ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7113/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7113/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației în

anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 9 aprilie 2013, V.M.A. a formulat contestație în

anulare a Deciziei nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, invocându-se ca temei al contestației dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ.

Astfel, contestatorul

a susținut că recursul formulat în cauză trebuia soluționat de Curtea de Apel

București, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Deși prin contestația

inițială au fost invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ. în susținerea

cererii și s-a arătat că motivarea pe aceste dispoziții va fi formulată după

redactarea deciziei atacate, aceste motive nu au mai fost depuse.

de recurs

Prin Decizia nr. 4748

din 29 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul

declarat de M.A.N. împotriva sentinței civile nr. 5386 din 28 septembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

fost modificată sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul V.M.A., ca nefondată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamantul V.M.A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., a solicitat,

în principal, anularea în tot a Ordinului M.A.N. din 8 iunie 2012 și, pe cale

de consecință: reîncadrarea în funcția avută anterior; plata unei despăgubiri

pentru daune materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură

salarială avute anterior emiterii ordinului și cele actuale, începând cu 8

iunie 2012 și până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu

indicele de inflație; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii

Ordinului și data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în

funcția de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale

suferite; în subsidiar, a solicitat anularea în parte a Ordinului M.A.N. din 8

iunie 2012 și, pe cale de consecință: încadrarea pe o altă funcție din cadrul

M.A.N. prevăzută în statul de organizare cu grad de general de brigadă; plata

unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferența dintre

drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului și cele

actuale, începând cu 8 iunie 2012 și până la plata efectivă a acestora,

actualizat în raport cu indicele de inflație; considerarea perioadei cuprinse

între data emiterii Ordinului și data anulării lui prin hotărâre judecătorească

ca vechime în funcția de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru

daunele morale suferite. A solicitat, de asemenea, suspendarea executării

Ordinului din 8 iunie 2012 până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli

de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 5386 din data de 28 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrative și fiscal, a admis în parte cererea

formulată de reclamantul V.M.A., a anulat Ordinul M.A.N. din 8 iunie 2012, pct.

I și a obligat pârâtul să îl reîncadreze pe reclamant pe funcția avută

anterior Ordinului, precum și să-i achite despăgubiri materiale

reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior

emiterii Ordinului și cele avute ulterior, începând cu 8 iunie 2012 și până la

reîncadrarea conform prezentei hotărâri. A respins, ca rămasă fără obiect,

cererea de suspendare a executării Ordinului până la pronunțarea instanței de

fond și a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții. Totodată, a

respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond

a reținut că, din coroborarea acestor dispoziții legale cu

prevederile H.G. nr. 106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare și

ale Ordinului din 2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și

funcționarea sistemului de selecție și ierarhizare în vederea evoluției în

carieră a cadrelor militare din M.A.N., rezultă că acest cadru normativ conferă

cadrelor militare dreptul la promovarea în funcții de grad superior celui

deținut, dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege și că de o astfel

de promovare s-a bucurat reclamantul, anterior emiterii actului atacat în cauză

fiind numit într-o funcție de grad superior celui pe care îl deține, respectiv

o funcție corespunzătoare gradului de general de brigadă.

Judecătorul fondului

a constatat, însă, că prin ordinul atacat, reclamantul ajunge să fie numit

într-o funcție inferioară celei deținute, încălcându-se prevederile art. 75

1

alin. (1), citate ca temei de drept al ordinului atacat, pe de o parte, pentru

că nu este justificată situația urgentă care a determinat numirea prin Ordin al

M.A.N., iar nu prin intermediul Comisiei de selecție, potrivit Ghidului

carierei militare, iar, pe de altă parte, pentru că numirea nu a avut loc

într-o funcție similară sau superioară celei deținute, ci într-o funcție

inferioară.

