ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7113/2013

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 aprilie 2013, V.M.A. a formulat contestație în anulare a Deciziei nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, invocându-se ca temei al contestației dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ. Astfel, contestatorul a susținut că recursul formulat în cauză trebuia soluționat de Curtea de Apel București, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Deși prin contestația inițială au fost invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ. în susținerea cererii și s-a arătat că motivarea pe aceste dispoziții va fi formulată după redactarea deciziei atacate, aceste motive nu au mai fost depuse. 2. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinței civile nr. 5386 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost modificată sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul V.M.A., ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.M.A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., a solicitat, în principal, anularea în tot a Ordinului M.A.N.

din 8 iunie 2012 și, pe cale de consecință: reîncadrarea în funcția avută anterior; plata unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului și cele actuale, începând cu 8 iunie 2012 și până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu indicele de inflație; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii Ordinului și data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în funcția de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale suferite; în subsidiar, a solicitat anularea în parte a Ordinului M.A.N. din 8 iunie 2012 și, pe cale de consecință: încadrarea pe o altă funcție din cadrul M.A.N.

prevăzută în statul de organizare cu grad de general de brigadă; plata unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului și cele actuale, începând cu 8 iunie 2012 și până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu indicele de inflație; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii Ordinului și data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în funcția de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale suferite. A solicitat, de asemenea, suspendarea executării Ordinului din 8 iunie 2012 până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 5386 din data de 28 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul V.M.A., a anulat Ordinul M.A.N.

din 8 iunie 2012, pct. I și a obligat pârâtul să îl reîncadreze pe reclamant pe funcția avută anterior Ordinului, precum și să-i achite despăgubiri materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii Ordinului și cele avute ulterior, începând cu 8 iunie 2012 și până la reîncadrarea conform prezentei hotărâri. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării Ordinului până la pronunțarea instanței de fond și a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții. Totodată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a reținut că, din coroborarea acestor dispoziții legale cu prevederile H.G.

nr. 106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare și ale Ordinului din 2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și funcționarea sistemului de selecție și ierarhizare în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare din M.A.N., rezultă că acest cadru normativ conferă cadrelor militare dreptul la promovarea în funcții de grad superior celui deținut, dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege și că de o astfel de promovare s-a bucurat reclamantul, anterior emiterii actului atacat în cauză fiind numit într-o funcție de grad superior celui pe care îl deține, respectiv o funcție corespunzătoare gradului de general de brigadă.

Judecătorul fondului a constatat, însă, că prin ordinul atacat, reclamantul ajunge să fie numit într-o funcție inferioară celei deținute, încălcându-se prevederile art. 75 1 alin. (1), citate ca temei de drept al ordinului atacat, pe de o parte, pentru că nu este justificată situația urgentă care a determinat numirea prin Ordin al M.A.N., iar nu prin intermediul Comisiei de selecție, potrivit Ghidului carierei militare, iar, pe de altă parte, pentru că numirea nu a avut loc într-o funcție similară sau superioară celei deținute, ci într-o funcție inferioară.

Privitor la vătămare, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că aceasta există în cauză, întrucât, prin numirea în funcția inferioară, reclamantul deși continuă (conform prevederilor exprese ale Ordinului) să beneficieze de coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției superioare deținute anterior, celelalte drepturi salariale aferente gradului de general de brigadă au fost pierdute, ele fiind corespunzătoare noului grad al funcției, acela de colonel, ducând la o diminuare a drepturilor de natură salarială, conform dovezilor prezentate de reclamant în acest sens. În plus, reclamantul este prejudiciat prin numirea într-o funcție inferioară celei deținute anterior din punctul de vedere al carierei sale militare, în care este relevantă deținerea pe o anumită perioadă de timp a funcției prevăzută în statele de organizare cu grad de general sau similar.

Cât privește măsura detașării dispusă prin același Ordin, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 101 din Legea nr. 80/1995, prima instanță a reținut că, întrucât detașarea reclamantului în cadrul M.A.I. conform Ordinului M.A.N. din 26 octombrie 2010 s-a dispus pe durată nedeterminată, măsura încetării detașării trebuia justificată conform dispozițiilor alin. (3) al art. 101 din Legea nr. 80/1995, indicându-se interesul M.A.N. care impune încetarea detașării. Or, ordinul atacat nu răspunde acestei cerințe de legalitate, fiind nemotivat în fapt sub aspectul motivelor care au determinat încetarea detașării. Referitor la plata unei despăgubiri pentru daunele morale suferite prin emiterea ordinului, Curtea de apel a constatat că eventualul prejudiciu moral suferit de reclamant, care, de altfel, nu a făcut obiectul unei probațiuni în cauză, nu este susceptibil de dezdăunare materială.

