea nr.

554/2004

privind contenciosul administrativ, cu modificările

și completările ulterioare

este condiționat de

data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să

cunoască întinderea pagubei și doar dacă nu a cerut în

același timp cu anularea actului și despăgubiri.

Este

necontestat

faptul că recurentul-reclamant prin acțiunea introdusă la 23

octombrie 2006 în dosarul nr.8396/108/2006, soluționată prin

sentința nr.499/2008, a solicitat aceste despăgubiri în cuantum de

28.208 lei, constând în diferență salarii nete neîncasate între

postul de conferențiar și cel de profesor, aferentă

perioadei

martie 2004 – martie 2006,

astfel că, de la această dată a cunoscut

întinderea pagubei în sensul art.19 alin.1

din legea contenciosului administrativ.

Acțiunea

în

despăgubiri cu ambele componente precizate

în cererea de chemare

în

judecată , despăgubiri materiale și morale este tardiv

formulată la data de 26 octombrie 2009 față de data la care a

cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei respectiv la data

formulării cererii de chemare

în

judecată când a cerut atât anularea actului cât și despăgubiri,

nereprezentând relevanță asupra termenului imperativ ce

reglementează acțiunea în contencios administrativ, temeiul juridic

invocat în cele două cauze sau calitatea părților.

Termenul imperativ ce reglementează

prescripția,

începe să curgă conform art.19 din

Legea nr.554/2004, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să

cunoască

întinderea pagubei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt

motive pentru desființarea sentinței instanței de fond,

nemaifiind necesară analizarea celorlalte excepții

reiterate

în recurs de intimatul-pârât

față de soluția

atacată cu recurs,

în

temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins

recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.