Privitor

la vătămare, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța

de fond a constatat că aceasta există în cauză, întrucât, prin numirea în

funcția inferioară, reclamantul deși continuă (conform prevederilor exprese ale

Ordinului) să beneficieze de coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției

superioare deținute anterior, celelalte drepturi salariale aferente gradului de

general de brigadă au fost pierdute, ele fiind corespunzătoare noului grad al

funcției, acela de colonel, ducând la o diminuare a drepturilor de natură

salarială, conform dovezilor prezentate de reclamant în acest sens. În plus,

reclamantul este prejudiciat prin numirea într-o funcție inferioară celei

deținute anterior din punctul de vedere al carierei sale militare, în care este

relevantă deținerea pe o anumită perioadă de timp a funcției prevăzută în

statele de organizare cu grad de general sau similar.

Cât

privește măsura detașării dispusă prin același Ordin, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 101 din Legea nr. 80/1995, prima instanță a

reținut că, întrucât detașarea reclamantului în cadrul M.A.I. conform

Ordinului M.A.N. din 26 octombrie 2010 s-a dispus pe durată nedeterminată,

măsura încetării detașării trebuia justificată conform dispozițiilor alin.

(3) al art. 101 din Legea nr. 80/1995, indicându-se interesul M.A.N. care

impune încetarea detașării. Or, ordinul atacat nu răspunde acestei cerințe de

legalitate, fiind nemotivat în fapt sub aspectul motivelor care au determinat

încetarea detașării.

Referitor

la plata unei despăgubiri pentru daunele morale suferite prin emiterea

ordinului, Curtea de apel a constatat că eventualul prejudiciu moral suferit de

reclamant, care, de altfel, nu a făcut obiectul unei probațiuni în cauză, nu

este susceptibil de dezdăunare materială.

Instanța de control

judiciar, sesizată cu soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii

instanței de fond, a constatat că intimatul - reclamant a supus controlului de

legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul din 8

iunie 2012, emis de M.A.N., prin care s-au dispus următoarele măsuri: încetarea

detașării în afara M.A.N., la M.A.I. - A.N.R.S.P.S.; eliberarea din funcția de

șef direcție pe statul anexa „M” al D.M.R.U.; numirea în funcția de șef birou

intendență și C.L. în S.L.S.R. din Statul Major al Forțelor Navale.

Conform adresei de

comunicare din 13 iunie 2012, ordinul a fost întemeiat în drept pe prevederile

art. 75

1

, 78 și 101 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor

militare, cu modificările și completările ulterioare, iar în motivarea în fapt s-a

făcut trimitere la „art. 27 alin. (3) M.R.U. ½, competențe exercitate în

domeniul rezervelor umane de către conducătorii, comandanții și șefii structurilor

din M.A.N.”, în realitate tot o motivare în drept.

În ceea ce privește condițiile

în care operase detașarea intimatului - reclamant, din documentația depusă la

dosarul de fond rezultă că prin Ordinul M.A.N. din 26 octombrie 2010 se

dispusese eliberarea din funcția pe statul anexă „M” la D.M.R.U. a M.A.N.,

numirea și detașarea la M.A.I. - A.N.R.S.P.S., în vederea îndeplinirii

atribuțiilor funcției publice de conducere vacante de director la D.P.E.N.A. din

cadrul D.G.P.S., iar în mod corespunzător, prin Ordinul din 01 noiembrie 2010,

președintele A.N.R.S.P.S. a dispus următoarele:

Art. 1 - Începând cu

data de 01 noiembrie 2010, căpitanul-comandor ing. V.M.A., eliberat din funcție

pe statul anexă „M" la D.M.R.U. a M.A.N., încetează îndeplinirea

atribuțiilor funcției publice de conducere de șef serviciu, Serviciul

implementare tratate și acorduri și cer deschis la D.C.A.V. din cadrul D.G.P.S.

din A.N.R.S.P.S.

Art 2. - (1)

- Începând cu data de

01 noiembrie 2010, căpitanul-comandor ing. V.M.A., numit șef direcție pe statul

anexă „M" la D.M.R.U. a M.A.N. și detașat la M.A.I. - A.N.R.S.P.S.,

îndeplinește atribuțiile funcției publice de conducere de director la D.P.E.N.A.

din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S.

