Decizia nr. 53/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Soluția instanței de fond; 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C.: - anularea Deciziei nr. 37 din 20 martie 2012 emisă de B., publicată în M. Of., Partea I, nr. 197 din 26 martie 2012, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; - obligarea acestui pârât la plata sumei reprezentând despăgubiri pentru paguba cauzată prin actul administrativ emis a cărui anulare o solicită (suma urmează a fi stabilită prin expertiză de specialitate); - plata sumei de 10.784,53 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul de suspendare a deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decizia contestată a fost emisă după ce un alt act administrativ cu conținut identic, respectiv Decizia B. nr. 10 din 03 februarie 2012, prin care B. a colectarea pe sursa radio către organismul de gestiune C., a fost suspendată de secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, la data de 09 martie 2012, prin sentința pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012. Cu toate acestea, B. a emis o nouă decizie, având același conținut respectiv desemnarea C. în calitate de colector al remunerațiilor pentru sursa radio, încălcându-se astfel prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Reclamantul a susținut că prin soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, Curtea de Apel București a dispus suspendarea de drept a executării Deciziei B. nr. 37/2012, apreciind că există suficiente elemente care creează îndoială legitimă asupra legalității actului administrativ emis. Totodată, a precizat că Decizia nr. 37/2012 este lovită de nulitate întrucât are un conținut identic cu a unui alt act administrativ emis anterior, respectiv cu Decizia B. nr. 10 din 03 februarie 2012, decizie care a fost suspendată în instanță, invocând și lipsa motivării în concret actului administrativ atacat. 1.

Prin întâmpinare, pârâta C., a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând, în esență, că în mod greșit pretinde reclamantul faptul ca nu exista temei pentru emiterea Deciziei nr. 37/2012, precum și faptul că, odată desemnat colector, A. nu mai poate pierde aceasta calitate, invocând prevederile H.G. nr. 401/2006. 1.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, ținând cont și de prevederile pct. 3 din Metodologie. 1.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 793 din 21 februarie 2013, în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea la judecata capătului doi de cerere, a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamant, a anulat Decizia nr. 37 din 20 martie 2012 emisă de pârâtul B., a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 1.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:În ceea ce privește cerere de renunțare la capătul doi de cerere, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ. În analiza capătului unu de cerere, prima instanță a avut în vedere că prin Decizia nr. 10 din 03 februarie 2012 emisă de B. s-a dispus desemnarea organismul de gestiune colectiva C., drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, stabilite prin Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune. Prin sentința civilă nr. 1707 din 09 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012, având aceleași părți, s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 10 din 03 februarie 2012 emisă de B. până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a deciziei menționate. Prin Decizia nr. 37 din 20 martie 2012, emisă de B. s-a dispus desemnarea organismului de gestiune colectivă C., drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, stabilite prin Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune. Prin sentința civilă nr. 2749 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012 au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și s-a constatat suspendarea de drept a Deciziei nr. 37 din 20 martie 2012 emisă de B. Prima instanță a reținut că este întemeiat motivul de nelegalitate a Deciziei nr. 37 din 20 martie 2012 emisă de B., respectiv faptul că aceasta are un conținut identic cu al Deciziei nr. 10 din 03 februarie 2012, cu privire la care instanțele de judecată au dispus suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond. Astfel, Decizia nr. 37/20 martie 2012 a fost emisă de B. ca urmare a suspendării executării Deciziei nr. 10 din 03 februarie 2012, încercându-se astfel să se eludeze punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fiind așadar expresia unui abuz al administrației. Prima instanță a apreciat că în acest caz, independent de prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, intervine sancțiunea nulității actului administrativ atacat în cauza de față, acesta având un conținut identic cu cel al actului administrativ precedent suspendat, în virtutea respectării principiului evitării abuzului de putere în conduita administrativă care reprezintă o deturnare a prerogativelor conferite unei autorități publice, acțiunea sa fiind lipsită de orice fundament juridic și străină de realizarea unui interes public. Așa fiind, observând că s-a reținut caracterul întemeiat al motivului de nelegalitate ce privește nerespectarea unei condiții formale de emitere a