Instanța de control judiciar, sesizată cu soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii instanței de fond, a constatat că intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul din 8 iunie 2012, emis de M.A.N., prin care s-au dispus următoarele măsuri: încetarea detașării în afara M.A.N., la M.A.I. - A.N.R.S.P.S.; eliberarea din funcția de șef direcție pe statul anexa „M” al D.M.R.U.; numirea în funcția de șef birou intendență și C.L. în S.L.S.R. din Statul Major al Forțelor Navale. Conform adresei de comunicare din 13 iunie 2012, ordinul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 75 1 , 78 și 101 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, iar în motivarea în fapt s-a făcut trimitere la „art.

27 alin. (3) M.R.U. ½, competențe exercitate în domeniul rezervelor umane de către conducătorii, comandanții și șefii structurilor din M.A.N.”, în realitate tot o motivare în drept. În ceea ce privește condițiile în care operase detașarea intimatului - reclamant, din documentația depusă la dosarul de fond rezultă că prin Ordinul M.A.N. din 26 octombrie 2010 se dispusese eliberarea din funcția pe statul anexă „M” la D.M.R.U. a M.A.N., numirea și detașarea la M.A.I. - A.N.R.S.P.S., în vederea îndeplinirii atribuțiilor funcției publice de conducere vacante de director la D.P.E.N.A. din cadrul D.G.P.S., iar în mod corespunzător, prin Ordinul din 01 noiembrie 2010, președintele A.N.R.S.P.S. a dispus următoarele: Art. 1 - Începând cu data de 01 noiembrie 2010, căpitanul-comandor ing.

V.M.A., eliberat din funcție pe statul anexă „M" la D.M.R.U. a M.A.N., încetează îndeplinirea atribuțiilor funcției publice de conducere de șef serviciu, Serviciul implementare tratate și acorduri și cer deschis la D.C.A.V. din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S. Art 2. - (1) - Începând cu data de 01 noiembrie 2010, căpitanul-comandor ing. V.M.A., numit șef direcție pe statul anexă „M" la D.M.R.U. a M.A.N. și detașat la M.A.I. - A.N.R.S.P.S., îndeplinește atribuțiile funcției publice de conducere de director la D.P.E.N.A. din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S. Din succesiunea acestor acte juridice rezultă că numirea în funcția de șef direcție pe statul anexă „M” la D.M.R.U. a M.A.N.

are o legătură directă cu detașarea în afara ministerului, pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției publice de conducere de director al unei direcții din cadrul A.N.R.S.P.S., instituție subordonată M.A.I., având rolul de a asigura corespondența birocratică dintre funcția pe care o exercită intimatul - reclamant în cadrul instituției în favoarea căreia a operat detașarea și funcția înregistrată în evidențele M.A.N., pe statul anexă „M”, așa cum se procedase și anterior, pe durata îndeplinirii atribuțiilor funcției publice de șef al Serviciului Implementare Tratate și Acorduri.

Acestea sunt argumentele pentru care instanța de control judiciar a constatat întemeiate susținerile recurentului - pârât, în sensul că în speță nu a operat o veritabilă numire ori promovare în accepțiunea art. 75 și 75 1 din Legea nr. 80/1995, pe o funcție din structura M.A.N., obiectul principal al manifestării de voință a ministrului de resort constituindu-l acordul în vederea detașării pentru exercitarea unei funcții aflate în statul de funcții al unei alte instituții, în raport cu care celelalte măsuri menționate anterior au caracter accesoriu. Potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, ofițerii în activitate pot fi detașați pentru a executa misiuni în afara M.A.N., iar, în temeiul art. 101 alin. (3) din aceeași Lege, în situația când interesele M.A.N.

o impun, se poate dispune încetarea detașării cadrelor militare prin Ordinul M.A.N. sau al comandanților stabiliți de acesta. Înalta Curte a reținut că în speță nu pot fi identificate elemente pe baza cărora să se poată reține că M.A.N. și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, astfel încât ordinul contestat să fie calificat ca expresie a unui exces de putere, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte a constatat că, în lipsa unor elemente de nelegalitate a ordinului, analiza distinctă a argumentelor privind existența unei vătămări aduse intimatului - reclamant prin diminuarea drepturilor salariale devine de prisos. II.

Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează în Titlul V Cap. I, contestația în anulare (art. 317-321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc.

civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia în cauză nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.

Cererea contestatorului întemeiată pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi primită de Înalta Curte, în condițiile în care această competență de ordine publică nu a fost invocată în recurs, precum și pentru considerentul că, în materia supusă judecății, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 2/2013. Înalta Curte constatând că este nemotivată contestația cu privire la dispozițiile art. 318 C. proc. civ., va proceda la analiza dispozițiilor legale în întregime în raport cu decizia atacată, pentru a nu prejudicia în nici un mod pe contestator în dreptul său la un proces echitabil, fără însă a se putea identifica însă vreo greșeală materială ori o omisiune de a cerceta vreunul dintre motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate.

Instanța sesizată cu această contestație reține că aspectele sesizate de contestator exced dispozițiilor art. 317- 318 C. proc. civ., nefiind întrunite condițiile pentru a se putea exercita această cale de atac extraordinară. Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de față nu îndeplinește cerințele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac și, în consecință, va respinge contestația formulată ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de V.M.A. împotriva Deciziei nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2013.