Din succesiunea

acestor acte juridice rezultă că numirea în funcția de șef direcție pe statul

anexă „M” la D.M.R.U. a M.A.N. are o legătură directă cu detașarea în afara ministerului,

pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției publice de conducere de director al

unei direcții din cadrul A.N.R.S.P.S., instituție subordonată M.A.I., având rolul

de a asigura corespondența birocratică dintre funcția pe care o exercită

intimatul - reclamant în cadrul instituției în favoarea căreia a operat

detașarea și funcția înregistrată în evidențele M.A.N., pe statul anexă „M”, așa

cum se procedase și anterior, pe durata îndeplinirii atribuțiilor funcției publice

de șef al Serviciului Implementare Tratate și Acorduri.

Acestea sunt

argumentele pentru care instanța de control judiciar a constatat întemeiate

susținerile recurentului - pârât, în sensul că în speță nu a operat o

veritabilă numire ori promovare în accepțiunea art. 75 și 75

1

din

Legea nr. 80/1995, pe o funcție din structura M.A.N., obiectul principal al manifestării

de voință a ministrului de resort constituindu-l acordul în vederea detașării pentru

exercitarea unei funcții aflate în statul de funcții al unei alte instituții,

în raport cu care celelalte măsuri menționate anterior au caracter accesoriu.

Potrivit art. 101 alin.

(1) din Legea nr. 80/1995, ofițerii în activitate pot fi detașați pentru a

executa misiuni în afara M.A.N., iar, în temeiul art. 101 alin. (3) din aceeași

Lege, în situația când interesele M.A.N. o impun, se poate dispune încetarea detașării

cadrelor militare prin Ordinul M.A.N. sau al comandanților stabiliți de acesta.

Înalta Curte a

reținut că în speță nu pot fi identificate elemente pe baza cărora să se poată

reține că M.A.N. și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, astfel încât

ordinul contestat să fie calificat ca expresie a unui exces de putere, în accepțiunea

art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a

constatat că, în lipsa unor elemente de nelegalitate a ordinului, analiza

distinctă a argumentelor privind existența unei vătămări aduse intimatului -

reclamant prin diminuarea drepturilor salariale devine de prisos.

II. Decizia Înaltei Curții

de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a

constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce

urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac,

în condițiile legii.

C. proc. civ.

reglementează în Titlul V Cap. I, contestația în anulare (art. 317-321), cale

extraordinară de atac,

de

retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ

prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile

prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă

judecată.

Înalta Curte a

constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.,

fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau

a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare,

Înalta Curte a constatat că decizia în cauză nu se circumscrie niciunei ipoteze

a prevederilor legale arătate.

Cererea contestatorului

întemeiată pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. nu

poate fi primită de Înalta Curte, în condițiile în care această competență de

ordine publică nu a fost invocată în recurs, precum și pentru considerentul că,

în materia supusă judecății, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea

nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 2/2013.

Înalta Curte

constatând că este nemotivată contestația cu privire la dispozițiile art. 318 C.

proc. civ., va proceda la analiza dispozițiilor legale în întregime în raport

cu decizia atacată, pentru a nu prejudicia în nici un mod pe contestator în dreptul

său la un proces echitabil, fără însă a se putea identifica însă vreo greșeală

materială ori o omisiune de a cerceta vreunul dintre motivele de casare sau

modificare a hotărârii atacate.

Instanța sesizată cu

această contestație reține că aspectele sesizate de contestator exced

dispozițiilor art. 317- 318 C. proc. civ., nefiind întrunite condițiile pentru

a se putea exercita această cale de atac extraordinară.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de față nu îndeplinește

cerințele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare

de atac și, în consecință, va respinge contestația formulată ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de V.M.A. împotriva Deciziei nr. 4748 din 29 martie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2013.