Deciziei nr. 37 din 20 martie 2012, prima instanță a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant, care vizează nerespectarea unor condiții legale de drept substanțial. Prima instanța a reținut astfel că în cauză operează o prezumție relativă de putere de lucru judecat, în condițiile în care sentința civilă nr. 655 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel București nu este încă definitivă, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum potrivit art. 1200 pct. 4 raportat la art. 1202 alin. (2) C. civ. în relația dintre părți prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Asociația Română pentru Artiștii Interpreți sau Executanți, invocând în mod generic prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ. - 1865, fără să se raporteze la vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 și susținând, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a reținut în mod greșit identitatea între conținutul Deciziei nr. 10/2012 și al Deciziei nr. 37/2012, dedusă judecății sale, deși instanța investită cu Dosarul nr. x/2/2012, având ca obiect cererea de anularea a Deciziei nr. 10/2012, a respins cererea de conexare a celor două cauze apreciind că între cele două decizii nu există o legătură care să impună incidența prevederilor art. 164 C. proc. civ. - 1865; - instanța de fond a reținut în mod greșit existența unei prezumții a puterii de lucru judecat în ceea ce privește Decizia nr. 37/2012, prin raportare la sentința pronunțată în cauza care a avut ca obiect cererea de anulare a Deciziei nr. 10/2012; - în mod nelegal a reținut instanța de fond că Decizia nr. 37/2010 ar fi lovită de nulitate ca urmare a faptului că a fost emisă după ce o instanță de judecată suspendase executarea Deciziei nr. 10/2012, cu toate că dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu prevăd o astfel de sancțiune; - fără a mai analiza fondul cauzei, instanța a constatat fără temei existența unui abuz de putere din partea autorității administrative emitente a Deciziei nr. 37/2012. În concluzie, susține recurenta, limitându-și astfel cercetarea judecătorească, instanța de fond a pronunțat hotărârea fără să judece fondul, ceea ce impune casarea acesteia, potrivit prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. - 1865. Totodată, recurenta mai susține, în subsidiar, că în situația în care sentința nu va fi casată, aceasta trebuie modificată pentru faptul că reclamanta A. nu a justificat un drept sau interes legitim pentru a promova acțiunea în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta nefiind titulara tuturor drepturilor de colectare conferite de B., prin decizia contestată, în favoarea C. În mod separat, recurenta C. a mai susținut că: - în mod nejustificat a invocat reclamanta, prin pct. 1 al cap. III al cererii de chemare în judecată, faptul că Decizia nr. 37/2012 are același conținut ca și Decizia nr. 10/2012; - în mod greșit a pretins reclamanta, prin pct. 2 al cap. III al cererii de chemare în judecată, faptul că B. nu ar avea posibilitatea desemnării unui alt colector unic, cu excepția prevederilor art. 133 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996; - în mod greșit a invocat reclamanta prin pct. 4 al cap. III al cererii de chemare în judecată, încălcarea dispozițiilor art. 133 alin. (1)-(3) din Legea nr. 8/1996; - în mod greșit a invocat reclamanta prin pct. 5 al cap. III al cererii de chemare în judecată, faptul că depășirea termenului de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiei ar conduce la anularea Deciziei B. nr. 37/2012; - în mod greșit a invocat reclamanta prin pct. 6 al cap. III al cererii de chemare în judecată faptul că Decizia B. nr. 37/2012 ar încălca dispozițiilor art. 129 1 și ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 10/ 2012. 2.2. Intimata A. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1.5 al acestor considerente, instanța de fond a constatat nulitatea Deciziei nr. 37/2012, în contextul juridic creat de B. pentru desemnarea organismului de gestiune colectivă C. drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune. Astfel, prin Decizia nr. 10 din 3 februarie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 104 din 9 februarie 20112 emisă de directorul general al B., s-a dispus: „Art. 1 - Se desemnează organismul de gestiune colectivă C., cu sediul social în municipiul București, sectorul 3, drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, stabilite prin Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, publicată în baza Deciziei directorului general al B. nr. 216/2011 privind publicarea în M. Of. al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală”. Prin Decizia nr. 37 din 20 martie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 197 din 26 martie 2012, emisă de directorul general al B., s-a dispus: „Art. 1 - Se desemnează C., cu sediul social în municipiul București, sectorul 3, drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, stabilite prin Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cuprinsă în Decizia civilă nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în baza Deciziei directorului general al B. nr. 216/2011”. Prin Decizia nr. 57 din 7 mai 2012 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 313 din 10 mai 2012, emisă de directorul general al B. s-a dispus: „Art. 1 - Se desemnează C., cu sediul social în municipiul București, sectorul 3, drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, stabilite prin Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cuprinsă în Decizia civilă nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în baza Deciziei directorului general al B. nr. 216/2011 în M. Of. al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011”. Așa cum a reținut și instanța de fond, Decizia nr. 37 din 20 martie 2012 a fost emisă în situația în care Decizia nr. 10 din 3 februarie 2012 fusese suspendată în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin sentința nr. 1707 din 9 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012, până la pronunțarea pe fond cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 10 din 3 februarie 2012. În privința Deciziei nr. 37 din 20 martie 2012, prin sentința nr. 2749 din 25 aprilie 2012 pronunțată de aceeași instanță de contencios administrativ, s-a constatat suspendarea de drept a executării acesteia, în condițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În această situație, a fost emisă Decizia nr. 57 din 7 mai 2012 a cărei executare a fost de asemenea suspendată prin sentința nr. 300 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de aceeași instanță de contencios administrativ, irevocabilă prin Încheierea nr. 2869 din 8 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, mai rezultă că Decizia nr. 10/2012, Decizia nr. 37/2013 și Decizia nr. 57/2012 au un conținut identic, fiind emise în baza aceluiași temei juridic și același scop enunțat mai sus: desemnarea organismului de gestiune colectivă C. drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune. De menționat că Decizia nr. 10/2012 a fost anulată prin sentința nr. 655 din 12 februarie 2013, irevocabilă prin Decizia nr. 3060 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar Decizia nr. 57/2012 a fost anulată prin sentința nr. 5570 din 5 octombrie 2012, irevocabilă prin Decizia nr. 4789 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte, prin care recursul C. a fost respins. Cu alte cuvinte, executarea Deciziei nr. 10/2012, a Deciziei nr. 37/2012 și Deciziei nr. 57/2012 a fost suspendată în mod irevocabil, iar Decizia nr. 10/2012 și Decizia nr. 57/2012 au fost anulate în mod irevocabil pentru vicii de nelegalitate. În cauza de față, recurenta a susținut drept critici de recurs, în esență, că argumentele instanței de fond sunt lipsite de temei legal, art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 neprevăzând o astfel de sancțiune și că, pe de altă parte, în mod greșit s-a reținut existența unei prezumții de putere a lucrului judecat, între deciziile în discuție neexistând o strânsă legătură, susțineri care sunt lipsite de temei. Într-adevăr, dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept”, fără să reglementeze/ prevadă sancțiunea nulității pentru noul act administrativ. Totuși, din interpretarea normei juridice citate mai sus, rezultă că legiuitorul a instituit, în această situație, o puternică prezumție de nelegalitate împotriva noului act administrativ, astfel încât executarea acestuia este suspendată de drept, fără să mai fie necesară verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerute în cazul celorlalte acte administrative. Or, în cauză, puternica prezumție de nelegalitate care a afectat Decizia nr. 37/2012 a fost confirmată prin anularea în mod irevocabil a Deciziei nr. 10/2012, în locul căreia fusese emisă de către directorul general al B.. În ceea ce privește existența sau nu a prezumției de lucru judecat în cauza de față, în raport cu soluția dată în cauza privind anularea Deciziei nr. 10/2012 prin sentința nr. 655/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 3060/2014 pronunțată de Înalta Curte, este adevărat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute la art. 1201 C. civ. - 1864, deși este vorba de două litigii între aceleași părți și având același obiect. Însă, chiar dacă cele două litigii au aparent cauze diferite, având drept cauză acte administrative distincte, soluția dată în mod irevocabil în privința Deciziei nr. 10/2012 nu poate fi ignorată din punct de vedere juridic, efectele juridice ale Deciziei nr. 37/2012 neputând supraviețui actului administrativ pe care l-a înlocuit și care a fost anulat pentru vicii de nelegalitate. Această concluzie este confirmată ca fiind judicioasă și legală și de faptul că Decizia nr. 57/2012, care a înlocuit decizia în litigiu - Decizia nr. 37/2012, a fost la rândul său anulată în mod irevocabil pentru vicii de nelegalitate. Astfel, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind pe deplin justificată și aprecierea că analizarea celorlalte critici de nelegalitate a Deciziei nr. 37/2012 a devenit superfluă. În ceea ce privește celelalte susțineri formulate în cererea de recurs, instanța de recurs constată că acestea sunt referiri la cererea de chemare în judecată din dosarul de fond, fără a constitui veritabile critici ale sentinței atacate, neputând fi circumscrise prevederilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ. - 1865. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.